Cadrul didactic, moderator sau formator în comunicarea interculturală

În cariera mea de cadru didactic la Clubul Copiilor Costești, am întâlnit cel puțin două categorii de situații educaționale în care comunicarea interculturală a depins în foarte mare măsură de activitatea cadrului didactic, în două ipostaze diferite, aceea de moderator și de formator. Abordarea didactică a celor două ipostaze implică, în opinia mea, în egală măsură, pregătirea pedagogică modernă, dar și o serie de abilități pe care doar experiența personală și atașamentul față de această profesiune le pot oferi.

Moto: ”Educatorul care practică o pedagogie interculturală va profita efectiv de prezenţa copiilor de origini diferite pentru a (re)valoriza cultura  lor de origine şi de a-i sensibiliza, în acelaşi timp, pe ceilalţi la diversitatea culturală, dar va evita să impună o oarecare identificare, va evita stereotipiile, prezentarea culturilor în mod static.”
(P. Dasen şi alţii)

Epoca modernă a debutat prin cunoaştere, prin descoperire, prin demonstraţie şi experiment ştiinţific, dar şi prin autocunoaşterea fiinţei umane,  prin reaşezarea valorilor şi în final prin acceptarea diferenţelor, biologice,  genetice,  sociale şi culturale între indivizi şi între naţiuni, rase,  sexe sau religii. Diversitatea acceptată,  respectul opţiunilor şi tradiţiilor diferite,  venite dintr-un trecut diferit este apanajul lumii în care trăim şi premisa unui viitor împreună. Viitorul umanităţii este indisolubil legat de interculturalitate, înţeleasă ca ansamblul caracteristicilor definitorii ale unui individ, grup etnic sau naţiune, este decis fundamental de capacitatea de adaptare,  acceptare,  toleranţă a diferenţelor culturale, este împins spre evoluţie şi progres tocmai prin diferenţe, nu prin asemănări sau uniformizare.

Pe de altă parte, cultura şi în general personalitatea unui individ şi identitatea unui grup se formează şi se consolidează prin educaţie, se dobândeşte şi se şlefuieşte pe parcursul întregii vieţi a individului şi perioade de existenţă a grupului respectiv. De aceea, dimensiunea formatoare a educaţiei pentru cultură şi identitate individuală şi de grup este fundamentală. În lumea modernă,  tocmai nevoia de comunicare,  alături de progresul tehnic şi ştiinţific accelerat care reduce distanţele şi barierele dintre indivizi şi grupuri diferite,  precum şi  existenţa unor identităţi multiple,  a valorilor,  tradiţiilor,  obiceiurilor şi a modului de relaţionare diferit dintre diverşi indivizi sau grupuri,  impun cu necesitate abordarea educaţiei şi a societăţii din perspectiva interculturală. Interacţiunea interculturală este inevitabilă şi din punct de vedere al educaţiei,  reprezintă atât o provocare cât şi o condiţie esenţială pentru formarea unei tinere generaţii cu adevărat europene,  ancorată în acelaşi timp la valorile definitorii ale grupului din care face parte,  etnic,  naţional şi comunitar,  care are la baza cultivarea respectului reciproc şi a înţelegerii atât între indivizi cât şi între grupuri,  îmbogăţită cultural şi ştiinţific.

Comunicarea interculturală bazată pe înţelegere reciprocă este soluţia optimă pentru a evita conflictele generate de diferenţele între indivizi şi grupuri, este soluţia optimă pentru crearea unei lumi mai bune,  mai paşnice, pentru respectarea drepturilor omului, este abordarea pedagogică optimă a diferențelor culturale, luând în considerație specificităţile spirituale (diferenţe culturale) sau de alt gen (diferenţa de sex, diferenţa socială sau economică etc.), este soluția evitării riscurilor ce decurg din schimburile inegale dintre culturi sau  a pierderii şi disipării bogăţiei culturale specifice fiecărui grup,  cu consecinţe incalculabile pentru viitor.

