CLIM – o alternativă educaţională

În noul context al globalizării, educaţia capătă noi dimensiuni iar politicile educaţionale trebuie să ţină cont de noile realităţi, care înseamnă o perpetuă mişcare, interacţiune, avalanşă informaţională, viteză, digitalizare… Principala misiune a educaţiei pare să fie cea socială, pentru că, la finalul şcolarităţii, societatea aşteaptă să integreze absolvenţi capabili să „funcţioneze” după reguli tot mai flexibile, societatea însăşi tinzând să devină un fenomen tot mai dinamic. E o societate care trebuie să răspundă unor provocări tot mai presante, mai mari, mai neaşteptate, provocări cărora generaţia care învaţă trebuie să le facă faţă, să le înfrunte şi să le biruiască. Altfel nu există. Nu trăieşte. Altfel nu se realizează progresul. Sistemul educaţional trebuie să funcţioneze în ritm accelerat, pentru a se putea plia pe puternicul dinamism socio-economic. Altfel este nu doar anacronic, depăşit, desuet, ci cu totul inutil.
Avem de pregătit elevii pentru o societate a cunoaşterii…

O cunoaştere care năvăleşte peste noi. A furniza elevilor de astăzi cantităţi tot mai mari de informaţii, pe măsura avalanşei ce pare că ne sufocă în ultima vreme înseamnă consum inutil de varii resurse-timp, răbdare, speranţe, dincolo de cele de natură financiară. Într-o lume în care accesul la informaţie e tot mai facil, viitorul cetăţean trebuie să ştie să selecteze informaţia care-i este utilă şi s-o folosească atunci şi unde e nevoie în relaţia lui cu lumea în care trăieşte. Este, în definitiv, un alt mod de a prezenta pilda biblică conform căreia unui flămând nu trebuie să-i dai peştii tăi (căci, mai devreme sau mai târziu, muriţi amândoi de inaniţie), ci trebuie să-l înveţi să pescuiască. Nici măcar undiţa nu trebuie să i-o dai, ci să-l înveţi să-şi facă una şi s-o folosească adecvat. Şi când te gândeşti că, în ultima vreme, au curs fluvii de cerneală şi s-au tăbăcit munţi de degete tastând litere pentru a relua o învăţătură multiseculară! Învăţarea bazată pe experimente, învăţarea prin cooperare, a învăţa să înveţi, învăţarea dirijată şi cine ştie câte alte variante ale aceleiaşi idei, orientate către acelaşi scop: formarea unei noi generaţii capabile să se adapteze la ritmuri şi moduri noi de viaţă.

O metodă de învăţare, cu rezultate viabile, verificate în şcolile care au experimentat-o (şcoli din Polonia, Islanda, Belgia, Spania), pe care am avut ocazia să o experimentăm şi noi, un grup de cadre didactice de la Şcoala Gimnazială „Ion Creangă” Suceava, în cadrul unei mobilităţi de formare în Islanda este CLIM (Cooperative Learning in Multicultural Groups), adică învăţarea prin cooperare în grupurile multiculturale. Am avut această şansă graţie finanţării oferite de Comisia Europeană prin intermediul programului Erasmus+ pentru un proiect KA1-„Împreună pentru şcoala mileniului III”- depus la termenul din martie 2014.

CLIM este o metodă care poate schimba radical atitudinea celui care învaţă. În fapt, elevul nici nu-şi dă seama că învaţă, el concentrându-se asupra realizării unor sarcini de lucru.

