Construirea încrederii în sine la preșcolari

Este important să ai încredere în forțele tale? Este important să facem în așa fel încât copiii din clasa noastră să devină puternici, conștienți de capacitățile lor, înarmați cu încredere în sine care să îi ajute să meargă înainte și să reușească în tot ceea ce își propun? Da. Este important. Menirea noastră este să le educăm copiilor încrederea în sine pentru că nu te naști cu ea. Cum procedăm pentru a avea reușite în acest sens? O modalitate ar fi aceea de creare a unor ocazii în care copiii să-și pună în valoare abilitățile personale; dacă are talent muzical, va interpreta o melodie în fața colegilor, dacă e un bun desenator, va realiza povestea unei zile la grădiniță și o va prezenta colegilor, dacă este un bun orator, va fi povestitorul zilei ori de câte ori se va ivi ocazia ș.a.m.d. O altă modalitate este aceea prin care le oferim feedback pentru ceea ce fac, îi încurajăm. Îi putem provoca, invitându-i să-și pună în mișcare imaginația și creativitatea. Au puteri nebănuite atunci când sunt încurajați și susținuți. Și sunt capabili să creeze lucruri minunate. Important este ca cei de lângă ei să admire produsul creației lor, să-i înțeleagă.

„Ai încredere în tine!”

De câte ori le adresăm acest îndemn copiilor noștri în sala de clasă? Sau, întrebarea corectă ar fi: de câte ori ar trebui să le spunem să aibă încredere în ei? Noi, educatorii, suntem responsabili, alături de părinți, de construirea încrederii în sine a copiilor, deoarece aceasta este esențială pentru fericirea, sănătatea și succesul lor viitor. Cu o încredere în sine bine construită, un copil poate face față mai bine situațiilor neplăcute care se pot ivi în viața lui la un moment dat, provocărilor sau frustrărilor, provocărilor și emoțiilor de orice fel.

Încrederea în sine nu trebuie privită ca un fapt care ține de trăsăturile înnăscute ale copilului, ci dimpotrivă; aceasta poate fi stimulată, încurajată și chiar formată. În mod natural, grădinița este contextul potrivit pentru exersarea încrederii în sine prin joc. Bazându-ne pe observarea sistematică a preșcolarilor de diverse vârste, înțelegem că pentru a putea forma încrederea în sine este necesară tratarea diferențiată a acestora, în funcție de profilul psihologic al fiecăruia. Altfel spus, chiar dacă toți copiii pot ajunge să aibă încredere în ei, există fără îndoială o legătură între a fi introvert sau extrovert și rapiditatea cu care își formează aceste deprinderi. Jocuri de genul „Privește-te în oglindă și spune-mi ce vezi!” sunt binevenite în cazul copiilor timizi. Descoperim prin acest joc părerea lui despre sine – imaginea de sine, care este foarte importantă în formarea viitorului adult. Primii pași în construirea acesteia începe cu conștientizarea de către copil a diferenței între „eu” și „ceilalți”. Conceptul de sine la preșcolari există și le dă posibilitatea acestora să se autoevalueze, ceea ce înseamnă că ei pot fi încrezători în forțele proprii, dar pot și să se descurajeze în fața eșecurilor. Un copil vesel, entuziast, comunicativ, motivat să-și realizeze sarcinile sau ceea ce-și propune, este sigur un copil cu o imagine de sine ridicată; un copil demotivat, cu un comportament ezitant are sigur o imagine de sine negativă.

Vedem deseori preșcolari care, după ce au realizat o construcție, un desen, o figurină din plastilină, sunt mulțumiți și aceasta demonstrează respectul de sine pe care îl au. De câte ori ați auzit preșcolarii spunând: „Nu pot să fac desenul acesta!”, „Mi-e frică să nu cad!”, „Nu sunt destul de bun!”? Toate aceste mesaje ne transmit nouă, dascălilor, că avem de lucru în ceea ce privește dezvoltarea socio-emoțională a copiilor, mai precis dezvoltarea încrederii în sine. Noi trebuie să fim, alături de familie, cu care formăm o echipă, cei care le insuflă și le formează celor mici această calitate. Și primul lucru pe care îl avem de făcut este să le fim modele. Este inutil să-i spunem copilului să-și accepte greșeala sau nereușita, dacă noi nu procedăm la fel.

