Distresul, o problemă a cadrelor didactice

În principiu, distresul poate fi provocator – în anumite momente avem nevoie de un anume nivel de stimulare sau inhibiție prin reacție la factori din exterior. Nivelurile moderate de stres sunt raportate la reacțiile emoționale funcționale, mecanisme adecvate de coping și resursele psihofizice avute la dispoziție. Stresul poate deveni însă o problemă gravă dacă generează emoții disfuncționale, augmentate din cauza nivelurilor foarte înalte de anxietate.

Majoritatea studiilor relevă un nivel mare de stres, cu nuanțe notabile în funcție de tipurile de personalitate a cadrelor didactice, de capacitatea personală de a face față situațiilor educaționale, susțin Herman, Hickmon-Rosa, Reinke (2018). Stresul, epuizarea împiedică capacitatea profesorului de a aplica strategii eficiente de gestionare a comportamentului necesare pentru a reduce comportamentul neadecvat al elevilor. Rezultatele cercetărilor indică faptul că depersonalizarea și percepția nivelului redus al realizărilor personale sunt corelate moderat cu comportamentul indezirabil al elevilor. De asemenea, nivelul clasei, vârsta profesorului, țara, contribuie la variația stării de epuizare emoțională a profesorilor. De aceea, eforturile de prevenire și intervenție la nivelul managementului clasei și managementului stresului ar trebui considerate prioritare.

Supraîncărcarea cu informații și cu sarcini administrative, schimbările permanente în legislație, planuri cadru, programe curriculare, metodologii pentru examene, manuale și proceduri complică și împiedică gestionarea eficientă în proiectarea actului didactic – la acestea se adaugă procrastinarea, gradul de cooperare cu beneficiarii direcți și indirecți ai educației și, nu în ultimul rând, comunicarea deficitară sau amânarea acestei comunicări cu specialiștii în educație. Mai mult, exigențele provocate de schimbări sociale și tehnologice, precum și transformările instituționale pot avea efecte negative asupra stresului profesional al cadrului didactic. Astfel, devine prioritară înțelegerea reacțiilor la stres și a strategiilor de coping, valorificarea resurselor externe, dar mai ales mobilizarea resurselor interne precum stima de sine, autoeficacitatea și resurse cognitive.

O cercetare din 2020, din SUA, realizată la Universitatea Missouri, prezintă faptul că există o asociere a stresului cu pattern-urile de confruntare emoțională ale profesorilor care predau la gimnaziu. 102 profesori au identificat cu un risc ridicat de confruntare cu încărcătură emoțională (66%). Astfel stresul profesorilor este corelat de cele mai multe ori cu un deficit/ insuficiență la nivelul percepției propriei eficacități profesionale, având  ca fundament gestionarea slabă a clasei de elevi și rezultatele scăzute, cu efecte care duc la simptome depresive (Keith C. Herman, Colleen).

Profesorii interacționează cu mai multe grupuri de elevi, părinți, profesori, manageri. Actul didactic desfășurat în clasă și responsabilitatea resimțită pentru succesul în învățare, nevoia centrării pe nevoile individuale ale elevilor și ale părinților, în anumite condiții foarte probabile, sunt potențiale surse de stres. Profesorii raportează ca factori stresori specifici în timpul lecției întreruperile, creșterea așteptărilor și motivațiilor elevilor, precum și nevoia de diferențiere a instruirii. Oricum, confruntarea cu situațiile curente și tendința de a internaliza și de a somatiza disonanțele sunt interpretate diferit de către fiecare profesor, în funcție de experiența de viață, de starea emoțională, cognitivă și, nu în ultimul rând, de vulnerabilitatea fiziologică.

Stresul, epuizarea limitează capacitatea profesorului de a aplica strategii eficiente de gestionare a situațiilor și de reducere a comportamentului inadecvat al elevilor.

Stresul este o stare normală şi necesară a vieţii, experimentată de fiecare individ, poate să ofere un disconfort temporar, pe un termen lung cu diverse consecințe. În funcție de cantitatea de stres experimentată si de potențialitățile de personalitate putem recepta stresul ca o provocare sau ca o tensiune. Adaptarea constituie condiția fundamentală a supraviețuirii ființelor vii în natură și societate (Stănculescu, 2015).

Fenomenul de stres este ambivalent: ca valență pozitivă – eustres – poate fi un stimul spre a atinge noi scopuri, dar ca valență negativă – distres – poate scăpa de sub control și întrece limitele stimulării motivante, având  consecințe nedorite, începând cu sănătatea persoanei până la modificarea stilului de viață spre unul precar. Prezența acestei valențe negative are ca efect sindromul burnout – „epuizare emoțională asociată cu atitudine negativă”, subliniază Luchian și colaboratorii (2011).

Ca propunere de strategie reglatorie, mindfulness-ul este un mod natural de conștiință, conștientizare și focalizare a atenției, necesar cadrelor didactice pentru o gestionare eficientă a distresului afectiv (Bishop et al., 2004; Chambers, Gullone, & Allen, 2009).

Bibliografie
1. Keith C. Herman, Sara L. Prewitt, Colleen L. Eddy, Alyson Savale, Wendy M. Reinke  ( 2020) Profiles of middle school teacher stress and coping: Concurrent and prospective correlates. Journal of School Psychology78: 54 doi: 10.1016/j.jsp.2019.11.003
2. Stănculescu, E, (2015)  Managementul stresului în mediul educațional, Ed. Universitară, București,
3. Luchian O., Parvu B., Derscariu C., Enculescu C., Manu M., Anton C. (2010)  Stresul în muncă. Bucureşti.
4. Chambers, R., Gullone, E. and Allen, N.B. (2009) Mindful Emotion Regulation: An Integrative Review. Clinical Psychology Review, 29, 560-572.
dx.doi.org/10.1016/j.cpr.2009.06.005
5. Bishop SR, Lau M, Shapiro S, Carlson L, Anderson ND, Carmody J, Devins G. (2004) Mindfulness: A proposed operational definition. Clinical Psychology: Science and Practice. 2004;11:230–241.
6. Herman, Hickmon-Rosa, Reinke, (2018) Empirically Derived Profiles of Teacher Stress, Burnout, Self-Efficacy and Coping and Associated Student Outcomes  Journal of Positive Behavior Interventions 20(6): 109830071773206 doi:10.1177/1098300717732066