CLIM este o metodă de învăţare prin cooperare dezvoltată de un grup de specialişti din câteva ţări europene pe baza unui model american creat de Elizabeth Cohen, sociolog, profesor la Stanford University California, la sfârşitul deceniului VIII al secolului trecut. O scurtă analiză SWOT relevă:
1. Puncte tari:
a. Elevul este subiect al actului didactic
b. Favorizează interacţiunea directă
c. Contribuie la dezvoltarea încrederii în forţele proprii şi la rezolvarea unor probleme de status
d. Asigură oportunităţi de dezvoltare în funcţie de propriile posibilităţi
e. Facilitează comunicarea
f. Contribuie la dezvoltarea abilităţilor sociale şi de autonomie personală(autodisciplină, efort voluntar)
g. Dezvoltă competenţe emoţionale
h. Dezvoltă creativitatea, încurajează iniţiativa personală şi gândirea critică
i. Favorizează învăţarea trans şi croscurriculară
j. Asigură un permanent proces de evaluare/autoevaluare
2. Puncte slabe:
a. Cronofagia
b. Extrem de greu de utilizat pe programele stufoase
c. Necesitatea unei cantităţi considerabile de materiale de lucru
3. Oportunităţi:
a. Programele de formare cu finanţare comunitară (Erasmus+) care permit accesul la diverse modalităţi de formare continuă în străinătate
b. Alinierea treptată a şcolii româneşti la viziunea şi cerinţele educaţiei europene
c. Explozia informaţională
d. Accesul la diverse materiale, metode şi mijloace de învăţare on line
e. Presiunea pieţei de muncă (dacă nu cea românească, cea internaţională) şi concurenţa tot mai serioasă pe piaţa muncii
4. Ameninţări:
a. Subfinanţarea cronică sistemului educaţional românesc ce nu poate susţine nevoia de cantităţi considerabile de materiale pretinse de utilizarea acestei metode(ca şi a altora interactive) şi nici interesul cadrelor didactice în implicarea totală în actul educaţional
b. Menţinerea unor programe de studiu supraîncărcate şi, în mare măsură, incapabile să formeze competenţe, atitudini şi comportamente pe măsura societăţii în care trăim
c. Discrepanţe majore între ce se spune despre reforma educaţională şi ce se face pentru reforma educaţională
d. Formare iniţială precară a cadrelor didactice
e. Rezistenţa la nou (părinţi, cadre didactice, ierarhia superioară)
f. Atitudinea hiperprotectivă şi atoateştiutoare a părinţilor elevilor români
g. Superficialitatea şi inconsecvenţa implicării comunităţii şi autorităţilor locale în actul de educaţie

CLIM este o metodă de lucru în echipă care oferă acces nu doar la egalitatea de şanse, ci la echitate, ceea ce e cu mult mai mult de dorit.

Pe de altă parte, CLIM utilizează metoda mozaicului, metodă care se bazează pe distribuirea sarcinilor de învăţare unor grupuri de elevi astfel ca in urma colaborării fiecare elev să aibă întreaga schemă de învăţare. Oricum, CLIM este varianta europeană a modelului CI (Complex Instruction) creat de Elizabeth Cohen, sociolog, profesor la Stanford University California. În contextul acestui model de învăţare, elevii devin, unii pentru alţii, resurse, iar profesorul are ca sarcină principală crearea condiţiilor de interacţiune şi egalitate de status în grupul de lucru. Cele mai importante caracteristici ale instruirii complexe ar fi (după creatoarea modelului):
1. Eterogenitatea grupului
2. Concentrarea pe egalitatea de status (care determină de multe ori nivelul de participare în procesul de învățare)
3.  Utilizarea inteligenţelor şi abilităţilor multiple(necesare în rezolvarea sarcinilor de lucru, când contribuţia fiecărui elev este importantă)
4. Învăţarea activă (se realizează, practic, prin interacţiunea determinată de nevoia de a rezolva sarcinile de lucru)
5. Rolul profesorului este cel de manager şi antrenor, delegându-şi autoritatea şi responsabilitatea fiecărui membru al grupului de lucru.

