Aspecte ale valorificării inteligențelor multiple în poemul Luceafărul

Marincaș Marinela Adriana este profesoară de limba și literatura română la Colegiul Național Horea, Cloșca și Crișan din Alba Iulia, absolventă  a masterului educațional - Literatură și cultură română în context european și, deopotrivă, membru în Asociația profesorilor din România.

COLEGIUL NATIONAL HOREA CLOSCA SI CRISAN ALBA IULIA ()

Fiecare om are un fond unic al personalității și, desigur, un anumit tip de inteligență predominant. Menirea de a descoperi identitățile distincte ale elevilor și substraturile ființei în formare îi revine dascălului, care își reconvertește misiunea, coborând de pe înaltul piedestal al catedrei în mijlocul elevilor săi, încercând să reconstruiască dialogul platonician. Howard Gardner afirma: “Îmi doresc pentru copiii mei ca aceștia să înțeleagă lumea, nu numai prin faptul că ea este fascinantă și mintea omului este curioasă. Vreau ca ei să înțeleagă lumea altfel încât să o poată face mai bună.”
Activitățile cu elevii care valorifică teoria celor opt tipuri de inteligență dau substanță ideii că școala are menirea principală să organizeze optim procesul de predare-învățare-evaluare, în așa fel încât să-l determine pe elev să-și descopere propriile resurse cognitive care să aprindă și să mențină vie flacăra cunoașterii.

Teoria inteligențelor multiple reprezintă un suport didactic eficient, o condiție sine qua non a actului educațional, menită să înfățișeze fațetele personalității elevului, într-un demers actanțial centrat pe dobândirea de competențe, idee sugerată și de dezideratul “a învăța pentru viață”. Consider că ființa elevului este un labirint din care putem ieși doar dobândind cunoașterea trăirilor și sentimentelor acestuia. Pornim de la premisa că fiecare om are un fond unic al personalității și, desigur, un anumit tip de inteligență. De aici survine dorința prioritară a educației, și anume, focalizarea asupra identităților distincte, pe care le manifestă în esență fiecare elev. Lumea se organizează și se învârte în jurul său prin prisma tipologiei sale interioare. 

Am urmărit valoarea abordării în cadrul activităților didactice a acestor opt tipuri de inteligență în cadrul unei lecții de sinteză. Fişele primite de elevi la sfârşitul activităţii au vizat consemnarea aprecierilor acestora faţă de activitatea desfăşurată. Aceştia au subliniat caracterul practic și interesant al activității, dar în acelaşi timp oportun și antrenant prin problematizare, analogic, prin valorificarea unor informaţii din varii domenii. Atitudinea elevilor a fost destinsă, pozitivă, nemanifestând reticenţe la sarcinile primite. 

În prealabil, elevii citesc poemul Luceafărul, înainte de ora în care propunem activitatea. Propunem activităţile pe grupe, aşa cum le-am identificat din interpretarea chestionarului. Comunicarea se face prin intermediul unui raportor care face cunoscut modul în care au fost rezolvate sarcinile printr-un poster sau prin activităţi specifice, argumentându-şi răspunsurile. Fiecare membru din fiecare grupă îşi alege o sarcină din cele propuse şi scrie pe o foaie sau desenează etc. După încheierea timpului de lucru, 15 minute, raportorii prezintă rezolvarea sarcinilor.
* Pentru derularea unei discuţii profitabile, cadru didactic adresează întrebări stimulative pentru elevi, supunând atenției acestora câteva coordonate de ordin general cu privire la elementele antropologice si filozofice care au stat la baza conceperii poemului în discuție.

Întrebarea 1
* Cum comentati elementul antropologic prezent în poem, potrivit căruia la baza conceperii poemului a stat întreaga viată a poetului ridicată la rangul de simbol?

Întrebarea 2
* În ce constă interpretarea pe care Eminescu o proiectează în poemul Luceafărul, în legătură cu antinomia schopenhaueriană?
* Profesorul stabileste conexiunea cu elevii printr-o scurtă prelegere despre iubire, percepută ca sentiment atotputernic capabil să reunească diviziunea contrariilor (mitul androginului).:
* În prealabil, profesorul a aplicat chestionare, menite să identifice tipurile de inteligentă. A împărtit ca atare, elevii in 6 grupe. Fiecare grupă îsi desemnează un raportor care prezintă întregii clase rezultatele muncii în echipă.

Profesorul propune activităţile pe grupe, după cum urmează

1. Inteligenţa vizual – spaţială
• Folosind un desen sau un poster, reprezentaţi portretele personajelor, aşa cum rezultă din poem.
• Folosind un desen sau simboluri grafice propuneţi o copertă pentru poem.

2. Inteligenţa naturalistă
• Încadraţi personajul feminin/masculin într-un tip temperamental pornind de la informaţiile referitoare la particularităţile psihice.
• Încadraţi personajul feminin/masculin într-o categorie pornind de la informaţiile referitoare la particularităţile atitudinale şi comportamentale din text.

