Caracter și educație școlară

Formarea caracterului elevilor reprezintă un scop al educației. Deși uneori se accentuează latura intelectuală a educației și se alunecă spre maratonul achizițiilor intelectuale, beneficiile educației morale nu trebuie neglijate. Prin acest articol, doresc să subliniez importanța modelării caracterului elevilor prin educația școlară.

1. Premise teoretice

a) Educația școlară

În cadrul educației instituționale, acțiunea educațională este inițiată de către cadrele didactice cu scopul de a produce o transformare, o schimbare în comportamentul elevilor. Profunzimea schimbărilor este influențată de contextul social deoarece educația urmărește modelarea ființei elevului pe baza idealului educațional determinat social. Așadar, educația contribuie la dezvoltarea fiecărui individ, dar și la dezvoltarea societății.

În forma sa instituționalizată, educația are scopul de a influența persoana fiecărui elev în următoarele laturi: intelectuală, morală, profesională, estetică și fizică (Nicola și Farcaș, 1993, p. 5). Aceste dimensiuni se regăsesc în ariile curriculare actuale. Măsura în care dezvoltarea se realizează echilibrat în toate cele cinci laturi educaționale depinde de programele educative desfășurate în fiecare instituție școlară, dar și de abilitatea și determinarea fiecărui cadru didactic.

b) Caracterul

Topica despre caracter trebuie să înceapă cu stabilirea conceptelor de referință. Astfel, conceptul de individ se referă la o „unitate vie care nu poate fi dezmembrată fără a-și pierde identitatea“, este un termen ce desemnează doar „o prezență“. Individualitatea este „individul luat în ansamblul proprietăților sale distinctive și originale“. Persoana este conceptul care aduce cu sine specificarea umanului, fiindcă doar oamenii sunt persoane care îndeplinesc roluri și statusuri sociale. Personalitatea este conceptul care cuprinde „întregul sistem al atributelor, structurilor și valorilor“ unei persoane. Personalitatea este unică și originală deoarece fiecare om are propriul mod de a fi, de a gândi și simți (Popescu-Neveanu, Zlate și Crețu, 1993, p. 156).

În sistemul de personalitate, caracterul reprezintă aspectul relațional-valoric deoarece are de-a face cu modul de a fi – cu acele particularități psihoindividuale specifice regăsite în relațiile subiectului cu lumea și determinate de valorile după care se conduce (ibidem, 1993, p. 170). Dicționarul explicativ al limbii române (DEX), definește caracterul ca ansamblul însușirilor fundamentale psihice-morale ale unei persoane, care se manifestă în modul de comportare, în ideile și în acțiunile sale.

Caracterul este structurat pe baza concepției despre lume și viață, pe baza judecăților de valoare, a modelelor culturale comportamentale. Astfel, determinăm trăsături de caracter ce dau  specificitate personalității și care au un aspect stabil, nicidecum variabil. Dacă atitudinea poate fi  singulară (un anumit gest, o anumită reacție față de un eveniment), trăsătura de caracter  (hărnicie, sinceritate, bunătate etc.) e stabilă și se întemeiază pe convingeri puternice. Chiar și  DEX subliniază aceste aspecte, referindu-se la caracter prin „însușire morală care se manifestă prin perseverență, voință fermă și corectitudine“.

2. Premise metodice

Dezvoltarea personalității elevilor este un proces complex care este condiționat de factorii ereditari, de mediul fizic și social (familial, cultural, economic, istoric) și de accesul la educație (Nicola și Farcaș, 1992). Timpul pe care îl trăim, în determinarea istorică și socială actuală, este propice dezvoltării plenare a personalității elevilor. Accesul la educație instituționalizată este un atuu și un drept fundamental al generației prezente. În acest context, se ridică o întrebare pertinentă: educația școlară mai formează caracterul elevilor?

În cadrul educației, formarea caracterului se regăsește în dimensiunea educației morale –  acea latură a educației care urmărește dezvoltarea morală a personalității, formarea conștiinței morale și a conduitei morale. Metodele și procedeele conturate de  Nicola și Farcaș (1993, pp. 31-35) au validitate permanentă pentru îndeplinirea scopului educației morale.

Cadrele didactice pot integra în cadrul demersurilor de formare a caracterului diverse metode și procedee: explicația morală – cu rol informativ dar și stimulativ; convorbirea morală – poate valorifica experiența de viață a elevilor; povestirea morală – îl poate transpune pe elev într-un fapt de viață pentru a cunoaște și a înțelege sensul unor norme sociale; exemplul – direct din lumea elevului sau indirect pe baza povestirilor, a biografiilor; exercițiul moral – acțiuni practice cu scopul formării deprinderilor morale și a trăsăturilor de caracter.

3. Aspecte practice

În cadrul fiecărei discipline școlare, la nivelul fiecărui ciclu de învățământ, cadrele didactice pot urmări dezvoltarea caracterului elevilor. Materialul didactic divers și interactiv poate susține acest demers. Deseori activitatea didactică se centrează pe furnizarea informațiilor și alunecă spre aspectul achizițiilor intelectuale, însă activitățile de învățare sunt diverse și pot susține formarea caracterului elevilor. Disciplinele de învățământ specifice precum orele de consiliere și orientare, cele de dezvoltare personală, de religie reprezintă un cadru mai propice acestui demers. Colectivul clasei de elevi, cu dinamica sa, poate fi o sursă de abordare a caracterului. Activitățile extrașcolare de asemenea pot susține eficient demersurile educației morale.

Cadrele didactice au la dispoziție resursele educaționale bogate în ceea ce privește formarea caracterului elevilor. Copiii se implică activ și plini de bucurie în astfel de proiecte/ activități. Entuziasmul lor întotdeauna convinge cadrul didactic că efectele educației morale sunt vizibile.

Așadar, să nu neglijăm caracterul! Acesta nu se naște odată cu persoana, după cum zicea Tim LaHaye, ci se formează prin dragostea și grija celor din jur, bineînțeles mai întâi a familiei apoi a persoanelor cu influență în viața fiecărui copil. Împletirea caracterului cu educația școlară este o acțiune nobilă pentru fiecare cadru didactic!

Bibliografie
1.     Nicola, I., Farcaş, D. (1992). Pedagogie generală. Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică.
2.     Nicola, I., Farcaş, D. (1993). Teoria educației și noțiuni de cercetare pedagogică. Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică.
3.     Popescu-Neveanu, P., Zlate, M., Crețu, T. (1993). Psihologie. Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică.
4.     www.scritub.com/sociologie/psihologie/CARACTERUL81472.php
5.     dexonline.ro/definitie/caracter
6.     elly4god.wordpress.com/2011/05/08/ce-este-caracterul/