Art-terapia în consilierea educațională

Viața în școală înseamnă provocare. În fiecare zi, descoperi lucruri noi și te confrunți cu diverse conflicte, mai mult sau mai puțin care depind de tine. Elevii vin cu problemele si vulnerabilitățile lor, părinții, de cele mai multe ori, apelează la tine ca la un specialist care are cheia rezolvării tuturor problemelor, iar cadrele didactice se raportează la profesorul consilier ca la un specialist care „ia apărarea” elevilor deși comportamentul lor nu este unul dezirabil. De fapt, încă nu am scăpat complet de concepția că elevul trebuie să fie obedient. Sunt un profesor care le cere colegilor cadre didactice să fie creativi în predare, indiferent de materie. Prin acest articol doresc să contribui la dezvoltarea domeniilor profesionale în care lucrez, asistența socială și învățământ, în care integrez, zic eu cu succes, art-terapia.

„Să te alegi cu ceva din artă nu înseamnă doar să înveți ceva despre ea, înseamnă și să înveți ceva despre tine însuți.” – Alain de Botton

Arta înseamnă exprimarea frumosului, din perspectiva unui artist, dar art-terapia este vindecarea cu ajutorul artei. Când ne gândim la artă, ne gândim la cei care exprimă arta, artiștii. Dar în art-terapie, nu este nevoie să fii artist pentru a-ți exprima emoțiile și a trece printr-un proces de reziliență, în care culorile, muzica, poveștile, jocul vor face parte din tine și te vor ajuta să devii ceea ce ești sau chiar mai bun.

Pentru că mai sus l-am citat pe Alain de Botton, în continuare doresc să expun ceea ce el spunea despre artă și adică funcțiile artei (Botton, Armstrong, pp.8-56):
Reamintirea: „Arta reprezintă un mod de a conserva experiențele, pentru care există o mulțime de exemple deopotrivă efemere și frumoase, și avem nevoie de ajutor pentru a le putea stăpâni.”(Botton, Armstrong, p.11).
Speranța: „Buna dispoziție este o realizare, iar speranța ceva ce merită sărbătorit. Dacă optimismul este important, acest lucru se datorează faptului că multe dintre consecințele lui sunt determinate  de gradul in care îl adoptăm în îndeplinirea unei sarcini. Este un ingredient esențial al succesului” (Botton, Armstrong, p.13).
Suferința: „Unul din lucrurile neașteptat de importante pe care arta le poate oferi este cum să suferim cu succes” (Botton, Armstrong, p.24).
Reechilibrare: „Ideea că arta are un rol de reechilibrare emoțională promite să răspundă întrebării iritante referitoare la motivul pentru care oamenii diferă atât de mult în privința gustului estetic” (Botton, Armstrong, p.30).
Înțelegerea de sine: „Arta consolidează cunoașterea de sine și este un mod excelent de a comunica și celorlați rezultatele acestei autoexplorări”(Botton, Armstrong, p.40).
Creșterea: „Maturitatea înseamnă capacitatea de a folosi mecanismele psihologice de apărare pe care le posedăm pentru a face față lucrurilor care anterior ne-au scos de pe drumul pe care mergeam în față” (Botton, Armstrong, p.52).
Aprecierea: „Arta este una dintre resursele care ne pot ajuta ajuta să reevaluăm ceea ce este valoros, invitându-ne să rezistăm obișnuinței și să recalibrăm ceea ce admirăm sau iubim”(Botton, Armstrong, p.53).

Odată descoperite aceste funcții, ne va fi foarte ușor să integrăm art-terapia în procesul de consiliere. Îi oferi elevului/ profesorului/ părintelui șansa de ști cine este el și îl ajuți în procesul de reziliență. Copii sunt cei mai receptivi la artă și cei mai creativi, atât în viața de zi cu zi, cât și în rezolvarea problemelor.

Creativitatea

Creativitate este un fenomen uman, iar profesioniștii zilelor noastre din diferite domenii sunt interesați de acest fenomen. Este important să evidențiem potențialul creativ al fiecărei persoane, iar prin tratarea diferențiată a fiecărei persoane, în funcție de potențialul său creativ, contribuim la reziliența asistată a educabililor vulnerabili.

