Comportamentul hiperactiv – agent provocator de conflicte (Studiu)

Conflictele dintre elevi sunt destul de frecvente. Majoritatea au un caracter efemer, izbucnesc pe neașteptate și se sting tot așa de brusc precum au început. Trebuie făcută deosebirea între conflictele (ciocnirile) ocazionale, întâmplătoare, care au o probabilitate scăzută de a se repeta, și conflictele generate de comportamentul unor elevi „inadaptați” sau cu probleme de comportament. Cea de-a doua categorie de conflicte trebuie să intre în atenția învățătorului. Elevii cu comportamente explozive generează lanțuri de conflicte. Pentru rezolvarea lor, este necesar în primul rând un program individualizat de intervenție vizând schimbarea comportamentului acestora.

I. Părți:  copil – școală – părinți

II. Cauze

Identificarea şi descrierea problemei: Tabloul familiei: B.A. este un băiat de zece ani, clasa a IV-a, provine dintr-o familie destrămată, părinţii fiind divorţaţi. Copilul este în grija mamei, iar când aceasta este la serviciu, copilul rămâne în grija bonei, care îl aduce și la școală. Tatăl ține legătura cu băiatul fără o planificare anume, destul de rar. Uneori este dus în vizită de către bunicii paterni la domiciliul lor.
Copilul este afectat de absența tatălui, este lipsit de afecțiunea acestuia.

III. Manifestare

Tabloul copilului: Încă din clasa pregătitoare am dedus câteva caracteristici care-l diferențiau pe acesta de ceilalți elevi din clasă. În timpul activităților cânta în surdină, fără să fie deranjant, având episoade dese de neatenție și neimplicare în activitate. În clasa I, a devenit tot mai agitat, a crescut neatenția la ore, vorbește continuu, neîntrebat, cuvinte fără legătură cu tema lecției, cuvinte obscene chiar la adresa unor colegi, repetându-le la nesfârșit, neimplicare totală în activitate. Este impulsiv, hiperactiv, cu tulburări grave de atenţie şi cu deprinderi motorii mai puţin formate decât ceilalţi copii. Se manifestă ca fiind foarte nerăbdător, întâmpină dificultăţi în a aştepta sau a-şi amâna nevoile, iar uneori are acţiuni bruşte şi fără premeditare. De cele mai multe ori răspunde înainte ca întrebarea să-i fie adresată, întrerupe şi îi deranjează pe alţii provocând probleme în clasă sau în grupul de copii în timpul pauzelor sau la orele de sport când trage de ei, le vorbește obscen, repetând continuu aceleași formulări.

Îşi deranjează colegul de bancă, îi ia rechizitele, atinge lucruri pe care nu ar trebui să le atingă. În pauză merge pe la mesele colegilor, schimbă de la unii la alții rechizitele, le distruge, mâzgălește caietele, le  răstoarnă pe jos. Datorită impulsivității, produce mereu accidente de tipul: se ciocneşte cu alţii, împinge, lovește etc. În clasă îi este dificil să stea liniştit. Se ridică frecvent din bancă în timpul orei, alunecă de pe scaun sau atârnă pe marginea lui, se joacă cu alte obiecte, îşi mişcă picioarele aproape tot timpul cât stă pe scaun, are și alte ticuri motorii. Deseori se cațără sau aleargă atunci când acest lucru nu este permis (la ora de educație fizică aleargă când copiii se aliniază, urcă pe spaliere când colegii lucrează la saltea, aruncă după aceștia cu diverse obiecte).

În privința sarcinilor şcolare, acest copil nu reuşeşte niciodată să le ducă la bun sfârşit. Acest lucru se poate observa mai ales în activităţile care reclamă efort intelectual. Problemele apar în general în activităţile impuse de alţii, comparativ cu cele pe care le alege singur. El oscileză frecvent între activităţi, pierzându-şi repede interesul faţă de activitatea în desfăşurare şi dedicându-se alteia. Face deseori greşeli de neatenţie chiar şi în realizarea celor mai uşoare teme de lucru. Munca lui este dezordonată şi superficială. Este deseori distras de stimuli externi marginali.

Din punct de vedere al motricităţii putem spune că motricitatea grosieră este relativ bine dezvoltată, însă motricitatea fină este foarte slab dezvoltată raportat la ceilalţi copii din clasă. Nu are formate deprinderile motorii cele mai simple (de exemplu: îmbrăcarea hainei, închiderea fermoarului, legarea șireturilor etc.).

