Integrarea inteligenței emoționale în activitatea didactică (Studiu)

Competenţa emoţională este un ansamblul de capacităţi ce permit gestionarea/ canalizarea adecvată a energiei emoţionale, integrarea de succes în orice mediu social şi crearea unei cariere de rezonanţă. Eficienţa personală şi profesională pot fi obţinute prin dezvoltarea unor competenţe emoţionale specifice profesiunii didactice. În activitatea educațională, cadrele didactice trebuie să dețină abilități de comunicare extrem de bine dezvoltate, empatie, viziune,  să își motiveze elevii și partenerii educaționali. Inteligența emoțională este factorul primordial care contribuie la realizarea unei activități de calitate, o comunicare pe orizontală, eficientă, care să reușească să inspire și motiveze ceilalți actanți educaționali.

Competenţa emoţională este un ansamblul de capacităţi ce permit gestionarea/ canalizarea adecvată a energiei emoţionale, integrarea de succes în orice mediu social şi crearea unei cariere de rezonanţă. Eficienţa personală şi profesională pot fi obţinute prin dezvoltarea unor competenţe emoţionale specifice profesiunii didactice.

Analizând cercetările referitoare la competențele necesare pentru obținerea performanței organizațiilor, Daniel Goleman (autorul conceptului de inteligență emoțională) nu numai că a adăugat setului de competențe tehnice și cognitive pe cea emoțională, dar a plasat-o pe un loc central în ceea ce privește leadershipul. El  descrie inteligența emoțională ca pe un amestec de stăpânire de sine, motivație, empatie, gândire liberă, tact și diplomație. Inteligența emoțională este capacitatea personală de identificare și gestionare eficientă a propriilor emoții în raport cu scopurile personale (carieră, familie, educație etc.).

„Fără inteligență emoțională, chiar și o persoană cu o remarcabilă instruire, cu o minte deosebit de analitică, cu o viziune pe termen lung și cu un nesfârșit potențial de  formidabile idei poate să nu ajungă un mare lider. Cu cât este mai înaltă poziția unei persoane, apreciată a fi un performer excepțional, cu atât capabilitățile inteligenței  sale emoționale se reliefează ca rațiune a succesului său. Inteligența emoțională garantează reușita în viață într-o măsură mai mare decât acumularea de titluri și diplome.” (Howard Gardner)

Deşi dascălul de astăzi trece prin formări numeroase, unde se vorbeşte despre dezvoltarea lui emoţională, în realitate, reprezentarea cadrului didactic bun se limitează la un simplu furnizor de informaţii necesare doar dezvoltării competenţelor cognitive ale elevilor! Nimic despre afectivitate, despre omul care îşi folosește inteligent emoţiile! Or, trăirile afective sunt importante pentru că ele influenţează modul de a gândi, comportamentul, atitudinile, credinţele cele mai profunde, deciziile, succesul în carieră şi în viaţă.

Gândindu-ne la faptul că în clasa de elevi cadrul didactic este liderul, putem concluziona că o clasă echilibrată reflectă inteligenţa emoţională crescută a liderului său, iar o clasă de elevi lipsită de armonie comportamentală sau de empatie şi comportamente prosociale reflectă inteligenţa emoţională deficitară a liderului său. Ca lider, emoțiile cadrului didactic contează, întrucât este în mod automat investit cu puterea maximă de a conduce emoții pentru un grup, deoarece toată lumea din grupul clasei îl privește pentru indicii emoționali. Prin urmare, în calitatea de cadre didactice trebuie să fim conștienți și capabili să ne gestionăm sentimentele și să putem gestiona modul în care putem folosi emoțiile pentru a promova dezvoltarea și performanţa grupului de elevi. Rolul didactic include şi stabilirea standardului emoţional al clasei. Ca lideri, tindem să vorbim mai mult, ceea ce spunem este creditat şi ascultat, iar membrii clasei tind să ne vadă reacţia emoţională ca fiind cea mai indicată stare de spirit. Pentru copiii din clasă modul nostru de a vedea lucrurile are o greutate specială și adesea noi gestionăm direcţia pentru grup.

