Răspunsul la Intervenție: modelul educațional care poate reduce eșecul școlar în România

Acest articol analizează critica modelul actual de sprijin educațional din România, implementat prin Legea învățământului preuniversitar 198/2023, și propune adoptarea modelului RTI (Response to Intervention) ca alternativă viabilă pentru reducerea eșecului școlar. Prin comparația cu implementarea RTI din Finlanda și SUA, se demonstrează că modelul românesc actual transformă o abordare inițial flexibilă și nebirocratică într-o „caricatură ultra-birocratică și centralizată”. RTI propune o intervenție pe trei niveluri (universal, țintit, intensiv) care permite sprijinul timpuriu al elevilor cu dificultăți fără necesitatea diagnosticării formale sau a etichetării CES, deci fără a-i stigmatiza. Studiul evidențiază principalele diferențe între modelul finlandez și cel românesc, subliniind că implementarea autentică a RTI în România necesită transformări profunde: regândirea cadrului legal, formarea profesorilor, flexibilitate curriculară reală și schimbarea mentalităților. Concluzia subliniază că România poate construi un sistem educațional proactiv, care sprijină timpuriu elevii în dificultate, transformând școala dintr-un mecanism de selecție într-una cu adevărat incluzivă.

Context

În timp ce Ministerul Educației vorbește despre „școală pentru toți”, echitate, incluziune și promite sprijin diferențiat prin noua Lege a învățământului preuniversitar, realitatea din școli este tot mai sumbră. Numărul scăzut de consilieri și profesori de sprijin, moralul scăzut, precum și amânări și măsuri luate sub umbrela „eficientizării” bugetare pun sub semnul întrebării orice încercare de reformă reală.

În acest context tensionat, am putea să facem un pas în spate și să privim critic modelul de sprijin pe 3+1 niveluri din Legea învățământului preuniversitar (art. 69). Schimbarea din temelii a acestei  caricaturi într-un model RTI autentic necesită dezbateri, implicarea profesorilor de sprijin și a consilierilor, a cadrelor didactice, a specialiștilor din universități, colaborarea cu state europene care folosesc cu succes acest model, nu doar înființarea unor comisii obscure în birourile ministerului.

Un model internațional testat, numit RTI (response to intervention) – Răspuns la Intervenție, ar putea oferi o soluție structurată și realistă pentru sprijinirea elevilor care întâmpină dificultăți la școală. Și mă refer la toți copiii, nu doar a celor care au primit un certificat de orientare școlară.

RTI înseamnă o intervenție nebirocratică, timpurie, bazată pe date concrete, adaptată nivelului fiecărui copil – fără să-l stigmatizeze, fără a aștepta diagnostice formale, eșecuri repetate sau un certificat de la o comisie.

Se numește răspuns la intervenție pentru că decizia de orientare a elevului se ia în funcție de cum răspunde la acțiunile de la un anumit nivel de intervenție.

Poate fi Răspunsul la Intervenție un model viabil pentru România?

Întrebarea esențială este dacă un model ca RTI poate fi aplicat în România, când școlile nu au suficiente cadre didactice, clasele sunt aglomerate, nu există timp suplimentar în orar, iar finanțarea educației rămâne printre cele mai scăzute din UE? Datele până în prezent duc la un răspuns negativ.

Prin Legea învățământului preuniversitar este propus un model care seamănă cu modelul RTI doar într-o singură privință, intervenția în învățământul de masă pentru elevii cu CES este structurată pe 3 niveluri, la fel ca în alte țări, nivelul 4 fiind învățământul special.

În rest, abordarea românească reușește să transforme un model care se vrea flexibil, rapid, nebirocratic și universal într-o caricatură ultra-birocratică și centralizată.

În loc să descentralizeze, Legea învățământului preuniversitar înființează instituții noi și le întărește pe cele existente, legendare prin lipsa de colaborare între ele și cu școlile. Profesorii de sprijin, logopezii și consilierii școlari sunt mutați la CMBRAE / CJRAE promițându-se, printre altele, o colaborare mai bună între acești  specialiști (numită pompos intervizare).

