Importanța activităților extracurriculare pentru elevi și profesori

Este profesor titular la Liceul de Arte "Bălașa Doamna", Tîrgoviște, din anul 2000, pe catedra de limba și literatura română. Participă constant, începând din anul 2000, la cursuri de perfecționare, simpozioane, conferințe naționale, internaționale, seminarii. A publicat articole și lucrări științifice în reviste sau cărți de specialitate. A coordonat și a fost implicată într-o serie de proiecte extracurriculare, precum: "School connectivity", ''Anti-trafic de ființe umane'', ''Legends of my town'', ''History in our kitchen'', "Deliberating in a democracy", "The virtual universe we want".

Liceul de Arte Bălașa Doamna, Târgoviște (Dâmboviţa)

Proiectele m-au învăţat că lumea nu se rezumă la orizontul literaturii, care să le ofere elevilor un spaţiu privilegiat al reflecţiilor, al evadării din cotidian, al găsirii unor răspunsuri facile şi mulţumitoare. Nu se rezumă nici la felul cum încerc să îmi educ elevii, cu privire la comunicarea interumană, la exprimarea elevată, elegantă, pertinentă, argumentată a opiniilor. Nici la curajul de a expune ideile personale într-un cadru potrivit, cu graţie, dar fermitate. Am constatat că ceea ce fac în orele de limbă română e util pentru spirit, pentru dezvoltarea ulterioară a copiilor, că îi învăţ multe lucruri importante, pentru examenele cu care se confruntă, că îi ajut să urce treptele cunoaşterii de sine. Predau o materie de studiu care le oferă şansa de a găsi în cărţi ceea ce nu găsesc în realitate. Dar, odată cu implicarea în proiecte, am înţeles că sunt atât profesor şi, în acelaşi timp, sunt parte integrantă, ca cetăţean, a lumii în care trăiesc, aşa cum elevii nu sunt doar componente esenţiale ale procesului de învăţământ, ci şi actanţi în universul cotidian, în existenţa lor de zi cu zi.

Consider că derularea activităţilor extracurriculare are o importanţă deosebită pentru elevi, deoarece reprezintă o modalitate de a li se oferi acestora un nou orizont de aşteptare, acela al devenirii lor ca adulţi, al responsabilizării, al înţelegerii modului în care, fiecare dintre ei, trebuie să participe activ la viaţa de zi cu zi.

Am fost implicată în mai multe proiecte extracurriculare, desfăşurate în Liceul de Arte „Bălaşa Doamna” din Târgovişte, încă din primii ani de învăţământ. Noi, cadrele didactice ce am alcătuit echipa de proiect, am dorit, astfel, să oferim elevilor posibilitatea de a-şi pune în valoare calităţile, abilităţile, capacitatea creativă şi în afara orelor de curs. Un aspect important al acestor proiecte, desfăşurate încă din 2003, precum „Schoolconnectivity” sau „Anti-trafic de fiinţe umane” a fost dimensiunea lor internaţională, ceea ce a permis tinerilor accesul la alte sisteme de învăţământ, din Europa şi din Statele Unite ale Americii, precum şi la alte culturi, ale ţărilor partenere, implicate.

Consider că prin proiectele extracurriculare s-a creat în şcoală o atmosferă deschisă şi de sprijin, care a permis tinerilor să îşi pună în valoare abilităţile, calităţile, să îşi asume responsabilităţi, să înţeleagă rolul lor în viaţa comunităţii. De asemenea, toate proiectele desfăşurate în Liceul de Arte şi-au propus să mediatizeze eforturile tinerilor de participare la aceste programe, prin diseminarea informaţiilor în alte şcoli din judeţ şi din ţară.

Un astfel de proiect, în care m-am implicat a fost „Deliberând în democraţie”, proiect realizat prin intermediul Asociaţiei „Ambasadorii  Prieteniei” Târgovişte, în parteneriat cu „Constitutional Rights Foundation” Los Angeles, „Constitutional Rights Foundation” Chicago, „Street Law,Inc.”.

Cu siguranţă nu aprofundasem, până la intrarea mea, începând cu anul 2007, în proiect, aspectele legate de importanţa pe care o avem, deopotrivă cadre didactice şi elevi, ca cetăţeni. Am crezut multă vreme că rolul meu, ca profesor de limba română, se limitează, pe de-o parte, la a oferi elevilor posibilitatea de a pătrunde într-un univers fascinant, cel al literaturii, dar şi de a-şi îmbogăţi orizontul cultural, iar pe de altă parte, la a-i ajuta să se descopere pe ei înşişi, ca oameni, ca personalităţi distincte, de a le da aripi, încredere, forţă spirituală.

