Blog
Gabriela-Marusia Cobel
Este absolventă a Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași, Facultatea de Tehnologie Chimică, specializarea Chimie-Fizică. Are gradul I în specializarea Fizică și a absolvit programul de master „Chimie Didactică” la Universitatea Tehnica din Cluj- Napoca. Este ambasador Scientix pentru România, metodist și formator pentru adulți.
AE
GD
IT
JA
MP
ET
Lista articolelor
-
Înăuntru e trist şi afară-i tăcere, de parcă lumea s-a ascuns printre anotimpuri. Alături e beznă şi-n suflet, lumină, de parcă îngerii mă cheamă la credinţă. Salvează-mă Doamne din povara gravitaţiei, să zbor cât mai aproape de cer. Acolo sus, în dor de necuprins, primeneşte-mă Doamne în pulbere de stele! Este dorinţa mea pentru veşnicie: să mă presari pretutindeni pe Calea Lactee.
0 comentarii14 accesări -
Am postat articolul "La frontierele cunoaşterii" pe diverse site-uri, pentru a fi cunoscut pe scară largă. Deşi au existat şi critici mai mult sau mai puţin pertinente, interesul a fost crescut, fapt care rezultă din numărul mare de descărcări ale articolului în calculatoarele proprii ale cititorilor. Pentru o analiză pertinentă, am trimis articolul "La frontierele cunoaşterii" domnului academician Basarab Nicolescu. Academicianul Basarab Nicolescu (s-a născut pe 25.03.1942…
0 comentarii15 accesări -
Iata trei oportunitati de formare pentru profesori pe care va invit sa le luati in considerare: 1. Proiectul „Harta mondială OER" invită specialiştii în educaţie să împărtăşească din propriile poveşti OER (resurse educaţionale deschise): proiecte, iniţiative, practici, politici instituţionale de gen etc. Detalii la adresa http://scientix-romania.blogspot.ro/2015/05/harta-mondiala-oer-apel-pentru-povesti.html 2. Vă invit să vă înscrieţi în vederea participării la ziua de…
0 comentarii34 de accesări -
Astăzi, 26.04.2015, am trimis lucrarea "La frontierele cunoaşterii" domnului Prof. Dr. Stefan W. Hell, savant german de renume mondial, originar din România, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie pe 2014. Mesaj transmis prin e-mail: Domnule Prof. Dr. Stefan Hell, Ma numesc Tudor Vasile, sunt absolvent al Facultatii de Fizica si al Facultatii de Electronica si Telecomunicatii din Bucuresti, iar in prezent sunt profesor de fizica la un liceu din Calarasi. Ma bucur pentru…
0 comentarii16 accesări -
Scara cu dublu acces pe verticală reprezintă un proiect arhitectonic cu valenţe spirituale şi estetice deosebite, care poate fi construit la dimensiuni mari în pieţe, parcuri sau în alte locuri importante din mediul citadin. Monumentul poate fi de tip modular, investiţia necesară fiind de ordinul sutelor de mii de euro, în funcţie de dimensiunile şi natura materialelor din care sunt realizate părţile componente. Structura de bază se compune dintr-o “double helix” în trepte,…
0 comentarii14 accesări -
În mecanica clasică, elaborată de Isaac Newton (1643-1727), se consideră că timpul curge uniform, într-un singur sens - din trecut, prin prezent, spre viitor - iar spaţiul este tridimensional, omogen şi izotrop. Mecanica se divide în cinematică (studiază tipurile de mişcare), dinamică (studiază acţiunea forţelor asupra mişcării corpurilor) şi statică (studiază echilibrul mecanic). Pentru a analiza mişcarea unui corp se alege un sistem de referinţă(SR), alcătuit dintr-un corp…
0 comentarii15 accesări -
2009, Anul internaţional al astronomiei, a reprezentat rampa de lansare a Programului de formare a cadrelor didactice Galileo, GTTP, care foloseşte miracolul descoperirilor astronomice drept vector de optimizare a orelor de ştiinţă de pe întreg globul. Reţeaua GTTP cuprinde astronomi, cadre didactice şi elevi din peste 100 de naţiuni. De fapt, unul dintre obstacolele-cheie în calea familiarizării elevilor cu cosmosul a fost lipsa profesorilor cu formaţia necesară pentru a…
0 comentarii36 de accesări -
Au fost publicate cursuri noi pe platforma Moodle a portalului #Scientix. Puteți accesa cursurile ca utilizator înregistrat sau ca vizitator la adresa http://bit.ly/1FFPPSP. Cursul Robo Scratch, pe care l-am creat, este o scurtă introducere în limbajul de programare Scratch 2.0, folosind exemple referitoare la programarea roboților.