„Să fii creativ înseamnă să unești punctele în moduri în care nu au mai fost conectate înainte. Sunt posibilități noi, infinite, un număr incalculabil de potențiale combinații. Unele dintre ele sunt deschizătoare de drumuri” (Wahl, p.173).

În copilărie, creativitatea este mult mai evidențiată, iar prin introducerea art-terapiei în școală și a artei în general, susține elevul în procesul creativ. Materiile predate într-un mod cât mai creativ și cât mai plăcut elevilor, îi ajută să înțeleagă utilitatea ei de zi cu zi. În anii ‘80, Gardner lansează teoria inteligențelor multiple, inteligențe care oferă premise pentru educație centrată pe elev. Odată cu descoperirea lor, începe procesul de educație centrat pe elev, proces ce-l ajută pe elev să-și dezvolte creativitatea și să-și descopere ariile de interes și să evolueze conștient.

Procesul creator, după cum bine știm, se întâmplă în trei etape: incubația, iluminarea și produsul finit. Oamenii, în general când aud de creativitate, se gândesc doar la artiști și arte, de aceea doresc să prezint câteva idei preconcepute privind creativitatea (Băban, pp. 194-195):
„Ideile creative sunt în exclusivitate produsele inspirației iluminatorii – ideile creatoare sunt rezultatul unui efort susținut”.
„Creativitatea solicită un nivel ridicat al inteligenței – inteligența și creativitatea sunt fenomene independente”.
„Randamentul școlar reprezintă principalul indicator al creativității la elevi – imagine șablon a elevului care redă fidel manualul, având note maxime la toate materiile; în consecință, este puțin probabil ca elevii cu note foarte mari să fie și creativi”.
„Creativitatea este o capacitate psihică emogenă și unitară – creativitatea există doar în forme specifice: creativitatea științifică, creativitatea tehnică, creativitatea socială etc”.
„Creativitatea cunoaște o evoluție continuă – există în viața unui individ perioade de creativitate maximă, după cum există și perioade de eficiență creativă mai modestă”.
„Creativitatea, similar inteligenței, este o trăsătură nemodificabilă în timp, consistentă de la o situație la alta – cercetările ne semnalează, însă, faptul că experiențele, precum și evenimentele survenite în mediul de viață al persoanei îi afectează comportamentul creativ”.

A asista elevul/ profesorul/ părintele în procesul de reziliență, propunând mecanisme de coping, îl ajută să-și dezvolte potențialul creativ din viața de zi cu zi. Potențialul creativ este în toți, doar că trebuie să-l descoperim și să profităm de el la maxim.

Culorile

Culorile fac parte din viața noastră. Emoțiile noastre sunt de cele mai multe ori pătate, desenate, colorate, pictate de culoare. În viața de zi cu zi, problemele, trăirile, vulnerabilitățile ne duc înspre stări anxioase sau poate chiar depresive, nevoia de a reda emoția trăită prin culoare este un act creator eliberator.

Cromoterapia face parte din acele terapii de medicina alternativă, dar ea poate fi folosită cu succes și în sala de clasă și în viața de zi cu zi. Voi enumera semnificația și beneficiile culorilor asupra noastră, din punct de vedere holistic – fizic, psihic și social.

• Roșu: culoarea sângelui, roșu este o culoare vibrantă, excitantă care poate scoate o persoană din carapacea sa prin energiile care le emană; roșul este asociat cu furia; „roșul întărește energia fizică și voința individului” ( Andrews, p.24); roșul simbolizează „puterea acțiunii, victoria și viața” (Pan, p. 19); roșul este asociat și cu furia, violența.
• Portocaliu/ oranj: culoarea optimismului și a bucuriei, ea ne dezvăluie echilibrul interior și acel „joi de vivre” al unei persoane; portocaliul este și culoarea optimismului, dar în sens opus este asociat și cu enervarea și tulburarea.
• Galben: culoarea sentimentului reușitei și a stării de bine este un excelent antidepresiv; influențează calitățile mentale, în „fuga” noastră prin viață; când spuneam la ore elevilor „galben”, ei îmi spuneau gelozie – în popor, culoarea galbenă este asociată geloziei, invidiei.
• Verde: armonie și echilibru; natura este verde și renașterea ei, an de an, ne dă posibilitatea de a evolua sustenabil; în sens opus, verdele poate fi asociat cu jena, stânjeneala, confuzia.
• Albastru: de cele mai multe ori când ne gândim la albastru, mintea noastră se gândește la infinit; calmul este reprezentat de această culoare, dar opusul acestora este tristețea; albastrul închis este asociat cu tristețea, tulburarea.
• Indigo/ violet sunt culori magice care ne oferă puterea de a trece peste problemele vieții de zi cu zi; la polul opus, indigo/ violet este asociat cu frica.

