Toate articolele din categoria: Performanță școlară
Dezvoltarea învățării sociale și emoționale, premisa creșterii performanțelor școlare
Vrem să educăm elevi care să gândească și să aplice decizii conform propriilor valori și principii, și să își asume consecințele acestor decizii. Vrem să educăm elevi care să arate compasiune și empatie pentru cei din jur, să aibă încredere în ei, să viseze, să aibă curajul să lupte pentru visurile lor. Însă nu cred că putem face acest lucru dacă nu îi ajutăm să se dezvolte social și emoțional, pentru că învățarea socială și emoțională este procesul prin care copiii înțeleg și învață să își gestionează emoțiile, își fixează și ating obiective pozitive, simt și manifestă empatie față de ceilalți, stabilesc și mențin relații pozitive, și nu îl ultimul rând iau decizii responsabile. În mediul școlar, elevii se confruntă cu un carusel de emoții și sentimente, uneori confuze, dureroase și dăunătoare, ceea ce-i împiedică efectiv să învețe, iar perioada de pandemie prin care elevii au fost nevoiți să treacă a accentuat și mai tare acuratețea propriilor emoții, gânduri și valori. Acest lucru a fost vizibil în familie, dar și în viața școlară, pentru că în funcție de emoțiile pe care le-au trăit elevii a depins modul de învățare dar și rezultatele învățării.
Articol integral →




Ministerul Educaţiei