Competențele digitale ale profesorilor, între necesitate și utilitate

Lucrarea prezintă câteva argumente identificate în literatura de specialiate şi mai puţin cunoscute, cu privire la cauzele motivației scăzute a actualelor generaţii de elevi pentru învăţare. Cunoaşterea acestor argumente este imperios necesară pentru a determina cadrele didactice să reflecteze asupra lor şi, implicit, pentru a declanşa starea de spirit necesară creşterii interesului pentru îmbogaţirea cunoştinţelor privind oportunităţile educaţionale ale mediului virtual. Educaţia actuală, prin cerinţele realităţii cotidiene și atitudinea elevilor faţă de școală, impune profesorului să completeze și/ sau să alterneze învăţarea tradiţională, colaborativă din sala de clasă, centrată pe valorizarea elevilor, cu secvenţe de învăţarea sprijinite de metode moderne şi instrumente ale TIC.
În lucrare este valorificată ideea că eficientizarea demersului de predare-învăţare-evaluare prin înserarea în scenariile didactice, a unor secvenţe de instruire cu ajutorul unor unelte digitale adecvat alese, conduce la creşterea motivării elevilor pentru educaţia oferită sub „umbrela” şcolii.
Ultima parte a lucrării prezintă ca una din soluţie mobilizatoare pentru stimularea creativităţii didactice a profesorilor, necesitatea şi utilitatea participării la parteneriate educaţionale şi cursuri de formare alături de colegi europeni.

“Trebuie să îi pregătim pe elevi pentru viitorul lor, nu pentru trecutul nostru.” Ian Jukes

Argument

Aproape zilnic venim în cancelarie după orele de curs, nemultumiţi, întristaţi, revoltaţi, întrebând: „ce se întâmplă cu majoritatea elevilor noştri de nu învaţă?”, „ce metode trebuie folosite pentru a-i determina să îşi găsescă propria motivare pentru studiu sau interesul pentru disciplina pe care o predăm?” etc. De asemenea, în diverse contexte, din ce în ce mai des auzim nemulţumirile elevilor exprimate în afirmaţii de genul „este greu”, „nu-mi place”, „mă enervează”, „nu-mi va folosi niciodată”, „şi, care-i scopul?”. Întrebările noastre urmate de răspunsuri incerte şi eforturile depuse în cautarea de soluţii, care adesea experimentate duc tot la rezultate nemulţumitoare, trebuie să fie orientate, în primul rând, spre identificarea cauzelor demotivării elevilor.  Dacă la întrebarea de ce…? găsim răspunsuri corecte, atunci întrebarea  cum…? şi analiza vor conduce la soluţiile bune.

Există în literatura de specialitate dezbateri susţinute de argumente ştiinţifice cu privire la câteva cauze mai puţin cunoscute, asupra cărora trebuie să reflectăm şi să le analizăm pentru ca să înţelegem că atitudinea elevilor faţă de procesul învăţarii nu poate fi schimbată. Noi profesorii trebuie să găsim resursele interioare pentru schimbarea şi adaptarea noastră la cerinţele realităţii cotidiente trăite în sala de clasă.

Răspunsuri argumentate la întrebarea: De ce nu mai învaţă elevii noştri?

Tinerii născuţi după 1990 constituie primele generaţii care au crescut înconjuraţi de produsele tehnologiei digitale. Computerul, Internetul, telefoanul mobil, MP3 player-ul, camerea foto digitală, tableta, gadget-ul iPhone, jocurile pe calculator sunt pentru aceste generaţii obiecte fireşti şi indispensabile ale vieţii cotidiene. Evoluţia exponenţială a informaticii şi avalanşa rezultatelor ei tehnologice a „inundat” toate domeniile societăţii şi a generat schimbări importante atât în sfera atitudinilor, deprinderilor, obişnuiţelor tinerilor cât şi în cea cognitivă şi metacognitivă. Terenul cel mai fertil de manifestare a consecinţelor revoluţiei informatice a fost procesul de formare al tinerilor.