După cum vedem, fiecare culoare reprezintă o emoție, atât pozitivă, cât și negativă. De obicei, evit sistemele duale – bun/ rău, frumos/ urât, fericit/ trist, pozitiv/ negativ – dar, elevii trebuie să distingă și să recunoască când sentimentele, emoțiile lor îi ajută sau nu. Emoțiile și trăirile noastre, influențează temperamentul și comportamentul, fiind conștient de toate acestea de la o vârstă fragedă, determinăm copii să gestioneze aceste emoții în beneficiul lor.

În practica de zi cu zi, instrumentele mele de lucru, de asociere a emoțiilor și culoare sunt cărți cu și despre povești povești: Ziua în care creioanele au plecat creioanele colorate – Drew Daywalt, Oliver Jeffers; De ce este omătul alb – Heinz Janisch, Silke Leffler; Minunata roată a culorilor – Charles Ghigna, Ag Jatwoska; Cartea emoțiilor mele – Stephanie Couturier, Maureen Poignonec; Monstrul culorilor – Anna Llenas; Cutia mea cu emoții – Sthepanie Couturier, Melanie Combes; The Unworry Book – Alice James.

Toate aceste instrumente mi-au fost de foarte mare ajutor, atât în școala fată în față, dar și în școala online. În practica mea, nu doar elevii sunt beneficiarii muncii mele, ci și cadrele didactice. Desigur, fiind adulți, le-am propus mai mult un joc de imaginație și identificare a emoțiilor, fiind reticenți la a colora ceea ce simțim.

Muzica

În practica mea pedagogică, de mai bine de un an de zile folosesc muzica clasică în sala de clasă. Fac apel cel mai des la Mozart (sau efectul Mozart), iar efectul este că elevii au o stare de calm (chiar somnolență), dar în acest mod eu reușesc să-i liniștesc și să le captez atenția fără ca ei să fie distrași de elemente perturbatorii exterioare.

Augusto Cury, în cartea Părinți străluciți, profesori fascinanți, vorbește despre SGA sau Sindromul Gândirii Accelerate – succesiunea de imagini și sunete ce se derulează cu repeziciune în jurul nostru. Ca o metodă de „revenire”, el propune Școala Visurilor Noastre – Proiectul Școala Vieții, o suită de tehnici menite să conștientizeze cadrele didactice de importanța educației, iar parte din proiect este introducerea muzicii ambientale în sala de clasă. „Obiectivele aceste tehnici: decelerarea  gândirii, calmarea neliniștii, îmbunătățirea concentrării, dezvoltarea plăcerii de a învăță, educarea emoției” (Cury, p.133).

Lumea, încă de la creația ei – “La început era cuvântul” (Ioan 1:1) – a fost dominată de sunet. Prin sunet, descoperim lumea înconjurătoare, dar ne poate și dăuna. “Jumătate dintre noi suntem conectați la iPoduri (telefoane mobile), adânciți în concerte alese de noi care durează toată ziua și acoperă practic mediul înconjurător – iar pentru cei care au muzică non-stop, inevitabilă și de multe ori la un volum asurzitor, în restaurante, baruri, magazine și săli de fitness. Barajul acesta muzical ne solicită într-o oarecare măsură sistemele auditive extrem de sensibile, iar supraîncărcarea lor duce la consecințe grave. Una dintre consecințe este frecvența tot mai mare a scăderii acuității auditive chiar și printre tineri și mai ales printre muzicieni. O alta e omniprezența melodiilor enervante care prind, a obsesiilor auditive care sosesc nechemate și pleacă doar când vor – melodii obsesive care, de fapt, pot fi simple reclame pentru pastă de dinți, dar care din punct de vedere neurologic sunt de-a dreptul irezistibile” (Sacks, p.62).

