Diriginți și… diriginți

Cantitativ, ora de consiliere aproape că nici nu se vede dintre multele obiecte din orarul unei şcoli. Ca importanţă însă, consilierea ar trebui să se ia la întrecere cu toate celelalte materii şi să emită pretenţii. Prin consiliere îşi dau mâna ştiinţele umaniste cu ştiinţele exacte pentru a-l pune pe cel ce bate la porţile afirmării în faţa uriaşului exemplu al efortului uman întru împlinirea creatoare; şi tot consilierea îi oferă calea culturală a depăşirii condiţiei de om. Aceasta se întâmplă când frământările colectivului de elevi găsesc audienţă maximă la diriginte, când întâlnirile acestuia cu copiii, mai mari ori mai mici, nu sunt doar didactice, reducându-se doar la orele de program.

Rolul profesorului diriginte este acela de a conduce, a îndruma şi de a supraveghea o clasă de elevi. Ora de consiliere este activitatea la clasă în care are loc în mod special această îndrumare. Parteneriatul şi negocierea sunt necesare nu numai pentru a asigura un control eficient al clasei, dar şi pentru implicarea elevilor într-un exerciţiu esenţial al democraţiei: alegerea şi acceptarea responsabilităţii pentru alegerea făcută.

În privinţa desfăşurării orelor de consiliere, personal, am putut constata câteva atitudini distincte şi mai ales o topologie a personalităţii dirigintelui:

Dirigintele responsabil – este cel care are o riguroasă planificare a temelor; variate şi interesante, întotdeauna bine pregătite, pe baza unei informări şi a unei culturi generale solide. Desfăşurarea orelor sale are o curbă ascendentă în sensul că elevii participă la discuţii ce au un efect benefic asupra evoluţiei lor. Atmosfera în astfel de ore este caldă iar prezenţa dirigintelui este dorită. Încrederea reciprocă se instalează la puţină vreme, copiii se joacă împreună şi se ajută unii pe alţii ca nişte adevăraţi camarazi. Efortul de reabilitare şi izbândă a unuia se transformă în zi de sărbătoare, pentru că sunt observate şi apreciate.

Dirigintele formalist – este corect în planificare, dar dezbaterea temei planificate o epuizează în câteva minute ori nici nu o mai face, alocând timpul pentru materia pe care o predă. Urmarea este că se produce destul de repede o stratificare a clasei, dominată de cei buni, unii din aceştia devenind adevărate vedete, în detrimentul celor ce nu pot ţine pasul cu primii. „Incompetenţii” rămân singuri, iar viaţa grupului se reduce la urmărirea succesului cu orice preţ.

Dirigintele evazionist – este cel care îşi întocmeşte planificarea cu teme potrivite sau mai puţin potrivite pentru clasă, fără să mai ţină seama de ele după aceea şi nu face nici un efort în vederea cunoaşterii elevilor. Rar iese din această inerţie şi asta se întâmplă când este asistat de director sau are lecţie deschisă. Elevii sunt primii care sesizează diferenţa dintre orele platonice când sunt numai cu dirigintele şi ora asistată.

Dirigintele neputincios – este dezinteresat şi îi lipseşte chiar puterea de analiză şi sinteză, îi este greu să facă şi o planificare. Lecţiile au un aspect eterogen cu ,,de toate pentru toţi”. Această manifestare dezordonată a dirigintelui aduce cu sine o reacţie pe potrivă a elevilor care devin indisciplinaţi sau doar stimulează aspecte de indisciplină punându-l pe diriginte în faţa a tot felul de cazuri spre a fi rezolvate. Dar nu-l lasă nici să le rezolve, pentru că aduc noi date, contradictorii, se amuză copios de situaţiile relatate şi sunt de-a dreptul fericiţi că fac ce vor în clasă. Grav, este că aceşti diriginţi, prin vina lor, creează lideri negativi, capabili să ţină sub „teroare” colegii iar urmările pot fi imprevizibile.

Dirigintele absent – este omul egocentric, pentru care ceilalţi există în raport cu interesele lui. Gândurile sale rar se intersectează cu cele ale elevilor, iar orele, indiferent care, reprezintă un fel de corvoadă. Profită de orice ocazie de a se sustrage de la obligaţiile sale, ca diriginte fiind aproape inexistent. Clasa de elevi se dezechilibrează, are loc un fenomen de centrifugare puternic, fiecare elev îşi caută un sfetnic propriu.
Modelul ideal de diriginte este cel responsabil (caracterizat la început) care devine prieten cu toţi elevii clasei, care se face respectat şi capătă încrederea copiilor, care ştie să instaureze un climat de încredere şi respect, care este în stare să-şi lase necazurile la uşa clasei.

O oră de consiliere comportă un volum de muncă destul de mare, mai ales în întocmirea proiectului de lecţie; trebuie să fie o reflectare a obiectivelor generale ale educaţiei şi a obiectivelor specifice. Feedback-ul, folosit de către profesori în strategia învăţării, e un parametru tot atât de eficient şi în realizarea obiectivelor educaţionale. Din punctul meu de vedere, a fi diriginte înseamnă în primul rând cunoaşterea elevilor, că în faţa mea se află un tânăr, care trebuie cunoscut pe interior, să văd ce îl pasionează, ce îl interesează, ce ar vrea să devină în viaţă. După aceea, încerc să mi-l apropii, pentru a se crea o legătură profundă. De multe ori profesorul diriginte se transformă pentru elevi în dresor care îi ceartă, îi dădăceşte. Nu pentru orice lucru sau gest elevul trebuie apostrofat în faţa clasei, fiind pus în inferioritate faţă de colegii lui. Trebuie ţinut seama că în faţa noastră se află un tânăr în formare care trebuie tratat cu toată consideraţia, că orice tânăr are dificultăţi, fie acestea familiale (trăieşte într-o atmosferă conflictuală – unul din părinţi este vicios sau chiar amândoi), financiare, din partea unor profesori sau a altor adulţi.

Un cadru didactic care se respectă nu va spune niciodată unui elev „eşti prost”, „n-ai să ajungi niciodată…”, sau „n-ai să faci nimic în viaţă”. Am să exemplific cu cazul lui Einstein, despre care se spune că a fost slab la matematică, dar care a evoluat pe traiectoria binecunoscută. Oamenii nu sunt egali, unii au o evoluţie lentă, dar continuă, ceea ce consider un lucru pozitiv, faţă de alţii care se „coc” devreme şi rămân acolo.

În concluzie, profesorul consilier reprezintă:

• un evaluator credibil şi eficient al personalităţii elevilor;
• un om care comunică uşor, care ştie să asculte, să fie pătrunzător, să impună respect, să cunoască în detaliu fiecare elev, să-l ajute să se autocunoască;
• un partener în educaţie, care acceptă să fie şi el evaluat;
• un educator competent, cu abilităţi de consiliere, care poate genera stiluri de viaţă adecvate structurii fiecăruia;
• un profesor care are statut şi putere de influenţare, care îşi asumă riscuri, care produce, agreează şi suportă schimbarea, se implică, este inventiv în găsirea soluţiilor, un om cu umor, cu bună dispoziţie şi mobilitate în abordarea problemelor.

Ora de consiliere va sta tot timpul atât sub semnul căutării spre a împlini condiţia umană a fiecărui elev.

Bibliografie:
Elena Joiţa, Management educaţional. Profesorul manager: roluri şi metodologie, Editura Polirom, Iaşi, 2000
Emil Stan, Managementul clasei, Editura Institutul European, Iaşi, 2009.