Despre transdisciplinaritate în practica școlară. Avantaje, provocări, limite

Transdisciplinaritatea este, alături de interdisciplinaritate, intradisciplinaritate, pluridisciplinaritate și abordarea modulară, o formă de abordare a conținuturilor învățării care prezintă o serie de avantaje și dezavantaje. În esență, se poate spune că transdisciplinaritatea vizează unitatea cunoașterii, transgresarea acesteia dincolo, între și înauntrul disciplinelor școlare. Chiar dacă se deosebește de celelalte, transdisciplinaritatea este complementară lor. Obiectivele învățării transdisciplinare vizează dezvoltarea armonioasă, integrală, a personalității elevilor, respectiv formarea lor în spiritul responsabilității sociale. Transdisciplinaritatea are ca intrări nu materia, ci demersurile intelectuale, psihomotorii și afective ale elevilor.

În cadrul sistemului tradițional de educație, învățarea se bazează pe transmiterea cunoștințelor fiecărei discipline separat. Teoretic, disciplinele nu urmăresc să se completeze reciproc, ci fiecare oferă o viziune individuală a realității, viziune care nu este însă niciodată completă. Învățământul superior aduce cu sine o hiperspecializare a individului, care ajunge să știe multe, probabil totul, despre un anumit subiect, fără să fie interesat prea mult de restul cunoștințelor și de domeniul cărora acestea le aparțin.

Transdisciplinaritatea deschide porți spre noi scenarii de inovație didactică, care stimulează numeroasle potențialități ale elevilor și care îi pregătește deplin pentru viață, pentru realitățile pe care le vor descoperi, prețui și transforma în viitor.

Numeroase sisteme de educație au optat pentru o abordare integrată a curriculumului, una dintre cele mai des întâlnite forme de integrare fiind organizarea disciplinelor pe arii curriculare, pornind de la premisa că există o serie de competențe generale comune unui grup de discipline. În afara disciplinelor clasice, în unele țări ca Norvegia și Suedia, s-a trecut demult la introducerea unor teme transversale, la lucrul pe proiecte, la intersecția în curriculum a unor noi dimensiuni ale educației, ca de exemplu Educația pentru mediu sau Educația pentru drepturile omului. Ca expresie a acestei integrări, temele cross-curriculare sunt unități de studiu care permit explorarea unor probleme semnificative ale lumii reale, relevante pentru viața de zi cu zi. De remarcat este că proiectarea interdisciplinară sau transdisciplinară nu a condus la desființarea disciplinelor. Consecințele majore pentru curriculum au fost însă centrarea pe activități integrate de tipul proiectelor, relaționările între concepte, fenomene, procese din domenii diferite, corelarea rezultatelor învățării cu situațiile din viața cotidiană. Astfel, unitățile tematice, conceptele sau problemele au devenit principiile organizatorice ale curriculum-ului.

Evoluția firească a învățământului oricărui stat dezvoltat, din orice societate modernă, trebuie așadar să țină seama de avantajele unei învățări transdisciplinare, să ia în considerare ceea ce va ști elevul să facă în urma unui astfel de demers didactic: să interpreteze, să analizeze, să formuleze, să exprime opinii personale, să utilizeze informația în scopul rezolvării unor probleme, să identifice și să soluționeze probleme. Deoarece activitățile transdisciplinare au caracteristici specifice care contribuie la formarea și dezvoltarea unor competențe de tip integrator, cu grad mare de generalitate, ele trebuie să facă parte, într-o măsură mare, dar echilibrată, din ansamblul experiențelor de predare și învățare din școala românească.

Orientându-se după principiile învățământului european, învățământul românesc se raportează încă la tradițiile școlii autohtone, oferindu-i unitate în diversitate. Învățământul românesc, în evoluția sa, este însă corelat cu obiectivul de aliniere a politicilor educaționale proprii la cele europene și mondiale, prin continua reformă experimentată după 1990 a învățământului obligatoriu. În acest sens, principalele finalități ale politicii noastre educaționale subscriu celor europene și vizează: egalitatea reală  a șanselor, asigurarea educației de bază pentru toți, promovarea concomitentă a stabilității și a schimbării sociale, pregătirea copiilor pentru viața adultă și activă, pentru timpul liber, pentru familie și societate, pregătirea și motivarea copiilor pentru continuitatea învățării într-o lume în schimbare.

