Comunicarea, factorul esențial în reușita demersului educațional?

Articolul prezintă rolul comunicării în activitatea didactică, privită din cele trei perspective ale procesului desfășurat la clasă: comunicarea motivațională a profesorului către elevi, comunicarea elevilor între ei și aspectele referitoare la componenta emoțional-empatică, factorul favorizant al învățării. Observațiile pornesc atât de la propria experiență, cât și de la conținutul fișelor de observare a activității didactice, propuse de instituția gazdă în cadrul primei mobilități a proiectului de parteneriat strategic Erasmus+: ”Attractive schools – Happy students – Better life”. Instituția la care s-a desfășurat activitatea urmează un curriculum european, fișele de observație dovedind faptul că, în cadrul acestui tip de curriculum, modul în care se comunică este gândit ca esențial. Sunt prezentați în articol descriptorii pe baza cărora se apreciază reușita activității, al căror rol este, de fapt, dublu, pentru că ei permit profesorului să își configureze demersul didactic într-un mod care să încerce să împlinească la un nivel cât mai ridicat acești descriptori. Viziunea educațională privilegiază o abordare de tip cooperant, elevii fiind încurajați să întrebe, să ceară lămuriri, să aducă contraargumente, să propună noi căi și, mai ales, să discute între ei argumentele referitoare la tema activității didactice.

Titlul acestui articol indică din start ideea că este necesar să privim toate aspectele legate de relaționare și comunicare în cadrul activității desfășurate în clasă ca pe elemente cheie ale reușitei sau eșecului, din perspectiva tuturor celor implicați.
Este și nu este o întrebare retorică: ea poate fi văzută ca o afirmație, slujindu-se de intonația necesară atragerii atenției, dar, pe de altă parte, exprimă și incertitudinea referitoare la faptul că, în sistemul nostru de învățământ (pornind de la felul în care sunt pregătiți viitorii profesori în cadrul modulului psihopedagogic sau pe parcursul masteratelor asociate profesiei didactice) comunicarea și cooperarea nu apar ca fiind văzute drept factori esențiali, atenția fiind de obicei orientată prioritar asupra aspectelor referitoare la conținuturi.

Considerând principalele direcții ale impactului activității în clasă, putem discerne următoarele componente ”sine qua non”: informațiile de transmis, abilitățile care se dorește să fie formate, activitățile care asigură interiorizarea conținuturilor/a deprinderilor, organizarea demersului, motivarea sau, mai bine zis, generarea unei atitudini afective optime pentru realizarea obiectivelor propuse. Putem observa că toate aceste elemente din care se construiește procesul atât de necesar, important, dar și fragil al învățării/formării, atât a copiilor, cât și a adolscenților sau a adulților au ca fundament felul în care se realizează comunicarea.

Confirmarea acestei convingeri am avut-o cu bucurie, dar și cu destulă tristețe (pentru că impresia este aceea că în sistemul nostru nu se prioritizează această abordare) în cadrul  primei etape a proiectului de parteneriat strategic Attractive schools – happy students – better life (nr. ref.: 2018-1-RO01-KA229-049620_1).  În perspectiva asistării la activități didactice desfășurate la Istituto Comprensivo Maglie (Italia), unitate școlară ce a optat pentru urmarea unui curriculum de tip european, susținut printr-un program național finanțat din fonduri structurale europene, ni s-au oferit spre completare fișe de obsevare a lecției, de mare interes pentru orice cadru didactic, pentru că din structura lor se poate foarte bine intui care sunt aspectele gândite ca esențiale în respectivul sistem educațional. Astfel, observarea activităților unei sesiuni (folosesc termenul acesta, deoarece activitățile de învățare/ formare a deprinderilor durau 90 de minute) se regăseau în două documente de completat:

1. Fișă de observație referitoare la aspectele comunicării în grup, ce permite obținerea de informații despre răspunsurile elevilor la motivarea acestora de către profesor și de către colegii de clasă pe parcursul lecției (care este organizată ca laborator, cu predare frontală sau folosind lucrul în perechi/grup).

2. Fișa de observație referitoare la aspectele educaționale, care permite să se înțeleagă cât de importante și de motivante sunt lecțiile acelui profesor (organizate ca laborator, instruire frontală sau lucru în perechi/grup).

Datele oferite de prima fișă sunt importante pentru a aprecia comunicarea și interacțiunile între elevi. Acestea pot forma elevilor atitudini, experiențe, abilități și competențe. Informațiile deduse din cea de-a doua fișă au rolul de a-l face pe profesor să gândească la acțiunea sa educațională, oferindu-i ocazia de a își reconsidera activitatea.

