Dezvoltarea personală a preșcolarului

Grădinița introduce copilul într-o colectivitate care începe prin a fi un grup neorganizat şi are menirea de a contribui la dezvoltarea lui psihică şi mai ales la dezvoltarea identității şi a identificării cu modele sociale mai complexe şi mai socializate. Educatoarea valorifică experiența concretă a copilului şi integrează strategii didactice pentru a-l ajuta pe acesta să devină un adult echilibrat. Pentru aceasta e nevoie să-l învățăm cât mai de devreme să gândească pozitiv și să înfrunte provocările vieții, să aibă încredere în propriile forțe, să depășească eșecurile și să încerce din nou, să își îmbunătățească echilibrul mental și emoțional.

Înainte de a prezenta exemple de bună practică privind dezvoltarea personală a copilului preșcolar prin intermediul poveștilor cred că este necesar să delimităm înțelesul cuvintelor,, dezvoltarea personală”. Ne întrebăm ce înseamnă deci “dezvoltare personală”? În DEX găsim, pentru „dezvoltare”, acțiunea de a se dezvolta și rezultatul ei, iar în dicționarul pentru sinonime: creștere, evoluție, progres, curs, extindere. Dacă mă refer la dezvoltarea personală a copilului preșcolar, mă gândesc desigur la activităţile de învăţare care au ca scop dezvoltarea capacităţii copilului de a se autocunoaşte şi de a-şi exprima într-o manieră pozitivă interesele, aptitudinile, trăirile personale, abilităţile de relaţionare şi comunicare, reflecţiile cu privire la învăţare, dezvoltarea personala înseamnă până la urmă a te cunoaște, astfel încât să te schimbi în mod conștient.

Poți cultiva inteligența emoțională pentru a încuraja dezvoltarea copiilor – aceștia au capacitatea de a-și însuși abilitățile inteligenței emoționale, cu sprijinul adulților din jurul lor! Copiii au nevoie de ajutor pentru a-și identifica în mod corect emoțiile. Dezvoltarea vocabularului în acest sens, derivată din etichetarea unor emoții precum „vesel”, „trist”, „supărat”, „nervos”, „dezamăgit”. Cunoașterea acestora se va reflecta în capacitatea lor dea și le exprima cât mai specific.

Jocurile „Dă mai departe emoția!”, ” Ridică emoția!”, „Atinge emoția!” îl pot ajuta foarte bine să-și identifice emoțiile, să le introducă în vocabularul emoțiilor, să le imite. Pentru realizarea jocului, este nevoie de cartonașe cu emoții. Copiii sunt așezați în cerc, vor lua fiecare cartonaș și îl vor da copilului din dreapta. Spun „zâmbește!” atunci când dau mai departe cartonașul care exprimă bucurie. Jucătorii pasează fiecare carte și exprimă emoția reprezentată pe ea, după ce a fost verbalizată de cel care o dă mai departe. Jocul poate continua cerând acestora să atingă cartonașul cu emoția solicitată, de exemplu: bucurie. Se poate desemna câte un coordonator de joc pentru fiecare tură de emoții. La final, toți copiii vor trage un cartonaș cu o emoție. Conducătorul de joc va striga „ridică-te…nervos!”. Persoana care are înmână cartonașul cu această emoție se va ridica nervos. Și așa mai departe până când fiecare va prezenta cartonașul său. Exercițiul încurajează copilul să recunoască diferite emoții și să le imite. Suntem tentați uneori să minimalizăm sentimentele unui copil, spunându-i că nu e mare lucru, fapt care i-ar invalida emoțiile. De aceea, este important să îi comunicăm că înțelegem prin ce trece, că este normal ca anumite evenimente să îi provoace anumite stări, să îi confirmăm că nimic din ceea ce simte nu este greșit.