Totuşi, existenţa grupului de lucru nu garantează interacţiunea şi, deci, nici învăţarea. Însăşi creatoarea modelului constata, după zeci de ani: „chiar dacă grupurile sunt mici, veți avea întotdeauna elevi care nu participă, care nu interacționează, care nu se implică și care, prin urmare, nu învață”. Pentru a evita asemenea situaţii, este nevoie de multă atenţie atât în alcătuirea grupurilor, în stabilirea rolurilor, cât şi în stabilirea sarcinilor de lucru şi metodelor de evaluare. Pentru ca modelul să funcţioneze e nevoie ca problemele/întrebările să fie deschise,să aibă mai multe căi de rezolvare, să permită elevilor să vină cu diverse soluţii şi contribuţii personale, să presupună o varietate de competenţe, abilităţi şi comportamente, să fie provocatoare, interesante, să stimuleze curiozitatea elevilor. Cu alte cuvinte, instruirea complexă nu permite ca întrebările să fie închise, să fie rezolvate rapid mai degrabă de un elev decât de grup, să ceară răspunsuri simple, uşoare, să solicite memorarea ori rutina şi să nu necesite cooperare.

Acest model a fost experimentat în mai multe state europene sub atenta monitorizare a unor ONG-uri: Intercultural Iceland (Reykjavik, Islanda), Intercultural Studies Laboratory (University of Granada, Spania), Centre for Citizenship Education (Varşovia, Polonia), Institute of European Studies (Cracovia, Polonia) şi Centre for Intercultural Education (Universitatea din Ghent, Belgia). Cei cinci parteneri au colaborat timp de trei ani într-un proiect Socrates coordonat de universitatea belgiană, urmărind procesul învăţării în diverse contexte, concentrându-se , mai ales, asupra necesităţii formării cadrelor didactice pe problematica educaţiei interculturale şi a învăţării prin cooperare.

CLIM are eficienţă verificată, deci, şi s-a dovedit că eficienţa sa este rezultatul aplicării perseverente, continue, pe unităţi de învăţare. O unitate CLIM se constituie din şapte lecţii. Prima este o lecţie introductivă, iar ultima una de sinteză, ambele putând fi realizate fie cu întreaga clasă, fie pe grupuri (mai eficiente, din raţiuni de timp, sunt cele cu întreaga clasă). Între cele două lecţii sunt cinci activităţi care se desfăşoară în grupuri de lucru. Se recomandă ca aceste activităţi să se desfăşoare la intervale foarte scurte (una-două zile distanţă) sau, mai bine, toate în aceeaşi săptămână. În acest fel elevii sunt foarte bine orientaţi, îşi menţin viu interesul pentru tema de studiu şi învaţă exersând nu doar deprinderile sociale ori interculturale (croscurriculare), ci şi cele lingvistice, artistice etc.

Lecţia introductivă are ca obiectiv trezirea interesului pentru tema nouă, declanşarea puterilor lor creatoare, motivarea lor pentru activitatea ce urmează. Practic, elevii află despre ce e vorba. Se explică terminologia, se fac cunoscute sursele de informare, se prezintă modalitatea de lucru, se precizează care sunt echipele şi rolurile, se înlătură temeri ori ezitări, se încurajează imaginaţia. Această lecţie introductivă necesită mai mult timp în perioada de început în aplicarea metodei. Pe măsură ce se repetă aceeaşi structură, timpul necesar acestei activităţi se scurtează tot mai mult, elevii construindu-şi propriul algoritm de lucru şi preluând, treptat, din atribuţiile şi responsabilităţile profesorului (utilizează dicţionare, caută diverse surse şi canale de informare, se documentează tot mai uşor).