Referindu-mă la prima fișă se observație, comunicarea, asociată cu atitutudinea elevilor față de activitate, de colegi și de propriul progres se regăsesc drept domenii complementare:

a. Comportamentele elevilor ca răspuns la motivarea profesorului:
• Ascultă lecția cu interes.
• Sunt liniștiți, dar plictisiți/neinteresați.
• Pun întrebări despre argumente.
• Solicită o prezentare mai în profunzime a argumentelor.
• Discută între ei despre respectivul argument.
• Discută între ei  despre alte argumente.
• Critică/dezaprobă ideile profesorului.
• Sugerează activități de consolidare.
• Propun o altă variantă de interpretare a argumentului prezentat.
• Folosesc noțiuni și termeni sugerați de profesor pentru a argumenta.
• Realizează o viziune mai largă a subiectului (extrapolare).
• Folosesc propria experiență pentru aducerea unei contribuții individuale la argumentare.

b. Tipuri de relații între colegii de clasă:
• Iau parte la dezbatere, discutând într-o manieră constructivă cu colegii.
• Iau parte la dezbatere ignorând argumentele colegilor.
• Nu răspund la unele dintre ideile/observațiile colegilor.
• Râd de întrebările sau comentariile colegilor.
• Își bat joc de colegi pornind de la comentariile acestora.
• Iau parte la discuție, contraargumentând cu propriile idei.

c. Detectarea aspectelor emoționale/empatice ale învățării:
• Sunt bucuroși să participe.
• Sunt bucuroși să învețe.
• Sunt încrezători că vor învăța lucruri noi.
• Arată deschidere față de colegii în dificultate.

Fiecare dintre acești descriptori are o scală de la 1 (care înseamnă ”niciodată”) la 5 (care semnifică ”întotdeauna”).

Se poate observa faptul că, prin intermediul aspectelor legate de comunicare, privită atât în relația profesor-elev; elev-profesor, cât și elev-elev se poate ”citi” eficiența activității la clasă. Accentul se pune în mod evident atât pe stimularea receptării personalizate, critice, a informației de către elevi, pe dezvoltarea cooperării și a învățării pe orizontală, ceea ce Albert Bandura numește învățarea vicariantă, adică o învățare nu numai directă, ci și indirectă, prin consecințe, prin acțiunea celorlalți, cât și pe acceptarea de către profesor a rolului de partener cu drepturi egale în comunicare. În felul acesta, învățarea poate deveni  o experiență personală a elevului, pornind de la multiplele planuri ale acțiunii.

Participarea afectivă și gândirea critică asupra temei în discuție, nașterea întrebărilor, detectarea problemelor (care pot fi chiar și nelămuririle), propunerea de soluții, argumentarea și contraargumentarea au ca finalitate nu numai pregătirea complexă pentru situațiile de viață, dar și autoevaluarea, formarea capacității de plasare pe o hartă a nivelului de dezvoltare a abilităților și cunoașterii în raport cu propriile posibilități, interese, dar și în raport cu ceilalți.  Astfel, se formează o adevărată experiență de învățare, cea pe care ne-am dori-o toți, atât profesori, părinți, cât și elevi, pentru că ar schimba viziunea formalistă și imobilă asupra școlii ca instituție oarecare și ar transforma-o în etapă esențială a vieții. Aceasta pentru că ar aduce cu adevărat în centru elevul/ studentul/ cursantul în derularea procesului său de formare-autoformare, elev care, în același timp, devine un factor al formării-dezvoltării colegilor săi, și chiar a profesorului de la clasă, pentru că interacțiunea cu elevi interesați, avizați, curioși și, mai ales, critici, este inamicul rutinei, aceasta, la rândul ei, fiind inamicul evoluției.

Ne-am dori cu toții o școală mai bună. Întotdeauna, schimbarea trebuie să înceapă din interior, nu de la ceilalți, de aceea, fiecare experiență, fiecare exemplu de bună practică ar putea fi un pas, cu condiția să ne asumăm încercarea, eroarea, rezistența celorlalți la schimbare. Rezultatul însă va fi vizibil imediat, pe chipul elevilor noștri.

Surse:
Observation forms – Istituto Compresivă Maglie (It.)
Bandura, A. (1986). Social Foundations of Thought and Action: A Social  CognitiveTheory. New Jersey: Prentice Hall.