Dovedirea empatiei? Cum să predăm empatie copiilor? Primul pas în învățarea unui copil de a fi empatic este de a arăta empatie față de el sau ea. Când este mic, acesta învăță prin observația persoanelor în vârstă (învățătură vicarială). Prin urmare, dacă văd că ne comportăm cu alții, luând în considerare emoțiile lor, sigur fac același lucru cu cercul lor de prieteni, la școală, în parc. Pune-te în papucii celuilalt! Este un alt joc simplu de a exersa capacitatea de a ne pune în locul altora. Se așază toți copiii într-un cerc și se așază pe papucii celui din dreapta lor. În acest fel, simbolizăm expresia „pune-te în pantofii celuilalt”. Fiecare copil va trebui să răspundă la întrebările care i se adresează , dar va trebui să răspundă în funcție de ceea ce crede că ar spune colegul său. Educatoarea trebuie să-și asume rolul de model (și nu numai ea), este important să fie un exemplu pentru el și să îi explice de ce anumite comportamente sunt indezirabile șipot fi înlocuite cu succes cu alte tactici de exprimare. De exemplu, atunci când este furios, să își deseneze emoțiile, în loc să le exprime foarte vocal, să împingă cu mânuțele într-un zid imaginar. Astfel, nu îl inhibăm în a se exprima, ci doar îi oferim o alternativă. Întrebări ca: Ce ai simțit când…..? De ce nu-ți place…? îl va ajuta să recunoască emoția, să o valideze și să o folosească în mod constructiv.

E important ca un copil să știe să își canalizeze energia în a căuta soluții pentru problemele pe care le are. Activitățile de dezvoltare personală în perioada (3-6/7 ani), includ rutinele, tranziţiile şi activităţile opţionale. Rutinele sunt activităţile-reper după care se derulează întreaga activitate a zilei. Ele acoperă nevoile de bază ale copilului şi contribuie la dezvoltarea globală a acestuia. Rutinele înglobează, de fapt, activităţi de tipul: sosirea copilului, întâlnirea de dimineață, micul dejun, igiena şi se disting prin faptul că se repetă zilnic, la intervale aproximativ stabile, cu aproape aceleași conținuturi.

Autocunoaşterea, stima de sine, imaginea de sine se pot construi și exersa prin jocuri precum: Fă ca mine, Cât e de greu, Cine sunt eu/ cine eşti tu?, Sunt creativ!, Fluturaşul, Etichete bune, etichete rele; Inimioară de preşcolar. Dezvoltarea abilităților de comunicare – comunicare asertivă este esențială deoarece îl ajută pe copil să își exprime gândurile, ideile, opiniile și sentimentele într-un mod respectuos, care nu încalcă drepturile celorlalți. Învață să spună nu fără să deranjeze pe cei din jur în jocuri în diade de tipul: Cum salut?; Cum spun mulțumesc?; Cum cer iertare?; Cum mă împac cu prietenul meu?; Unele secrete nu trebuie păstrate niciodată…, în cine pot avea încredere?; Comunic în oglindă; Ce ţie nu-ţi place, altuia nu face!; Mima (comunicarea verbală şi non-verbală a propriilor trăiri şi sentimente), Suntem toleranţi; Azi mi s-a întâmplat…; Cum v-ați simți dacă cineva v-ar spune…?, Cum să fac surprize celor dragi.

„Copiii învaţă mai bine atunci când sunt într-un climat socio-afectiv sigur, când relaţionează plăcut cu părinţii, cu educatorii şi cu ceilalţi din jurul lor”. (John Bennet, UNESCO, 2004)

Bibliografie
1. Daniel Goleman, Inteligența emoțională, Editura: Curtea Veche Publishing, 2018
2. Curriculum pentru educația timpurie 2019
3. Breben S., Ruiu G., Gongea E., Fulga M., Metode interactive de grup, Ghid metodic, Ed. Arves 2002.
4. Oprea Crenguţa L., Pegagogie. Alternative metodologice interactive, Ed. Universităţii din Bucureşti, Bucureşti 2003.
5. Zig Zigler, Putem creşte copii buni într-o lume negativă!, Ed. Curtea Veche Publishing, 2000