Limbajul este mai sărac, se exprimă uneori greoi, nu are întotdeauna o coerență verbală. Comunică destul de greu cu ceilalţi copii, de multe ori ceilalți copii evitându-l. Prezintă o uşoară întârziere în dezvoltarea cognitivă. Toate acestea au dus la achiziţii şcolare scăzute.

Inițial, mama a avut o perioadă de negare, aproape un an școlar (clasa I), nu a acceptat că băiatul are o problemă de comportament, nu a colaborat cu învățătorul clasei, nici cu psihologul școlii, arătându-și în permanență nemulțumirea față de măsurile luate pe parcursul activității școlare. Abia în timpul clasei a II-a copilul a fost diagnosticat cu ADHD și TOURETTE, fiind inclus într-un program special de tratament medicamentos şi intervenţie psihologică, după ce a acceptat să consulte și alți psihoterapeuți. Mama a recunoscut în cele din urmă că este violent în vorbire și comportament, chiar și acasă. Situația nu s-a îmbunătățit foarte mult nici în urma tratamentului, uneori întrerupt sau schimbat din cauza unor dereglări interne apărute. La şcoală a participat la un proiect al şcolii de terapie prin joc, realizat în colaborare cu psihologul.

Analiza datelor şi stabilirea ipotezelor: Diagnosticarea copilului cu ADHD și TOURETTE a clarificat foarte multe aspecte ale comportamentului şcolar al lui B.A. Copilul are întârzieri în învăţare, dar, cu un program clar de activităţi cu jocuri didactice şi cu foarte multă răbdare din partea mamei şi a învăţătoarei, se va reuşi un progres care să-i dea încredere în propria persoană.

IV. Soluții

1. STABILIREA ECHIPEI CARE PARTICIPĂ LA SOLUŢIONAREA PROBLEMEI
• Consilierul şcolar
• Învăţătorul itinerant
• Logopedul
• Învăţătoarea clasei

2. STABILIREA OBIECTIVELOR

A. Obiective pe termen lung:

• Diminuarea comportamentului hiperchinetic şi impulsiv în timpul orelor şi în familie;
• Îmbunătăţirea capacităţii de concentrare şi a vigilenţei;
• Formarea unor deprinderi motorii elementare;
• Stimularea limbajului, dezvoltarea exprimării orale;
• Îmbunătăţirea productivităţii şi a performanţelor şcolare;
• Îmbunătăţirea relaţiilor sociale, accepatrea lui de către colegii de clasă;
• Îmbunătăţirea interacţiunii învăţătoare-elev în timpul orelor.

B. Obiective pe termen scurt:

• Să îşi menţină atenţia concetrată pentru mai mult timp;
• Să poată rezolva sarcinile trasate de învăţătoare, finalizându-le;
• Să respecte „Regulile clasei”;
• Să întrebe şi să răspundă la întrebări;
• Să ia parte la activităţile de învăţare în grup;
• Să participe la discuţii în mici grupuri informale;
• Să respecte „Regulile familiei”;
• Să scadă numărul comportamentelor impulsive la şcoală şi în familie.

V. Monitorizare

Strategia de intervenţie:

• Copilul îşi continuă tratamentul medicamentos şi şedinţele de lucru cu psihologul;
• Învăţătoarea planifică activităţi suplimentare de recuperare cu B.A., bazate pe jocuri didactice, materiale atractive;
• Copilul este încurajat, lăudat şi recompensat des pentru realizările sale;
• Copilul este încurajat să solicite explicaţii suplimentare şi ajutor atunci când nu reuşeşte să rezolve o sarcină, decât să o abandoneze;
• Copilului i se explică simplu şi clar ce este important şi ce nu este;
• Copilului i se explică clar și repetat sarcinile școlare;
• B.A. este integrat într-un subgrup al clasei care-l sprijină moral şi în timpul activităţilor de învăţare;
• Elevul participă la un alt proiect al şcolii în colaborare cu psihologul, de terapie prin teatru şi joc, cu participare individuală.

