Alergare de rezistență – unitate de învățare pentru educație fizică aplicată atât online, cât și față-în-față
Este profesor de educație fizică de 22 de ani, în cadrul aceleiași unități școlare. Dedicată activităților școlare, dar și celor extrașcolare, atât pe disciplina sa, cât și pe alte specialități. Îi plac dansul, lectura, activitățile motrice și se implică în activități de într-ajutorare, participând la multe voluntariate împreună cu elevi de toate vârstele. Participarea la multiplele programe de formare, dar și la activitățile extrașcolare se datorează interesului pentru starea de bine a elevilor, precum și ideii de îmbunătățire și actualizare permanentă a informațiilor, adaptabilitate, flexibilitate.
În cadrul disciplinei de educație fizică și sport, programa școlară, planificările, conținuturile și activitățile de învățare au suferit anumite modificări, lucru permis de flexibilitatea acestora și permisivitatea înlocuirii, eliminării sau completării lor cu alte elemente, chiar și interdisciplinare sau transdisciplinare. O unitate de învățare specifică, Alergare de rezistență, cu aplicare la început de an școlar, a avut nevoie de anumite schimbări în actualul context pandemic, adică cu păstrarea normelor, a igienei, a distanței, dar și fără executarea unui efort maximal. Păstrând experiența aplicării învățării centrate pe cooperare, comunicare, colaborare și rezolvare de probleme, prin îmbinarea metodelor tradiționale de lucru cu cele modern, din postura de profesor am dorit să observ: „ce intenționez? ce doresc să obțin? ce reacții vor avea elevii (pozitive, negative)? ce feedback voi oferi elevilor? ce aș fi putut face mai bine? ce îmi propun pentru data următoare?”. Astfel, am adaptat conținutul învățării și am îmbinat metodele tradiționale cu cele moderne, copiii participând cu interes la acest mod nou de realizare a temelor.
Începând anul școlar cu această unitate de învățare, „Alergarea de rezistență”, am putut lucra cu elevii care au fost și online, dar și cu participare fizică. A fost mai dificil pentru cei din online, care nu au putut realiza în paralel cu colegii lor, dar au lucrat în timpul liber, ei trimițând capturi de ecran cu distanța, durata efectuată și numărul de pași efectuați), astfel s-a putut urmări evoluția sau lipsa de progres pentru această unitate de învățare). Au fost însă și posibilități de a efectua în casă între 2 și 6 minute de alergare ușoară, într-un ritm propriu, în funcție de nivelul școlar, în care s-a urmărit controlul respirației, coordonarea brațe-picioare, capacitatea organismului de a susține un efort îndelungat, dezvoltarea capacității respiratorii (atât de necesară în contextul actual pandemic). Anterior acestei situații, atenția era concentrate și pe lungimea pasului, pe tempou, pe alergarea în pluton (cu punerea unui lider, prin rotație), pe pasul lansat de semifond, pe sosire și se exersa și alergarea în tempo variabil o anumită distanță, alternând tempoul uniform cu cel accelerat.
Am îmbinat metodele tradiționale cu cele moderne și ne-am axat pe respirația corectă, pe menținerea unui tempou uniform, pentru a nu interveni oboseala, pe capacitatea de rezistență la efectuarea unui efort de tip alergare, pe vizionare de filme cu temă specifică și pe analiza acestor vizionări, totul în mod interactiv, cu implicarea elevilor în suportul de discuții.
Astfel, cei aflați în online nu au simțit izolarea de colectiv, chiar dacă tipul lor de efort nu includea activitățile de învățare ale celor prezenți la școală. Pentru ambele grupe participante, am utilizat vizionarea de video cu descrierea efectelor alergării de rezistență asupra organelor interne, și mai ales asupra capacității respiratorii. Au vizionat și video cu progresele înregistrate de sportivi atleți din domeniu, luând contact, astfel, cu termenii de specialitate și cu o imagine mai din interior legată de această unitate de învățare (pentru că este, în general, respinsă de către copii, iar până acum reușeam realizarea cu finalitate prin participarea la crosuri, unde întâmpinau un nou element: alergarea în grup strâns, experiența directă din care învățau că este bine să nu alergi prima parte foarte tare, organismul cedând rapid, ci că ai nevoie de o dozare echilibrată a efortului, de un control al tempoului și de cunoașterea momentului în care să crești tempoul și să realizezi cu succes finish-ul).
Ce am intenționat?
Revenind la unitatea de învățarea, competențele specifice 2.4. și 3.2. (executarea de procedee tehnice în structuri motrice specifice disciplinelor sportive studiate și, implicit, aplicarea pe parcursul activităților a prevederilor regulamentare în condițiile adaptării acestora) au putut fi realizate, iar conținuturile (pasul lansat de semifond, actul respirator corect, alergarea de durată, alergarea în tempo variabil) utilizate în primele 2 lecții nu au reprezentat elemente extrem de dificil de realizat, chiar dacă elevii erau după o pauză îndelungată (în cadrul școlii noastre s-au susținut cursuri 2 săptămâni în off-line și două săptămâni în online, cu clasa împărțită în jumătate).