Mărturisesc că, atunci când am fost de acord să fac parte din echipa de proiect, nu m-am gândit la impactul pe care acesta îl va avea asupra mea şi a elevilor mei. Am acceptat invitaţia de a lua parte la el, din dorinţa permanentă de autodepăşire, cu speranţa că voi învăţa lucruri noi, utile, aplicabile la clasă, care să mă ajute în demersurile mele pedagogice. Am fost convinsă că proiectul îi va ajuta totodată pe elevii mei să înţeleagă multe aspecte din viaţa de zi cu zi, să le deschidă noi orizonturi, să le permită expunerea unor idei proprii, să le uşureze comunicarea interumană.
Am înţeles, după trei ani, că proiectul a însemnat cu mult mai mult.

A fost nevoie de acest proiect ca să observ un anumit aspect al vieţii mele de profesor. Era firesc să îmi lărgesc mereu orizontul de cunoaştere, atât pentru mine, cât şi pentru elevii mei şi, consideram că orele de consiliere, îmi ofereau suficiente posibilităţi, ca diriginte, să abordez diferite teme, utile adolescenţilor la a căror educaţie contribuiam. Proiectul DID mi-a deschis o altă poartă, într-un domeniu ce nu îmi era totdeauna accesibil: educaţia civică sau educaţia pentru cetăţenie.

Mi-a trebuit răbdare să găsesc lucrurile de care aveam nevoie, în multitudinea de informaţii, din acest domeniu. Bibliografia vastă de la finalul textelor pe care le-am utilizat pentru lecţiile de deliberare, mi-a permis să descopăr un nou orizont, referitor la diferitele aspecte ale educaţiei pentru cetăţenie. Am constatat că atât şcolile din Statele Unite ale Americii, cât şi şcolile din multe ţări europene au integrate, în curriculum obligatoriu liceal, ore de educaţie pentru cetăţenie, în care elevii învaţă efectiv noţiuni despre tot ceea ce înseamnă societate, drepturi şi obligaţii cetăţeneşti, dar, mai mult decât atât, participă activ la viaţa societăţii şi învaţă în şcoală cum să facă acest lucru.

Am observat că proiectul „Deliberând în democraţie” a reuşit să suplinească lipsa unor ore de educaţie pentru cetăţenie, la ciclul liceal, prin intermediul tuturor componentelor acestuia. Videoconferinţa susţinută de către elevii implicaţi în proiect, cu partenerii lor americani i-a valorizat pe elevii noştri, dezvăluind inteligenţa, umorul, intuiţia, capacitatea de analiză şi sinteză, empatia şi abilităţile de comunicare ale acestora. De asemenea, forumul de discuţii al proiectului le-a dat posibilitatea să îşi pună în valoare şi să-şi îmbunătăţească propriile cunoştinţe de limba engleză. Totodată, le-a permis să îşi expună diferite puncte de vedere, referitoare la democraţie, legi, drepturi, cetăţenie, pe care nu întotdeauna le abordează în viaţa de zi cu zi.

Participarea la acest proiect mi-a oferit posibilitatea să mă implic efectiv, ca cetăţean, în viaţa comunităţii, implicându-i şi pe elevii care nu fac parte din proiect, responsabilizându-i, conştientizându-i asupra unor aspecte din viaţa cotidiană. Un exemplu în acest sens l-a constituit conceperea, în cadrul unui proiect intitulat „Târgoviştea de ieri şi de azi”, derulat în orele de limba şi literatura română, la clasa a IX-a, exclusiv de către elevi, a unor scrisori, adresate oficialităţilor oraşului, Primăriei Târgovişte, care au cuprins prezentarea unor aspecte negative pe care elevii le-au sesizat în existenţa lor de zi cu zi.

Schimbul cultural cu profesorii americani, din şcoala parteneră, a făcut posibilă pentru elevi exprimarea propriei opinii cu privire la probleme civice şi prezentarea acestora în faţa unor adulţi şi a avut drept consecinţă creşterea interesului elevilor faţă de democraţie, probleme civice, principii ale democraţiei.

Aşadar, se poate uşor constata că astfel de proiecte extracurriculare aduc un plus de informaţie elevilor şi stimulează dorinţa acestora de a aprofunda înţelegerea problemelor actuale ale democraţiei. Ei dobândesc capacităţi şi abilităţi necesare acţionării ca cetăţeni, dar, în acelaşi timp, duc la creşterea încrederii de sine acestora şi a dorinţei de implicare în discutarea unor probleme de civism. În plus, aceste proiecte au drept consecinţă conştientizarea importanţei voluntariatului în viaţa de elev, dezvoltarea capacităţii de lucru în echipă, dezvoltarea abilităţilor lingvistice ale elevilor, atât în privinţa utilizării limbii materne, cât şi a limbii engleze, dar şi crearea unor relaţii deschise, bazate pe cooperare şi respect reciproc între elevi şi profesorii implicaţi în proiect.

Cuvinte cheie: proiecte extrașcolare, proiecte extracurriculare, proiecte didactice
Accesări: 1.265