De la Gutenberg la eReader

Una dintre cele mai populare teme de discuție în plan educațional o constituie antiteza tradițional vs modern. Un element indispensabil educației în general și procesului de învățământ în particular este cartea. Prezentul articol este un studiu bine argumentat al evoluției cărții de la formatul tipărit la formatul digital, un scurt istoric al cărții de la Gutenberg la eReader, însoțit de clasica dispută carte tipărită vs. carte electronică.

Motto: “Spre ruşinea mea, de multă vreme n-am mai pus mâna pe-o carte bună… de fapt, încă n-am pus mâna, doar ochii, că o citesc de pe computer!!!” (un utilizator de carte virtuală)

“Dispare cartea!” Strigătul acesta de alarmă răsună de cel puţin douăzeci de ani, de când Internetul, cu formidabilele lui posibilităţi, a început să pătrundă în viaţa noastră. Răspunsul lui Umberto Eco este cât se poate de liniștitor: “Nu sperați că veți scăpa de cărți!”. Oare care dintre cele două afirmații este mai plauzibilă?

În accepțiune modernă apariția tiparului este strâns legată de numele lui Gutenberg. Întorcându-ne în istorie, putem face un scurt popas în Mainz, în anul de grație 1445, când Guttenberg tipărește un fragment din “Cartea Sibilelor”. Prima lucrare produsă în masă de către Guttenberg este Biblia cu 42 de rânduri în 23 februarie 1455. Aceasta a fost tipărită într-un tiraj de 200 de exemplare și este considerată o bijuterie a artei tipografice, cuprinzând 2 volume și un total de 741 de pagini cu aproximativ 2.500.000 de semne. Calitatea sa, aranjarea în pagină  și finețea cu care a fost întocmită o fac să rivalizeze cu cele mai pretențioase manuscrise ale vremii. Gutenberg a aplicat pe scară largă ideea genială a tipăririi cu litere de metal mobile, transformând arta xilografica într-un meștesug care imita la început cartea-manuscris. Personalizările cărților tipărite au fost realizate în acea perioadă cu ajutorul iluminaţiilor, elementele adăugate manual paginii tipărite (letrine, chenare, ilustraţii). E un tip de personalizare care a urmat costisitoarelor manuscrise, conchide Eco. Gutenberg a făcut teste de culoare roşie peste negru pentru letrine şi titluri, se spune în “The Bible in Pictures – From the Workshop of Lucas Cranach”. Testele nu au funcţionat, aşa că practica iluminaţiilor a rămas în picioare. Deci nu cererea de pe piaţă a dictat ornamentele manuale, ci o imposibilitate tehnologică. Ne putem gândi şi la faptul că dacă bogaţii acelor vremuri doreau cărţi foarte personale, ar fi putut comanda în continuare manuscrise şi nu tipărituri. Cum probabil că s-a şi întâmplat, dar într-o măsură mai mică decât ar fi trebuit pentru ca tiparul cu litere refolosibile, invenţia lui Gutenberg, să dispară. Dimpotrivă.

Din păcate, istoria tiparului este plină de “pete albe”. Sunt multe semne de întrebare în ceea ce privește evolutia tiparului, a tehnologiilor folosite. Documentele aflate la îndemână sunt foarte puține și de multe ori lacunare și neconcludente. Cercetări mult ulterioare consacrării lui Gutenberg ca prim tipăritor de cărți, au dovedit că în Coreea anului 1377, a fost tipărită o carte pe suport de hârtie, intitulată Jikji, informeaza Factroom. Cartea este atribuită călugărului budist Seon Baegun, iar tipărirea executată în templul Heungdeok, s-a efectuat folosind litere mobile metalice, procedeu utilizat ulterior și de Gutenberg.  Nu se știe dacă Gutenberg a cunoscut vechea practică tipografică din Coreea sau a reinventat-o cu mijloace proprii, ceea ce ar fi posibil, întrucât principiul nu diferă, doar procedeul era complet diferit.  Și la nivel european atribuirea tiparului lui Gutenberg este discutabilă. Olandezii afirmă că primul tipograf ar fi fost Laurens Janszoon Coster din Haarlem (1405-1484), de profesie paraclisier. Johann Schoffer, care lucrase împreună cu Gutenberg pretindea, într-o carte tipărită de el la 1503, că bunicul și tatăl său ar fi inventat tiparul cu litere mobile. Jhann Scott din Strasbourg, nepotul altui vestit meșter tipograf, Johannes Mentelin, pretinde și el, într-o cronică rimată, că bunicul său ar fi inventat tipografia. Italienii, la rândul lor, cred că Pamfilo Castaldi, medic și poet (n.1398), ar fi înființat la Milano prima tipografie din Europa.  Un exemplu foarte serios, probat cu documente, este acela al lui Prokop Waldvogel. Acesta s-ar fi îndeletnicit cu imprimeria pe panza și cu “arta scrierii artificiale”.

