6 sau 7 ani acasă? Un studiu despre beneficiile înscrierii la școală la 6 sau la 7 ani

Pe rețelele de socializare se dezbat (cu multă patimă) problematici ce țin de domeniul educației. Unul dintre subiectele care stârnește interesul este acela legat de vârsta la care copilul va merge la școală. Metodologia conform căreia copiii sunt înscriși la școală oferă soluția. Dar există situația în care părintele dorește să intervină, considerând că încă nu este momentul ca preșcolarul să devină școlar. În cazul copiilor născuți între 1 septembrie și 31 decembrie se pune problema dacă se amână sau nu începerea vieții de școlar.
Prezentul articol este un studiu în legătură cu motivele care determină părinții să înscrie copii la școală la vârsta de 6 sau 7 ani și poate oferă o soluție legată de dilema „6 sau 7 ani?”.

Abandonul școlar este o realitate socială complexă având o multitudine de cauze şi având nevoie, în consecință, de răspunsuri diversificate. Una dintre cauzele părăsirii timpurii a școlii o reprezintă și atitudinea familiei față de școală. Adesea, aceasta manifestă o oarecare reticență în a integra în mediul școlar copilul. O importanță deosebită în prevenirea abandonului o constituie deci o atitudine echilibrată vis a vis de provocările și intervenția vieții școlare în viața familiei.

Reforma învățământului a adus o schimbare importantă la nivelul anilor de școală pe care un copil ar trebui să îi parcurgă. A apărut obligativitatea efectuării clasei pregătitoare, care ridică multe semne de întrebare multor familii. Acestea se întreabă la ce vârstă ar trebui să își înscrie copiii la clasa pregătitoare: la 6 sau la 7 ani? Reglementările ultimilor ani aduc lămuriri în această dilemă, în sensul că dacă un copil are 6 ani împliniți până la data de 31 august a anului curent, atunci acest copil se va înscrie, fără discuție, în clasa pregătitoare. Dacă însă un copil împlinește 6 ani după această dată, atunci acesta ar putea fi înscris la clasa pregătitoare după ce va fi evaluat psihosomatic de o comisie formată din specialiști. Evident, este vorba despre copii tipici, fără probleme deosebite de sănătate, dezvoltați în parametri normali. Pe grupurile de discuții din rețelele social media această temă de discuții naște, în această perioadă în care se fac înscrierile la școală, dispute destul de aprinse. Mulți dintre părinți cer argumente pro și contra intrării la școală a copiilor lor la 6 ani. Am luat la întâmplare un grup de pe facebook, în care membrii sunt educatori, învățători și părinți (facebook.com/groups/activitatigradinite/) în care au fost deschise spre dezbare astfel de subiecte de discuție. Aceste discuții au fost concretizate în peste 2000 de comentarii, deci consider că opiniile pro sau contra exprimate sunt mai mult decât suficiente și diverse, iar in cele ce urmează am sintetizat, pe scurt câteva puncte de vedere. Cei care susțin ca elevii să înceapă școala la 6 ani aduc următoarele argumente:

Nu se tem de testarea psihosomatică: “testarea e ceva simplu, o discuție mai mult în joacă între un cadru didactic și copil, fiind adresate întrebări cotidiene adresate copilului despre el, despre familie, noțiuni de bază, diverse formule de adresare, de orientare. E foarte simplu și durează puțin.” Dacă ar amâna începerea școlii cu un an, atunci copilul “va avea 15 ani în clasa a VIII-a, nu la liceu, cum era pe vremuri, și atunci încep problemele adolescenței. Liceul l-ar termina cam târziu, pe la 20 de ani.”

Unii părinți se conformează dorinței copilului: “am întrebat-o recent dacă ar fi fost mai bine să repete grupa mare și a zis că nu. 15 dintre colegii de la grădiniță îi sunt și colegi de școală, așa că acomodarea la clasa pregătitoare a fost ușoară. Nu e mereu încântată de școală, dar nu s-ar mai întoarce la grădiniță.”Alți părinți țin seama de experiențe avute cu copii mai mari: “îl voi da la școală înainte de a împlini 6 ani, pentru că deja știe mult mai multe decât știa sora lui la vârsta lui: numără, desparte cuvintele în silabe, știe literele, învață multe din mers, odată cu sora lui.”