Metode:
• Observaţia copilului;
• Analiza cazului;
• Jocul de rol;
• Jocul de masă şi cu reguli;
• Poveştile terapeutice;

PLAN DE INTERVENŢIE PERSONALIZAT: Programul de intervenţie personalizat are la bază metode şi strategii centrate pe copil, în funcţie de particularităţile lui, pentru a crea un mediu care să favorizeze şi să sprijine învăţarea, integrarea elevului și evitarea marginalizării lui, dar şi centrate pe familie, prin intermediul acestor demersuri dorindu-se modificarea acelor condiţii familiale care menţin simptomatologia copilului.

Terapia cognitiv-comportamentală : Scopul acesteia a fost diminuarea tulburărilor de comportament ale copilului prin demersuri care includ alături de terapia medicamentoasă specifică tulburărilor hiperchinetice şi metode de auto-educaţie, intervenţii prin joc, precum şi demersuri de management al comportamentului şi metode de întărire operantă.

Obiectivul central al demersurilor de auto-educare este îmbunătăţirea capacităţilor de autoreglare şi a strategiilor reflexive de rezolvare de probleme. Terapia trebuie să ajute copilul să îşi menţină atenţia concentrată, să îşi controleze mai bine impulsurile şi să elaboreze planuri de acţiune, pentru a rezolva mai bine sarcinile.

Tehnicile de management al comportamentului sunt centrate pe respectarea anumitor reguli şi pe oferirea de recompense. Astfel, au fost discutate cu copiii „Regulile clasei”, stabilind cu toţii, anumite reguli de comportament pentru anumite situaţii, urmând ca ei să se observe şi să se monitorizeze. Dacă regulile erau respectate elevul B.A. era recompensat prin laudă, încurajare, dar şi prin oferirea de puncte, întărindu-se în acest fel comportamentele pozitive.

Am recurs la terapia prin joc. Am utilizat diferite jocuri şi activităţi, de diferite grade de familiaritate, şi diferit structurate prin care am urmărit îmbunătăţirea intensităţii şi duratei jocurilor şi activităţilor. Am început cu jocuri şi activităţi simple, insistând pe regulile jocului şi pe finalitatea lui, asigurându-mă că jocul ales poate fi dus la bun sfârşit de B.A., după care am crescut gradual complexitatea lui, crescând astfel gradual implicarea copilului în sarcină şi prelungind durata concentrării atenţiei în sarcină. Dintre activităţile derulate amintim: jocuri de rol, materiale de construcţii, jocuri de masă şi cu reguli, jocuri didactice pe calculator, materiale de pictat şi de confecţionat. Nu uităm nici de metodele de întărire: întărirea socială a fiecărei activităţi de joc şi întărirea prin oferire de puncte.

Dezvoltarea abilităţilor de comunicare şi relaţionare: Scopul acestei acţiuni este şi activizarea vocabularului pe baza experienţelor imediate, cu cuvinte care denumesc fenomene observate, cunoscute, însuşiri caracteristice, acţiuni, poziţii spaţiale, relaţii interpersonale, unele trăiri afective, descrieri

Obiectivele acţiunii sunt conturate ținând cont de particularităţile individuale şi de vârstă ale lui B.A.:
• să transmită un mesaj simplu în cadrul activităţilor de învăţare;
• să primească mesaje, să îndeplinească acţiuni simple;
• să răspundă adecvat ( verbal sau comportamental) la ceea ce i se cere;

Această activitate este reluată de către învăţătoare în cadrul activităţilor de învăţare la clasă. Se va apela frecvent în  cadrul lecţiei la activităţi cu sarcina: “Povesteşte ce vezi în imagini”. Pentru a-l include în activitate, acesta va fi solicitat să răspundă la întrebări cu grad mic de dificultate.  Pentru fiecare răspuns este recompensat verbal iar atunci când este ajutat i se oferă un stimul pozitiv – prin atitudinea pozitivă şi mijlocită de diverse situaţii de învăţare şi socializare din grupă.

Consilierea familiei (Programul părinte-copil): Scopul programului părinte-copil este acela de a induce modificări în interacţiunile părinte-copil, acestea constituind o premisă a reducerii problemelor comportamentale ale copilului în familie.

Punctele centrale ale programului sunt modul în care caracteristicile copilului, cele ale părinţilor şi problemele familiale influenţează:

• comportamentul copilului,
• percepţia comportamentului copilului de către părinţi şi
• reacţiile părinţilor la comportamentul copilului.