Privind lucrurile realist, în lumina provocărilor generate de pandemia ultimilor ani și a insuccesului sistemului de educație din țara noastră de a asigura egalitatea de șanse și un învățământ on-line echitabil, putem afirma că învățământul românesc nu este încă în totalitate pregătit să răspundă noilor exigențe impuse de lumea în care trăim și nici schimbărilor de esență pe care le aduce noul secol pe mapamond.

Totuși, trebuie remarcate și progresele care s-au făcut în ultimii ani în direcția comutării  accentului de pe latura informativă a procesului educativ spre cea formativă, a pregătirii secvențiale și integrate pe discipline școlare, a armonizării laturii cognitive a persoanei cu cea afectivă, atitudinală și comportamentală. Deși tradițional, în sistemul românesc de învățământ predomină abordarea monodisciplinară, sesizăm acum mai des ca înainte influențele pluridisciplinare și chiar transdisciplinare, în cazul disciplinelor care alcătuiesc curriculumul la decizia școlii, respectiv opționalele integrate . Metodele moderne de predare câștigă tot mai mult teren, cu scopul de a-i implica activ pe elevi în propriul proces de formare și dezvoltare, accentul s-a mutat înspre formarea de competențe la aceștia, mai degrabă decât transmiterea unor informații și cunoștințe pur teoretice, iar noile discipline școlare sunt gândite în așa fel încât să antreneze nu doar colaborarea dintre profesorii care predau diferite discipline, ci și formarea la elevi a competențelor transversale și utilizarea metodelor și experiențelor dobândite la diferite materii sau chiar în afara școlii. Cu alte cuvinte, s-a creat, cel puțin parțial, contextul unei abordări transdisciplinare, profesorului vizionar fiindu-i asigurat cadrul pentru inovație, comunicare transdisciplinară, experiment și ieșire din canoane.

Literatura de specialitate, lucrările de metodică a predării diferitelor obiecte de studiu, precum și sugestiile metodologice care însoțesc fiecare programă la o disciplină școlară, fac referire la metode de predare inovative, moderne, transdisciplinare. Se prezintă adesea avantajele învățării transdisciplinare, iar mai rar se oferă și modele de activități și teme care pot fi abordate transdisciplinar.

Concluzionând, putem afirma că marea provocare în ce privește diversificarea abordărilor transdisciplinare în învățământul românesc este capacitatea dascălilor de a se adapta din mers unei lumi în schimbare și de a inova, într-un context legislativ complicat, instabil, într-un sistem care de cele mai multe ori nu este de partea lor sau a binelui suprem al copilului. Fără a ne plânge și fără a căuta scuze, considerăm că responsabilitatea cade în primul rând pe umerii celor care sunt la catedră, a celor care înțeleg de aproape și dinăuntru care sunt necesitățile reale ale elevilor și care este calea de urmat pentru progresul individual al fiecărui discipol în parte. Din partea profesorilor se așteaptă propuneri pentru noile programe școlare, profesorii sunt cei care au posibilitatea de a propune și proiecta discipline opționale, profesorii se pot asocia pentru a genera și aplica proiecte educaționale inovative la nivelul școlii sau al comunității, și tot ei gestionează parțial timpul liber al elevilor prin propuneri atrăgătoare de activități extracurriculare.

Astfel, pentru ca învățarea transdisciplinară să capete teren și să se impună ca alternativă viabilă a monodisciplinarității, este nevoie de talent și vocație pentru profesia de dascăl. De asemenea, profesorii trebuie să dețină cunoștințe pedagogice, specifice disciplinei pe care o predau și cunoștințe de metodică. În mod cert, putem face îmbunătățiri în ceea ce privește comunicarea transdisciplinară și aplecarea spre domeniile din imediata vecinătate a pregătirii noastre, iar dacă încă nu știm, trebuie să învățăm să folosim informațiile și rezultatele științei pentru o dezvoltare transdisciplinară a elevilor noștri, astfel încât aceștia să devină oameni adaptați în societatea de mâine. În plus, pe lângă obiectivul de a dezvolta la elevi abilități de comunicare a mesajului specific, științific, ar trebui să stăpânim arta de a stimula atitudini pozitive, de respect, considerație și interes activ față de alte științe, față de alte domenii ale cunoașterii și față de instrumentarul de metode și achiziții ale acestora.

Bibliografie

Programa școlară propusă de asociația VeDem Just pentru materia opțională Educație Juridică, 30.09.2021, URL:  educatiejuridica.ro/ghiduri/, pagină consultată în 7.01.2022.

Programe școlare pentru clasa a IX-a, Ciclul inferior al liceului, Istorie, București, 2004, aprobată prin Ordin al ministrului educației, cercetării și tineretului 3458/09.03.2004.