Metode moderne utilizate în predarea-învățarea categoriilor semantice

Studiul categoriilor semantice duce la înmulţirea numărului de cuvinte cunoscute de elevi, la activizarea lor, la precizarea sensului lor, la dezvăluirea sensului lor figurat, la cunoaşterea uriaşei polisemii pe care o au unele cuvinte din fondul principal al limbii noastre. De mare importanţă este cunoaşterea nuanţelor sinonimice, paronimice şi a sensului figurat al cuvintelor. Astfel, se poate înlătura monotonia şi platitudinea din vorbirea elevilor noştri.
Trecem în revistă metodele şi procedeele activ-participative pe care profesorul de limba română le are la dispoziţie pentru realizarea eficientă a obiectivelor specifice disciplinei sale.

Studierea limbii române în şcoală prezintă o importanţă deosebită, deoarece „este expresia cea mai cuprinzătoare a fiinţei naţionale a poporului român, ea identificându-se, de fapt, cu existenţa milenară a acestui popor, cu modul lui particular de a înţelege existenţa, cu momentele istorice cruciale prin care i-a fost dat să treacă, cu bucuriile şi tristeţile trăite din plin într-un spaţiu geopolitic destul de vitreg” (Constantin Parfene).

Predarea limbii române în şcoală, în învăţământul gimnazial, formează la elevi posibilitatea de a stabili criterii ferme de selectare a marilor valori, contribuie la dezvoltarea tuturor laturilor conştiinţei lor (capacitate creatoare, spirit de observaţie, imaginaţie, gândire critică etc.) şi la cultivarea disponibilităţii acestora de a colabora cu semenii, de a întreţine relaţii interumane eficiente, pe diverse planuri de activitate.

Exprimarea corectă, orală şi scrisă, a fost dintotdeauna şi este unul din dezideratele şcolii româneşti din toate epocile . Copiii vin la şcoală să se cultive, adică să-şi lărgească orizontul de cunoştinţe, să vorbească şi să scrie din ce în ce mai îngrijit, în spiritul limbii române literare. Ei vor fi astfel pregătiţi să devină nu numai beneficiarii limbii, ci şi creatori de limbă.

Studiul categoriilor semantice trebuie să dezvăluie necontenit tezaurul expresiv al limbii noastre, bogăţia de cuvinte şi forme lexicale care permit exprimarea ideilor abstracte, a nuanţelor de gândire şi de simţire.

Metodele de predare-învăţare specifice limbii  române sunt multiple. Pentru a putea dezbate importanţa unor metode în asimilarea unor deprinderi şi abilităţi, trebuie să cunoaştem semnificaţia conceptului:

„Privită sub raport funcţional şi structural, metoda este considerată a fi un model sau un ansamblu organizat de procedee sau moduri de realizare practică a operaţiilor care stau la baza acţiunii; o înlănţuire de procedee care conduc în mod programat şi eficace  la realizarea scopurilor sau obiectivelor propuse” (Ioan Cerghit) .

Metodele de învăţare activă fac lecţiile interesante, ajută elevii să realizeze judecăţi de substanţă şi fundamentate, sprijină elevii în înţelegerea conţinuturilor pe care să fie capabili să le aplice în viaţa reală.

Brainstormingul – se poate face pe o temă care să aibă legătură cu tema textului studiat sau cu elementele-cheie ale acestuia. Pornind de la răspunsurile primite, se poate alcătui un ciorchine de idei care să grupeze sintetic răspunsurile elevilor.

Cvintetul – o metodă creativă, prin care în cinci versuri se sintetizează un conţinut de idei. Se poate adăuga un desen. Primul vers este un cuvânt-cheie referitor la discuţie, fiind, de obicei, substantiv. Al doilea vers este alcătuit din două cuvinte care descriu substantivul în discuţie, fiind adjective. Al treilea vers este alcătuit din trei cuvinte care exprimă o acţiune, fiind, de regulă, verbe la modul gerunziu. Al patrulea vers conţine patru cuvinte şi exprimă sentimentele faţă de subiect. Al cincilea vers este un cuvânt prin care se sintetizează cele prezentate.

Metoda cubului: strategie se predare utilizată pentru studierea unei teme din perspective diferite. Se realizează un cub ale cărui feţe sunt acoperite cu hârtie de culori diferite. Pe fiecare faţă a cubului se va scrie una dintre următoarele instrucţiuni: descrie, compară, asociază, aplică, argumentează pro sau contra. Elevii redactează răspunsurile cerute de faţa de sus a cubului. Se poate continua cu celelalte feţe.

Diagrama Venn: se cere elevilor să facă o reprezentare grafică a două obiecte/ noţiuni în ceea ce au asemănător şi diferit. Ei vor vizualiza partea comună şi vor evidenţia în spaţii diferite elementele diferite. De exemplu: Prin ce se aseamănă şi se deosebesc omonimele şi cuvintele polisematice?

R.A.I. urmăreşte realizarea feedback-ului printr-un joc de aruncare a unei mingi uşoare. Elevul care aruncă mingea trebuie să formuleze o întrebare din lecţia predată elevului care o prinde. Cel care prinde mingea răspunde la întrebare, apoi o aruncă mai departe altui coleg, punând o nouă întrebare. Elevul care nu ştie răspunsul iese din joc, la fel ca şi cel care este descoperit că nu cunoaşte răspunsul la propria întrebare

În vederea dezvoltării vocabularului la elevi, trebuie să utilizăm, cu precădere unele strategii activ-participative care să le îmbogăţească exprimarea. Acestea nu trebuie rupte de cele tradiţionale, ele marcând un nivel superior în spirala modernizării strategiilor didactice.

Metodele activ-participative trebuie utilizate cu prudenţă, însă trebuie (re)cunoscută valoarea lor pentru dinamizarea procesului de învăţare şi pentru motivarea elevilor.