Blog
Elena Monica Ciobanu
Este absolventă a Universităţii Valahia, Târgovişte, Facultatea de Ştiinţe umaniste, şi a cursurilor de master „Management şi politici educaţionale. În septembrie 2010 a obţinut o bursă individuală Comenius la Universitario di Firenze-Italia, unde a urmat cursul: Child Ecosystem - The Ethological Method To The Service Of The Man Cub ( Metoda Montessori). Biografia completă
GD
IT
ET
Lista articolelor
-
DEVINO PRIETENUL NATURII! REGULILE PROGRAMULUI: 1 Programul este dedicat preşcolarilor din grupele mari ale grădinițelor de stat şi private din România. 2 Programul se desfășoară din data de 11 noiembrie 2024 până în data de 06 iunie 2025. 3 Vor fi transmise grădiniţelor înscrise în program următoarele materiale în format electronic: * Broşură cu materiale educaționale și scenarii de activități pentru educatoare precum şi fişele de lucru pentru copii * Certifi catul care…
prieteniinaturii, ecologie, reciclare, sanatatecufructesilegume13 comentarii29 de accesări -
Săptămâna UE a programării este o inițiativă de bază care își propune să aducă programarea și competențele digitale la îndemâna tuturor într-un mod distractiv și antrenant. cw24-FMgPU #EUCodeWeek 14-27 octombrie 2024 Activitate: I play by coding Pentru a participa cât mai mulți și a obține certificatul, folosiți codul nostru cw24-FMgPU În cadrul săptămânii EU CODE WEEK te așteptăm alături de noi pentru a ne iniția în programare, folosind albinuța Bia si Puisorul PIU, din…
codweek, saptamanaprogramarii6 comentarii32 de accesări -
Climate Action Project este un proiect virtual gratuit de 6 săptămâni care permite profesorilor și elevilor cu vârste cuprinse între 3 și 21 de ani să colaboreze pe teme de mediu. Pe parcursul proiectului, sălile de clasă vor explora cauzele și efectele schimbărilor climatice. Elevii vor avea ocazia să dezvolte soluții și să ia măsuri. Acest proiect este sustinut de personalitati importante, precum Prințul William, Președintele Santos din Columbia, Dr.Jane Goodall,…
schimbariclimatice12 comentarii81 de accesări -
Săptămâna Codului UE are loc luna aceasta, prin urmare este momentul perfect să evidențiem importanța siguranței digitale și a competențelor de securitate cibernetică. Cu tehnologia care joacă un rol imens în viața noastră, înțelegerea modului de a ne proteja online este esențială. Multe activități care vor avea loc în Săptămâna Codului UE sensibilizează și pregătesc tinerii să rămână în siguranță online. Haideți să dăm putere tuturor, de la tineri coderi la profesioniști…
cybersecuritymonth, eucodeweek, digitalskills15 comentarii32 de accesări -
OPŢIONAL LIMBA ENGLEZA Let’s play, grow and learn english G.P.P.Nr.10 Buzău Anul şcolar 2024-2025 Prof.preșc. Rîșnoveanu Nicoleta Grupa Mare Albinuțelor Abilitatea pentru susținerea cursului Institutor limba engleză ARGUMENT În condițiile transformărilor pe care le cunoaște lumea contemporană, în perioada globalizarii, a interferențelor si interdependențelor de tot felul, învăîarea, cunoașterea și folosirea limbilor străine reprezintă o condiție a progresului, a unei…
optionalengleza, curriculumladeciziașcolii8 comentarii30 de accesări -
Poziția Terrei în Sistemul solar i-a asigurat condiții favorabile pentru a deveni leagănul și suportul evoluției vieții, în particular, este magnifica planetă care poartă omenirea în istorie. Istoria Pământului este împărțită în patru eoni (Hadean, Arhaic, Proterozoic, Fanerozoic), fiecare fiind divizat în ere, împărțite la rândul lor în perioade, care sunt divizate apoi în epoci. Proto-Pământul s-a format prin acreție din nebuloasa solară în Hadean (4,54 - 4 miliarde ani),…
11 comentarii25 de accesări -
În termeni filosofici, se poate afirma sugestiv că Existența este “Totul”, cunoscut sau necunoscut, fără limite în spațiu și timp, care se manifestă pe diverse nivele de organizare, de la microcosmos, la macrocosmos și megacosmos, altfel spus, pentru om reprezintă “Necuprinsul” material și spiritual, vizibil și invizibil, din trecut, prezent și viitor. Existența se manifestă dialectic ca “unitate în diversitate”, iar conexiunea universală a proceselor și fenomenelor poate fi…
12 comentarii29 de accesări -
Omul este o ființă fragilă, dar gânditoare, fiind capabil să se judece pe sine și mediul în care trăiește, să cuprindă cu mintea evenimente din Existența vizibilă și invizibilă. Filosoful francez Blaise Pascal afirmă în lucrarea sa Cugetări: “Omul este doar o trestie, cea mai firavă din natură, dar e o trestie gânditoare. Nu este nevoie ca întregul univers să se înverșuneze împotriva lui pentru a-l zdrobi. Un abur, o picătură de apă sunt de ajuns pentru a-l ucide. Dar chiar…
9 comentarii36 de accesări -
În clipe de reflecție despre cauzalitate și întâmplare, consider că viața este darul suprem, temporar și ireversibil, care mi-a fost dat pentru o călătorie fascinantă prin Existență, având posibilitatea să reflectez la tezaurul vast de cunoștințe acumulate de omenire în cursul evoluției culturii și civilizației. Altfel spus, sunt doar un “gânditor prin Existență” pasionat de enigmele cunoașterii, care dorește, stimați colegi, să vă prezinte viziunea proprie despre lumea în…