„E clar că ritmurile melodiile și frecvențele înalte și luminoase ale muzicii lui Mozart stimulează și încarcă circuitele creative și motivaționale ale creierului. Dar poate că cheia succesului creierului stă tocmai în faptul că în muzica mozartiană i se pare pur și, în același timp, simplu. Mozart nu practică în muzica lui o țesătură greoaie si fulminantă așa cum face marele geniu matematic Bach. Nu provoacă emoții epice ca învolburatul Beethoven. Creația lui Mozart nu are simplitatea bagatelizantă a unei melodii tibetane, sau a unui cânt gregorian, sau cea a imnurilor lui Shaker. Mozart nu mângâie corpul așa cum o face un bun folclorist și nu-l aruncă în mișcări violente ca muzica rock. Este profund misterioasă și accesibilă și, în același timp, este lipsită de artificii și elemente banale” (Campbell, p.27).

Poveștile

Cine nu a spus vreodată o poveste în viața lui? Sau cine nu a ascultat? La orice întrunire, oamenii povestesc: viața lor, pățaniile lor, despre copii, carieră, etc. Astfel oamenii devin biblioteci vii. Dar cum introducem în consiliere? Oare cum devin ele un instrument în reziliența copilului?

„Este esențial pentru orice persoană care lucrează sau locuiește împreună cu copii să devină conștientă de valoarea pe care o au poveștile. Copii au nevoie de lucruri care să îi ajute să înțeleagă ce se întâmplă în viața lor: noțiuni de bază cum ar fi fericirea și tristețea, dificultățile legate de implicarea în relația cu părinții și profesorii, frații și prietenii” (Medlicott, p.12).

Poveștile le folosesc cel mai bine în consilierea grupului sau pe clasă. Atât la grădiniță, învățământ primar, gimnaziu, dar și liceu, poveștile prind și sunt un bun instrument de introducere al copilului/ elevului, în subiectul pe care dorești să-l discuți.

Arta de a spune povești le poate schimba copiilor/ elevilor viziunea despre ceea ce înseamnă o problemă, ceea ce înseamnă viața, cu suișuri și coborâșuri. Majoritatea elevilor provin din medii și familii vulnerabile, defavorizate, iar o poveste potrivită îi poate face să crească stima de sine, să danseze pe ritmurile vieții și să nu mai fie în bătaia vântului. Bineînțeles, dintr-o poveste nu se va face primăvară, dar constant, ei, vor învăța să asocieze o poveste cu trăirile lor.

Poveștile sunt scrise în momente de cumpănă ale unui om. Creatorul de povești traversează o perioadă mai fericită sau nefericită din viața sa, dar scrierea este un mod de reziliență naturală, care ne detașează de problemă sau chiar ne vindecă de ea.

Mandala este un simbol religios hindus, reprezintă o succesiune de cercuri concentrice. Cercurile folosesc motive împărțite egal. Europenii o folosesc ca terapie de liniștire, ca un antistresor la viața de zi cu zi. Tehnica de mindfulness (meditație conștientă) folosește foarte mult mandala. Desigur este o tehnică destul de răspândită aceea de a colora mandale, pe care copii/ elevii, mari sau mici o știu și încă foarte bine.

Când am folosit pentru prima dată mandala la o clasă, le-am explicat copiilor și semnificația ei: cum că mijlocul îi reprezintă pe ei, mai apoi familia, prietenii, școala etc. Mi-am dorit să devină conștienți de ceea ce fac. Unul dintre obiective a fost creșterea stimei de sine, iar la gimnaziu elevii se află în faza de tranziție de la copilărie la adolescentă și au nevoie în spațiul școlar și de autocunoaștere și dezvoltare personală. Astfel spațiul școlar devine un „educator” în adevăratul sens al cuvântului: pregătind copii să devin responsabil și asumați, în viața de viitor adult.

Jocul

Copii învață cel mai bine prin joc. Jocul, dar nu numai la vârsta copilăriei ci și în adolescență, perioada adultă este un mijloc și o metodă de învățare. În școala online, le-am propus elevilor de învățământ primar, un joc despre emoții și culoare. Un joc pe care ei au fost invitați să-l deseneze, coloreze, scrie folosind materiale foarte simple.

