Posibilități de abordare a stresului la școală: investigația pentru cunoașterea elevilor

Abordarea stresului la școală este o problematică complexă. Pentru o persoană, managementul stresului înseamnă capacitatea acesteia de a atinge un echilibru între solicitările externe și reacțiile interioare prin aplicarea unor tehnici specifice.
În cadrul activității școlare, analiza factorilor individuali ca factori de protecție în condiții de stres (stima de sine, asertivitatea, optimismul), reprezintă o premisă fundamentală a procesului de eficientizare a activității didactice.
Una dintre activitățile pe care mi-am propus-o la o oră de dezvoltare personală, la clasa I s-a intitulat ”Cine sunt eu” și a avut ca scop evaluarea beneficiilor dezvoltării respectului de sine la elevii de vârstă școlară mică.

Managementul stresului este abilitatea individului de a face faţă presiunilor de zi cu zi. Prin managementul stresului se urmăreşte iniţial identificarea cauzelor acestor presiuni şi apoi reechilibrarea şi reducerea reacţiei prelungite a corpului la factorii interni sau externi cauzatori de stres, prin aplicarea unor tehnici specifice.

Hans Selye diferenţiază între eustress pentru senzaţia pozitivă şi distress pentru situaţia în care nivelul stimulului este mai mare decât poate organismul suporta. Pentru el, stresul este stimulul de care toţi avem nevoie pentru a fi motivaţi şi care, în doze rezonabile, chiar ne place. Ideile sale sunt de folos pentru a ne aminti că stresul este o parte inevitabilă a vieţii noastre. Aptitudinea de a rezolva problemele generate de stres se traduce în capacitatea de atingere a echilibrului dintre stimulul exterior şi reacţiile interioare şi în găsirea unui nivel potrivit de stres.

Resursele individuale de adaptare la stres sunt reprezentate de capacitatea cognitivă, emoțională și comportamentală a fiecărui individ de a reduce, stăpâni sau tolera solicitările interne și externe care depășesc capacitatea de răspuns automată a organismului.
Factori individuali cum sunt stima de sine, asertivitatea, optimismul sau sentimentul de autoeficacitate sunt factori de protecție împotriva stresului.

În identificarea resurselor interioare ale elevilor mei, în vederea adaptării la condițiile de stres, am recurs la activitatea ”Cine sunt eu”, desfășurată la o oră de dezvoltare personală, la clasa I.

Numele activităţii: Cine sunt eu
Clasa cu care s-a lucrat: I B
Număr de elevi: 16
Obiective:
– Să exploreze o modalitate de dezvoltare a respectului de sine
– Să evalueze beneficiile dezvoltării respectului de sine
Resurse: fişa de lucru – “Blazonul personal”.

Mod de lucru:

• Se oferă fiecărui participant o fişă de lucru şi se dau explicaţii în legătură cu cele patru cadrane:

cadranul 1 – ceva pozitiv despre munca ta (la şcoală)
cadranul 2 – ceva ce îţi place să faci în timpul liber
cadranul 3 – ceva despre trecutul tău
cadranul 4 – un scop pe care ţi-ai dori să îl atingi

• Sunt invitaţi să completeze fiecare cadran cu un desen, simbol sau cuvinte şi, în panglica de sub blazon, să scrie o deviză, un vers, un proverb,etc., ceva care li se pare că-i reprezintă cel mai bine şi care ar dori să le amintească celorlalţi de ei.
• Pentru completarea spațiului de sub blazon, li se oferă elevilor o listă de proverbe, din care trebuie să-și aleagă unul care li se potrivește. În prealabil, înțelesul acestor proverbe a fost deslușit împreună cu elevii, prin exemple concrete.
• La final, sunt invitaţi să împărtăşească celorlalți colegi ceea ce au lucrat.
• Sunt întrebați cum se simt atunci când vorbesc despre ei înșiși.

Activitatea a avut un impact pozitiv, întrucât elevilor li s-a dat ocazia să deseneze ceva ce le face plăcere. Au avut ezitări în a-și prezenta lucrarea în fața clasei, cei mai mulți preferând să vorbească de la locul lor în bancă. Cei mai mulți au spus că s-au simțit importanți atunci când au vorbit despre ei înșiși.

Analizând desenele din cadranul 1 privind activitatea la școală, constatăm că elevilor le place să citească, să scrie sau să picteze. Unor fetițe le place să joace rolul învățătoarei. În alte activități, acestea au explicat că le este greu să se impună în fața colegilor, în anumite momente. De aici, probabil nevoia de a avea autoritate în fața unui grup.

