Hand in Hand for World Heritage – proiect de parteneriat transnațional Erasmus+

Absolventă a Universității Tehnice din Cluj-Napoca, își desfășoară activitatea didactică din anul 1994 și până în prezent la Colegiul Tehnic de Transporturi „Transilvania” din Cluj-Napoca. Ca realizări profesionale deosebite, ar fi de menţionat numeroasele articole din domeniul specializării, al didacticii, calitatea de membru în mai multe echipe de proiect din programele Comenius, Erasmus, Erasmus+, membru al Corpului Național de Experți în Management Educațional, mentor şi doctor în Inginerie electrică.

Colegiul Tehnic de Transporturi Transilvania, Cluj-Napoca (Cluj)

Articolul îşi propune o scurtă descriere a traseului parcurs de profesorii şi elevii de la Colegiul Tehnic de Transporturi Transilvania din Cluj-Napoca, în cadrul proiectului de parteneriat Hand in Hand for World Heritage, finanţat prin programul Erasmus+. Ca activitate educativă, interdisciplinară și integratoare, proiectul nostru mizează pe dialog şi diversitate interculturală în crearea unor atitudini sustenabile faţă de moştenirea culturală şi naturală. Într-un moment cultural-educațional aflat în plină reașezare, proiectul nostru abordează obiective sincronizate problemelor actuale ale lumii: schimbările climatice, colapsul ecologic, impactul oamenilor asupra mediului.

Fiecare proiect este un fragment din povestea şcolii şi a copiilor ei. Hand in Hand for World Heritage, un parteneriat KA229 de schimb interșcolar finanţat prin programul Erasmus+, a început în toamna anului trecut şi a adunat, până acum, o mână de oameni, nenumărate idei, efort, creativitate şi răspundere.

Proiectul integrează mai multe discipline: limbi străine, literatură, geografie, informatică sau istorie, şi trei şcoli, liceul Mehmet Zakir Ekni Anadolu din Ankara (Turcia), ISIS Europa – o şcoală vocaţională din apropierea oraşului Napoli (Italia) şi noi, Colegiul Tehnic de Transporturi Transilvania din Cluj-Napoca, şi este dedicat, prin activitățile propuse, sensibilizării elevilor faţă de importanța și conservarea obiectivelor de patrimoniu UNESCO.

Am traversat această perioadă într-o frumoasă şi colegială colaborare contribuind, fiecare în parte, la realizarea unor produse ca filmuleţe de prezentare a liceelor, a oraşelor, realizarea logo-ului proiectului şi alegerea celui mai bun printr-un concurs virtual între şcoli, pliante informative despre obiectivele de patrimoniul din fiecare ţară parteneră, discuţii legate de tradiţii, sărbători specifice (Mărţişorul nostru, de exemplu), un film – declaraţie sub forma unui mesaj public în care copiii îşi exprimă grija şi respectul faţă de patrimoniul mondial, postere, dezbateri tematice sau chiar concursuri şi, cel mai important, la stabilirea  unei legături între oameni – profesori, elevi – care, de puţină vreme, împărtăşesc aceeaşi perspectivă: patrimoniul mondial. De fapt, tot ceea ce s-a întâmplat a lăsat în sufletele noastre satisfacţie şi bucurie şi a clădit, prin munca împărtăşită, o echipă. A fost un efort pe care ni l-am dorit de folos nouă şi elevilor noştri.

Proiectarea propriu-zisă a activităţilor şi stabilirea termenelor de deulare s-au făcut în cadrul întâlnirilor online derulate cu o frecvenţă destul de mare, uneori săptămânal, ori pe căile de comunicare virtuală: Instagram, pagina web, Chatroom, WhatApp şi bineînțeles eTwinning, leagănul proiectului. Într-adevăr, eTwinning a fost cel mai important spaţiu de diseminare a produselor, accesibil inclusiv elevilor. Tot aici, materialele stabilite iniţial în proiect au fost suplimentate prin prezentări dedicate unor sărbători (1 Martie, Paştele, zile aniversare sau sărbători naţionale) sau descrieri ale obiectivelor de patrimoniu apreciate de copii, tradiţii sau folclor.

