Caracteristicile grupului şcolar

Caracteristicile clasei de elevi, ca grup social, sunt importante. Cunoașterea acestora conduce la crearea unui climat școlar propice învățării și dezvoltării personalității elevilor. Această „societate în miniatura” stă la baza înțelegerii vieții colective și prefigurează viața colectivă de mâine.

1. Caracteristicile grupului social

Realitatea socială se prezintă ca un sistem complex de grupuri, acestea construind norme şi valori, distribuind poziţii şi exercitând influenţe. În accepțiunea lui Neculau (2007, p. 13) grupul social constituie cel mai important mijloc de socializare şi integrare socială, oferă individului securitate şi mijloace de afirmare şi răspunde nevoilor asociative şi de apartenenţă ale fiinţei umane. De asemenea, datorită dimensiunii sale interactive, grupul devine mediul şi mijlocul de învăţare a unor roluri sociale, contribuind totodată şi la dezvoltarea conştiinţei de sine a membrilor săi. Grupul are o dinamică a sa, devenind un spaţiu al confruntărilor şi învăţării reciproce.

2. Specificul grupului școlar

Elevul aparţine unui grup social special constituit pentru educarea în conformitate cu normele sociale, pentru a se realiza o bună integrare în societate a acestuia. Intrând în şcoală, în clasa de studiu, identitatea sa e mai mult legată de grupul de apartenenţă socială, culturală şi de semnificaţiile evaluative ale acestei apartenenţe. Înţelegând această organizare a elevilor în colective constituite după criterii care să optimizeze procesul de învăţământ, apare în prim plan necesitatea cunoaşterii caracteristicilor grupurilor. Un colectiv de clasă este o organizaţie socială formală care include roluri şi responsabilităţi privind atingerea scopurilor grupului. De asemenea, din punct de vedere al efortului solicitat, grupul – clasă este un grup de muncă care presupune existenţa unui scop, a relaţiilor dintre membri, a legăturilor cu liderul.

Grupurile educaţionale se deosebesc de alte grupuri prin scopurile pe care le au. Acestea implică procesul instructiv-educativ, de formare a indivizilor care fac parte integrantă din grup, fiind astfel scopuri formative. Scopul clasei de elevi îl constituie acumularea de către fiecare copil a experienţei cognitive prin procesul de învăţare.

Deoarece activitatea principală a membrilor grupului şcolar este învăţarea, considerată ca o formă de muncă, sunt autori care încadrează acest grup în categoria grupului de muncă. În grupul şcolar, cadrul didactic – transmiţător de cunoştinţe, organizatorul şi conducătorul grupului, este impus din afară luându-se în considerare statutele şi rolurile distincte pe care le au membrii acestui grup. Din punctul de vedere al caracteristicilor celor ce formează grupul, se cuvine să evidenţiem gradul de omogenitate din punctul de vedere al vârstei, al dezvoltării intelectuale, al sexului, al nivelului de pregătire al şcolarilor. De asemenea se cuvine să amintim existenţa normelor, a regulilor ce trebuie respectate de toţi şcolarii, persistenţa în timp a grupului, obligativitatea activităţilor comune (Zlate, 1987, pp. 360-361).

Deoarece vârsta membrilor grupurilor şcolare este aceeaşi sau apropiată, performanţele şi orientările lor cuprind numeroase repere comune. Aici, elevii învaţă şi practică conduite sociale dezirabile. În clasă, elevii învaţă normativitatea socială, comportamentele aşteptate de societate specifice vârstei lor; tot aici sunt diferenţiaţi, apreciaţi şi li se fixează un statut nu după criterii biologice ci după performanţele şcolare, după modul în care îşi îndeplinesc sarcinile educative.

În grupurile şcolare, numărul membrilor nu e prea mare pentru a favoriza subdiviziuni, dar nici prea mic pentru a conduce la subiectivism. Interacţiunile specifice acestor grupuri se realizează pe două niveluri: cadrul didactic – elev şi elevi – elevi, fiecare având particularităţi specifice şi care diferă atât ca sens cât şi în ceea ce priveşte mijloacele prin care se realizează. Între componentele umane esenţiale ale clasei, profesorii şi elevii, se stabilesc raporturi sociale diverse, atât interindividuale cât şi individual-colective.

Comunicarea elevi – elevi e determinată de poziţiile ocupate de aceştia în cadrul clasei, de rolurile fiecăruia. Interacţiunea cadru didactic – elev e reglată de planurile de învăţământ, de programe școlare, de manuale, de cerinţele activităţii şi are un caracter strict determinat şi un caracter prestabilit. Această influenţă este explicită, directă, profesorul afectând comportamentul elevului. Forma principală de realizare a acestei interacţiuni este comunicarea verbală. În cazul interacţiunii elev – elev aceasta se bazează pe comunicarea afectivă, pe relaţiile preferenţiale. Interacţiunile sunt de tipul faţă-în-faţă, diferenţiindu-se prin gradul de determinare, felul şi mijloacele de realizare.