16 comentarii30 de accesări -
Pentru dinamizarea orelor, utilizez anumite aplicații, pe care le-am descoperit în anii școlari precedenți, care să fie și agreate de către elevi. Prezentarea următoare completează un material anterior și ilustrează cele explicate. Spor la exersat! https://view.genially.com/66d5ecbd612ef2073de975f7/presentation-genially-aplicatie-utila
23 de comentarii42 de accesări -
Istoria științei este marcată de crezul lui Albert Einstein în posibilitățile minții umane de a reflecta Existența ca unitate în diversitate. După crearea teoriei relativităţii, în variantele restrânsă şi generalizată, și-a dorit șă realizeze un model geometric pentru descrierea unitară a electromagnetismului și gravitației. Mai mult, spre sfârşitul vieţii, a fost preocupat de conceperea unei teorii unitare a câmpurilor, în care interacţiunile electromagnetice,…
15 comentarii35 de accesări -
O educație bună este un concept complex, care implică mai multe aspecte interconectate. Iată câteva dintre elementele esențiale care definesc o educație de calitate: 1. Dezvoltarea holistică • Cognitivă: Promovarea gândirii critice, a creativității și a abilităților de rezolvare a problemelor. • Emoțională: Dezvoltarea inteligenței emoționale, a empatiei și a abilităților de relaționare. • Socială: Formarea de abilități de colaborare, comunicare și participare civică. •…
24 de comentarii45 de accesări -
În evoluția sa istorică, omenirea a acumulat un tezaur vast de cunoștințe, care a fost transmis și îmbogățit de la o generație la alta. Personalități ilustre, precum Aristotel, Newton, Maxwell, Planck și Einstein, au adăugat câte o cărămidă la construcția edificiului magnific al culturii universale. Până la Aristotel (n. 384 î.Hr – d.322 î.Hr ), nu s-a făcut distincţie între filosofie şi ştiinţă, abordarea realităţii obiective fiind unitară la vremea respectivă. Pe măsura…
9 comentarii24 de accesări -
https://www.youtube.com/watch?v=6fB7QzTopmM Un proiect educativ de dezvoltare personală a elevilor, pentru prevenirea și combaterea absenteismului și eșecului școlar, facilitarea echității, a proceselor de incluziune școlară și integrare socială a elevilor de gimnaziu și liceu prin intermediul unor activități non-formale de remediere a limbajului și comunicării și de promovare a dezvoltării durabile, Școala de Vară 2024 a avut loc în perioada 8-11 iulie 2024. Organizatorul…
17 comentarii35 de accesări -
În fiecare an am derulat proiecte eTwinning fiind fascinată de lumea etwinning și considerând că este o necesitate a școlii actuale aceste proiecte atât pentru profesori, care pot lua legătura cu alți profesori din alte țări, pot cunoaște alte sisteme de educație cât și pentru școli, curriculă și nu în ultimul rând pentru elevi. Prin participarea la proiectele etwinning am adăugat o dimensiune europeană procesului de predare-învățare iar suportul didactic și tehnologic…
-
Abordarea transdisciplinară a cunoașterii științifice are la bază conceptul de dipol vortex, având semnificația de model fizic pentru microparticule și câmpuri de forțe generate, fiind o punte de legătură între Universul nostru și Universul complementar, prin care se face schimb de particule universale primordiale. Altfel spus, Existența este concepută ca unitate în diversitate în cadrul unui Univers cvadridimensional dual, fără limite spațio-temporale, de tip Multivers…
7 comentarii30 de accesări -
Noi suntem romani! O activitate de ziua Nationala a Romaniei cu prescolarii grupei ,,Albinute'".Activitati pe domenii experentiale: Domeniul stiinte+Domeniul Estetic creativ Stiinta Cunoasterea mediului,, Romania - 1 Decembrie | Drag de tara mea | Activitate pentru copii https://youtu.be/yk2frPaQxr0 Care sunt formele de relief? Care sunt culorile drapelului? Ce semnifica ele! Ce forma are steagul Romaniei?( dreptunghi) Care e capitala Tarii? Constructii: Cetatea MOMENT DE…
activitateextrascolara6 comentarii23 de accesări -
https://read.bookcreator.com/qFWO3mQnbuNb02bEV8UIIMZNUm42/nQWtOs7OQZqKDrnPHHMRPQ https://read.bookcreator.com/qFWO3mQnbUn mod de viață sănătos Proiect de Parteneriat Educațional Transfrontalier “Educație online fără hotare ’’ România -Republica Moldova Ediția ianuarie -mai 2024 Coordonatori Proiect Prof.preșc. Rîșnoveanu Nicoleta, G.P.P.10 Buzău Prof.preșc. Neagoe Tatiana , G.P.P.10 Buzău Prof.preșc. Glăvan Diana, Instituție publică Specială de Educație Timpurie nr.135…
educatiefarafrontiere, unmoddeviatasanatos8 comentarii29 de accesări -
https://www.facebook.com/profile.php?id=61559076553648 Bucuria de a fi copil ! Grădinita cu Program Prelungit nr.10 Buzau a participat la activitatea outdoor "Bucuria de a fi copil", din cadrul Proiectului Judetean" Învățământul Buzoian, între tradiție și modernitate", organizată de ISJ Buzău. Preșcolarii au desfasurat ateliere de pictura vase de lut, înșirat mărgele și confectionat covorase cu motive populare. La sfărșitul activităților au primit Baloane, acadele și…
bucuriadeaficopil5 comentarii24 de accesări

Ministerul Educaţiei