Conceptului de „inteligență emoțională” nu este unul nou, ci își are rădăcini în anii ’20 ai secolului trecut, când profesorul american Edward Lee Thorndike (Columbia University) identifică, pe lângă „inteligenţa generală, academică”, un alt tip de inteligenţă, definind-o ca „inteligenţă socială” și care ulterior va fi raportată la conceptul de „inteligenţa emoţională”. Inteligența emoțională definește capacitatea de a înţelege şi de a acţiona abil şi echilibrat în cadrul relaţiilor interpersonale sau interumane. Două decenii mai târziu, la începutul anilor ’40, psihologul româno-american David Wechsler (unul dintre promotorii testelor IQ), vorbește despre „elementele intelectuale” şi „elementele non-intelectuale” (factori afectivi, personali și sociali) necesare adaptării, evoluției și succesului individului în mediul în care trăiește. Cu alte cuvinte, inteligența emoțională reprezintă abilitatea de a înțelege și de a gestiona propriile emoții, precum și de a percepe și relaționa cu emoțiile altor persoane. Pentru elevi, dezvoltarea acestei abilități este la fel de importantă ca și învățarea materiilor, deoarece îi ajută să devină adulți echilibrați, încrezători și capabili să facă față provocărilor vieții.