Instituția de învățământ rămâne locul principal în care comunitatea poate rezolva  deficienţele competenţelor emoţionale şi sociale ale copiilor. Alfabetizarea emoţională implică un mandat lărgit pentru instituțiile educaționale, care trebuie să recupereze ceea ce familiile n-au reuşit în privinţa adaptării la societate a copiilor lor. Această misiune presupune două schimbări majore: cadrele didactice trebuie să meargă dincolo de îndatorirea lor tradiţională, iar membrii comunităţii să se implice mai mult în viaţa unităţilor de învăţământ. Dacă există sau nu ore dedicate alfabetizării emoţionale contează mai puţin decât felul în care sunt predate lecţiile. Poate că în nici un alt caz nu este mai importantă calitatea cadrului didactic, având în vedere că felul în care el îşi desfăşoară activitatea este în sine un model, o lecţie de facto în domeniul competenţei emoţionale – sau în lipsa ei.

Stările emoționale pozitive susţin copiii atunci când efortul intelectual este maxim şi le cresc toleranţa la frustrare şi răbdarea. Pentru a putea cultiva aceste stări în copii, trebuie să ne gestionăm propriile noastre sentimente, astfel încât să nu aducem emoții negative, cum ar fi supărarea, mânia, resentimentele, anxietatea, sentimentele de mâhnire şi de decepţie, în munca noastră cu copiii. Inteligenţa emoţională a clasei, odată construită de către cadrul didactic, devine un factor protector la stres și suferinţă, şi ajută în timp atât pe copii cât şi pe cadrul didactic.

Dezvoltarea profesională pentru cadrele didactice presupune automat şi necesar construirea propriei inteligențe emoționale şi dezvoltarea de abilităţi în creşterea inteligenţei emoţionale individuale a elevilor şi a clasei ca echipă. Astfel, responsabilitatea principală a cadrului didactic rămâne aceea de a se cunoaște pe sine însuşi, de a se înțelege și de a găsi căi variate şi echilibrate de a-şi gestiona emoțiile, şi de a fi conștient de declanșatorii emoţiilor sale.

Abordând problema succesului necesar în profesia didactică, ca şi a importanţei eficienţei, a vocaţiei şi a culturii profesionale, I. Popa (2002) creionează însuşirile generale ale personalităţii cadrului didactic, „inteligenţa, simţul măsurii, principialitatea, bogăţia sentimentelor şi atitudinea faţă de problematica socială, stăpânirea de sine, perseverenţa, modestia, capacitatea de a entuziasma pentru valorile culturii” şi însuşirile speciale ce se cer vocaţiei profesorului: „afectivitatea, varietatea spectrului emoţional, sensibilitatea şi intensitatea sentimentelor faţă de educaţi, receptivitatea la problematica vieţii acestora”. Toate aceste elemente sunt mai mult decât necesare în activitatea cu elevii, dacă nu chiar imperative, atât pentru starea de bine a cadrului didactic, cât și pentru cea a copiilor. Starea de spirit a unui profesor are un impact semnificativ asupra copiilor pe care îi îndrumă. Dacă un cadru didactic acționează cu energie și entuziasm în orice condiții, el poate deveni o sursă     de inspirație pentru elevi.

Adoptarea unui comportament care are la bază clișeul „a-ți lăsa problemele personale/ emoțiile în afara clasei”, în cazul cadrelor didactice, s-a dovedit a nu fi benefică pentru activitatea profesională. Lipsa totală a emoțiilor conduce la relații rigide cu copiii, bazate fie pe indiferență, fie pe frică și autoritate. Aplicarea principiilor inteligenței emoționale la clasă constă tocmai în găsirea unui echilibru între cele două situații enunțate mai sus. Trebuie să se acorde importanță propriilor emoții, dar este necesar ca reacțiile să fie adaptate nevoilor copiilor, astfel încât efectele asupra activității educaționale să fie mereu pozitive.