Concluziile? Nu cunoaștem cu exactitate începuturile tipografice de pe continentul nostru. Ce să mai spunem despre viața și activitatea lui Gutenberg! Controversat și atât de disputat, Gutenberg reprezintă o nouă eră care a însemnat pentru  omenire o șansă uriașă. Și astfel se poate încheiea o primă dispută a prezentului studiu „Tradițional vs Modern” tematica fiind “Cine a inventat tiparul?”.  Rămânem recunoscători marilor descoperiri din perioada Chinei antice, o civilizație care ne-a dat hârtia, busola, pulberea explozivă și tiparul, dar și genialulului Gutenberg care devine un deschizător de drumuri, calfele acestuia, destul de numeroase, emigrând în lumea întreagă și  răspândind arta tiparului.

Ne întoarcem în zilele noastre din călătoria noastră în timp. De când cu explozia de device-uri inteligente apare întrebarea “oare cărțile tipărite vor putea face față concurenței digitale?”

În volumul „Cartea Electronică” de Doina Banciu – se subliniază faptul că  „viitorul cărţii în era digitală ne este deseori înfăţişat în contextul impunerii pe piaţă a dispozitivelor portabile de lectură şi a aplicaţiilor soft corelate”. Cartea este redefinită din perspectiva disocierii între conţinut şi suportul material al acesteia. Cartea nu înseamnă foaia de hârtie pe care a fost publicată, ci conţinutul, informatia; pentru că cititorul ştie că ceea ce dă identitate cărţii este experienţa intimă a lecturii, universul pe care i-l deschide acest izvor de cunostinţe, şi nu aspectul ei, obiectul fizic. Acelaşi conţinut poate fi publicat atât pe hârtie, cât şi în format electronic.  Evoluția mediului electronic, apariţia calculatoarelor au adus cărții o altă înfăţişare – cartea electronică.

Dar ce este o carte electronică? O definiţie de dicţionar ar suna cam aşa: “o carte electronică este varianta electronică a unei cărţi tipărite, care poate fi citită pe calculator, laptop, pe dispozitive portabile de lectură, pe dispozitive gen Palm/PDA, pe ecranul telefonului mobil sau terminale Internet”. Cărţile electronice sunt pur şi simplu cărţi, doar că “arată” altfel decât am fost noi obişnuiţi. Un film este tot film, fie că îl vizionăm pe marele ecran, de pe o casetă video, de pe un DVD sau la televizor. La fel şi cărţile electronice sunt înşiruiri logice de cuvinte care ne transmit informaţii sau cunoştinţe, fie că le citim pe hârtie, pe ecranul calculatorului sau pe un dispozitiv special de lectură – eReader.

Evident că odată cu apariţia cărţii electronice au apărut şi bibliotecile virtuale, librăriile şi anticariatele online promovând pe lângă cartea scrisă și cartea electronică. Dintre colecţiile de carte electronică cea mai reprezentativă consider că este Proiectul Guttenberg (http://www.gutenberg.org/). Cu destulă timiditate şi-a făcut loc în spaţiul virtual si cartea electronică românească. Câteva dintre cele mai cunoscute adrese la care se pot găsi cărți electronice în limba română sunt următoarele:

• http://biblior.net/
• http://www.romanianvoice.com
• http://editura.liternet.ro/catalog.php?cat=toate
• http://www.polirom.ro/biblioteca-online/
• http://lectura.bibliotecadigitala.ro/

Pe web şi-au făcut apariţia mai multe comunităţi virtuale care practică schimbul de cărţi electronice, adesea aceştia aflându-se la limita legalităţii. Una dintre explicaţiile piratării titlurilor foarte în vogă ar fi aceea că editurile de carte şi librăriile practică prețuri foarte mari. Marea majoritate a utilizatorilor de carte electronică au dobândit în timp suficiente cunoştinţe referitoare la modul în care se transformă o carte obişnuită într-o carte electronică, precum şi modalitatea de a o răspândi pe Internet. În anul 2005 cel mai cunoscut grup de utilizatori de cărţi online din România era http://groups.yahoo.com/group/cartionlinecom/ dar, de cele mai multe ori graniţa impusă de legea copyright-ului este depăşită. Există o reală dispută între editurile de carte şi “proprietarii” spaţiilor virtuale care găzduiesc cărţi electronice aflate adesea sub incidenţa dreptului de autor. Văzând succesul pe care au ajuns să îl aibă cărţile în formatul electronic, dar și pentru a-şi atrage cititori, unele edituri de carte au ales şi varianta de a pune la dispoziţia cititorilor versiuni “free” – sub formă electronică – ale unora dintre cărţile pe care le editează.

Apariţia cărţii electronice a fost favorizată şi în mediul universitar, majoritatea dintre universitari având materialul de curs în format electronic, “updatat” (actualizat) periodic. Pentru nivelul preuniversitar, până în prezent nu am cunoștință să existe manuale școlare în format digital, deși editura Teora a avut o tentativa de a publica astfel de cărți. Ideea de a transforma manualul școlar tipărit într-un manual școlar digital are argumente pro și contra. Aceste argumente sunt foarte clar exprimate în justificările răspunsurilor la un sondaj de opinie lansat cu ceva ani în urmă pe portalul edu.ro. Aici utilizatori ai forumului de discuţii http://forum.portal.edu.ro/ au adus argumente pro şi contra cărtii în format electronic, discuţie  ce poate fi vizualizată în topicul „Citiți cărţi electronice?”. Sondajul conţinea întrebarea „Citiţi cărţi electronice?”, iar utilizatorii înregistraţi au avut posibilitatea să aleagă o singură opţiune, eventual, să argumenteze opţiunea făcută. Disputa a fost relativ aprinsă, iar argumentele au fost convingătoare. Astfel, dintre cei care citeau des cărţi pe calculator o făceau din următoarele motive:

Utilizatorii aveau nevoie de căutare pe text, indexare etc., dar citeau pe calculator foarte rar, aproape niciodată, o carte de la început până la sfârşit, ei preferând să cumpere cartea sau să o tipărească, argumentul fiind până la urmă fiziologic : „O carte pe hârtie este relaxantă. Un monitor oboseşte.”

Textul electronic este foarte util pentru învăţat şi înţeles, când înveţi singur (poţi să faci rapid corelaţii între diverse texte, poţi să cauţi referinţe rapid pe Internet). Este obositor dacă vrei să „toceşti” (asta de obicei se face prin citire repetată) sau în general dacă ai de gând să citeşti ore în şir.

Un alt argument în favoarea cărţii electronice a fost acela că fiind în format digital, cartea  nu se distruge, nu se uzează. Cel mai mare dezavantaj al cărţilor electronice a fost considerat a fi lipsa portabilităţii acestora, chestiune care în timp a fost rezolvată prin apariţia device-urilor de tip palm-pad, a eReader-elor sau a smart-phone-urilor.