„Copii și adulții obțin cunoștințe prin jocul practic. Jocul în sine este un cadru organizatoric pentru integrarea experiențelor educaționale specifice artelor, matematicii, științei, științelor comunicării și a studiilor sociale. Ca atare, el oferă un mijloc natural de cercetare a lumii și oferă o cunoaștere plină de sens prin experiența directă. Ca și cale de învățare integrată, jocul deschide porțile spre proiecte creative și care inspiră, precum și spre învățarea prin rezolvare de probleme pentru întregul ciclu educațional” (Nell, Drew, p.29).

Educația centrată pe elev și noile metode de predare integrativ-participative oferă posibilitatea introducerii jocului în procesul de predare evaluare.

Jocul l-am folosit și în interacțiunea cu părinții, la ședințele cu părinții. La începutul ședinței, atmosfera să fie mai relaxantă, am introdus jocul. Le-am oferit părinților câte o bucată de hârtie, să scrie într-un cuvânt, problema care îi frământa în ziua respectivă, după care o arunca la coșul de gunoi. Imediat după aceea le-am oferit carduri cu diferite desene care de mai de care mai colorate (cardurile fac parte din jocul de imaginație O mie și una de povești, de Giulia Orrechia), iar ei au fost nevoiți să coreleze emoțiile trăite în acel moment cu imaginea de pe cardul primit. Unii au fost receptivi, alții nu. Unii părinți au privit-o ca pe o detașare, alții nu.

Depinde foarte de personalitatea fiecăruia și de deschiderea față de nou.

Bibliografie
Badstuber, Gudrun, 2007, Autodezvoltare prin art-terapie, în Muntean, Ana, (coord.), Supervizarea: aspecte practice și tendințe actuale, pp. 55-69, Polirom, Iași.
Băban, Adriana, 2009, Consilierea educațională: ghid metodologic pentru orele de dirigenție și consiliere, ASCR, Cluj-Napoca.
Benestroff, Corinne, 2013, Scrisul și reziliența, în Ionescu, Șerban, (coord), Tratat de reziliență asistată, pp.148-160, Trei, București.
Burns, George W., 2011, 101 Povești vindecătoare pentru copii și adolescenți: folosirea metaforelor în terapie, Trei, București.
Campbell, Don, 2012,  Meloterapia sau Efectul Mozart, Sapientia, Iași.
Cojocaru, Ștefan, 2005, Vulnerabilitatea și tipuri de populații vulnerabile, în Cojocaru, Ștefan, Metode apreciative în asistența socială: ancheta, supervizarea și managementul de caz, pp. 19-41, Polirom, Iași.
Corneanu, Sorina, 2017, Ghid de dezvoltare emoționala: culegere de jocuri pentru educarea copilului prin exerciții de artă teatrală, Rovimed Publishers, Bacău.
Corneanu, Sorina, 2019, Ghid practic de înțelegere a emoțiilor prin art-terapie, Rovimed Publishers, Bacău.
Curry, Augusto, 2005, Părinți străluciți, profesori fascinanți, For You, București.
Freeman, Jennifer, Epston, David, Lobovits, Dean, 2019, Terapia narativă pentru copii și familie: abordări ludice pentru probleme serioase, Editura Litera, București.
Geldard, Kathryn, Geldard, David, Foo, Yin Rebecca, 2013, Consilierea copiilor, Polirom, Iași.
Ilie, Gina, 2017, Art-terapia  și dezvoltarea personală la adolescenți, S.P.E.R, București.
Medlicott, Mary, 2019, Importanța poveștilor în primii ani de viață: cum să le spui și să le citești povești copiilor, Didactica Publishing House, București.
Oaklander, Virginia, 2015, Ferestre către copii noștri: Gestalt-terapie pentru copii și adolescenți, Herald, București.
Rubin, Aron Judith, (coord.) 2009, Art-terapia: teorie și tehnică, Trei, București.
Sacks, Oliver, 2017, Muzicofilia: povestiri despre muzică și creier, Humanitas, București.
Simu, Horia, 2013, Mandala: simbol și semnificație, Herald, București.
Wahl, Erik, 2017, Nu gândi!: Redescoperă-ți geniul creator, ACT și Politon, București.