Lecţia introductivă e urmată de cinci lecţii ce se derulează în jurul unui concept (un topic extins, cu multiple direcţii de abordare, cu produse finale ce pot fi realizate în variate moduri). Cele cinci lecţii sunt realizate de către cinci grupuri de lucru. Fiecare dintre ele are propriile sarcini de lucru, vizând dezvoltarea conceptului respectiv din multiple perspective. Fiecare grup va utiliza diverse tipuri de inteligenţă. În asemenea context, este foarte important ca profesorul să cunoască elevii foarte bine şi să ţină cont, atunci când formează grupurile, de inteligenţa dominantă, astfel încât să dea posibilitatea fiecăruia să devină important în realizarea sarcinilor de lucru. Grupurile de lucru rămân neschimbate pe parcursul întregii unităţi de învăţare, se rotesc între ele, astfel încât, la finalul unităţii, toată lumea să fi avut de realizat toate activităţile. Rotaţia grupurilor e foarte importantă din mai multe motive. În primul rând, se evită competiţia. Dacă grupurile ar avea aceleaşi sarcini, involuntar s-ar induce ideea de concurenţă de tipul „care grup e cel mai…”, ceea ce ar conduce la impunerea autorităţii a 1-2 elevi din grup, la neglijarea celorlalţi, ideile de învăţare prin cooperare şi valorizarea tuturor ar fi compromise, iar scopul nostru, acela de a permite fiecăruia să înveţe în ritmul şi la nivelul său, ar eşua. Un alt motiv al rotaţiei este cel de a da posibilitatea abordării conceptului central din perspective diferite şi, mai mult, de a da posibilitatea tuturor elevilor să prezinte metode diferite de a ilustra acelaşi concept.
Lecţia de sinteză oferă elevilor posibilitatea să arate măsura în care au reuşit să ilustreze şi să înţeleagă conceptul cheie, pentru că CLIM îi provoacă pe copii să facă ceva cu ceea ce au dobândit. CLIM şi-a dovedit eficienţa în grupurile multiculturale, aşa cum sunt mai toate clasele noastre(unde sunt diferenţe considerabile de natură economică, socială, de natură religioasă ori de status) pentru că valorizezază fiecare elev pe principiul său general(şi generos): Nimeni nu poate face totul, dar fiecare poate face câte ceva.

Dacă lecţiile introductivă şi de sinteză pot fi realizate cu întreaga clasă sau pe grupe, durata lor nefiind una fixă, celelalte activităţi, ce se desfăşoară prin rotaţie, trebuie să aibă un program strict, pentru ca grupurile autonome să aibă la dispoziţie acelaşi timp de lucru pentru realizarea produselor finale. Aceste activităţi au, practic, trei părţi:

1. Orientarea. Este un moment scurt, de maxim 5 minute, la început, în timpul căruia profesorul dirijează atenţia elevilor asupra sarcinilor de lucru (dacă e a doua, a treia activitate…realizează şi un feedback asupra activităţii anterioare: cum au lucrat, care a fost mai implicat,ce i-a plăcut în mod deosebit…). În general, acest moment clarifică organizarea grupului, rolurile, statusul fiecărui elev, lămurind elevilor elemente de conţinut (despre ce e vorba?), rolul personal în grup(căruia fiecare trebuie să acorde atenţie, pentru ca sarcina grupului să se realizeze la timp şi corect), stabilirea de reguli în grup, surprinderea elementelor importante din prezentările anterioare, competenţe importante pentru fiecare activitate etc.

