Ora de istorie

Exemplele de bună practică de la catedră sunt extrem de utile acelor profesori care manifestă dorinţa de perfecţionare şi de a dobândi măiestria didactică. Încerc în acest articol să redau o parte din experienţele pe care le-am trăit în cei şapte ani de carieră didactică, pentru a scoate în evidenţă caracterul formator al istoriei, ca disciplină umanistă, şi de a arăta că indiferent de subiect, lecţia de istorie nu poate fi plictisitoare, dacă profesorul ştie să identifice strategia didactică potrivită.

De ce iubim istoria?

Am fost invitat de către doamnele învăţătoare de la clasele a IV-a, să ţin o oră de istorie la aceste clase. Propunerea mi s-a părut interesantă şi în ineditul ei  am considerat-o şi ca pe o provocare. Era şansa de a deschide viitorilor mei elevi pofta pentru istorie, interesul era deja mare, judecând după multele întrebări pe care copiii mi le-au adresat, pe holurile şcolii, în zilele premergătoare orei, în care îmi spuneau că abia aşteaptă ora, aşa cum prea bine putea să fie ocazia de a îndepărta aceşti copii de materia istorie.

Nu o să fac aici aprecieri asupra conţinutului lecţiei, sau asupra modului în care elevii au interacţionat cu mine în timpul acesteia. Ţin însă, în mod absolut, pentru asta am şi scris aceste rânduri, să scot în evidenţă un fapt, care asupra mea, şi sunt convins că nu numai, a avut un impact emoţional profund. În finalul orei am adresat copiilor 3 întrebări. Ultima a fost: De ce iubim istoria? Unul dintre răspunsuri, ultimul – nici nu aveam cum să mai continuăm, pentru că era finalul perfect – a fost de-a dreptul înălţător. Cu foarte multă emoţie în glas, elevul a spus că iubim istoria pentru că învăţăm despre trecutul ţării noastre. După care a început să plângă!

L-am aplaudat toţi, mulţumindu-i astfel pentru reacţia lui. Nu mă aşteptasem la un astfel de răspuns. Ora se terminase cum nu mă aşteptam. Primisem cel mai bun răspuns, pe care aşa cum am spus atunci, în faţa copiilor, nu o să-l uit niciodată.

Istoria este un obiect de studiu special. Ea este în stare să ajungă la inima omului, îl sensibilizează, îl face uman. Şi deşi prezintă trecutul, ea îşi dă măsura valorii atunci când răspunde la întrebarea: Avem viitor? Răspunsul, aflat în urma acestei experienţe, este categoric, DA.

Reușita orei de istorie se observă în rezultatele obținute la olimpiade și concursurile școlare, dar mai ales, în comportamentul elevilor în societate, în atitudinea lor față de aceasta și normele acesteia.

Istoria nu este despre memorarea mecanică a unor date și de aceea testul la ora de istorie nu trebuie să fie instrumentul prin care profesorul află care elev „a tocit” mai mult.

Istoria îți deschide mintea, uzând de logică și imaginație, îți dezvoltă capacitatea de sinteză și analiză, făcându-te greu de dezinformat și manipulat, conștient de tine și de lumea în care trăiești. Iar când elevul reușește să formuleze un punct de vedere argumentat despre un eveniment istoric, putem vorbi despre o oră de istorie împlinită.

Exemplific cu răspunsul pe care, un elev, la începutul clasei a VIII-a, îl dă la următoarea cerință: Formulați un punct de vedere referitor la relațiile internaționale în preajma Primului Război Mondial, susținând cu o informație din text (textul era despre alianța dintre Franța și Marea Britanie, din 1907).

Răspuns: „Eu consider că odată cu apropierea războiului, mai multe state se aliază și încep să se susțină, precum Franța care nu se opune deciziilor Marii Britanii asupra Egiptului, încercând astfel să îmbunătățească relațiile dintre ele„.

Mi se întâmplă de fiecare dată, la clasa a VIII-a, să întâlnesc la lecţiile despre geto-daci, păreri de rău din partea elevilor, atunci când observă faptul că dacii lui Decebal pierd războaiele cu romanii împăratului Traian, iar dezamăgirea este afişata prin expresii precum „Noi, dacii, puteam evita cucerirea romană?„. Este aceeaşi dezamăgire pe care, elev fiind, o resimţeam din plin la înfrângerile de la Nicopole, Războieni, Atacul de noapte, Mirăslău, Turtucaia ori Stalingrad.

O astfel de atitudine implică emoţie, înţelegere şi cultivă dragostea de neam. Este cea care dă viaţă orei de istorie, o individualizează în raport cu întreaga ofertă curriculara şi o valorizează în plan uman. Pentru că, la şcoală, despre asta este vorba în primul rând, despre oameni.
„Trebuie să-i învăţăm pe copii să fie oameni„, spunea, săptămâna trecută, ca un diagnostic validat de experienţa unei vieţi petrecute la catedră, o colegă, doamnă învăţătoare.

Cum poate arăta o oră de istorie care primeşte din partea copiilor calificativul „cea mai frumoasă”?

La o lecţie precum „Instituţii politice din Europa la începutul secolului al XIX-lea” la clasa a VII-a ai mari şanse să plictiseşti, ba, mai mult, să pui o etichetă nedreaptă pe materia întregului an. Astfel, demersul didactic poate să plece de la Parlamentul englez ca model de organizare şi funcţionare, bicameralismul acestuia, Camera Lorzilor şi titlul de Sir. Aduşi în acest punct, elevii îl descoperă şi ascultă pe Sir Elton John care cântă împreună cu trupa Blue „Sorry seems to be the hardest word„. Şi dacă am amintit de trupa Blue, nişte anonimi pentru copii, ascultăm Backstreet Boys – „The call” în încercarea de a observa o evoluţie şi în muzică, de la Beatles şi Sir Paul McCartney, la Justin Bieber, fără titlul de Sir, încă. Cu ocazia aceasta, profesorul află că există desene animate cu Backstreet Boys. Şi cum toţi, profesor, elevi, am auzit de James Bond, aflăm că primul actor care a jucat rolul agentului 007 este Sir Sean Connery.

Aşadar, ora de istorie oferă experienţe unice, trebuie doar găsite mijloacele şi metodele didactice adecvate nivelului clasei, vieţii de zi cu zi şi de ce nu, arealului în care şcoala îşi desfăşoară activitatea.