Contribuția educației fizice la actul educațional
Profesor de educație fizică și sport la Școala Gimnazială Gura Foii, respectiv la Școala Gimnazială Uliești, jud. Dâmbovița. Este preocupat de propria dezvoltare profesională, de aceea a finalizat și studiile de master, cu specializarea „Educație fizică, turism și timp liber”. Îi place să pregătească elevii pentru concursurile cu caracter sportiv, fapt pentru care a avut și rezultate foarte bune
În cadrul procesului educațional, educația fizică și activitățile cu caracter sportiv se află într-o continuă dezvoltare. Acestea contribuie la menținerea sănătății, creșterea capacităților fizice și intelectuale, folosirea utilă a timpului liber, dezvoltarea armonioasă fizică și morală. Educația fizică urmărește cu precădere influențarea dezvoltării și perfecționării laturii fizice (biometrice) a personalității funcție specifică a obiectului. Influențele sale nu sunt strict limitate, însă. Acestea se plasează pe o arie mult mai largă, favorabil și asupra activității intelectuale afective si moral volitive. Influențele integrative au o valoare sporită datorită caracterului practic-activ corespunzător procesului de educație fizică, particularităților organizării activităților în cadrul lecțiilor de educație fizică – caracterul ordonat al exercițiilor, autoorganizarea echipelor, sprijinirea reciprocă, disciplina solicitată în condițiilor unor activități de joacă, competitivitatea etc.
Încă din clasele primare, profesorii trebuie să le trezească copiilor interesul pentru practicarea exercițiilor fizice. Pot spune că exersând pentru însușirea sistemului de cunoștințe, deprinderi, priceperi, pentru perfecționarea calităților motrice, elevul va beneficia și de influențele favorabile de pe traiectoria celorlalte laturi ale personalității. Având în vedere că în cadrul exercițiilor fizice (activităților motrice) are loc coordonarea activității aparatului locomotor și a celorlalte aparate, organe, funcții și sisteme solicitate, reprezintă și în acest caz, atributul sistemului nervos central.
Având în vedere că în cadrul exercițiilor fizice (activităților motrice) are loc coordonarea activității aparatului locomotor și a celorlalte aparate, organe, funcții și sisteme solicitate, reprezintă și în acest caz, atributul sistemului nervos central. Acesta desfășoară astfel o activitate complexă, deoarece primește informații despre solicitările și pozițiile diferitelor segmente ale corpului din timpul mișcărilor, stabilind totodată legături între centrii nervoși, implicate în inițierea comenzilor adecvate situațiilor în care organismul se află, mobilizând diferitele sisteme și funcții pentru ca practic organismul să facă față condițiilor noi pe care le impune activitatea. Așadar, aceasta contribuie la perfecționarea organelor de simț (analizatorilor), a spiritului de observație, a memoriei, atenției, imaginației, voinței, la îmbogățirea percepțiilor și reprezentărilor etc. Pe planurile specifice motrice se vor face simțite perfecționările. Specialiștii din domeniu folosesc pentru a le defini diferiți termeni precum: „simțul mingii” (specific jocurilor sportive), „simțul alunecării” (specific patinajului/ schiului), ,,vederea periferică” , „gândirea tactică”, „memoria motrică”, scoțând în evidență prin acestea notele diferențiale care apar în perfecționarea activității unor organe și funcții ca rezultat al exercițiilor fizice.
Un alt aspect important este reprezentat de faptul că exercițiul fizic aduce modificări semnificative și pe linia activității afective, influențând pozitiv emoțiile, motivațiile, sentimentele și interesele elevilor. Bucuria succesului, speranța, simpatia, fair-play-ul, dreptatea, satisfacția, atașamentul, prietenia, sentimentul datoriei și onoarei sunt câteva din stările afective asociate exercițiilor fizice. În cadrul unui climat educațional favorabil și prin repetare, ele sunt fixate.
În cadrul orelor de educație fizică și în celelalte activități cu caracter sportive, efortul muscular este însoțit de voință, capabilă să mobilizeze resursele organismului (fizice, intelectuale, afective) la un nivel mult mai ridicat decât cel aflat în activitatea obișnuită. Noi, profesorii, trebuie să solicităm în mod sistematic aceste conexări, ca să influențăm astfel pozitiv trăsăturile caracterului și voinței, cum sunt: perseverența, hotărârea, curajul, consecvența, stăpânirea de sine, disciplina, dragostea, sinceritatea, respectul, modestia, cinstea, seriozitatea, autoaprecierea.
Educația morală este și ea influențată favorabil prin prezenta activă a elevilor în cadrul unor activități practic- concrete specifice lecțiilor de educație fizică. De exemplu, în timpul jocurilor sportive, ștafetelor, excursiilor, plimbărilor etc., elevii exersează comportamente, atitudini, gesture, manifestări, fiind solicitați datorită intervenției și îndrumării profesorului să realizeze o concordanță între faptele lor, sentimentele și noțiunile etico-morale. Astfel, elevii vor învăța să fie corecți, modești, buni colegi, cinstiți, disciplinați, atenți, altruiști, respectuoși.
Având în vedere cele menționate mai sus, putem afirma că educația fizică pe lângă faptul că susține dezvoltarea fizică armonioasă a copilului are și alte ținte bine definite. Fiind organizată și condusă în condiții optime, această contribuie în mod direct și eficient la formarea personalității elevului.
Mai trebuie adăugat și că profesorul trebuie să fie creativ, să-i facă totodată pe elevi să iubească mișcarea, jocurile sportive, să valorifice infuențele exercițiilor fizice, ca împreună cu fortificarea organismului, personalitatea copilului să fie pozitiv înrâurită sub aspect intelectual, moral și afectiv.
Bibliografie
Cârstea, Gh. (2000). Teoria şi metodica educaţiei fizice sportului, Bucureşti: Editura AN-D A.
Cuvinte cheie:
Accesări: 814




Ministerul Educaţiei