Realitatea din şcoală a început să dovedească faptul că, pentru motivarea efortului susţinut solicitat de procesul cunoaşterii, tinerii acestor generaţii au nevoie permanent să găsească răspuns la întrebările: De ce trebuie să învăţ despre…?, Îmi sunt necesare pentru…?, Când şi unde voi folosi…?. Mai mult, tinerii preferă să obţină informaţiile cu ajutorul Internetului nu din cărţi, preferă să înveţe apelând la softuri, platforme online şi nu să studieze în biblioteci. A devenit evident, că multe dintre metodele tradiţionale abordate în procesul de predare – învăţare nu motivează în deajuns elevi pentru a dobândi cunoştinţe şi competenţe prin propriile lor eforturi şi căutări.

Profesorul şi pedagogul american Marc Prensky căutând răspunsuri la aceste schimbări, a publicat în anul 2001 concluziile într-un studiu. Articolul argumentează manipularea gândirii şi modificările profunde la nivel cognitiv induse tinerilor de „invazia” dominantă a instrumentelor tehnologiei digitale, în toate sferele vieţii socio-economice-culturale şi cu care, ei sunt în contact permanent. Marc Prensky defineşte două concepte: generaţia “digital natives“ şi generaţia „digital immigrants” şi caracterizează argumentat diferenţa dintre procesele gândirii lor. Prensky subliniază ideea că generaţiile erei digitale gândesc şi prelucrează informaţiile într-un mod diferit de cel al generaţiilor precedente.“Generaţia digital natives gândeşte diferit, nu mai prost, ci doar altfel: interactiv, ludic, depăşind graniţele cunoscute, adică într-o manieră interdisciplinară, mai puţin sistematică în sensul tradiţional al cuvântului, nerespectând în mod necesar ierarhiile consacrate dar procedând mai mereu cu creativitate.” [1]

În comparaţie cu generaţia adultă – „digital immigrants” – care gândeşte liniar, construind pas-cu-pas raţionamete logice bazate pe acumulări teoretice documentate şi verificate, generaţia „digital natives“ are o gândire paralelă, multitasking, rezultată din experienţe şi încercări, citind şi documentându-se din cărţi mult mai puţin. Pragmatismul social, una dintre consecinţele generate de dominaţia complexă a noiilor revoluţii, a fost adoptat fară rezeve de generaţiile tinere. Elevii nu mai doresc să înveţe „pur şi simplu”, ei doresc să ştie de ce învaţă, în ce scop?. Mai mult, pentru ei abilitatea de a acumula şi capacitatea de a-şi însuşi cunoştinţe noi foarte repede,  sunt cu mult mai importante decât competenţa de a opera cu conţinuturi deja dobândite.

Acadmicianul francez Michel Serres, în conferinţa organizată la Paris în decembrie 2007, a demonstrat faptul că „globalizarea  şi revoluţia informatică au condus prin transformările aduse de dezvoltarea exponenţială a noilor TIC în viaţa cotidiană, la consecinţe inevitabile care au generat o revoluţie culturală şi implicit o revoluţie cognitivă”.

Există studii medicale care definesc şi dezvoltă conceptul – nueroplasticity şi susţin cu argumente ştiintifice constatările lui M. Prensky şi M. Serres. Neuroplasticitatea sau plasticitatea creierului este termenul generic al domeniului care studiază schimbările ce au lor la nivelul căilor neuronale, sinapselor și implicit a proceselor neuronale, generate fiind de schimbările mediului de viaţă, şi care, inevitabil solicită schimbări de comportament. Neuroplasticitatea demonstrează faptul că utilizarea sistematică a calculatorului şi a altor instrumente TIC schimbă structura creierului uman.

Într-un al doilea studiu publicat [2], Marc Prensky remarcă faptul că această revoluţie cognitivă, este una dintre principalele cauze ale problemelor învăţământului: „elevii de astăzi sunt diferiţi de elevii pentru care sistemul educaţional era conceput să parcurgă procesele de predare şi învăţare.” Generaţia “digital natives“ este instruită şi educată în procent dominant de profesori a căror competenţe didactice sunt certificate de excelente rezultate obţinute în instruirea şi educarea generaţiilor anterioare anului 2000 dar, care au fost formaţi şi s-au dezvoltat profesional în alte paradigme educaţionale. Incompatibilitate dintre digital natives – digital immigrants este una dintre principalele cauze ale problemelor cu care se confruntă  educaţia actuală şi pentru care se caută soluţii.