0 comentarii15 accesări -
Fizica cristralelor este un domeniu important al ştiinţei, cu implicaţii profunde în tehnica de calcul, automatizarea proceselor de producţie şi telecomunicaţii. Spre deosebire de solidele amorfe, în care particulele componente sunt dispuse dezordonat în spaţiu, la cristale particulele componente sunt dispue regulat în nodurile unei reţele cristaline. Vă invit, stimaţi cititori, să accesaţi: http://forum.portal.edu.ro/index.php?act=Attach&type=post&id=2426746…
0 comentarii11 accesări -
Directorii de școli pot aplica pentru cel de al șaselea atelier de lucru #Scientix, care se va desfășura la Brussels în perioada 8 - 10 mai 2015. Veți afla despre proiecte STEM diseminate prin intermediul site-ului Scientix, instrumente inovative de învățare a științelor și multe altele. http://bit.ly/1O8pkff
scientix0 comentarii18 accesări -
Spre deosebire de legile mecanicii clasice, care îşi păstrează forma în toate sistemele de referinţă inerţiale, legile electromagnetismului nu sunt invariante faţă de transformările lui Galilei, adică depind de mişcarea SR inerţiale. Încă din secolul al XIX-lea s-a încercat să se determine prin mijloace optice mişcarea unui SR inerţial, însă rezultatele au fost negative. S-a constatat experimental că viteza luminii în vid nu depinde de mişcarea sursei sau a observatorului,…
0 comentarii16 accesări -
Este fascinant pentru fiinţa umană să pătrundă cu gândirea în domeniul structurii intime a materiei, să formuleze ipoteze în abordarea teoretică şi apoi să le verifice experimental. Conform modelului protono-neutronic (Heisenberg, Ivanenko, Tamm, 1932), nucleul atomic este format din Z protoni şi (A-Z) neutroni, A fiind numărul de masă, iar Z numărul atomic. Vă invit, stimaţi cititori, să accesaţi: http://forum.portal.edu.ro/index.php?act=Attach&type=post&id=2425345…
0 comentarii15 accesări -
Informaţii importante despre structura substanţei se pot obţine prin analiza radiaţiilor pe care le produce. Schimbul de energie între constituenţii substanţei (atomi, molecule) şi câmpul electromagnetic se face sub forma unui ansamblu de radiaţii cunoscut sub numele de spectru. Spectrele pot fi de emisie sau de absorbţie, după cum sistemele atomice şi moleculare cedează, respectiv primesc energie din exterior. Analiza spectrelor se face cu ajutorul aparatelor spectrale. În…
0 comentarii13 accesări -
Fenomenele fizice din microcosmos în care se manifestă aspectul corpuscular al luminii(efectul fotoelectric, efectul Compton, emisia şi absorbţia radiaţiei de către substanţă), comportarea ondulatorie a microparticulelor şi cuantificarea mărimilor fizice, în particular a energiei, sunt fenomene care nu pot fi explicate riguros în cadrul fizicii clasice, ci doar al fizicii cuantice - teorie modernă care a marcat secolul al XX-lea prin schimbări fundamentale în demersul…
0 comentarii16 accesări -
In perioada 16 – 20 martie 2015, o delegatie a Scolii Gimnaziale “Hamburg” formata din: prof. Vasilescu Irina, prof. Nitu Ioana si elevele Mihailescu Arina, Pavel Isabella Ioana si Stroe Maria Alexandra, s-a deplasat la Amsterdam, Olanda, fiind invitata de catre scoala partenera Hervormd Lyceum West sa ia parte la a sasea intalnire de proiect din cadrul proiectului Comenius multilateral cu tilul Alternatives for Innovative Maths Study (COM-13-PM-17-B-RO). Proiectul are ca…
0 comentarii26 de accesări -
În funcţie de modelul adoptat pentru studiul luminii, optica se divide în: - optică geometrică(operează cu raze de lumină – fascicule foarte înguste); - optică ondulatorie (operează cu unde electromagnetice) ; - optică fotonică(operează cu fascicule de fotoni). Fenomenele din optică în care se manifestă preponderent aspectul ondulatoriu al luminii (reflexia, refracţia, interferenţa, difracţia, polarizarea) pot fi analizate cu ajutorul teoriei clasice a câmpului…
0 comentarii16 accesări -
În perioada 22 – 29.03.2015, o echipă formată din 3 eleve și 2 cadre didactice de la Palatul Copiilor Drobeta Turnu Severin au participat la cea de a patra reuniune de lucru din cadrul proiectului Comenius Karel, care s-a desfășurat la “Technikum nr 1 im. Stanisława Staszica w Zespole Szkół Technicznych w Rybniku”, Rybnik, Polonia. În continuare sunt date linkurile către documentația necesară realizării celor 2 plăci ale platformei robotice Karel, și o parte din prezentările…
0 comentarii13 accesări -
Mişcarea oscilatorie a unui sistem mecanic este o mişcare periodică de o parte şi de alta a unei poziţii de echilibru. Perioada T se defineşte prin intervalul de timp în care sistemul mecanic efectuează o oscilaţie completă iar mărimea inversă, numită frecvenţă, reprezintă numărul de oscilaţii efectuate în unitatea de timp. Sistemul mecanic care poate efectua o mişcare oscilatorie este cunoscut sub numele generic de oscilator mecanic. Un exemplu clasic de oscilator mecanic…
0 comentarii30 de accesări -
Îmi port singur crucea, strivit de povara gravitaţiei într-o capsulă efemeră a timpului. E frig, e beznă, e mister... Lăsaţi-mă să evadez din întuneric la lumină! Vreau să-mi primenesc sufletul dincolo de orizont, în peregrinări prin necuprins. La răscruce de gânduri, voi oferi trecătorilor câte un buchet de cuvinte. Când va sosi clipa şi zborul se va frânge pe aripile visului, acoperă-mă Doamne cu pulbere de stele din liniştea deplină şi armonia celestă. Sau mai bine, fă…
0 comentarii14 accesări -
Încă din sec. al VI-lea( î. Hr.), Thales din Milet a observat că chihlimbarul prin frecare capătă proprietatea de a atrage corpurile uşoare . Electrizarea corpurilor, indiferent de modul de realizare (prin frecare, prin contact, prin influenţă, emisie termoelectronică, emisie fotoelectrică, emisie autoelectronică), înseamnă un surplus sau un deficit de electroni, adică sunt încărcate cu o sarcină electrică negativă, respectiv pozitivă. Vă propun, stimaţi cititori, să…
0 comentarii16 accesări

Ministerul Educaţiei