Menirea noastră este să le educăm copiilor încrederea în sine pentru că nu te naști cu ea. Cum procedăm pentru a avea reușite în acest sens? O modalitate ar fi aceea de creare a unor ocazii în care copiii să-și pună în valoare abilitățile personale; dacă are talent muzical, va interpreta o melodie în fața colegilor, dacă e un bun desenator, va realiza povestea unei zile la grădiniță și o va prezenta colegilor, dacă este un bun orator, va fi povestitorul zilei ori de câte ori se va ivi ocazia ș.a.m.d. O altă modalitate este aceea prin care le oferim feedback pentru ceea ce fac, îi încurajăm. Îi putem provoca, invitându-i să-și pună în mișcare imaginația și creativitatea. Au puteri nebănuite atunci când sunt încurajați și susținuți. Și sunt capabili să creeze lucruri minunate. Important este ca cei de lângă ei să admire produsul creației lor, să-i înțeleagă. Dați-le o foaie de hârtie, creioane colorate, acuarele și un model … și libertate în realizarea unui desen. Ies lucrări minunate! De câte ori nu vi s-a întâmplat să încercați să le arătați copiilor cum se desenează o pisică, un pom, o casă și la sfârșit să fiți de-a dreptul încântați de lucrările copiilor și să realizați că a voastră este cea mai nereușită, anostă? Admirația pentru lucrările lor, care se citește în ochii voștri este observată de copii și duce, fără doar și poate, la creșterea încrederii lor în sine, în ceea ce sunt capabili să realizeze, să creeze.

Suntem alături de ei atunci când au nevoie? Le creăm un mediu sigur? Le oferim timp liber, timp pentru joacă, timp pentru jocuri de rol? Iată câte posibilități de formare a încrederii în sine!

Noi, educatorii, avem o misiune dificilă și frumoasă în același timp. Să modelăm caractere. Să sprijinim copiii să devină ceea ce-și doresc. Să aibă încredere că pot ajunge ceea ce-și doresc. Acest lucru nu se realizează într-o zi, ci se clădește zi de zi. Orice frază rostită de ei și ascultată de dascăl este pentru ei o reușită. Dacă îi privim în ochi atunci când avem o conversație, ei știu sigur că îi auzim. Orice acceptare a emoțiilor lor, orice împărtășire a acestora cu ei este o încurajare că se poate. Copiii trebuie lăudați, dar mai mult ei trebuie încurajați. Atunci când îi lauzi, ei simt că merită acest lucru doar dacă fac ceva foarte bine. Când îi încurajezi în schimb, recunoști efortul pe care l-au depus, implicarea lor în activitate.

Copiii sunt foarte fericiți și încrezători atunci când primesc roluri speciale: ajută bucătăresele la aranjarea mesei, udă florile, sunt asistenți ai educatoarei pentru o zi. Astfel de sarcini îi fac fericiți.

Apreciază la fel de mult să li se ceară părerea într-o anumită problemă potrivită vârstei lor. Trebuie încurajați să-și spună opiniile și apoi lăudați pentru ideile lor.
Construirea încrederii în sine a copiilor preșcolari este un lucru minunat pe care educatoarele și părinții îl pot face pentru aceștia. Este modalitatea prin care îi ajută să-și urmeze calea, să nu renunțe la obiectivele lor, să lupte pentru ceea ce-și doresc.

Bibliografie
Marica, S., Introducere în psihologia socială, Editura Fundației România de Mâine, Bucuresti, 2008. Iluț, P., Sinele și cunoașterea lui. Teme actuale de psihosociologie, Iași, Polirom, 2001.