Cititorii mai conservatori au adus argumente împotriva cărţii electronice, invocând motivul că „a citi cu adevărat implică și „procesul” de a avea cartea în mână, e mult mai plăcut aşa. În plus, cărţile electronice sunt incomode. Şi apoi, de ce să extindem aria Internetului şi la capitolul cărţi? Ele au fost făcute din hârtie, pentru a le putea deține. Am încercat să citesc cărţi electronice, dar de fiecare dată simţeam că lipsește vraja aceea care te cuprinde atunci când ţii în braţe o carte adevărată…”

Această părere a fost elegant combătută de către un alt participant la discuţie:

„Ce nu-mi place la cărţile pe hârtie e că nu pot să măresc dimensiunea fonturilor şi să citesc de la distanţă, ar mai fi lipsa funcţiei de căutare în text, lipsa highlight-ului, a  hiperlegăturilor. Depinde de monitor (trebuie „refresh” cel puțin 85 Hz) cât de odihnitor e să citesti, eu prefer cartea pe întreg ecranul monitorului, să dau scaunul pe spate şi să măresc înălţimea fontului,  dacă e nevoie. Ar fi foarte frumos dacă ar exista un dispozitiv pentru citit cărti electronice la fel de popular cum e i-pod pentru muzică, poate peste 30 ani vom putea să cumpărăm cărti cu câţiva dolari de oriunde din lume, dacă avem acces la Internet. Eu personal am aproximativ 200  de cărţi în aproximativ 400 GB; „e-books”-urile au prea multe avantaje, sunt mult mai flexibile decât cărţile clasice, nu e nevoie să omori copaci pentru hârtie. Ar fi frumos dacă în viitor, când publicaţiile electronice vor domina, fiecare autor îşi va vinde cărţile pe Internet, în format digital, la preţ redus, pentru reducerea costurilor de  publicare şi pentru mărirea profitului.”

Evident, ca la orice sondare, există şi utilizatori neutri, părerea lor fiind exprimată în cele ce urmează: „rar citesc aşa… e foarte obositor să urmărești pe ecran rândul… cel puţin pentru mine aşa este… dar am ajuns şi la situaţii în care aveam ceva de citit, de pe o zi pe alta şi nu aveam timp să mă duc la bibliotecă, sau mă duceam şi nu găseam volumul la bibliotecă… iar, cărţile virtuale pot fi procurate cu un mic efort, printr-o simplă căutare pe Internet. Pe de altă parte, cărţile bune sunt foarte scumpe şi puţini şi le pot permite; cărţile electronice sunt foarte obositoare, cum ai putea sta întins pe canapea, cu o cafea alături şi… o carte electronică în mână?”

Studii recente  au scos în evidenţă faptul că cititul pe calculator este dificil pentru că noi nu am fost obişnuiţi cu asta, şi dacă am fi obişnuiţi mai de mici ni s-ar părea natural. Ar fi interesant să nu se ignore posibilitatea ca în viitor, cărțile digitale să se ajungă a fi citite simplu, natural, fără dificultăţi, fără preconcepţii.

Rezultatul sondajului de opinie „Citiți cărți electronice?” este:
Da, frecvent (29,27%)
Rar (15,45%)
Numai fragmente. Dacă vreau să citesc serios tipăresc sau cumpăr cartea (37,40%)
Nu, niciodată (17,89%)

Conform acestor rezultate, este evident că fenomenul cărţilor electronice ia amploare, dar cartea tipărită nu va dispărea în curând. Discuția rămâne deschisă. Sondajul de opinie a fost lansat în 2005. Suntem în 2012. Aproape toate sugestiile, dorințele și visele adepților „ebook”-urilor au devenit realitate. Avea dreptate Umberto Eco: “Nu sperați că veți scăpa de cărți!”  Sunt doar la un click distanță de noi. ^-^

Bibliografie:

http://www.humanitas.ro/files/media/nu-sperati-ca-veti-scapa.pdf
http://www.cerceteaza.com/curiozitati-obiecte/curiozitati-diverse-istoria-tiparului/
http://www.comanescu.ro/iluminatii-si-tipar-la-doua-culori-gutenberg-a-incercat.html
http://www.bucurestiivechisinoi.ro/2012/01/gutenberg-a-inventat-tiparul-cu-78-de-ani-mai-tarziu-decat-coreenii/
http://bjarges.ro/download/2004%20tiparul.pdf
http://www.mihaibaboi.com/carte-tiparita-sau-e-book-mai-este-de-actualitate-print-ul/
http://book.pressbooks.com/table-of-contents