Părinții care doresc să își înscrie copii la școală la vârsta de 6 ani consideră clasa pregătitoare „ca un fel de grupa mare, doar că activitatea se desfășoară la școală. Un fel de inițiere a copiilor cu mediul școlar”. “Nu au teme de casă, caietele pe care lucrează se aduc acasă la sfârșit de săptămână”. “Orele sunt de 45 de minute, învățarea efectiv durea 15 minute, în rest e cântec, mișcare și joacă, exact ca la grădiniță”. Un alt părinte prezintă situația copilului său astfel: “fata mea și-a dorit foarte mult să meargă la clasa pregătitoare când a împlinit 6 ani. A învățat alfabetul, cifre, forme geometrice, numai să o las. Dar a muncit și muncește foarte mult ca să poată ține pasul. Dorința ei de a merge la școala a ajutat-o să se ridice la „nivelul” copilului cu un an si ceva mai mare ca ea.”

O educatoare prezintă și ea punctul său său de vedere spunând că: “În grupă am 4 copii care împlinesc 6 ani în septembrie, octombrie și noiembrie și toți pleacă la școală, în clasa pregătitoare. Vor avea 7 ani fără o lună când vor fi în clasa I-a. Unde e anormalul? Mi se pare perfect normal sa fie în clasa I-a la 7 ani. Erau copii dați la 6 ani la școală acum câțiva ani, când nu se vorbea de clasa pregătitoare. Dacă a trecut de testarea psihosomatică, înseamnă că e apt.” O învățătoare de la clasa pregătitoare prezintă situația concretă de la clasa ei: “am 16 copii în clasa pregătitoare, din care 2 au 7 ani și restul au 6 ani. Cei doi deja știu aproape tot ce fac cu ei și în mare parte dacă nu le dau să lucreze suplimentar se plictisesc. Deci părerea mea este că vârsta de 6 ani este perfectă pentru clasa pregătitoare pentru un copil normal.”

O învățătoare consideră de asemenea benefică înscrierea copiilor la 6 ani în clasa pregătitoare. “Dacă acel copil este bine dezvoltat, sănătos de ce să riscăm să se plictisească repetând grupa mare? Desigur, fiecare părinte decide pentru copilul său! Dar nu cred că  un copil născut de exemplu pe 10 octombrie este mai puțin capabil decât cel născut pe 10 august. Când vor fi adolescenți diferența de câteva luni nu va mai conta, dar cea de 1 an de școala da.”   O altă învățătoare cu experiență în clasa pregătitoare povestea că “mulți copii vin în clasa pregătitoare știind literele și cifrele, și asta vor învăța în clasa pregătitoare. Atunci de ce să lăsăm acești copii la grădiniță? Doar pentru “a copilări”? Dacă încep prin a-și pierde interesul pentru orice, pentru că sunt lucruri deja știute, așa vor continua pe toată durata școlii.”

În tabăra adversă, cei care susțin ca elevii să înceapă școala la 7 ani invocă următoarele motive: “parcă e prea repede, copiii trebuie să se bucure cât mai pot de copilărie!!! Au timp de școală toată viața, dar acest an contează mult pentru maturizare, dezvoltarea personalității etc. Vor câștiga un an de copilărie, toată viața vor învăța. Să mai copilărească, are timp de școală toată viața, cu grădinița nu se va mai întâlni.” “Va termina școala prea tânăr. Să înceapă să muncească de la o vârstă totuși destul de fragedă? Se va sătura de muncă.”. Alti părinți consideră înscrierea la școală la vârsta de 6 ani “o mare greșeală” sau afirmă că “nu mi se pare încă pregătit pentru școală” fără să  justifice aceste afirmații. Alt părinte consideră că la 7 ani copilul “e perfect pregătit de școală, e destul de mare să înțeleagă și să învețe, poate să facă față stresului de la școală: evaluări, socoteli, dictări. E destul de mult pentru un pui de om” și sugerează ca atunci când se decide dacă elevul va merge la 6 sau la 7 ani la școală să fie întrebat și acesta pentru a se vedea “dacă își dorește să meargă, dacă este pregătit pentru o nouă etapă.” Temerea cea mai mare a părinților este aceea că în clasa pregătitoare copii de 6 ani nu vor face face copiilor de 7 ani, sau mai târziu în clasele gimnaziale. “Clasa pregătitoare nu e numai joacă așa cum auzeam de peste tot. Nu e de glumă cu clasa pregătitoare! La copii contează mult lunile peste vârsta de 6 ani și dacă elevul nimerește într-o clasa cu mulți copii de 7 ani nu le va face față, îi va fi greu să țină pasul cu ei.” “ În clasa pregătitoare toți copiii fac față cerințelor, problema apare în clasele a III-a și a IV-a, sau chiar la gimnaziu, când la concursuri și examene problemele sunt extrem de grele.”