Există evident o multitudine de alte cauze ale actualului contex educaţional. Identificate şi analizate acestea au condus la reorientări privind educaţia şi formarea, aşa încât şcoala să ofere răspunsuri flexibile şi eficiente nevoilor tinerilor. Efectele dezvoltării TIC au generat noi experimente didactice motivate de necesitatea adaptării mecanismelor de control ale procesului de instruire. O provocare şi o necesitate reală a educaţiei a fost şi este găsirea unui ”limbaj comun”, a unor noi metode didactice, pedagogice de captare a atenţiei, de motivare pentru studiu, de menţinere a contactului şi colaborării creative cu noua generaţie. În ultimul deceniul, IT a oferit numeroase soluţii la căutările educaţiei, susţinând şi încurajând constant experimentele didactice. Realizarea a numeroase softuri, platforme e-learnig şi spaţii virtuale destinate educaţiei au vizat direct instrirea şi formarea tinerelor generaţii. Oportunităţile educaţionale şi pedagogice oferite de TIC procesului de învăţare şi exersare au fost create atât pentru a satisface nevoile şi aşteptările tinerilor cât şi pentru a facilita dobândirea competenţelor solicitate lor de societatea actuală şi cea viitoare. Pedagogia secolului XXI este considerată o pedagogie a competențelor şi ea solicită profesorului modern să îşi însuşească arta de a preda cu TIC.

La Congresul Internaţional „Pregătim viitorul promovând excelenţa”, organizat la Iaşi în martie 2014 de Universitatea „Al. I Cuza”, întrebarea majorității prezente adresată personalităţilor care au avut intervenţii, a fost: Cum să-i facem pe elevi să învețe?. Răspunsul profesorului Gh. Rudic, cu o vastă experiență internațională, a fost formulat sub forma unui sfat „Educația în sine se bazează pe motiv. Nu putem motiva motivul. Studentul sau elevul trebuie să învețe să lucreze singur, iar profesorul doar să-l îndrume.” [3]

Concluzia, schimbarea ține de noi înșine! Da, aceasta este realitatea! Elevii nu pot fi schimbaţi, ei s-au născut şi trăiesc în societatea digitală. Noi profesorii trebuie să depăşim mentalităţile şi inerţia în a valorifica multitudinea de alternative oferite de TIC demersului didactic şi a ne adapta metodele de instruire şi educare la interesul manifestat fără rezerve de tineri pentru IT. Noi profesorii trebuie să ne asumăm rolul de coodonatori şi colaboratori ai elevilor în procesul de învăţare, să-i ajutăm cum să îşi indentifice singuri propriile strategii şi metode de a învăţa potrivite personalităţii lor.
Instrumentele TIC sunt obiecte omniprezente în viaţa cotidiană utilizate în mod curent pentru a satisface o varietate de nevoi. TIC oferă accesul imediat la toate tipurile de informații eficentizând munca sau îmbunătățind confortul vieții. Ca educator nu poţi fi împotriva utilizării lor în procesul de predare învăţare, nu poţi să ignori sau să refuzi multele beneficii aduse educaţie. Firesc este să accepţi provocările lansate şcolii şi formării elevilor de progresul lor şi să adopţi o atitude pragmatică: explorarea acestor instrumente (ele fiind materialul didactic al instruirii actuale) şi exploatarea lor pentru atingerea scopurilor educaţiei: dezvoltarea minţilor iscoditoare, critice, a spiritului deschis şi receptiv, a atitudinilor colaborative şi tolerante. Motivul? Adulţii de mâine – tinerii de azi – trebuie să fie capabili să creeze, să inventeze şi să facă descoperiri utile societăţii lor, societatea secolului XXI.