Comunicarea interculturală, ca parte a educaţiei pentru viaţă şi componentă fundamentală a definirii personalităţii unui adult este în opinia mea preocuparea fiecărui cadru didactic indiferent de domeniul de activitate şi specializare,  indiferent de categoria de tineret de care se ocupă sau de forma de învăţământ.

Cu atât mai mult în instituţiile de învăţământ extraşcolar,  a căror menire educativă este cu atât mai importantă cu cât prin natura activităţilor desfăşurate se adresează şi zonei afective,  empatice,  recreative, a cultivării înclinaţiilor şi talentelor artistice native formate tocmai din mediul cultural din care provin copiii, (de multe ori din zona mai defavorizată a comunităţilor din care fac parte) şi utilizează bugetul de timp liber din afară şcolii, trebuie să se pună un accent deosebit pe dezvoltarea comunicării interculturale, iar cadrul  didactic are menirea şi responsabilitatea să coordoneze acest proces fără greşeală. Şi în acest caz se operează cu aceleaşi teme ale educaţiei interculturale,  respectiv, “acceptare şi participare”,  “învăţarea convieţuirii – a învaţă să trăieşti împreună”, evitarea “stereotipiilor şi a prejudecăţilor”, iar reuşita este condiţionată de o nouă abordare a orizontului valorilor, deschiderea de noi piste de manifestare a diversităţii şi diferențelor, de  cultivarea atitudinii de respect şi de deschidere faţă de diversitate, ca răspuns specific, pedagogic la încercarea de soluţionare a unor consecinţe socio-culturale ale impactului multicultural,  ca  modalitate de prevenire şi atenuare a conflictelor,  ca soluţie pentru promovarea valorilor democraţiei şi interculturalităţii/ multiculturalităţii.

În cariera mea de cadru didactic la Clubul Copiilor Costeşti, cu o vechime de 15 ani,  am întâlnit cel puţin două categorii de situaţii educaţionale în care comunicarea interculturală a depins în foarte mare măsură de activitatea cadrului didactic, în două ipostaze diferite,  aceea de moderator şi de formator. Abordarea didactică a celor două ipostaze implică,  în opinia mea,  în egală măsură pregătirea pedagogică modernă, dar şi o serie de abilităţi pe care doar experienţă personală şi ataşamentul faţă de această profesiune le pot oferi.

Astfel, cadrul didactic este un moderator al comunicării interculturale, în situaţia în care în colectivul de copii cu care lucrează sunt diferenţe individuale şi de grup, există o diversitate culturală complexă legată de individ (vârstă, sex, stare materială, categorie socială) şi de grup (diversitate etnică, religioasă, legată de tradiţii sau de mediul social –rural/urban). În această situaţie impactul intercultural este evident şi nemijlocit, valorile culturale constituie zestrea cu care intră fiecare copil în colectivul respectiv, iar cadrul didactic este moderatorul acestui impact, acestui schimb de informaţii şi cultură inevitabil,  acestui transfer cultural nemijlocit,  care până la un punct se desfăşoară peste tot în societate. Diferenţa majoră este că în acest caz comunicarea are loc între copii,  în procesul educativ, că acum se pun bazele individului de mai târziu şi în acest caz nimic nu trebuie lăsat la voia întâmplării.