3. Relații în grupul școlar

Psihosociologia grupurilor mici pune accentul pe importanţa ce trebuie acordată interrelaţiilor personale în dezvoltarea personalităţilor. Tucicov-Bogdan (1972), în urma analizei comportamentului specific vieţii de grup, argumentează că acesta e determinat de modelul de interacţiune, de structurile ce apar intenţionat sau pe neaşteptate, de coeziunea sau de spiritul de prietenie de care este animat grupul, de normele şi regulile de comportare care domină indivizii şi de motivele şi scopurile grupului. Grupurile de elevi variază sub raportul unităţii şi gradului de prietenie, variază în funcţie de coeziune, de modul de interacţiune şi comunicare. Copiii sunt atraşi de grup datorită nevoii de manifestare a sentimentului de apartenenţă, a acceptării, a recunoaşterii şi a securităţii pe care acesta, grupul, le oferă. Diferenţa dintre grupurile şcolare în ceea ce priveşte gradul de prietenie, împlinirea sarcinilor propuse, armonia în activitate, e dată de tendinţa de ataşare la alţii, de a fi de acord cu ei, de coeziunea grupului. Aceasta este forţa care acţionează asupra membrilor determinându-i să rămână în grup. Pentru educarea coeziunii, în cazul claselor de elevi, e necesară crearea convingerii şcolarilor că nevoile personale pot fi realizate prin colectiv, trebuie evidenţiată satisfacţia ce rezultă din cooperarea cu alţii, trebuie utilizate tehnici de cooperare. Coeziunea presupune atât satisfacerea individului cât şi beneficiul colectivităţii.

Interacţiunea, ca tip de relaţii între două sau mai multe persoane în care acţiunea uneia este afectată de acţiunea alteia, determină în cadrul grupurilor şcolare structuri formale şi informale, acestea fiind determinate de vârsta copiilor, de sex, de acceptarea socială, de mediul de provenienţă, de mărimea grupului, precum şi de practicile de comunicare. În urma relaţiilor ce se stabilesc între elevi pe parcursul timpului petrecut împreună, se elaborează norme specifice grupului, care capătă contur tot mai clar privind anumite reguli, coduri, valori, obiceiuri, pe măsura petrecerii a cât mai mult timp împreună. Astfel, copiii venind în contact unii cu alţii de-a lungul unei perioade mai mari de timp, încep să fie conştienţi de modul în care trebuie să acţioneze, să gândească şi să se comporte în diferitele situaţii ale vieţii şcolare.

Relaţiile pe care elevul le are cu colectivul clasei în aria afectiv-simpatetică constituie pentru acesta „un stimulent în activitatea sa şcolară şi un suport moral care-l ajută să depăşească mai uşor situaţiile stresante prin care poate trece” (Iancu, 2000, p. 163).

4. Concluzii

Clasa de elevi este un grup social cu o anumită structură evidenţiată de tipurile de interacţiuni dintre membri, de dinamica rol – statut, de modelul de autoritate specific grupului. Această structură poate fi formală, organizată după norme, legi prescrise; sau informală, născută din interacţiunile directe, concrete ale membrilor grupului şcolar, fiecare structură producând efecte specifice. Printre funcţiile grupului clasă se regăseşte funcţia de integrare, de reglementare a relaţiilor sociale, de socializare, precum şi de sancţionare a acţiunilor neconforme cu regulile stabilite. Cunoaşterea caracteristicilor grupurilor şcolare e necesară deoarece se pot realiza o serie de schimbări pozitive atât la nivel individual (al elevului), cât şi la nivelul întregului colectiv şcolar prin conştientizarea valorii acţiunii în grup.

Clasa poate avea astfel caracteristicile unei mici societăţi unde copiii gândesc, simt şi acţionează altfel decât atunci când sunt izolaţi. În cadrul grupului şcolar se pot produce fenomene de contagiune, de demoralizare colectivă, aici se deprind caracteristicile şi normele specifice vieţii colective.

Bibliografie:
1. Iancu, S. (2000). Psihologia şcolarului – de ce merg elevii încruntaţi la şcoală. Iaşi: Editura Polirom.
2. Neculau, A. (2007). Dinamica grupului și a echipei. Iaşi: Editura Polirom.
3. Tucicov-Bogdan, A. (1972). Personalitatea copilului. Bucureşti: Editura Politică.
4. Zlate, M. (1987). Clasa şcolară – ca grup psihosocial. În P. Popescu-Neveanu, M. Zlate, T. Creţu (ed.), Psihologie şcolară. Bucureşti: Facultatea de Istorie-Filosofie, 355-376.