Reducerea tensiunilor în familie poate avea o importanţă majoră în diminuarea problemelor comportamentale ale copilului, de aceea ele au fost discutate în cadrul programului părinte-copil.

Etapele terapeutice ale programului părinte-copil au urmărit:

• îmbunătăţirea relaţiei părinte-copil;
• modificarea comportamentului impulsiv în situaţii bine definite prin utilizarea consecventă a unor tehnici pedagogice şi terapeutice;
• utilizarea de către părinţi a întăririlor comportamentelor dezirabile;
• folosirea unor întăriri verbale specifice (lauda sau dezaprobarea);
• recurgerea la întăriri consistente;
• utilizarea în primă fază a metodelor de recompensare şi abia apoi a tehnicilor de pedepsire;
• acordarea unei atenţii deosebite la posibilele reacţii faţă de comportamentele indezirabile (nu certăm copilul, nu stabilim reguli dacă nu reuşim să obţinem cooperarea lui);
• observarea calităţilor copilului;
• stabilirea de comun acord a Regulilor familiei;
• formularea cerinţelor într-un mod eficient;
• utilizarea Planului de puncte atunci câng lauda nu este suficientă.

S-au stabilit ședințe de consiliere (cu consilierul școlar) atât a elevului cât și a mamei. B.A. merge la cabinet în fiecare săptămână, iar mama ia legătura cu consilierul și învățătoarea cel puțin o dată pe lună. Consilierul i-a stabilit un program zilnic obligatoriu pe care trebuie să-l respecte, iar mama are obligația să supravegheze respectarea programului.

Acomodarea în clasă (are o mare influență în managementul comportamentului și ameliorarea rezultatelor școlare). B.A. a fost așezat în prima bancă pe rândul de la ușă (nu cel de la fereastră care i-ar distrage atenția), iar colegă de bancă este o fetiță care manifestă constant un comportament model atât în clasă cât și în alte activități. Banca se află în apropierea catedrei.

În același timp am realizat cât mai multe activități pe grupe – acest lucru ducând la construirea unor relații pozitive între elevi. Colegii din grupă colaborează, B.A. simțindu-se util și căpătând încredere în sine.

Atunci când se pregătește pentru oră urmăresc să scoată pe bancă doar materialele necesare. De câte ori a fost posibil am încercat să ignor mișcarea permanentă (jocul cu un pix, cu linia, penarul, căutarea diferitelor obiecte în geantă sau în bancă) și i-am dat posibilitatea să se miște cu un anumit sens: ”Vrei să-mi aduci cartea de pe catedră?”, ”Vrei să ștergi tabla?”, ”Vrei să împarți fișele?”, ”Vrei să strângi caietele?”.

Are un spațiu în clasă unde se retrage pentru o scurtă relaxare, având voie să desfășoare acolo o activitate agreată de el.

A fost realizată o fișă de evaluare a comportamentului în clasă. Fișa a fost prezentată lui B.A. cât și mamei. La sfârșitul fiecărei săptămâni s-a realizat un total al punctelor, iar în funcție de puncte s-a determinat dacă se pot aplica stimulente sau sancțiuni (unele stimulente s-au acordat cu ajutorul financiar al părinților, ex. i s-a cumpărat o carte preferată, a fost lăsat în excursie).

Regulile clasei au fost reformulate mult mai scurte și mai clare. Temele pentru acasă au fost date diferențiat.

Pentru fiecare „reușită” s-au acordat diferite stimulente: ”Pauză suplimentară” – dacă a realizat singură o sarcină; ”Jocuri în clasă” – este lăsat să conducă diferite jocuri; ”Creionul special” – atunci când la sfârșitul unei săptămâni a avut punctaj maxim la fișa de evaluare a comportamentului.

REALIZAREA EVALUĂRILOR: Pentru cunoașterea obiectivă a profilului psihologic al copilului şi mai ales pentru adoptarea unor măsuri pedagogice adecvate particularităţilor individuale s-au folosit un set de probe psihologice care au permis identificarea unor particularităţi ale dezvoltării.

Probe utilizate: teste pentru stabilirea nivelului de dezvoltare intelectuală (Testul Raven Color şi Binet-Simon), teste proiective de personalitate (Omuleţul şi Familia mea) şi un chestionar pentru evaluarea tulburărilor hiperchinetice completat de părinţi împreună cu învăţătoarea.

