Dificultăți în predarea limbii române vorbitorilor de alte limbi

Limba română este limbă maternă pentru vorbitori atât din interiorul granițelor României, cât și din afara lor, dar si limbă oficială a statului român. Odată cu aderarea României la Uniunea Europeană în anul 2007, limba română s-a alăturat grupului celor 23 de limbi comunitare oficiale. Desigur, noul context economic și social a făcut să apară un interes al unor cetățeni ale altor state, vorbitori de alte limbi, de a învăța limba noastră pentru o mai bună comunicare cu partenerii români cu care vin în contact.
Articolul își propune să facă o scurtă trecere în revistă a principalelor probleme pe care le ridică predarea și învățarea limbii române către și de către cei pentru care limba română este limbă secundară sau limbă străină.

Se impune să facem, astfel, deosebirea între limbă maternă, limbă secundară și limbă străină. În termeni generali, ne referim la limba maternă sau L1 atunci când vorbim despre limba pe care un individ și-o însușește încă de la naștere și pe care o stăpânește cel mai bine. Pentru persoanele de etnie română, limba română este, astfel, limbă maternă. În același timp, pentru persoanele de alte etnii (maghiară, germană etc.) care trăiesc în România, ea este limbă secundară sau L2 deoarece ea este cel mai adesea învățată sau achiziționată după limba maternă și în alt context decât cel familial. Pentru cetățenii străini care doresc să învețe limba română, aceasta este limbă străină.

Atât pentru cei care folosesc limba română ca limbă secundară, cât și pentru cei care o studiază ca limbă străină, pot apărea o serie de dificultăți ce țin de structura gramaticală specifică.

O primă piedică poate fi reprezentată chiar de sistemul fonetic al limbii române deoarece aici avem câteva sunete (și litere) specifice limbii noastre. Ele sunt reprezentate de ă, î, ș, ț. Pentru unele din acestea se pot stabili asociații cu unele sunete din limba nativă a celui care învață pentru a-i facilita, în acest fel, însușirea și recunoașterea acestora.
Astfel, pentru învățarea lui ă, putem asocia cu articolul hotărât din limba engleză a sau an, în timp ce pentru ș și ț se pot da ca exemple cuvintele englezești she, sheat, shine, tsar.
Mai greu este cu sunetul redat de litera î întrucât acest sunet nu are corespondent în alte limbi europene.

O altă problemă o reprezintă  accentul, deoarece în limba română, spre deosebire de alte limbi, poziția accentului variază. Acesta poate sta la începutul, la mijlocul sau la sfârșitul cuvântului fără să fie vreo regulă precisă în acest sens.

Problematică este și înțelegerea flexiunii verbale și a celei nominale. Cuvântul în limba română își schimbă forma foarte mult și asistăm la alternanțe fonetice care sunt relativ greu de explicat și foarte greu de înțeles: eu mănânc/ noi mâncăm.

La nivel morfologic, am observat probleme în înțelegerea acordului în gen a adjectivului cu substantivul în cazul vorbitorilor de limbi unde acesta nu există. Astfel, este foarte plauzibil ca ei să spună, spre exemplu, „Soțul este frumoasă.” sau „ E frumoasă iepurele?”, repetăm tocmai pentru că în limba nativă nu există acest acord.

Ca sugestii metodologice, evident, ne axăm pe pornirea de la elementele de bază către cele complexe în învățarea limbii române, în baza principiului cercurilor concentrice, pentru a se obține un fond minim bine fixat pe care apoi să se poată preda elemente mai complexe de gramatică și vocabular.
Metoda exercițiului am observat a fi cea mai eficientă: exerciții de identificare a formelor corecte, exerciții de traducere și de retroversiune, de completare a spațiilor libere cu formele potrivite, exerciții de stabilire a oridinii cuvintelor în propoziție etc.
În cazul în care învățarea limbii române se face sub directa îndrumare a profesorului, este evidentă opțiunea pentru metoda conversației.

Nu trebuie uitat faptul că învățarea limbii române este o poartă importantă spre cunoașterea culturii române.