Experienţa didactică mi-a demonstrat că încă de la formarea colectivului de copii,  de la primirea fiecărui nou venit, odată cu participarea la primele activităţi,  indiferent de tematica şi domeniul abordat, acceptarea, ca prim pas în comunicarea interculturală, depinde în foarte mare măsură de medierea cadrului didactic, de tratamentul egal şi nediscriminatoriu,  de ascultarea cu atenţie şi  seriozitate egală a fiecărui copil.  Prin această atitudine, prin această abordare, având în vedere calitatea de mentor,  de instructor, de coordonator,  prin puterea exemplului personal,  se realizează de la început integrarea firească în colectiv a fiecărui copil,  ca entitate,  cu tot bagajul cultural pe care îl posedă. Mai departe, prin natura lor, copiii, odată acceptaţi că atare, se afirmă cultural pe măsură potenţialului, aptitudinilor şi talentului, iar comunicarea interculturală tinde spre un echilibru firesc, valorile şi demersurile formative ajung la fiecare în parte, fără a afecta identitatea specifică. Însăşi copii constată că sunt asemănători în a deveni mai buni, mai performanţi în aptitudinea şi talentul lor,  că pot contribui fiecare la realizarea activităţilor şi că acest lucru contează şi este apreciat de colegi şi profesor, că patriotismul de exemplu,  nu ţine seama de etnie,  de vârstă,  de sex sau religie,  că respectul faţă de comunitate,  faţă de mediu, faţă de istoria patriei sau faţă de natură sunt valori ale tuturor, că binele sau răul au aceeași semnificație, iar munca și efortul sunt calea spre împlinirea dorinţelor şi idealurilor fiecăruia. Abia acum rolul de moderator este foarte important, pentru păstrarea acelor diferenţe  în condiţiile promovării valorilor universale.

Concret,  depinde de cadrul didactic ca în activităţile desfăşurate să răzbată identitatea,  diversitatea şi multiculturalismul. Copiii vin de la sine cu propuneri, mai ales în condiţiile non-formale, în care creativitatea şi abilitatea de comunicare au frâu liber şi neîngrădit, iar acceptarea acestora, toleranţa respectul faţă de diversitate, vine de asemenea tot din partea colectivității, neimpusă, ca urmare a unui proces permanent de mediere, în care abordarea trebuie să fie echivocă, încurajantă dar prudentă, suport al liberului arbitru fără a impune,  ordona sau ierarhiza proporţional. Cadrul didactic în acest caz utilizează un arsenal de expresii care doar asigură un cadru de comunicare, doar mediază, încurajează dialogul, asigură acordul şi suportul necesar desfăşurării personalităţii. Diversitatea interculturală este percepută prin curiozitatea specifică vârstei copiilor,  prejudecăţile se topesc repede,  modelele culturale sunt percepute ca aparţinând întregului colectiv, reuşitele sau eşecurile sunt comune,  iar  autoevaluarea din ce în ce mai obiectivă. Din punct de vedere etnic de exemplu,  având în vedere că la Clubul Copiilor Costeşti sunt copii români şi rromi, am căutat ca în mod firesc,  bogăţia culturală, tradiţiile,  abordările etnice specifice să aducă totdeauna un plus de valoare tuturor activităţilor.

Demersul a fost un succes, comunicarea interculturală a fost de la început facilă, lipsită de prejudecăți, copiind atitudinea mea, copiii au trecut repede peste diferenţe şi au legat prietenii, afectiv, empatic, legătura a fost foarte rapidă în beneficiul tuturor. Pe parcursul anilor am organizat activităţi din cele mai diverse, iar spectacolele organizate cu prilejul diverselor evenimente au căpătat un plus de originalitate, un plus de calitate, o complexitate artistică imposibil de atins altfel, începând de la utilizarea costumelor tradiţionale specifice etniei rrome, concomitent cu portul popular din zona centrală a Argeșului, până la valenţele interpretative, melodice specifice şi a sensibilității artistice diferite prin utilizarea în egală măsură a zestrei culturale interetnice, Toate acestea asigură în opinia mea un viitor intercultural comunităţii, o comunicare interculturală pe baze sănătoase,  o conservare a identităţii etnice concomitent cu educare tinerei generaţii în spiritul valorilor europene.