Ce am obținut?
Cu răbdare, discuții, indicații metodice, conștientizarea corectitudinii execuției procedeelor tehnice, impactul unor exerciții efectuate greșit, i-am determinat pe elevi să respecte cerințele de lucru și să exerseze cu succes activitățile de învățare prezentate.
Au fost realizate adaptări, acolo unde a fost nevoie, legate dozare și de tempoul personalizat la capacitățile individuale de efort, dar și de pregătire, copiii lucrând în așa zise grupe valorice, chiar cu păstrarea distanței minime de 2m dintre ei. S-au sprijinit reciproc, au avut pare de încurajări, sfaturi împărtășite chiar pe parcursul deplasărilor. Am lucrat și pe grupe de gen, lucru realizabil, pentru că era prezent doar jumătate de colectiv și am putut alerga cu ambele grupe, timp în care le explicam despre controlul respirației, îi ajutam să perceapă tempoul mediu, tempoul constant, să își controleze eventualele ”ruperi de ritm”, atunci când nu era util. Când o grupă lucra, cealaltă se odihnea urmărindu-și pulsul, dar urmărind și execuția grupului care era în lucru.
Ce reacții au avut elevii?
Au apreciat lucrul în acest mod, cu grijă și respect față de ei, având participarea mea directă la fiecare activitate de învățare, dar au apreciat și aplicațiile digitale (prezentare în Nearpod despre alergarea de durată, chestionar inițial prin Quizizz și Google forms, pentru a afla dacă au mai desfășurat activități pe parcursul vacanței, care le este starea actuală a sănătății etc., dacă au avut activități motrice de timp liber cu familia, apoi Kahoot – intermediar, pentru a verifica nivelul unor cunoștințe, dar și pentru a consolida ceea ce au aflat ca noutate, iar la final PollEverywhere: Cum v-ați simțit în timpul realizării evaluării prin alergarea de durată? Este ceva ce v-a displăcut , în cadrul activităților de învățare ale alergării de durată?, pentru a vedea feedback-ul asupra activităților de învățare utilizate, ce nu le-a plăcut, dar și ce ar fi dorit să schimbe).
O participare cu succes, pentru cei care au dorit să finalizeze în acest fel (iar notarea a fost pentru realizarea aceasta), a fost la Crosul Happy run, din perioada 25-27 septembrie 2020. Înscrierea a fost colectivă, pentru grupul unității noastre de învățământ, au avut posibilitatea să își personalizeze mesajul de pe numărul de înscriere și a fost ceva diferit și nou pentru ei (obișnuiți din anii anteriori cu participarea la crosuri) de a realiza individual sau împreună cu familia, o activitate cu specific pentru rezistența la un efort (alergare cu coarda, alergare de tip jogging 3 sau 5 km, plimbare 3 km), în oricare din cele 3 zile puse la dispoziție, alăturându-se Fundației „Renașterea” la cea mai mare cursă caritabilă.
Ce feedback ofer elevilor mei?
Întotdeauna dau feedback de apreciere și de încurajare a ceea ce fac pentru ei înșiși și pentru starea lor de sănătate generală, ei înțelegând că scopul principal nu este de a realiza un barem pentru o notă, ci pentru reușita lor cotidiană, atunci când trebuie să facă față unui astfel de tip de efort, pentru sănătatea organismului lor și îmbunătățirea unor performanțe personale.
Ce aș fi putut face mai bine?
Să fiu alături de copiii mei de acasă, pentru a nu se simți stingheri și izolați, cu toate că am purtat permanent laptop-ul cu mine, pe tot parcursul desfășurării orei, pentru a auzi, vedea și primi și ei îndrumările și sfaturile, dar și eventualele corecturi aduse colegilor, pentru a ști și ce trebuie să evite. Și ei au avut întrebări, și ei au oferit suport colegilor prezenți fizic, și ei au acordat sfaturi și au avut colaborare cu colegii lor.
Ce îmi propun pentru data viitoare?
Îmi propun să mențin aceeași implicare din partea mea, pentru ca elevii să se simtă în siguranță și să realizeze cu plăcere aceste activități, pentru că nu au simțit că „trebuie”, ci că alergarea poate fi extrem de relaxantă și de frumoasă, dacă ști cum să o realizezi. Îmi propun și continuarea lucrului pe grupe (de opțiuni, de gen, valorice).
Cuvinte cheie: alergare de rezistență, educație fizică, hibrid, pandemie, aplicații digitale, modern, tradițional
Accesări: 716




Ministerul Educaţiei