Toate articolele din categoria: Design universal pentru învățare
Mijloacele audio-vizuale și corelarea lor cu metodele de învățământ
Mijloacele audio-vizuale (AV) sunt constituite din materialele și echipamentele tehnice care permit stocarea și redarea ulterioară a imaginii și / sau sunetului. În istoria culturii și civilizației, aceste mijloace au constituit o adevărată revoluționare a mijloacelor de informare și comunicare, comparabilă cu cea a inventării scrierii sau cea a tiparului. Introducerea lor în școală a adus importante servicii eficienței instruirii, determinând modificări importante în procesul cunoașterii si-n perceperea superioară a informației. Mijloacele audio-vizuale integrate celor tradiționale, lărgesc posibilitatea profesorului și a elevilor de desfășurare a procesului didactic. Acestea trebuie folosite cu discernământ; evident, între observarea directă a fenomenelor și proceselor și cea a imaginilor acestora, între experiment și filmul acestuia, preferința merge spre autentic, deși un bun film didactic poate concentra și sistematiza informația, evidențiind aspectele importante și amplificând elementele sugestive, ceea ce înclină balanța și spre cea de a doua soluție.
Articol integral →Studiu privind stilurile de învățare la școlarul mic
În situaţia în care elevii nu au ocazia să înveţe folosind diverse materiale didactice auxiliare (manuale, filme, resurse educaționale digitale pentru cei care utilizează cu precădere componenta vizuală a procesului de învăţare, mulaje, alte materiale care se adresează simţului tactil pentru care activează preponderent această componentă, jocuri desfăşurate pe un spaţiu întins pentru cei care utilizează componenta kinetică), ei nu pot atinge rezultatele pe care ar fi capabili să le atingă. Cercetările au relevat importanţa adaptării stilurilor/ metodelor de învăţare la structura personalităţii elevilor. În plus, cu cât metoda didactică se potriveşte mai bine stilului de învăţare al elevilor respectivi, cu atât notele obţinute vor fi mai mari (Dunn, R., Griggs, Olson, Gorman şi Beasley, 1995).
Articol integral →Cauzele eșecului școlar și identificarea unor măsuri de prevenire a acestuia de către profesorii de limba și literatura română (Studiu)
Unii elevi sunt implicați, au dorința de a învăța și de a se perfecționa, alții depun un efort pentru a ține pasul, însă există și elevi care pur și simplu renunță mult prea repede deoarece cred că nu vor reuși niciodată să aibă rezultate satisfăcătoare la limba și literatura română. Elevii nu trebuie să renunțe atunci când se confruntă cu dificultăți, ci trebuie învățați să găsească soluții și astfel să remedieze problemele cu care se confruntă. Elevii cu o orientare defetistă tind să atribuie eșecurile unor inadecvări personale. Adesea, aceștia nu prea se așteaptă să aibă reușite și tind să renunțe ușor și să evite provocările. Este recomandat ca ei să facă față frustrărilor și eșecului în mod constructiv, în sensul că trebuie să învețe din fiecare situație, problemă cu care se confruntă.
Articol integral →Răspunsul la Intervenție: modelul educațional care poate reduce eșecul școlar în România
Acest articol analizează critica modelul actual de sprijin educațional din România, implementat prin Legea învățământului preuniversitar 198/2023, și propune adoptarea modelului RTI (Response to Intervention) ca alternativă viabilă pentru reducerea eșecului școlar. Prin comparația cu implementarea RTI din Finlanda și SUA, se demonstrează că modelul românesc actual transformă o abordare inițial flexibilă și nebirocratică într-o „caricatură ultra-birocratică și centralizată”. RTI propune o intervenție pe trei niveluri (universal, țintit, intensiv) care permite sprijinul timpuriu al elevilor cu dificultăți fără necesitatea diagnosticării formale sau a etichetării CES, deci fără a-i stigmatiza. Studiul evidențiază principalele diferențe între modelul finlandez și cel românesc, subliniind că implementarea autentică a RTI în România necesită transformări profunde: regândirea cadrului legal, formarea profesorilor, flexibilitate curriculară reală și schimbarea mentalităților. Concluzia subliniază că România poate construi un sistem educațional proactiv, care sprijină timpuriu elevii în dificultate, transformând școala dintr-un mecanism de selecție într-una cu adevărat incluzivă.
Articol integral →Operațiile evaluării digitale în învățământul special
Evaluarea este un proces ciclic ce vizează măsurarea progresului elevilor în raport cu obiectivele de învățare. Inițial, se stabilesc obiectivele, urmate de selectarea metodelor și instrumentelor adecvate pentru colectarea datelor. Aceste date sunt analizate și interpretate pentru a formula judecăți de valoare privind nivelul de performanță. Rezultatele sunt comunicate părților interesate, iar informațiile obținute stau la baza luării deciziilor pedagogice și administrative, într-un demers continuu de optimizare a procesului de învățare.
Evaluarea digitală în învățământul special face referire la utilizarea tehnologiilor digitale și a resurselor electronice în cadrul procesului complex de colectare, analiză și interpretare a datelor relevante privind progresul academic, dezvoltarea socio-emoțională și comportamentală a elevilor cu cerințe educaționale speciale (CES) (Blackwell et al., 2014). Această modalitate de evaluare extinde și diversifică metodele tradiționale, oferind oportunități inovatoare pentru a obține o înțelegere mai profundă și nuanțată a nevoilor individuale ale fiecărui elev.
Ministerul Educaţiei