În acelaşi timp, sunt situaţii în care comunicare interculturală trebuie formată, educată, prin activităţile organizate, sunt de această dată trasate intenţionat repere interculturale, cadrul didactic este elementul activ, formator al comunicării interculturale. Este astfel cazul impactului cu alte culturi şi civilizaţii cu care copiii  nu vin în contact direct, comunicarea este prin import al diversităţii, prin acceptarea de la distanţă a diferenţelor, prin modelarea unei atitudini tolerante interculturale, în special pe baza simulării unui contact intercultural,  dar în acelaşi timp cu obţinerea unui rezultat similar unui contact real. Pentru rolul formator, cadrul didactic trebuie să fie foarte bine pregătit,  să cunoască foarte bine diverse culturi şi particularităţile lor,  să trezească prin situaţii pregătite şi derulate minuţios curiozitatea copiilor,  participarea şi comunicarea interculturală. Acest gen de comunicare are nevoie de un prilej, de un scop şi de un anumit calendar, iar eu am utilizat în acest sens diversele activităţi organizate în colaborare şi parteneriat cu cadre didactice,  copii şi instituţii din alte zone geografice şi etnice, inclusiv din afara spaţiului naţional dar şi din domenii educaţionale diverse, care implică un comportament de grup specific, o cultură ocupațională cu grad ridicat de diversitate (poliţie, pompieri, SMURD, ISU, mediul academic şi ştiinţific, unităţi sanitare şi de cercetare). În acest caz, copiii realizează comunicarea interculturală sub îndrumarea cadrului didactic, profesorul stabileşte conduita, activitatea, aportul de cunoştinţe şi impactul.  Rolul determinant în comunicare este al cadrului didactic, prin organizarea, desfăşurarea şi evaluarea rezultatelor activităţilor desfăşurate,  iar activitatea acestuia mai ales în spectrul educativ nonformal este de cea mai mare importantă. Necesită o foarte bună pregătire teoretică şi practică, experienţă şi abilităţi de comunicare deosebite pentru a fi un succes. Copiii  percep foarte repede orice abatere,  orice disfuncţionalitate, iar acest lucru este de natură să compromită procesul educativ.

Pe baza experienţei acumulate am constatat că de fapt orice prilej poate fi folosit ca factor educativ intercultural/multicultural,  cel puţin pentru atingerea ţintelor de acceptare şi toleranţă a diferenţelor, dar în învăţământul nonformal latura afectivă şi empatică, componentă puternică de educaţie pentru viaţă nu permite nici o eroare sau eşec. Succesul activităţilor cu caracter educativ,  de voluntariat, ecologice, sau/şi artistice  garantează concomitent şi reuşita  comunicării interculturale, dacă sunt create şi organizate astfel încât să cuprindă schimb intercultural de calitate.

În concluzie, una din cele mai puternice componente ale educației interculturale/multiculturale, ca tendinţa necesară şi obligatorie în învăţământul modern, respectiv activitatea extraşcolară organizată în instituţii de învăţământ specializate, garantează pregătirea pentru viaţă a tinerei generaţii, în spiritul valorilor europene moderne,  în măsura în care cadrul didactic are pregătirea şi înzestrarea necesară atât ca moderator cât şi ca formator al comunicării interculturale.

Bibliografie:
Ciolan, Lucian, Paşi către şcoala interculturală, Colecţia Sanse Egale, Ed. Corint, 2000;
Cucoş, Constantin, Educaţia. Dimensiuni culturale şi interculturale, Ed. Polirom, Iaşi, 2000.
Cucoş, Constantin, Educaţia. Iubire, edificare, desăvârşire, Ed. Polirom, Iaşi, 2008;
Hofstede, Geert, Managementul structurilor multiculturale, Bucureşti, Ed. Economică, 1996.
Maliţa, Mircea, Zece mii de culturi, o singură civilizaţie, Bucureşti, Editura Nemira, 1998.
*** O nouă provocare pentru educaţie – Interculturalitatea, Editura Polirom, 2001