Alți doi elevi (băiat și fată) s-au desenat în fața clasei, ceea ce exprimă nevoia de a se afirma, de a fi activi în timpul orelor. Menționez că, acești elevi sunt persoane introvertite, lipsite de încredere în forțele proprii, foarte timide, cu dificultăți de exprimare orală. Vorbesc foarte încet, parcă cu teamă și au nevoie de mai mult timp pentru formularea răspunsului la o întrebare.

O altă fetiță a reprezentat activitatea de la școală desenând o inimă cu multe steluțe, ceea ce ar putea să exprime sentimentul de bine/confortul pe care îl are aceasta la școală.
Un alt copil (băiat) a arătat în desenul său că cel mai mult la școală îi place să se joace, mașinile fiind obiectul său preferat. Este un copil care se simte foarte bine în activitățile de grup, în jocurile de spargere a gheții.

Concluziile acestui exercițiu au fost valorificate ulterior prin realizarea unor proiecte tematice despre obiectele preferate ale copiilor. Am reușit să abordez interdisciplinar anumite teme ce au trezit interesul elevilor.

Desenele din cadranul 2 îi prezintă pe elevi în mediul cel mai drag, familiar și anume locul de acasă. Mulți copii au desenat că le place să stea acasă în timpul liber, să se joace diferite jocuri în curtea casei, să citească ceva ce le face plăcere, să folosească calculatorul pentru diferite jocuri educative sau privitul la televizor. Pentru mulți dintre copii (mai ales pentru băieți) petrecerea timpului liber înseamnă jocul cu mingea afară. Multe fetițe au desenat flori sau animale, ceea ce evidențiază sensibilitatea deosebită, nevoia de afecțiune, frumusețea lor interioară fiind o oglindă a frumuseții exterioare, a naturii.

Desenele din cadranul 3 îi prezintă pe copii în fața unor evenimente importante în familie: aniversarea zilei de naștere, o întâlnire cu familia reîntregită, sărbătorile de iarnă sau jocul cu mingea în curtea casei cu prietenii apropiați.
Unii copii își exprimă preferința pentru desenat și colorat, fiind o activitate plăcută atât în prezent cât și în trecut. Alți copii privesc cu nostalgie momentele din vacanța de vară, mersul la plajă, nisipul, marea și soarele.

Desenele din cadranul 4 reprezintă aspirațiile copiilor, modul cum se văd în viitor. Unii se văd prin prisma meseriei pe care și-o doresc (soldat, cântăreață, învățătoare), iar alții se văd adulți, fără să manifeste vreo preocupare deosebită.

Există lucrarea unui elev care nu oferă date concludente privind activitățile preferate, însă la o privire mai atentă am observant că în cadranele 1 și 4 s-a reprezentat în mod clar, fără măzgălituri, pe când în cadranele 2 și 3, desenele sunt neclare. Din datele pe care le-am obținut în urma unor observații ale comportamentului în timpul și în afara orelor, am dedus că are probleme de interrelaționare, este în conflicte permanente cu diferiți elevi agresori. Mediul de acasă nu este unul reconfortant, ceea ce explică desenele din cadran. Lipsa culorilor în desenele sale evidențiază anxietatea. Trăiește într-o lume necolorată, rece, tristă, nesigură, amenințătoare, urâtă.  Roșu care apare în cadranul 1 exprimă un copil dinamic, mereu în mișcare, energic, pentru care competiția și jocul sunt foarte importante. Cel mai mult predomină albastrul, ceea ce poate exprima într-un mod original că nu vrea să fie presat, că vrea să aibă mai mult timp pentru a face ceea ce-și dorește, prin respectarea ritmului său de lucru și dezvoltare.

Analizând proverbul pe care și l-au ales, se poate spune că pentru o parte dintre elevi este importantă prietenia (”Prietenul la nevoie se cunoaște”), pentru alții este esențial modul cum vorbesc (fără jigniri) (”Vorba dulce mult aduce”, ”Răspunsul blând înlătură mânia”), iar pentru altă parte, a ști carte este o coordonată definitorie pentru dezvoltarea ulterioară (”Ai carte, ai parte”).

Investigarea în vederea cunoașterii resorturilor interioare ale elevilor și a modului cum aceștia își gestionează stările și emoțiile asigură eficiența activității educaționale. În funcție de aceasta, învățătorul își construiește un demers didactic bine individualizat care să țină cont de nevoile și trebuințele elevilor.

Bibliografie:
1. ”Educație mental-emoțională în grupul școlar” – suport de curs- program de formare continuă furnizat de Casa Corpului Didactic Constanța, 2013;
2. Stănculescu, E., Managementul stresului în mediul educațional, Editura Universitaria, 2015;
3. Iucu, R. B.,Managementul clasei de elevi, Editura Polirom , Iași, 2006.