6 impedimente ale integrării educaționale a elevilor cu cerințe educaționale speciale în învățământul de masă

Integrarea educațională a elevilor cu cerințe educaționale speciale este un proces complex ce implică susținut efort din partea tuturor persoanelor implicate în acest demers: elevul cu cerințe educaționale speciale, colectivul de elevi al clasei unde este integrat elevul cu CES, cadrele didactice de la clasă, dirigintele/ învățătorul de la clasă, personalul de îndrumare și control etc. Aceștia sunt implicați direct, cu un efort susținut, fără a avea o formare și abilitare psihologică coerentă. Mai mult, sunt implicați și profesorii consilieri, profesorii logopezi și profesorii itineranți și de sprijin, dar activitatea lor este adesea superficială și eficiența lor este scăzută.

Profesorul de sprijin reprezintă nu numai o șansă pentru integrarea elevului cu cerințe educaționale speciale în învățământul de masă ci și oportunitatea de promovare a incluziunii elevilor. Activitatea sa, chiar dacă este bine intenționat, este supusă, spunem noi, a 6 impedimente ce scad dramatic eficacitatea demersului psihopedagogic inițiat.

În cazul profesorilor itineranți și de sprijin, am identifica următorii factori ce grevează șansa unui act profesional la standarde europene, cum tinde declarativ școala românească a-și dori:

1. Numărul de beneficiar (elevi) este mult prea mare comparativ cu unitatea de timp alocat pentru cazuri. De exemplu, în România un profesor de sprijin lucrează cu maxim 8-12 elevi conform legislației, faptic depășește 15 elevi în timp ce în state precum Spania, numărul maxim de elevi cu cerințe educaționale speciale/ profesor itinerant și de sprijin este de 4-6. Una este să lucrezi 16 ore cu 6 elevi, cu o eficiență mult mai scăzută este munca profesorului de sprijin din România care lucrează cu 10-15 elevi în fapt. Nu putem vorbi de standarde europene în educația românească în contextul unui astfel de dublu standard.

2. Numărul de ore alocat/ elev cu cerințe educaționale speciale este de 1-2 ore de sprijin. Astfel, având în vedere că din cele 16 ore din norma didactică a unui profesor de sprijin 8 sunt ore derulate în parteneriat cu cadrele didactice de la clasă, rămân 8 ore pe care profesorul de sprijin le dedică efectiv elevilor cu cerințe educaționale speciale din grupa sa de integrare la cabinet. Dacă împărțim cele 8 ore la 10-15 elevi… Cert este că profesorii de sprijin încearcă să găsească soluții pentru a lucra cu grupe de 2-3 elevi în fiecare oră însă se cunoaște faptul că terapie cognitiv-comportamentală, stimularea cognitivă nu sunt… terapii de grup ci sunt terapii individuale. Astfel, activitatea profesorului de sprijin, la nivel praxiologic, nu respectă metodologia teoriilor sistematizate științific. Mai mult fiecare elev este o individualitate, cu atât mai mult elevul cu cerințe educaționale speciale – de exemplu, doi elevi integrați în aceeași clasă pot avea diferite tulburări instrumentale sau diferite niveluri ale achizițiilor școlare și ale ritmului de învățare/ reabilitare.

3. Lipsa de resurse psihoterapeutice pentru intervenții de terapie cognitiv comportamentală, rațional- emoțională și ameliorarea tulburărilor instrumentale (citit, scris, socotit) reprezintă o reală problemă pentru profesorul de sprijin, nevoit să identifice soluții, de cele mai multe ori singur… În școlile învățământului de masă, din județul nostru, Timiș, unde integrarea educațională are o tradiție de 15-20 de ani, profesorului de sprijin i se alocă un spațiu de 12-20 mp unde să-și desfășoare activitatea, improvizate în fostele magazii de materiale didactice, vestiare sau… „sub scară”… Dincolo de spațiul locativ de derulare a activităților, o reală problemă o reprezintă ergonomia spațiului psihoterapeutic, de cele mai multe ori mobilierul școlar utilizat este… ce a mai rămas: un scaun „reparat” de la o clasă, o bancă „cârpită” de la o altă clasă, o tablă magnetică „rămasă” nefolosită, un calculator „uitat” de timp și vremuri sau o imprimată second-hand cumpărată de profesorul de sprijin însuși…

4. Mai mult, consumabilele sunt cumpărate de profesorul de sprijin din banii lui: și hârtie, și cartoane colorate, și lipici, și socotitoare, și alfabetar, și jocuri, și creioane, și stilouri, și tuș și câte și mai câte… Dincolo de toate acestea, cea mai mare dificultate o reprezintă lipsa testelor etalonate de cunoaștere a elevilor (a capacităților cognitive, a personalității, riscurilor), lipsa resurselor psihoterapeutice de intervenție științifică, totala lipsă de formare a profesorilor de sprijin în arealul psihoterapiei copilului și adolescentului (este adevărat că profesorul de sprijin este licențiat în psihologie, psihopedagogie specială sau pedagogie, dar doar formarea continuă la standarde europene ne dă reala șansa de a atinge standardele europene în integrarea educațională – concret vorbind, cei mai mult profesori de sprijin au formări în domeniul psihoterapiei realizate pe cont propriu, în mediul privat, prin propriile cabinete de psihologie)

5. Lipsa de resurse didactice pentru ameliorarea întârzierilor curriculare reprezintă o reală problemă: concret vorbind, lipsa lor poate fi compensată prin crearea de resurse didactice pentru profesorul de sprijin de el însușii (căci el cunoaște cel mai bine capacitatea și ritmul de recuperare a copilului cu C.E.S.) însă pentru aceasta este util a i se pune la dispoziție modele, cercetări în domeniu, baze de date de unde să culeagă informații (platforme, cercetări realizate de mediul universitar pentru populația de copii cu cerințe educaționale speciale din România) etc.

6. Birocratizarea excesivă a activității profesorului de sprijin prin întocmirea și redactarea a zeci de documente pentru fiecare copil, către diferite instituții, implicând și deplasarea pentru avizarea acestor documente de către respectivele comisii din cadrul instituțiilor, cu un program de lucru cu profesorii de sprijin care, de multe ori, se suprapune cu orarul profesorilor de sprijin. Birocratizarea excesivă este impusă atât prin realizarea dosarului de evaluare a elevului pentru a obține Certificatul de orientare școlară (căci sunt părinți ce nu au capacitatea intelectuală, financiară și motivațională pentru a-și ajuta copiii și nu puține sunt situațiile când profesorul de sprijin însoțesc reprezentanții legali ai minorilor la medicul de familie, la spital, la primării, la COSP, etc…) dar și prin întocmirea de rapoarte de monitorizare cu conținut similar dar formare diferită ceea ce consumă timp, resurse intelectuale, scade calitatea actului didactic și grevează creativitatea și implicarea afectivă a profesorului itinerant și de sprijin.