Rezultate: În urma celor aplicate, B.A. și-a schimbat comportamentul și atitudinea față de învățare:
– Ascultă pe colegii și învățătorul când vorbesc, fără a-i întrerupe;
– Se conformează regulilor de grup;
– Respectă persoanele din grup, la şcoală şi acasă;
– Recompensele duc la creşterea stimei de sine;
– Conştientizează că întrebarea adresată frontal nu este numai pentru el.
– Nu se mai plimbă prin clasă când nu trebuie;
– În pauză comunică cu colegii pe diferite teme (jocuri, cântece);
– În ora de educație fizică încearcă să realizeze sarcinile profesorului;
– Temele sunt realizate mai responsabil;
– Chiar dacă nu realizează toate sarcinile de lucru nu mai deranjează întreaga clasă;
– Îi face plăcere să realizeze sarcinile în activitățile pe grupe;
– Este mândru de micile sale realizari şi se bucură, chiar dacă pentru scurt timp, de activităţile pe care altădată le refuza;
– Este tot mai mult apreciat şi încurajat de către colegi, care îi tolerează mai mult “ieşirile” comportamentale şi îl acceptă aşa cum este.
– Se face util în clasă ştergând tabla, împărţind laptele şi cornurile colegilor, fiind astfel mai mulţumit de utilitatea sa.
– Are un tonus bun şi îi place să constate că şi el stie tot atât cât ştiu colegii, mai ales când este şi recompensat cu câte o bomboană, jucărioară, puncte.

VI. Concluzii

Problemele de concentrare și menținere a atenției determinate de ADHD impun o atenție constantă din partea unui cadru didactic asupra elevilor cu această deficiență. Este important să existe un contact vizual cât mai puternic pe parcursul unei ore, în special în cazurile în care sunt elemente mai dificile. Sarcinile didactice trebuie să fie cât mai clar și concis formulate (litere mai mari, pagini mai puțin încărcate), eventual împărțite în sub-sarcini.

Fiind vorba de managementul unor comportamente negative, în cazul copiilor cu ADHD se recomandă în primul rând empatia și înțelegerea, nu etichetarea/ blamarea autorului acestora. Pe cât posibil aceste comportamente trebuie ignorate sau pre-întâmpinate în timp ce progresele trebuie subliniate constant, recompensate activ. Sunt total nerecomandate pedepsele severe (vor genera reacții mai ostile) și mai ales pedepsele aplicate întregii clase (vor atrage resentimentul colegilor și vor distruge inițiativele spontane de sprijin din partea acestora). Cadrul didactic trebuie să fie consecvent dar și flexibil, aplicând regulamentele, atunci când e cazul, nu numai în litera ci și în spiritul legii.

Programul de intervenţie personalizat presupune colaborarea în echipă, formată din invatatoare, invatator itinerant, psiholog, logoped, familie, toţi cei implicaţi în activitatea desfăşurată de A. pe parcursul unei zile pentru a forma un cerc de susţinere, echilibrare şi integrare a lui B.A. în comunitate.

În urma intervenţiei educative, am reuşit să realizăm un progres favorabil prin ameliorarea tulburărilor hiperchinetice şi de atenţie. Activitatea noastră în şcoală s-a axat pe urmărirea evoluţiei copilului implicat şi pe crearea de prilejuri pentru a exersa suplimentar activităţi necesare urmărind totodată dezvoltarea încrederii în forţele proprii. Acest fapt l-am realizat prin aplicarea unor metode şi procedee eficiente pentru integrarea copilului în colectivul clasei, relaţionarea sa cu ceilalţi copii şi cu adulţii, formarea deprinderilor comportamentale, motrice, socio-afective, practice.

Bibliografie
Barcan, E., Bulibașa, A., (coordonatori), Copilul cu devieri de la comportament, Editura Grafit, Bacău, 2005;
Iucu, R., Managementul şi gestiunea clasei de elevi, Editura Polirom, Iaşi, 2006;
Popenici,Ș., Fartușnic, C., Târnoveanu, N., Managementul clasei pentru elevii cu ADHD, Editura Didactica Publishing House, București, 2008;
Popescu-Neveanu, P., Dicționar de psihologie, Editura Albatros, București, 1978.