După ce se face brutal comasarea și se întrerupe orice legătură a profesorilor de sprijin cu școlile speciale ne dăm seama că această mișcare a fost doar o măsură de ”eficientizare”, de mărire din pix a normei profesorilor de sprijin la 18 ore și de reducere sau eliminare a plății cu ora. Măsura servește exclusiv birocraților și nu aduce nici un beneficiu real elevilor cu cerințe educaționale speciale.

Premiul pentru profesorii de sprijin este așa zisa zi metodică, cunoscută în sistem ca „zi liberă”. Ziua lor „liberă” este luni, cea a consilierilor rămâne vineri, un cadru instituțional care nu permite comunicarea și colaborarea în alt fel decât se făcea până acum. O altă recompensă este lipsa serviciului pe școală. În aceste condiții mulți profesori de sprijin au acceptat în final mutarea la CMBRAE / CJRAE.

La fel ca la copiii cu tulburări de comportament cineva trebuia să scoată cartonașul și să strige autorităților STOP. Este nevoie de o pauză pentru reflecție și de o reformare de la zero a modelului de incluziune din România.

Ce este RTI și cum funcționează?

RTI, prescurtarea de la Response to Intervention (Răspuns la intervenție), este un model educațional centrat pe identificarea timpurie a dificultăților de învățare și aplicarea unor intervenții personalizate. A fost dezvoltat și aplicat pe scară largă în Statele Unite, dar este regăsit sub forme adaptate și în Finlanda, Germania, Canada sau Australia.

RTI presupune o abordare pe trei niveluri:

Nivelul 1 – intervenție universală: toți elevii primesc predare de calitate, flexibilă și sunt monitorizați periodic. Este nivelul de bază, general.

Nivelul 2 – intervenție țintită: elevii care nu progresează suficient la nivelul 1 primesc sprijin suplimentar în grupuri mici – exerciții specifice, mai mult timp de practică, explicații suplimentare.

Nivelul 3 – intervenție intensivă: pentru elevii care continuă să aibă dificultăți și la nivelul 2, sprijinul devine individualizat, zilnic, adaptat specificului fiecărui caz.

RTI nu presupune imediat trimiterea elevului la psiholog sau la CMBRAE/CJRAE. Dimpotrivă, încearcă să ofere sprijin în cadrul clasei, fără a pune părinții pe drumuri.

Modelul RTI presupune angajarea profesorilor de sprijin și a consilierilor de către școala incluzivă. Aceștia colaborează strâns cu cadrele didactice de la clasă pentru a nu lăsă elevi în urmă.

În Finlanda eticheta CES (orientarea școlară) nu este necesară pentru ca un copil să beneficieze de sprijin. Accentul cade pe nevoia copilului și pe intervenția timpurie.

Nivelul 1 RTI: Sprijinul universal

Ruuben este elev în clasa a II-a la școala din Brändö. Ruuben are dificultăți evidente la citire. Deși nu a primit un diagnostic formal, învățătoarea lui observă că evită lectura, citește rar cu voce tare, confundă literele sau le inversează, nu reține cu ușurință cuvinte familiare.

În clasa lui Ruuben toți elevii beneficiază de o predare de calitate, flexibilă, cu metode active, teste periodice și exerciții diferențiate. Există o colaborare a învățătoarei cu profesorul de sprijin. Ei se întâlnesc la două săptămâni, formal, pentru o discuție despre cum pot fi luate mai bine în considerare nevoile copiilor și periodic fac team-teaching. După 6 săptămâni de școală Ruuben este rămas în urmă față de colegii săi.

Nivelul 2 RTI: Sprijin intensificat (într-un grup mic)

Învățătoarea și profesorul de sprijin informează părinții și le propun ca Ruuben să participe la sesiuni de sprijin de 3 ori pe săptămână, câte 30 minute, într-un grup de 3 elevi cu dificultăți similare. Aici Ruuben și noii săi colegi beneficiază de exerciții fonetice, jocuri de despărțire în silabe, jocuri de asociere sunet-literă, iar progresul său este monitorizat cu ajutorul unei fișe individuale. După două luni Ruuben face progrese modeste, dar rămâne sub nivelul așteptat de performanță.

