Demotivarea școlară la elevii de etnie rromă din mediul rural românesc: cauze, consecințe și direcții de intervenție

Abandonul școlar în rândul copiilor rromi din România reprezintă una dintre cele mai persistente și complexe provocări cu care se confruntă sistemul educațional național. Conform datelor Institutului Național de Statistică (INS, 2020), rata de cuprindere școlară în rândul populației de etnie rromi este semnificativ mai scăzută decât media națională, iar diferența devine și mai accentuată în mediul rural, unde accesul la servicii educaționale este limitat și resursele școlilor sunt reduse.

Articol integral →

Când un tată își frământă mâinile și spune „Copilul meu e tot ce am pe acest pământ…”, simți că te prăbușești tu, ca profesor de sprijin, cu toată psihopedagogia ta cu tot

Activitatea profesorilor itineranți și de sprijin nu mai este doar despre copiii cu cerințe educaționale speciale, elevii cu dificultăți de învățare și/ sau copiii cu handicap integrați în învățământul de masă. Rolul de a fi manageri de caz servicii psihoeducaționale, atribuit profesorilor de sprijin prin Ordinul 1985/2016 (ordin comun al Ministerului Educației, Ministerului Sănătății și Ministerului Muncii, Familiei și Solidarității Sociale) publicat în Monitorul Oficial al României 1019/2016 privind aprobarea metodologiei pentru evaluarea și intervenția integrată în vederea încadrării copiilor cu dizabilităţi în grad de handicap, a orientării școlare și profesionale a copiilor cu cerințe educaționale speciale, precum și în vederea abilitării și reabilitării copiilor cu dizabilităţi și/sau cerințe educaționale speciale impune o abordare integrată și complexă asupra contextului situațional în care elevul cu cerințe educaționale speciale își duce viața de zi cu zi. Astfel, profesorul de sprijin este pus în situația de a nu mai fii profesor, ci de a gestiona contexte cotidiene de dezvoltare educațională și psihosocială a elevului beneficiar.

Articol integral →

Program de dezvoltare personală pentru copiii de clasa a V-a. Terapia de grup psihoeducațională

Perioada cuprinsă între 10 și 12 ani reprezintă o etapă importantă în dezvoltarea copilului, marcând tranziția de la copilăria mijlocie spre adolescența timpurie. În acest interval, elevii din clasa a V-a se confruntă cu provocări majore: trecerea de la școala primară la cea gimnazială, transformări fizice și psihice accelerate, și nevoia acută de a-și forma identitatea personală în contextul unui mediu social în continuă schimbare. Erik Erikson sublinia importanța acestei perioade ca fiind momentul în care copiii trebuie să dezvolte „sentimentul de industrie”, învățând să coopereze cu colegii și adulții, în timp ce își construiesc o imagine de sine bazată pe competență și performanță. Terapia de grup psihoeducațională se dovedește un instrument terapeutic ideal pentru această vârstă, oferind un cadru structurat în care elevii pot dezvolta abilități de autoreglare emoțională, pot experimenta intercunoașterea autentică și pot construi coeziunea grupului de clasă. Prin intermediul activităților experiențiale și al reflecției ghidate, această abordare terapeutică răspunde nevoilor specifice de dezvoltare ale preadolescenților, sprijinindu-i în construirea unei identități pozitive și în dobândirea competențelor necesare pentru a face față provocărilor vieții școlare și sociale.

Articol integral →

CJRAE și asigurarea calității în educație: o analiză a rolului său în inspecția școlară

Inspecția școlară generală este un proces fundamental pentru asigurarea calității educației, contribuind la monitorizarea respectării standardelor educaționale și la sprijinirea dezvoltării profesionale a cadrelor didactice (Ministerul Educației, 2024). Aceasta vizează nu doar conformitatea cu reglementările legale, ci și îmbunătățirea continuă a practicilor didactice și a managementului educațional (Ordinul MEC nr. 6106/2020).
Centrele Județene de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE) joacă un rol esențial în acest proces, oferind suport metodologic și psihopedagogic cadrelor didactice, monitorizând implementarea măsurilor de sprijin educațional pentru elevii cu cerințe educaționale speciale (CES) și colaborând cu inspectoratele școlare pentru optimizarea procesului de evaluare (Ordinul ME nr. 5701/2024).
Acest studiu își propune să analizeze modul în care CJRAE contribuie la managementul inspecției școlare generale, identificând principalele atribuții, metode utilizate și impactul acestor activități asupra calității educației.

