A trecut vremea lecturii…?

Prezentul articol îşi propune o viziune de ansamblu a lipsei de apetit a lecturii din rândul elevilor, şi nu numai.
Într-o societate precum cea a secolului XXI, când totul devine comercial şi, de multe ori, superficial, lectura, care se dovedeşte în forma sa esenţializată o adevărată artă, dar şi o ştiinţă, din ce în ce mai rară, este, poate, una din singurele modalităţi prin care se poate deschide ori crea veritabile  canale de comunicare la un alt nivel decât cel scolastic, şi aceasta pentru că elevii, dar nu numai ei, au o imperioasă nevoie de  lectură în haosul cotidian al vieţii, atât pentru orientarea lor, cât şi pentru a fi pregătiţi să răspundă provocărilor existenţiale atât de diverse. Astfel,  lectura  îşi primeşte locul cuvenit in mintea şi în inima copiilor încă de la clasele mici.

Ne  încumetăm astfel, conştientizând rolul lecturii în şcoală şi-n afara ei, a ne aventura  în câmpul lectologiei,  stimulaţi fiind de convingerea că aceasta  îşi va menţine şi chiar îşi va consolida locul cuvenit în activitatea didactică,  menită să reveleze modalităţile concrete prin care interesul elevilor pentru lectură poate fi stimulat, iar deprinderile de a citi nu numai corect şi fluent, ci şi inteligent se pot manifesta pozitiv, chiar creator, pentru toată viaţa.

În plus, consider problema lecturii drept una spinoasă  şi cred  că acesta e principalul mod prin care un copil îşi poate contura personalitatea, îşi poate forma cultura generală, se poate maturiza frumos şi îşi poate alege modele în viață.

Indiferent de tipul de analiză a textului, de strategia de lectură abordată, ori de metoda didactică utilizată, finalitatea demersului trebuie a fi nu numai descoperirea unui element de noutate şi/sau modernitate în ceea ce priveşte interpretarea textului , cât şi (re)valorificarea actului lecturii în sine, în condiţiile în care interesul pentru „arta cuvântului” scade.

Curriculum-ul de limba şi literatura română pentru clasele gimnaziale sau liceale  descrie parcursul didactic al disciplinei, într-o nouă versiune, adecvată imperativelor societăţii contemporane în continuă schimbare şi demersului educaţional modern. El  reflectă concepţia asupra  educaţiei lingvistice şi literare şi este întemeiat pe două componente de bază ale ei: educaţia lingvistică şi  educaţia literară. Dacă educaţia lingvistică presupune formarea şi dezvoltarea capacităţilor de comunicare prin cunoaşterea sistemelor limbii (fonetic, lexical, gramatical şi stilistic) şi angajarea apropriată a elevului în producerea actelor comunicării, educaţia literară presupune formarea şi dezvoltarea cititorului de literatură prin cunoaşterea apropriată a unor opere şi fenomene literare de valoare şi prin angajarea în producerea, redactarea unor tipuri de texte literare şi interpretative.

Principiile în ceea ce priveşte educaţia lingvistică şi literară vizează în primul rând centrarea educaţiei lingvistice pe comunicarea în diverse sfere ale cotidianului, pe formarea capacităţilor comunicative, în al doilea rând întemeierea educaţiei literare pe fenomenele receptării şi interpretării textelor literare, pe formarea capacităţilor de cititor, educaţia prin valori şi pentru valori, prioritatea abordării hermeneutice (interpretative) a materiilor studiate, corelarea sistemelor instrumentale comunicative/ literare/ lectorale; nu în ultimul rând, diferenţierea sistemelor de activitate a elevilor în funcţie de textul abordat/ elaborat, de situaţia de comunicare vizată, de obiectivul urmărit şi de vârsta elevilor.

În conformitate cu noua paradigmă educaţională, Curriculum-ul pune la îndemîna profesorilor un cadru flexibil de organizare a muncii la catedră, lăsând o marjă considerabilă de libertate în privinţa  alegerii textelor de studiat.
Mai  este de adăugat că, nefiind propriu-zis o “istorie”, contribuţia de faţă nu poate nutri ambiţia de a-şi epuiza, exhaustiv, obiectul.