Mediul educaţional, spațiu de joacă pe Tărâmul Copilariei. Forest school

Articolul prezintă conceptul de forest school, grădiniţe sau şcoli dedicate atât copiilor, cât şi adulţilor, în cadrul cărora activităţile se desfășoară în pădure și vizează dezvoltarea motrică, comportamentală, socială, cognitivă, emoţională, promovând învăţarea în aer liber.

“Natura este o prezenţă însufleţită. Ea se contopeşte cu viaţa individului, face parte din fiinţa lui, participă la zbuciumul existenţei umane, este leagăn de formare şi ocrotire, tărâm de vis şi de împliniri.” Nicolae Docsănescu.

Plimbându-ne pe tărâmul Regelui Copilăriei, al Jocului, interacţionăm cu locuitori diferiţi, vedem o lume pestriţă care îi atrage pe copii. Ridicându-ne ochii, admirăm peisaje de un farmec aparte, mângâiate cu delicateţe de pensula unui pictor iscusit, corectate cu blândeţe de peniţe multicolore. Natura trăieşte, zburdă alături de copil în jocul lui, respiră, râde, cade, se ridică, ocroteşte şi educă pe copil. Îşi schimbă rochiile odată cu vremurile, peisajele brodate pe ele fiind aparte, combinaţii de pietre preţioase cu faruri luminate ce servesc drept călăuză în dezvoltarea copiilor, urmărindu-le paşii spre portul maturităţii.

Spaţiul de joacă al copilului funcţionează ca un mediu al educaţiei. Este scena unei creşteri sănătoase sau nu a copilului. El conduce la o educaţie de calitate dacă este amenajat corespunzător. Are rolul de a stimula dezvoltarea şi învăţarea activă a copiilor, oferind ocazii nenumărate de descoperire şi explorare. Sue Palmer îi sugerează adultului să nu îşi părăsească rolul de coordonator al paşilor copiilor, şi să iniţieze cu copiii activităţi ce stimulează creativitatea. Un exemplu este drumeţia, căutarea de insecte, realizarea unui insectar sau adoptarea unui pui căzut din copac. Copiii vor observa cum se dezvoltă acesta, vor fi responsabilizaţi prin îngrijirea lui. În casă se poate asculta pur şi simplu muzică, apoi se pot reproduce sunetele ascultate improvizând instrumente  muzicale din obiectele din jur.

Cartea Sarei Knight, Forest School for All, prezintă studii de caz, cercetări făcute în cadrul unor şedinţe, după observații la faţa locului. De asemenea, prezintă conceptul de «forest school».  Acestea sunt grădiniţe sau şcoli dedicate atât copiilor, cât şi adulţilor. Multe ţări au îmbrăţişat această idee: Oxfordshire Forest school (Anglia), The Cloud Forest School (Spania), şcoli din Danemarca, Statele Unite, Elveția etc. Forest schools din Anglia s-au dezvoltat pornind de la conceptul suedez din 1950, Scandinavia. Conceptul a fost iniţiat în  Danemarca în 1980, iniţial pentru copii sub 8 ani. În SUA a apărut în 1927 în Wisconsin.

Activităţie se derulează în păduri aflate în vecinătate. Vizează dezvoltarea motrică, comportamentală, socială, cognitivă, emoţională, promovând învăţarea în aer liber. Foarte mulţi copii cu grave probleme comportamentale în sala de clasă s-au comportat total diferit în spaţiul liber. Nu au mai simţit zidurile apăsătoare ale sălii de clasă ce funcţionau ca nişte zăbrele de închisoare. Copiii timizi, necomunicativi au devenit încrezători în propriile forţe după ce au reuşit să se caţere în copac.

Copiii sunt deplasaţi cu autocare. Activităţile încep prin stabilirea împreună cu copiii a regulilor. Exemplu: se leagă de copaci împreună cu copiii sfoară colorată. Copiilor li se spune că nu au voie să depăşească această zonă. În cadrul acestor limite, sunt invitaţi să facă tot ce le trece prin cap – în special sunt îndemnaţi să facă multă ”mizerie”. La finalul activităţilor din Forest school are loc un moment de relaxare, de împărtăşire a experienţelor trăite. În jurul focului, cu câte o porţie de hrană sau ceai cald, fiecare povesteşte experienţele de peste zi. Copiii sunt echipaţi în mod corespunzător, cu salopete şi cizme de cauciuc.