Nivelul 3 RTI: Sprijin special (individualizat)

La recomandarea profesorului de sprijin Ruuben trece la nivelul 3. El primește acum sprijin individual de 4 ori / săptămână în cabinetul de sprijin, are acum un plan individual de învățare elaborat împreună cu părinții, beneficiază de materiale și mijloace didactice adaptate. Orarul este flexibil, uneori ședințele individuale se desfășoară în paralel cu orele de la clasă, alteori după ore. Profesorul de sprijin și învățătoarea urmăresc progresul individual, nu o performanță comparabilă cu a celorlalți elevi din clasă.

Seamănă modelul românesc cu RTI? Seamănă!

• Are trei niveluri? Are! (nivelul 4 este învățământul special)
• Poate trece copilul de la un nivel la altul? Poate, dar după ce face un nou dosar și trece pe la o comisie!
• Întrece modelul românesc RTI? Da! În condițiile în care există o lipsă de specialiști legea stabilește o armată de terapeuți, inclusiv terapeut ABA.

RTI este însă fundamental diferit față de modelul românesc din Legea învățământului preuniversitar 198/2023. RTI înseamnă că:

• Elevul nu este trimis la o comisie de expertiză
• Nu se așteaptă ca elevul să aibă eșecuri repetate (model wait to fail – așteptăm să aibă eșecuri) pentru a interveni
• Elevul nu este exclus de la activitățile clasei, de exemplu de la ore de sport, arte sau altele „mai puțin importante”
• Elevul nu are nevoie de o orientare școlară (“adeverință CES”) pentru a beneficia de sprijin
• Decizia de trecere de la un nivel la altul se ia în școală de cadrul didactic, profesorul de sprijin și părinți, nu este nevoie de un dosar nou și de altă orientare (cum stabilește legea românească)
• Abia după ce toate resursele și soluțiile din școală au fost epuizate elevul este îndrumat spre un psiholog sau serviciu de diagnostic; asta înseamnă că un elev cu tulburări ușoare sau doar cu dificultăți temporare nu ajunge pe la vreo comisie sau pe la psiholog.

Tabel comparativ: Sprijin educațional în Finlanda vs. România

Aspectul	Finlanda – Model RTI  (sprijin pe 3 niveluri)	România – Model pseudo RTI (sprijin pe 3+1 niveluri)
Acces la sprijin	Pentru toți elevii, în funcție de nevoile observate	Doar pentru elevii cu diagnostic și statut CES
Necesitatea diagnosticării	Nu este necesară pentru accesarea sprijinului	Obligatorie pentru accesarea serviciilor de sprijin
Eticheta „CES”	Nu se folosește în sistemul public	Etichetarea este necesară pentru intervenție adaptată
Niveluri de intervenție	3 niveluri: universal, țintit, intensiv	4 niveluri: bazal, suplimentar, intensiv, învățământ special
Nivelul 1	Sprijin în clasă	Sprijin în clasă, dar și în spații dedicate din afara școlii
Nivelul 2	Sprijin în grupuri mici, în timpul și în afara orelor de curs, 30 minute / sesiune	Sprijin individual sau în grupuri mici, în timpul și în afara orelor de curs, inclusiv în clasă și în spații dedicate din afara școlii, cu posibilitatea reducerii componentei curriculare cu cel mult 20%
Nivelul 3	Sprijin individual, în timpul și în afara orelor de curs, de 4 ori / săptămână	Activități de sprijin între 2-4 ore/săptămână, curriculum adaptat pe toate ariile curriculare sau curriculum modificat
Cadru legal	Sprijinul educațional este reglementat clar în Legea Educației și se aplică unitar	Sprijinul educațional este reglementat neclar în Legea Educației, este ultra-birocratizat și potențial perturbat de diverse instituții paralele cu școala
Responsabil pentru intervenții	Profesorul titular, în colaborare cu profesor de sprijin	Profesorul titular, în colaborare cu profesor de sprijin
Monitorizarea progresului	Sistematică, periodică, pe bază de date simple	Se face rar, o dată sau rar de două ori pe an, fără instrumente standardizate accesibile
Planuri educaționale	Se elaborează planuri individuale chiar și fără diagnostic	PSI, PIP și PEP doar pentru elevii cu certificat CES
Rolul părinților	Implicați activ, dar sprijinul nu depinde de acordul pentru diagnostic	Este nevoie de acordul părinților pentru diagnostic și sprijin
Formarea cadrelor	Toți profesorii sunt pregătiți pentru sprijin diferențiat	Majoritatea profesorilor nu au formare în adaptări curriculare
Resurse umane	Fiecare școală are acces la profesori de sprijin și consilieri	Lipsă acută de personal de sprijin, mai ales în mediul rural
Filosofie generală	Toți copiii pot învăța, dacă li se oferă sprijinul potrivit la timp	Doar cei cu diagnostic primesc sprijin, ceilalți „nu sunt cazuri”

Cum putem implementa modelul RTI în România?