O altă temere este legată de capacitatea copilului de a se adapta cerințelor școlii.  “Nu mai au timpul liber pe care îl aveau înainte de a începe clasa pregătitoare.” Alți părinți sunt mai protectivi, aducând în discuție conservatorismul temelor abordate în curriculum: “îmi pare rău, dar îl vom „vitregi”: de program strict, teme, griji. Poate învăța în timpul acesta multe alte lucruri care-l interesează și care-i vor folosi mai mult decât tot ce-i bagă școala pe gât.” Mulți părinți se tem că programa este prea încărcată, că se cere prea mult, că învățătorii cer prea mult de copiii. “Uneori și cadrul didactic e suprarealist. Eu doresc achiziții calitative, nu cantitative. În clasa pregătitoare nu este totul roz pentru că învățătoarele fac exces de zel și predau fix ce se învață la clasa întâi. Nu se face nimic în joacă așa cum se presupunea. Este haos în școli, e o programă foarte încărcată. Pentru dezvoltarea cognitivă și emoțională a unui copil contează foarte mult vârsta. Un an de copilărie nu-l mai poate recupera niciodată. În schimb școală poate face toată viața.” Mulți dintre părinți consideră că nu se respectă programa, că se cere prea mult, că învățătorii sunt mult prea ambițioși, afirmații susținute uneori și de unele cadre didactice (educatoare și învățătoare). “Dacă s-ar preda după exact programa, într-adevăr, clasa pregătitoare ar fi o grădiniță “îmbrăcată” în învățământ primar!”

Alte cadre didactice afirmă că din experiențele lor la catedră că “nu au văzut copil care să nu se adapteze la clasa pregătitoare”. Chiar dacă ar exista astfel de situații, Legea Educației Naționale prin articolul 98 aduce lămuriri și în acest sens, părintele având posibilitatea ca să retragă copilul de la clasa pregătitoare și să îl reînscrie la grupa mare de la grădiniță. O educatoare spunea că “dascălii lucrează cu “materialul clientului”. „Nu se termină copilăria la școală, copilul evoluează, trece prin transformări fizice si psihice majore într-un interval relativ scurt de timp. Ideea e să-l ajutăm să se adapteze”.

Astfel de dezbateri nu pot avea un final generalizat, fiecare dintre copii fiind unic. Decizia corectă o pot lua împreună părinții, cadrele didactice și copilul în cauză. Consider că mulți dintre părinți sunt speriați de ideea de școală, de responsabilitatea pe care o aduce școala în familie. Aici ar trebui să intervină acea “școală a părinților”. Ideea de dragoste de școală, plăcerea de a veni la școală, de a învăța nu poate fi susținută doar de școală, ci funcționează perfect atunci când și familia și elevul fac un parteneriat în acest sens. Nu lipsit de importanță este și rolul grădiniței, care atunci când copilul ajunge în grupa mare îl pregătește pentru o nouă viitoare etapă, clasa pregătitoare. “Clasa pregătitoare era defapt înainte grupa pregătitoare de la grădiniță, deci e un fel de grădiniță cu program de școală, fără teme, cu activități integrate, iar ce este legat de școală este programul și faptul că fiecare copil are banca lui. Aceasta e defapt clasa pregătitoare!”

Unele dintre răspunsurile la marea dilemă „6 sau 7 ani?” apar în aceste dezbateri:

“Atâta timp cât copilul este pregătit, totul va fi bine. Se pare că uneori presiunea mai mare este din partea părinților care fac un caz din asta. Pe vremea mea, toți mergeam la școală la clasa I-a la 6 ani, unde învățam să scriem și să citim, și nu exista nici o clasă pregătitoare, nimic.”

„Învățarea timpurilor noastre, și fără îndoială învățarea timpurilor copiilor noștri, formală sau nu, începe timpuriu și durează toată viața. Vor învăța că fără perfecționare continuă (longlife learning) nu vor câștiga nici în viața personală, nici în cea profesională. Ce ar fi un medic sau un profesor fără învățare continuă sau permanentă? Ce ar fi și ce s-ar face un sudor care nu știe să sudeze cu aliaje noi?  Ce ar fi un brutar sau un cofetar dacă n-ar ține pasul cu tendințele?  În concluzie, nu ne oprim din învățat când terminam învățământul obligatoriu ( care nici acela nu mai este obligatoriu, din păcate, în viața reală)”.

Fiecare este liber să decidă pentru copilul său. Indiferent ce decizie s-ar lua, aceasta trebuie luată cu responsabilitate pentru a realimenta societatea cu oameni de valoare, cu oameni care au în conștiința lor cei 7 sau 6, după caz, ani de acasă.

Webografie
www.facebook.com/groups/activitatigradinite/