3. Inteligenţa logico-matematică
• Reprezentaţi printr- un grafic, printr-o figură geometrică/ printr-o problemă cu ipoteză, demonstraţie relaţia dintre personaje sau reduceţi totul la o formulă matematică.
• Doi munţi din România au împreună 3011 m. Ştiind că unul este de 5 ori mai înalt decât celălalt şi încă 209 m, să se afle înălţimea fiecărui munte. Care este muntele ce simbolizează fiecare personaj şi ce semnificaţie daţi sumei 3011 m, pe care o alcătuiesc împreună?

4. Inteligenţa verbal-lingvistică
• Organizati o scurtă dezbatere având drept moțiune întrebarea Geniu sau om comun ?
• Realizaţi un acrostih în care, prima literă a fiecărui vers să compună pe verticală un cuvânt – tema textului sau o sintagmă – ideea centrală a fragmentului citat. (o secvență din poem, la alegere)
Explicaţie – Acrostih: poezie „cu ţintă / destinaţie ascunsă, mascată”, ale cărei versuri debutează cu literele dintr-un nume de persoană dintr-o propoziţie-replică, sau dintr-o lozincă.

5. Inteligenţa intrapersonală
• Tu esti simbolul absolutului. Scrie o scrisoare adresată oamenilor prin care să transmiţi de ce nu pot atinge absolutul vieţii, eternitatea, valorificând textul dat.
Notaţi opinia voastră despre gestul Luceafărului/ Hyperion din finalul poemului.

6. Inteligenţa corporal – Kinestezică
• Dramatizaţi scena reprodusă mai jos, folosind elemente paraverbale şi nonverbale (gesturi, mimică, intonaţie specifică etc).

7.Inteligenta muzical – ritmică
• Exemplificaţi printr-un ritm, o melodie, un dans popular sau clasic, trăirile interioare ale personajelor, aşa cum rezultă din fragmentul citat.

8. Inteligenţa interpersonală
• Definiţi relaţia dintre personajele prezente în text, folosind informaţii din domeniul sociologiei (relaţiile interpersonale, comunicare, atitudinea faţă de celălalt – acceptare, renunţare, armonie, dezacord etc.)
• Realizează un interviu cu personajul masculin sau feminin din operă în care să-i soliciţi să-şi explice dorinţele, atitudinile în raport cu ideea de dragoste.

* După încheierea timpului de lucru, 10 minute, raportorii prezintă rezolvarea sarcinilor.
* Membrii fiecărei grupe intervin cu aprecierii proprii.
* Profesorul parafrazează răspunsurile elevilor, astfel încât elevul să simtă că a fost înţeles, iar colegilor săi să li se faciliteze înţelegerea printr-un rezumat esenţializat a ceea ce a fost spus pe larg. Profesorul proiectează si moderează întreaga activitate centrată pe elev, face corecturile necesare, se asigură că toti elevii au fost ancoratii în demersul didactic.
* Temă individuală: Alcătuiește un eseu nestructurat având ca temă condiția artistului și a suferinței asumate în numele artei, pornind de la drama Luceafărului (atât de natură gnoseologică, cât și afectivă) care corespunde dramei interioare în care s-a zbătut Eminescu însuși.

Elevii au participat realmente în procesul de rezolvare a sarcinilor de lucru şi au dovedit o o preferință pentru munca în echipă, pentru cooperare. Elevii au observat totodată, caracterul cronofag al acestei activităţi, şi dificultatea de a lucra sub presiunea timpului. Punctele tari ale unui astfel de experiment sunt multiple, deoarece acesta corespunde dezideratelor Curriculumului Naţional privind dezvoltarea învăţării active şi originală. Se dezvoltă astfel atitudinii activ-participative la elevi, oferind acestora posibilitatea de a munci cu drag și de a fi comunicativi. De asemenea, dezvoltă creativitatea, imaginaţia elevilor, permițând receptări originale ale textului literar în raport cu un suport critic minimal, în vederea dezvoltării competenţei argumentative.

O concluzie fundamentală în urma aplicării acestei teorii, constă în aceea că fiecare elev este o entitate unică, ce se cere descoperită și, desigur, ghidată în laboriosul univers al Cunoașterii. Elevul este antrenat astfel în provocarea de a emite idei originale, de a analiza și interpreta texte. Rămân la convingerea că aserțiunea lui Gardner rămâne valabilă oriunde și oricum “Într-o lume imperfectă, pe care o putem influența, în bine sau în rău, conștientizarea faptului că orice încercare contează, este cea care ne definește ca ființe umane.”

Cuvinte cheie: inteligențe multiple, caracter cronofag, flacăra cunoașterii, dezbatere, interviu, entitate unică, aqctiv-participativ, comuncicare, dezvoltare, revelare
Accesări: 1.540