În primul și în primul rând trebuie să spunem STOP, să admitem ca modelul din Legea învățământului preuniversitar este imposibil de pus în practică chiar și într-un sistem de educație bine finanțat, cu personal suficient și bine pregătit.

Nu este suficientă doar preluarea teoretică a modelului. Este nevoie de o transformare profundă, coerentă, realistă și etapizată a întregului mod de a înțelege sprijinul educațional. O comisie sau două la minister nu rezolvă mare lucru.

Este nevoie de regândirea unui cadru legal, modern, ușor de aplicat și de înțeles în așa fel încât sprijinul educațional să nu depindă de un dosar, de un diagnostic sau de un certificat de orientare.

Este nevoie de o introducere a unor concepte noi, cum ar fi nevoie educațională temporară sau contextuală, fără o etichetă formală CES.

Trebuie clarificate cele 3 niveluri din lege care se suprapun într-un mod greu de înțeles. Trebuie elaborate ghiduri metodologice care descriu foarte clar intervențiile pentru fiecare nivel. Este nevoie de studii de caz și exemple concrete. Acestea nu pot fi oferite de vreo comisie ruptă de realitate, dintr-un birou.

Este nevoie de un sistem de screening la nivel de clasă / evaluare inițială cu instrumente simple care pot fi aplicate de cadrele didactice (e.g. teste rapide de literație, numerație, atenție, progres academic).

Formarea profesorilor, inițială și continuă, trebuie să abordeze explicit incluziunea, cu accent pe metode de intervenție rapidă, adaptări și modificări curriculare, colaborarea cu părinții, monitorizarea progresului elevului.

Este nevoie de o flexibilitate curriculară reală, nu doar formală. Trebuie să se permită profesorilor să adapteze, după caz, obiectivele, conținutul, ritmul, metodele și mijloacele didactice, evaluările, orarul.

Este nevoie de o schimbare a atitudinilor și în final a mentalității. Este nevoie de campanii susținute pentru directori, cadre didactice, părinți și autorități.

Un model RTI nu se poate impune la nivel național într-o zi, peste noapte, fără o bună înțelegere și pregătire, așa cum a făcut Legea 198. Trebuie făcute publice agendele ascunse ale autorităților, procesul trebuie să fie transparent. Este nevoie de planificarea unor proiecte pilot, de parcurgere a unor etape.

RTI nu este un model care să fie implementat oricum. RTI este imposibil de pus în practică în clase cu număr mare de elevi sau într-un sistem care nu are dezvoltat un program modern de formare (vezi metoda obsoletă a cercurilor pedagogice). RTI nu face casă bună cu birocrația excesivă, e.g. adaptări pentru toate ariile curriculare, PSI, alte hârtii. În afară de asta RTI are neajunsurile sale specifice, care ar trebui discutate deschis pentru a minimaliza impactul lor negativ.

Concluzii

Așa cum este implementat în alte țări modelul Răspuns la Intervenție poate fi implementat și în România, adaptat la specificul nostru, fără însă a păstra sau crea instituții care să perturbe activitatea de sprijin.

Este nevoie de un dialog matur care să ducă la schimbări de profunzime, care includ mentalități, reglementări, formare profesională și echitate socială. Este nevoie de acțiune imediată, cu schimbări reale, pași clari, măsurabili și bine pilotați.

România poate construi un sistem care nu reacționează târziu, reactiv, ci unul care sprijină devreme, la timp, proactiv. Este în puterea noastră să transformăm școala dintr-un loc de selecție, într-o școală pentru toți.

RTI este una din soluții. Ne-am apucat să implementăm acest model, dar am făcut-o prost. Este momentul să profităm de această ”pauză de eficientizare” și să-i punem la treabă pe cei mai valoroși  specialiști ai noștri pentru a crea un model care să ajute copiii.