World Investigation – un exemplu de colaborare prin eTwinnning

Proiectele de tip eTwinning reprezintă oportunități de prezentare și dezvoltare a unor conținuturi într-o manieră creativă prin intermediul noilor tehnologii. World Investigation este un astfel de proiect desfășurat pe parcursul întregului an școlar 2019-2020, scopul acestuia fiind acela de a realiza diverse produse finale digitale de scriere creativă în limba engleză precum și investigarea de o manieră colaborativă a diverse aspecte socio-culturale din întreaga lume. Proiectul acesta, ca și altele de acest tip, reprezintă o modalitate prin care elevii să fie responsabilizați prin implicarea în activități de învățare care depășesc spațiul tradițional al sălii de clasă și care le oferă posibilitatea de a-și valorifica abilitățile tehnice, de folosire a TIC, de transformare a tehnologiei într-un aliat al profesorilor în procesul educațional. Instrumentele digitale de colaborare s-au dovedit extrem de eficiente pentru punerea în practică a tuturor ideilor de proiect.   Articol integral

Proiectul eTwinning Creative Writing around the World

Proiectul eTwinning Creative Writing around the World s-a desfășurat pe parcursul întregului an școlar 2018-2019, reunind elevi și profesori din 9 țări europene și non-europene. Scopul proiectului a fost acela de a realiza diverse produse finale de scriere creativă în limba engleză precum și folosirea limbii engleze pentru a comunica și colabora cu elevi și profesori din alte țări prin intermediul limbii engleze. Proiectul a reprezentat o modalitate de diversificare a conținuturilor programei existente, venind în completarea activităților de scriere propuse pentru dezvoltarea abilităților de exprimare în scris în limba engleză și o colaborare frumoasă în continuarea unei colaborări anterioare cu partenerele fondatoare din Franța și Suedia. Articol integral