Activitățile nonformale în clasa pregătitoare – modalități eficiente de valorificare a elementelor STEAM într-un mediu incluziv

Este absolventă a Liceului Pedagogic „D.P. Perpessicius”, Brăila, în anul 2000 și a Facultății de Litere din cadrul Universității Dunărea de Jos din Galați, cu specializarea Pedagogia Învățământului primar și preșcolar. Lucrează de 22 de ani ca profesor pentru învățământul primar și are gradul didactic I. Pe parcursul acestor ani, a acordat o atenție sporită perfecționării, participând la numeroase cursuri și programe de formare, competențele formate valorificându-le ulterior în cadrul procesului instructiv- educativ.

Școala Gimnazială Nr. 28, Galați (Galaţi)

Învățarea STEAM este o abordare educațională  care folosește Știința, Tehnologia, Ingineria, Arta și Matematica drept puncte de acces pentru ghidarea gândirii critice a elevilor. Rezultatul acestui mix de știință și artă propune un mediu de învățare atractiv pentru participanții la acest tip de educație.
Abordarea STEAM sporește caracterul formativ al procesul instructiv-educativ și conduce spre implicarea activă și motivată a elevilor în învățare, stimulează colaborarea, comunicarea, acceptarea între elevi, dezvoltă sentimentul de empatie, creativitatea, imaginația, stimulează dezvoltarea cognitivă și emoțională a elevilor. Educația STEAM pune accent pe dezvoltarea abilităților specifice secolului XXI, încurajează perseverența, lucrul în echipă, profesorul acționând ca un mentor care ghidează copilul spre dezvoltare.

Pornind de la această introducere teoretică, voi prezenta un demers nonformal în cadrul căruia am valorificat elementele STEAM și implicit valențele formative ale acestei metode educaționale.

Activitatea s-a desfășurat la clasa pregătitoare, iar tema a fost „Curiozități din lumea melcilor”. Am avut partener un muzeograf al Muzeului de Științe ale Naturii „Răsvan Angheluță”. Scopul  activității a constat în dezvoltarea capacităţilor de observare, explorare şi înţelegere a realităţii din mediul înconjurător, cunoaşterea, înţelegerea şi stimularea curiozităţii pentru investigarea realităţii înconjurătoare, dar şi formarea unei atitudini pozitive faţă de mediu.

Activitatea s-a desfășurat la Muzeul de Științe ale Naturii. A început într-o sală amenajată în concordanță cu tema abordată, apoi a continuat în Grădina Botanică pentru a explora zonele special amenajate.

Sub coordonarea muzeografului,  activitatea a debutat cu o discuție care a evidențiat ceea ce știau copiii despre melci, dar și ce ar vrea să afle despre aceste viețuitoare. A continuat cu  vizionarea unui film care a răspuns curiozităților elevilor: ce sunt melcii, tipuri de melci, mediul de viață al acestora, alcătuirea corpului, modul de hrănire, de ce au cochilie, care este cel mai mare și cel mai mic melc, comportamentul melcilor în funcție de anotimp, rolul melcilor în natură.

Pentru a facilita transmiterea și  înțelegerea informațiilor au fost utilizate resurse variate: acvarii cu melci vii, cochilii de diferite forme și dimensiuni, mulaje, diorama, machete care reprezentau melci depunând  ouă,  etapele de creștere și dezvoltare ale acestora. Au folosit tablete pentru a reconstitui puzzle-uri cu melci.

Elevii au observat melcii vii din acvarii, au atins cochilii de diferite forme și mărimi, le-au grupat după formă, culoare, mărime, le-au așezat în șir crescător și descrescător  ținând cont de mărimea acestora, le-au numărat. Spre sfârșitul activității, au realizat  o lucrare practică care a constat în confecționarea  unui melc folosind următoarele materiale: plastilină, cochilie, bețe de chibrit, frunze ruginii.

Activitățile de explorare a mediului înconjurător au continuat și în  Grădina Botanică. Elevii au vizitat zonele special amenajate și au explorat flora și fauna specifică fiecărei zone, au observat schimbările din natură specifice anotimpului de toamnă și au descoperit melci în habitatul lor natural. Elementele STEAM valorificate:

  •  Știință: elevii au aflat ce sunt melcii, care este mediul de viață al acestora, tipuri de melci,  alcătuirea corpului,  cum se înmulțesc, cu ce se hrănesc, de ce au cochilie, unde trăiesc, cât de mare crește un melc, rolul melcilor în ecosistem;
  • Tehnologie: vizionarea unor  filmulețe prin intermediul cărora au descoperit mediile de viață ale melcilor, cum se înmulțesc, tipuri de melci; utilizarea tabletei pentru a reconstitui puzzle-uri  care reprezentau tipuri de melci;
  • Inginerie: au selectat  materialele necesare realizării aplicației practice; au identificat  și respectat etapele de lucru finalizând produsele;
  • Artă: elevii au fost organizați pe  grupe și au realizat un melc reproducând părțile componente ale acestuia folosind următoarele materiale: plastilina, cochilie, bețe de chibrit, frunză; au desenat melcii și mediul lor de viață;
  • Matematică: au grupat cochiliile după formă, mărime, culoare; au numărat elementele mulțimilor formate; au comparat mulțimile precizând care are mai multe elemente sau mai puține; au ordonat după mărime cochiliile, formând șiruri crescătoare și descrescătoare.

Această activitate a avut impact pozitiv asupra colectivului aflat la început de drum. S-a desfășurat sub forma unui demers  nonformal și a fost un bun prilej de colaborare și comunicare, de exprimare a emoțiilor în afara spațiului școlar. Elevii au descoperit că  au interese comune, lucru care a determinat intercunoașterea și  acceptarea, iar acest fapt ce a condus spre crearea unui climat afectiv pozitiv în sala de clasă.

Bibliografie
iteach.ro/experientedidactice/abordarea-stem-in-invatamantul-primar
plei.ro/blog/educatia-steam/
blog.robofun.ro/2019/09/11/educatia-stem-ce-este-si-de-ce-este-importanta-pentru-copii/

 

Cuvinte cheie: elemente STEAM
Accesări: 1.993