Activităţile vizează şi dezvoltarea creativităţii, a independenţei. Sub îndrumarea atentă a dascălului, copiii cioplesc unelte din beţe şi crengi de copaci, jucării, aprind focul, învaţă să supravieţuiască. Îşi pot confecţiona nişte schiuri improvizate din scânduri, iar beţele din crengi. Beţele sunt legate de scânduri şi de mâna copiilor. Pârtia este şi ea improvizată dintr-o pantă acoperită de noroi. Îşi confecţionează rame legând cu sfoară beţele cuibărite  pe jos. Dau naştere păpuşilor înveşmântate în rochii din frunză, fluturilor din ghinde şi frunze colorate. Copiii fac ”mâncare”, jucându-se de-a bucătăria. Ingredientele de bază sunt frunze adormite presărate pe covorul de sub picioare, însiropate cu noroi. Se amestecă compoziţia cu ajutorul unui  băţ mai gros şi rezistent. Îşi improvizează instrumente muzicale cioplind beţe  şi crengi: din două crengi iau naştere vioara, fluierul, muzicuța sau beţele tobei, toba fiind o buturugă de copac. Copiii împreună cu educatoarea desfăşoară jocul muzical, în jurul buturugilor ce le servesc drept scaune. Dintr-o pânză şi un băţ îşi fac năvod şi ”pescuiesc” în lacul din apropiere. Construiesc cabană, foc de tarabă, caiac în care se odihnesc.

Copiii observă, experimentează, analizează. Stând comod pe buşteni, copiilor li se dau să observe piei de animale ce sălăşluiesc prin vecinătate, maxilare, cranii, oase ale acestor animale. Analizează cu atenţie muşchii adormiţi de pe scoarţa copacilor, devin detectivi cercetând cu lupa poteca din pădure şi gâzele sprinţare care îi îndeamnă la un joc de-a v-aţi ascunselea. Copii de 3-4 ani reuşesc, sub supravegherea educatorului, să aprindă focul prin metode vechi: frecarea unor pietre, dar şi moderne, cu ajutorul chibritului. Educatoarea îi coordonează mereu pe copii, îi atrage în activitate :”Mă întreb cine se ascunde într-o gaură aşa de mare făcută în pământ. O fi vreun şoarece?”.

Copiii fac mişcare. Se dau cu coarda sfoară, întocmai ca Tarzan, din creangă în creangă. Se caţără pe ziduri de lemn fixate între crengile copacilor bătrâni. Crengile legate sunt leagăne sau balansoare. Copiii sunt extrem de  inventivi şi meşteresc cu o uşurinţă şi dexteritate extraordinare. Când ploaia începe să-i mângâie pe copii, aceştia nu se adăpostesc, ci stau pe buturugi şi învaţă să cioplească diferite instrumente, chiar şi creioane. În vârful lemnului cioplit se pune o mină de creion. Cei mai energici prind zburdalnica ploaie în pumnii lor şi o asează cu mare grijă pe o pantă uscată ce tresaltă de bucurie. Imediat panta prinde viaţă , capătă aspect lucios şi se transformă în tobogan. Nămolul moale se preschimbă în bulgări şi uşor, uşor, începe hârjoana.

Totul depinde de creativitatea cadrului didactic, de dorinţa acestuia de a aduce în atenţia copiilor jocuri noi ce se pot derula cu ajutorul unor obiecte – jucării aparent banale şi la îndemâna oricui. Scena creată pentru copii trebuie mereu reinventată, deoarece micuţii se plictisesc repede şi sunt atraşi permanent de ceva nou. Indicat ar fi să nu-i lăsăm pe copii să rătăcească departe în căutarea noului şi să oferim experienţe noi în fiecare zi, timpul fiind aliatul copilului. Fiecare zi este o oportunitate oferită de timp să ne jucăm cu adevărat ÎMPREUNĂ cu copiii. Copiii ştiu cel mai bine să modeleze mediul ambiant în mod propice jocului, al educaţiei. Mediul corespunzător conduce la dezvoltarea multilaterală a copilului. Ţine de calitatea unui cadru didactic profesionist să-i primească pe copii la amenajarea locuinţei jocului. Oare dacă facem cu copiii decoruri ghidate tot de noi, îi implicăm cu adevărat?

Oare este suficient să culegem cu copiii materiale din natură şi să le aşezăm la colţul Ştiinţă? Este o formă de implicare, dar minimă. Dacă îi lăsăm pe copii să fie stăpânii acestei case a jocului, vom vedea transformarea şi, mai ales, rezultatele. Vor decora după bunul plac, în mod neaşteptat pentru educator. Îşi vor crea scenarii pentru joc.

Plimbându-ne pe meleagurile Regelui, am poposit deseori pentru a admira peisajele. Rândul de final e simplu: Natura ne iubeşte, ocroteşte şi răsfaţă. Depinde numai şi numai de noi dacă îi primim mângâierea caldă sau ne refugiem temători în spatele zidurilor de beton. Nu ar trebui să uităm niciodată că, odată cu noi, vor veni şi copiii noştri: elevi, tineri sau copii de grădiniţă, copiii noştri naturali. Până când copilul  va căpăta maturitate, adultul hotărăşte pentru el. Decizia are un cuvânt greu de spus în balanţa efectelor metodelor educaţionale. Alegerea aparţine fiecăruia dintre noi!

Sugestii bibliografice:
Palmer, Sue (2006). Toxic Childhood: how modern life is damaging our children… and what we can do about it. London: Orion.
Knight, Sara (2012). Forest School for All. London: Sage Publications.
Rousseau, Jean-Jacques (1973). Emil sau despre educație. București: Editura Didactică și Pedagogică.