Importanța creativității în procesul de învățare a matematicii în gimnaziu

Gândirea logico-matematică are un loc important în dezvoltarea creativității deoarece matematica este cea care ajută la găsirea de soluţii, iar profesorul are sarcina principală de a depista potenţialul creativ al copiilor, asigurându-le condițiile de dezvoltare a capacităţilor creatoare. De aceea, copilul de azi trebuie sprijinit și modelat pentru a deveni omul creator de mâine, pregătit pentru a putea face față marilor confruntări ale vieții.

Articol integral →

Formarea conceptelor geometrice la școlarii mici (Studiu)

Elementele de geometrie pot fi asimilate creativ prin acţiune directă de recunoaştere, conturare, măsurare a acestora din mediul înconjurător ori de câte ori ni se prezintă o situaţie care favorizează punerea lor în evidenţă şi posibilitatea de a le reproduce în scopul formării reprezentărilor acţionate pe care ulterior, în clasă, elevii le pot transpune în scheme analogice sau desen pedagogic ca urmare a saltului calitativ la reprezentarea iconică şi apoi exprimate propoziţional prin notele definitorii sau prin formularea simbolică ca expresie a saltului calitativ la reprezentarea simbolică.

Articol integral →

Matematica, între pluridisciplinaritate și interdisciplinaritate

Caracterul interdisciplinar al educației nu se reflectă, din păcate, în manualele școlare și, de cele mai multe ori, nici în abordările lecțiilor. Este necesară, spre exemplu, o corelare mai bună a programei de matematică cu programele disciplinelor tehnice. Matematica oferă suport teoretic pentru multe discipline: fizica, chimie, biologie, construind modele, deschizând drumuri. O ecuație matematică poate fi o lege în chimie sau fizică. În fizică și chimie întâlnim proporțiile, funcțiile trigonometrice, ca si alte abstractizări ale matematicii. Multe noțiuni matematice pot fi integrate cu exemple practice din alte discipline.
Predarea-învăţarea prin asocierea obiectelor de studiu înfățișează noutatea în lecţii, stimulează creativitatea elevilor şi ajută la omogenizarea procesului instructiv-educativ, la dezvoltarea unui om cu o cultură cuprinzătoare. Predarea interdisciplinară favorizează aspectele multiple ale dezvoltării copilului: intelectuală, emoţională, socială, fizică şi estetică.

Articol integral →