Lokma, de exemplu, este un fel de mâncare turcească oferită drept pomană trecătorilor, pe stradă, la 40 de zile după moartea cuiva. Interesante pentru străini sunt cozile enorme pentru a ajunge la aceste gustări. Se mai spune că primul covor a fost ţesut în Turcia. Cele mai valoroase sunt cele din mătase sau lână, colorate cu vopsea naturală. Oya este numele dat dantelelor din fir de mătase sau dantelă turcească. Culorile și modelul exprimă emoțiile şi sentimentele oamenilor: iubire, dor, speranță, la fel ca ţesăturile din folclorul nostru. Pentru lucruri ca Oya, există o frază, El emeği göz nuru, ceea ce înseamnă făcut manual și foarte valoros.

Nu a fost neglijată nici informarea elevilor despre patrimoniul cultural şi natural internaţional. Pe platformă noastră de lucru online, au fost  prezentate două cursuri despre semnificaţia cuvântului patrimoniu, criteriile de selecţie a obiectivelor culturale şi naturale, despre organizaţia UNESCO şi rolul ei, puţină istorie şi, pentru că a fost spre învăţare, un test final de verificare. Fiindcă parteneriatul acesta este o reuniune dedicată într-un fel experienţei didactice, opiniei şi exemplelor de bună practică, cursurile au fost scrise în română şi engleză şi postate pe eTwinning la produsele proiectului.

Întâlnirile directe, neîmplinite până acum, au fost compensate prin materiale de prezentare a locurilor vizate de obiectivele proiectului. Ale noastre sunt bisericile de lemn din Maramureş şi cetăţile dacice din Munţii Orăştiei.

Fiecare ţară are ca ţinte două obiective de patrimoniu care vor fi, de altfel, şi destinaţiile mobilităţilor prevăzute în proiect. În Italia, vom cunoaşte locul primei şcoli de gladiatori de la Capua şi unul dintre cele mai mari castele din ţara parteneră. Şcoala din Turcia, coordonatoarea efectivă a proiectului, a propus două dintre cele mai interesante obiective ale lor: Delta Kizilirmac şi, bineînteles, Cappadocia. Vizitele, pe care ni le dorim cu toţii posibile conform planului făcut, ne vor da posibilitatea să ne cunoaştem partenerii mai bine, să ne dezvoltăm cunoştinţele despre învăţământul european, să împrumutăm exemple bune, să cunoaştem locuri, oameni, tradiţii.

Iată-ne uniţi, aşadar, într-o diversitate internaţională la dezbaterea unei teme comune care conturează, virtual sau practic, în perspectiva deceniilor ce vor urma, imaginea locului de suflet al omului – Pământul nostru.

Am moştenit un glob, nu prea mare şi destul de fragil, pe care am dezvoltat de milenii, ştiinţa şi tehnologia de a construi sau, poetic vorbind, am transformat adăpostul, însufleţiţi de magia cunoaşterii, într-o artă a supravieţuirii. Fiecare generație este mai bine pregătită decât precedenta şi, cu siguranță, următoarea generație va face raționamente mai bune decât ultima. Lumea este mai robustă, mulți trăiesc mai mult, sunt mai bine hrăniți şi în general au mai puține probleme de sănătate decât generațiile anterioare. Paradoxal însă, anvergura problemelor social-economice – cu evoluție rapidă şi imprevizibilă, cu extindere globală – este foarte mare. Suntem martorii deteriorării continue a unor “comori de neînlocuit din patrimoniul cultural şi natural” (Koïchiro Matsuura, director al UNESCO, 2002), cauzată de dezastrele naturale, de războaie, sărăcie sau poluare, dar şi de ignoranţa, lipsa de apreciere sau de grijă a oamenilor.

Pare mai mult o călătorie decât o destinaţie, dar responsabilitatea faţă de această moştenire ne pune în faţă un imperativ: A sosit vremea noastră!

 

Cuvinte cheie: educație interculturală, patrimoniu mondial, proiect european, Erasmus+
Accesări: 2.870