Inteligența emoțională este indispensabilă în meseria unui profesor. Conștientizarea propriilor emoții este un pas important în dezvoltarea comunicării, pentru că ne ajută să recunoaștem reacțiile emoționale ale elevilor noștri și să le gestionăm în mod corespunzător, construind astfel situații de comunicare productive. Un profesor bun trebuie să acorde atenție compatibilităților dezvoltate la nivel de clasă și să lucreze cu ei în scopul construirii spiritului de echipă, să fie atent la cei care au abilități de lider și să-i ajute să le îmbunătățească, dar și să îi sprijine pe cei mai timizi să iasă din anonimat prin activitățile care implică lucrul pe grupe/ perechi.

Unui cadru didactic îi revine sarcina de a media conflictele între elevi, lucru ce presupune în același timp o atenție sporită la emoțiile celor implicați și descifrarea acestora, dar și obiectivitate în a privi problema, astfel încât niciunul dintre cei implicați să nu se simtă nedreptățit la final. O bună gestionare a emoțiilor contribuie la îmbunătățirea abilității de a lua decizii în timp record, în situații de criză, în contexte tensionate sau în situații conflictuale. Capacitatea de a ne controla emoțiile și de a le interpreta pe ale celorlalți poate oferi obiectivitate în luarea deciziilor și o privire de ansamblu asupra situațiilor în care suntem implicați.

Structura culturii emoţionale a cadrului didactic, determinată de funcţia sa generală, angajează interacţiunea necesară între componenta motivaţională (interese, convingeri, orientări valorice profesionale); componenta intelectuală (potenţialul cognitiv al personalităţii, reflectat, susţinut, perfecţionat şi la nivel de conţinut afectiv); componenta comportamentală (exprimată afectiv la nivel de conduită deontologică, didactică şi extradidactică).

Pentru a asigura un echilibru emoţional în spaţiul educaţional este necesară existenţa unui nivel ridicat de competenţă afectiv-emoţională a cadrului didactic. Se ştie că dascălul este un model ce favorizează imitarea de către copii a atitudinilor, a opiniilor, de aceea este necesar ca acesta să îşi analizeze reflexiv propria activitate, să vegheze asupra propriei formări.

Relațiile interpersonale constituie mediul optim de dezvoltare a ființei umane, iar munca în echipă devine indispensabilă în marea majoritate a activităților pe care le desfășurăm. În societatea actuală unitatea de bază nu mai este reprezentată de către individ, ci de către grup. Calitatea de membru al grupului aduce cu sine o mare responsabilitate, presupune coordonare, implicare, interacţiune, colaborare şi împărţire a responsabilităţii în mod egal între toţi membrii.

Pentru a asigura un echilibru emoţional în spaţiul educaţional este necesară existenţa unui nivel ridicat de competenţă afectiv-emoţională a cadrului didactic. Se ştie că dascălul este un model ce favorizează imitarea de către copii a atitudinilor, a opiniilor, de aceea este necesar ca acesta să îşi analizeze reflexiv propria activitate, să vegheze asupra propriei formări. Între nivelurile de dezvoltare emoţională ale cadrului didactic şi ale elevilor există un raport direct proporţional, iar nivelul competenţelor emoţionale ale dascălului determină formarea şi dezvoltarea competenţelor emoţionale ale elevilor. De aceea cercetătorii consideră competenţa emoţională ca fiind „o meta-competenţă, ce determină şi explică în ce măsură omul poate utiliza ansamblul capacităţilor individuale pentru a înţelege atitudinile celor din jur şi pentru a gestiona comportamentul său emoţional.” (Maia Cojocaru- Borozan).

Bibliografie

1. Goleman D. Inteligenţa emoţională. Bucureşti: Editura Curtea veche, 2008.
2. Gardner H. Mintea disciplinată. București: Editura Sigma, 2008.