2. Munca în echipă. Copiii lucrează fără ca profesorul să intervină. Fiecare are propriul său rol şi propria sarcină de lucru în echipă, astfel încât fiecare să contribuie la rezultatul grupului. Fiecare grup are de realizat două activităţi. Prima dintre ele (generic denumită activitatea A) constă în consultarea unor surse(câte una pentru fiecare membru al echipei) pe baza cărora au apoi de răspuns la mai multe întrebări, trebuie să compare, să dezvolte argumente, să adune informaţii relevante. Este o etapă în care elevii sunt puşi în situaţia să citească, să comunice, să împărtăşească, să-şi gestioneze emoţiile, să asculte activ, să accepte păreri diferite, să analizeze, să compare, să pună întrebări, să caute răspunsuri,să aibă răbdare, să încurajeze, să rezolve probleme, să sintetizeze, să-şi îndeplinească rolul/ rolurile. Şi toate acestea în contextul în care dobândeşte şi competenţe academice. A doua activitate (activitatea B) este una mai practică, pe parcursul ei fiind valorizate inteligenţele multiple. Elevii au de realizat grafice, postere, ppt-uri, dramatizări, cântece, dansuri etc. Pentru asta, au nevoie atât de rezolvarea sarcinilor A, cât şi de prezentările celorlalte grupuri, pe care le pot agreea sau respinge. Sarcinile de lucru se vor schimba pe parcursul celor cinci lecţii derulate prin rotaţie. De fiecare dată copiii vor avea roluri diferite în grupul lor, astfel încât, în final, fiecare elev va fi avut fiecare dintre roluri (organizator, manager de timp, manager de materiale, raportor, mediator/ armonizator) şi fiecare grup va fi realizat toate sarcinile de lucru. Ambele activităţi (A şi B) utilizează întrebări deschise şi au o finalizare deschisă, astfel încât să favorizeze interacţiunea şi să apeleze la experienţa şi preocupările copiilor. Sigur că, pentru succesul metodei, profesorul trebuie să muncească mult înaintea desfăşurării lecţiilor- pentru formarea grupurilor, selectarea surselor, stabilirea sarcinilor de lucru etc.- dar satisfacţia finală şi a lui şi a elevilor compensează efortul făcut.

3. Prezentarea. În final, fiecare echipă îşi prezintă produsele finale, fiecare membru (nu doar raportorul) fiind implicat în prezentare, pentru ca aceasta să fie cât mai elocventă. Produsul final al activităţii poate fi un filmuleţ, un poster, un grafic, o schemă, un cântec sau un dans, o scenetă etc. Colegii observă şi în final întreabă, completează, apreciază, critică şi hotărăsc dacă utilizează sau nu rezultatul ce tocmai li s-a înfăţişat pe parcursul următoarei rotaţii.

CLIM este o alternativă. Cu probleme deschise. Cu întrebări deschise. Cu răspunsuri deschise şi final deschis. Rămâne ca fiecare dintre cei care-şi doresc schimbarea să se informeze, să experimenteze şi, în funcţie de rezultatele obţinute, de corespondenţa dintre aşteptări şi realizări, să hotărască ce şi cât şi dacă merităutilizat. Oricum, programul european recent intrat în vigoare, Erasmus pentru toţi (2014-2020), reuneşte unui larg evantai de activităţi ale UE în învăţământul superior, școlar, profesional și pentru adulţi, politicile în domeniul tineretului și sporturile pentru toţi. Utilizând oportunităţile oferite de acest program, cadrele didactice din România vor putea afla cele mai noi realizări în domeniile lor de competenţă, vor putea experimenta noi metode lucru cu elevii, vor putea învăţa cum să contribuie la dezvoltarea personală şi profesională a celor pe care îi au de pregătit pentru viaţa tot mai tumultuoasă care îi aşteaptă.

Bibliografie:
1. Joos, Annelies, Veerle, Ernalsteen, CLIEC- a report on the methodology of cooperative learning and its implementation in different European educational settings, 2005
2. Cohen, Elizabeth G. , Lotan, Rachel A., Scarloss,  Beth  A., Arellano, Adele R.,  Complex Instruction: Equity in Cooperative Learning Classrooms, http://web.stanford.edu/~hakuta/www/archives/syllabi/E_CLAD/Course3/lotan.htm
3. Dumitru, Ion, Al, Dezvoltarea gândirii critice şi învăţarea eficientă, 2000, Timişoara, Editura de vest.
4. Neculau, A; Zlate, M, Clasa de elevi ca formaţiune profesională, 1983 în I. Radu, Psihologia educaţiei şi dezvoltării, Bucureşti, Editura Academiei.
5. Ulrich, Cătălina, Managementul clasei – învăţare prin cooperare – ghid, 2000, Bucureşti, Editura Corint.

Opiniile exprimate în prezentul document reprezintă responsabilitatea unică a autorului și nu neapărat poziţia oficială a Parlamentului European.