Sub influența incontestabilelor schimbări aduse în societate de dezvoltarea TIC şi impuse educației prin comutări de paradigme – dobândirea competenţelor necesare sec XXI și practica didactică zilnică demonstrează faptul că elevii de azi, faţă de cei de ieri, au așteptări diferite de la școală, în ce privește învăţarea şi educaţia. O soluţie la așteptările justificate ale elevilor poate fi managementul activităţilor de instruire cu „unelte” IT şi / sau pe platforme de e-learning. Abordarea învăţării pe simbioza tradiţional – instrumente TIC are în plus și avantajul că asigură continuitatea instruirii între şcoală și facultate, între şcoală şi formarea pe intreg parcursul vieţii.

Colaborare şi formare – soluţii pentru schimbare

O documentare simplă dovedeşte decalajul existent între dezvoltarea ca divesitate şi eficienţă a mijloalelor TIC destinate educaţiei şi formarearea profesorilor, dar mai ales, decalajul între cursurile de formare urmate de profesori şi aplicarea rezultatelor formării în procesul didactic. “Schimbările în domeniul educaţiei depind de ceea ce fac şi de cum gândesc profesorii. E aşa de simplu şi totodată atât de complex.” [4]. Pentru reuşita schimbării importantă este colaborarea şi împărtăşirea informaţiilor, ideiilor, experienţelor, competenţelor dobândite privind realizarea materialelor digitale şi rezutatele experimentării lor. Practic, în cadrul colectivelor de profesori trebuie înlocuit orgoliul şi individualismul profesional cu adoptarea atitudinilor deschise şi spiritul muncii în echipă.

Participarea profesorilor la stagii de formare care vizează scopuri şi obiective ce motivează şi dezvoltă didactica digitală, organizate la noi sau oriunde în Europa, este esenţială pentru nevoia de a dobândi noi abilităţi de îndrumător şi consilier al elevilor în activitatea din clasă,  pentru a dobândi competenţe în arta de a preda cu TIC, atât de necesară în actualele cerinţe educaţionale. Formarea iniţială nu este o scuză şi nici experienţa acumultă în utilizarea didacticii tradiţionale nu este suficientă. „Societatea contemporană îşi duce existenţa într-o lume a deschiderii, când mâine este necesar să ştim mai mult şi altfel decât astăzi, să fim capabili a face ceva ce nu am făcut niciodată, în perioada în care am învăţat să facem ceva.” [5]  Colaborările în cadrul parteneriatelor educaţionale tansnaţionale finanţate de UE prin programul ERASMUS + şi cursurile de formare în context european oferă cadrul optim pentru însuşirea şi / sau dezvoltarea competenţelor digitale de exploare şi valorificare a instrumentelor TIC destinate instruirii şcolare, informarea cu privire la apariţia unor noi „unelte” informatice destinate educaţiei şi la rezultatele experienţelor didactice de bună practică ale utilizării lor.

În loc de concluzii

„A fi un bun educator presupune a fi, în primul rând, un profesor orientat spre viitor”. [6] Motto-ul  lucrării esenţializează misiunea profesorului modern şi anume, de a educa elevii pentru pentru viitorul lor, pentru societatea de mâine. În consecinţă, el trebuie să proiecteze şi să gestioneze instruirea vizând permanent esenţa ei „cultivarea potenţialului creativ al tinerilor”, pregătindu-i astfel pentru o societate în care cunoaşterea şi „integrarea tehnologiei contribuie la asigurarea succesului lor” .[7]

Referințe:
[1]  M. Prensky – Digital Natives, Digital Immigrants, 2001- marcprensky.com
[2]  M. Prensky – Digital Natives, Digital Immigrants-Part 2: Do They Really Think Differently? (marcprensky.com)
[3]  Gh. Rudic – Center of Modern Pedagogy “Education without borders”, Montreal, Canada
[4]  M. Fullan – Ontario  Institute for Studies in Education of the University of  Totonto
[5]  R. M. Niculescu – Dramă şi metaforă în educaţie, Braşov, 2006
[6]  J.W. Botkin, M. Maliţa – Orizontul fară limită al învăţării Lichidarea decalajului uman, Ed.Politică, Bucureşti, 1981
[7]  www.intel.com/cd/corporate/education