Articol integral →

M3TM: cazul elevului cu simptomatologie specifică schizofrenic-paranoidă care putea vicia cariera unui dascăl de liceu

A scrie despre un caz tulburător din cabinetul de psihologie pe care l-am gestionat ca psiholog clinician, în contextul în care sunt și cadru didactic, este mai mult decât tulburător. Tulburătoare este nu numai experiența în sine ca psiholog clinician ci și conștientizarea, de către mine ca specialist psiholog și profesor, a luptei dintre „Cain și Abel”, dintre bine și rău, credință și malefic în sufletul unui adolescent de liceu. Da, am gestionat un astfel de caz în cadrul programului național „Din grijă pentru copii”.
Păstrând confidențialitatea datelor și dreptul la discreție al beneficiarului, al elevului însuși, pe scurt voi relata cadrul situațional: un elev din clasa a X-a care urma cursurile unui liceu din municipiul Timișoara, profil filologie, sistemul de alternative educaționale, cu abilitate și prin manipulare a creat contextul în care a simulat că profesorul de limba și literatura română încearcă a avea o aventură amoroasă cu el. Pentru a construi și a atrage atenția cadrului didactic, elevul a devenit excesiv de atent și implicat în activitățile școlare și extrașcolare organizate/ susținute de cadrul didactic, de o politețe remarcabilă și un comportament exemplar. Apoi a reclamat, victimizându-se, că respectivul cadru didactic insinuează dorința de a avea o relație amoroasă cu elevul, minor la data incidentului.

Articol integral →

Împuternicirea elevilor de liceu

Educația reprezintă un pilon important al oricărei societăți, presupunând o transmitere de cunoștințe și formare de priceperi și deprinderi de la o generație la alta, influențând în mod direct dezvoltarea economică, culturală, socială, politică a unei țări. În plus, aceasta implică o învățare formală, manifestată în cadrul școlii, dar și una informală care se realizează în familie, comunitate sau la locul de muncă. Educația înseamnă putere, cheia pentru o societate prosperă, care oferă numeroase oportunități, stimulând creativitatea, inovarea, responsabilitatea. Prin educație de calitate, indivizii se simt împuterniciți, întrucât au acces la cunoștințe și la un context de formare a abilităților necesare pentru piața muncii, iar astfel aceștia devin capabili să ia decizii informate și să aibă un impact pozitiv asupra societății.

Articol integral →

Comunicare educațională. Limbajul violent – manifestare deviantă la elevi

Se aud tot mai multe voci care acuză că limbajul generaţiilor de vârstă şcolară pare să se deterioreze şi nu doar în sensul sărăciei de limbaj, ci şi în sensul utilizării limbajului ca mijloc de agresiune. În mediul şcolar actual, de obicei, regulamentele şi programele existente vizează mai ales manifestări ale violenţei fizice, consecinţele acesteia fiind imediat sesizate şi cu un grad mai ridicat de vizibilitate, având, prin urmare, un impact mai puternic. Nu trebuie uitat nici faptul că limbajul violent poate fi un prim pas spre violenţa fizică şi că poate afecta grav echilibrul emoţional al celui agresat, cu atât mai mult cu cât efectele nu sunt uneori perceptibile imediat, ci apar pe termen lung, de multe ori în formă agravată.

Articol integral →

Nevoi și provocări în traseul dezvoltării adolescenților din România: modalități prin care sistemul educațional poate răspunde acestor nevoi și provocări

Adolescența este specifică celei de-a doua decade a vieții omului, o perioadă a transformărilor intense pe toate planurile, atât fizic, cât și psihic, respectiv social. Toate aceste schimbări fac ca vârsta adolescenței să constituie o trecere tumultoasă dinspre copilărie spre tinerețe. Localizarea exactă a adolescenţei este între 14-25 de ani şi este formată din trei stadii: preadolescenţa, adolescenţa propriu-zisă şi adolescenţa prelungită sau târzie. Vârsta adolescenţei este diferită de la o epocă istorică la alta. Aceasta a suferit schimbări, extinderi respectiv restrângeri,  în funcţie de perioada istorică, începând cu vremurile străvechi, când, adolescenţa era aproape inexistentă. Copiii participau de la vârste fragede la toate treburile casei. Astfel ei săreau peste perioada adolescenţei, trecând în rândul adulţilor aproximativ pe la 14 ani. Odată consideraţi adulţi, aceştia erau puşi să muncească la fel ca şi părinţii, poate chiar mai mult, ajungând de la o vârstă fragedă să-şi întemeieze propriile familii.
Perioada adolescenţei s-a extins odată cu evoluţia societăţii.

Articol integral →

Modalități de exprimare a emoțiilor la vârsta preșcolară

În copilărie, emoțiile parcurg o cale progresivă de dezvoltare, transformându-se şi acumulând un conținut mai bogat, dar și forme complexe de manifestare, sub influența condițiilor sociale de viață și de educație pe care copilul le-a experimentat, până la acel moment. Este cunoscut faptul că, un copil poate trece cu uşurinţă de la o stare negativă la una pozitivă şi invers, dacă întâlneşte un factor potrivit, care să declanşeze schimbarea. El poate fi „o furtună” sau „un cer senin” într-un interval scurt de timp, fără să acumuleze resentimente. Emoţiile pe care acesta le resimte sunt exprimate prin cuvinte („ Sunt supărat/ă!”, „ Sunt bucuroasă!”), dar mai ales prin gesturi (încrucişarea braţelor, plecarea capului, lovirea cu picioarele, retragerea sau ridicarea braţelor deasupra capului, în semn de protejare). În procesul educativ este foarte important să urmărim asimilarea de către copil a două aspecte esențiale: înțelegerea reală, la nivelul lui, a unor anumite fapte şi întâmplări din lumea înconjurătoare, la care el poate fi martor şi atitudinea sa corectă față de ele.

Articol integral →