Educație parentală – necesitate și o nouă abordare

Articolul prezintă necesitatea educației parentale datorata evoluției societății, părinților preocupați de serviciu. Oferă sugestii privind modalitățile de abordare a comportamentelor pozitive ale copiilor și necesitatea folosirii unor ingrediente -dragostea, disponibilitatea, dozajul și direcția în educarea și dezvoltarea unui viitor adult sigur pe el, stăpân pe sine în diferite contexte și curajos.

Educația parentală este o necesitate, mai ales în această perioadă de timp care este supusă unor mari crize atât pe plan material cât și pe plan uman. Este vorba despre perioada de pandemie, când foarte mulți părinți au trecut la munca de acasă sau au rămas fără serviciu, acest lucru având o mare influență în viața copiilor, mai ales că și ei „au învățat de acasă”.

Este o mare responsabilitate creşterea unui copil, astfel încât acesta să devină un adult sănătos, echilibrat şi capabil. Părinţii au fost crescuţi cu anumite metode, iar familia din societatea actuală are nevoie din ce în ce mai mult de un sprijin extern pentru a se adapta acestor cerinţe, în condiţiile în care părinţii reclamă fie o incapacitate de gestionare a relaţiilor cu proprii copii, fie rămân cu metodele cu care au crescut ei în copilărie. Este ideal ca fiecare părinte să stie  să gestioneze şi cum să abordeze comportamentele pozitive ale copilului astfel încât să-l formeze un copil capabil să-şi  rezolve diferite problem autonom, să facă faţă presiunilor exercitate în diferite contexte, să fie capabil să-şi asume responsabilităţi şi să le facă faţă. Se pune întrebarea „Ce înţelegem prin abordarea pozitivă a comportamentelor copiilor?” sau „Cum abordăm  comportamentele pozitive ale copilului?”.

Abordarea pozitivă a comportamentelor copiilor ține cont de patru ingrediente obligatorii:

• Dragostea. Ca un copil să crească  sănătos şi fericit are nevoie de multă dragoste, dragoste care oferă siguranţă, ii dă încredere în forţele proprii, il ajută să evolueze. Este de ştiut faptul că atunci când copilul face o boacănă , noi îl iertăm tocmai pentru faptul că il iubim. Copiii trebuie iubiti fără motive, iubirea este ingredientul succesului şi trebuie să fie permanent în viaţa copilului, fără a fi condiţionată de ceva anume, de exemplu-de rezultate deosebite la învăţătură, de obţinerea unei burse, a unui serviciu, indiferent cum este şi ce a reusit să obţină, el este copilul meu şi merită iubirea mea. Totusi trebuie să avem grijă cât şi cum iubim copilul – unii părinţi din prea multa dragoste iartă orice copilului, chiar dacă nu este de folos acestuia, alţii însă din dragoste pentru copil  nu iartă totul şi atunci acele atenționări fac bine copilului.
• Disponibilitatea. Părintele trebuie să fie disponibil pentru copilul său. Atunci când ii acorzi atenţie copilului poţi să observe diferite schimbări la acesta, astfel poţi să înțelegi dacă copilul are un anturaj cu influenţă negativă, sau este preocupat de cărți și cititul acestora ceea ce înseamnă o evoluție pozitivă. Părintele trebuie să ii acorde timp copilului, cu regularitate,  timp de calitate în care să se joace cu copilul, să facă temele cu copilul, să ia masa, să meargă la plimbare astfel încât copilul să-şi simtă părintele alături în orice tip de activitate. Pentru a fi disponibil, părintele trebuie să fie preocupat de sedintele organizate de educatoare, de materialele de parenting oferite de grădiniță, de cursuri de parenting. Societatea este intr-o continua schimbare, oamenii evoluează şi trebuie să se adapteze copiilor inteligenţi care se nasc.
• Orientare și viziune. Fiecare adult trebuie să  se întrebe cum îşi doreşte să fie copilul atunci când va deveni adult. Dacă îşi doreşte ca viitorul adult să fie “responsabil”, “independent”, “capabil să ia decizii corecte” trebuie să încurajeze un stil de  de educaţie care să îl încurajeze, să fie autonomy, sigur pe el, curajos în tot ceea ce face. În educaţia copilului, direcţia trebuie să fie clară, cu obiective prestabilite şi respectate. Se stie că sunt familii în care la cresterea copilului ajută şi bunicii. De multe ori şi mai mult ca sigur de cele mai multe ori părinţii consideră anumite activităţi cu copilul necesare in dezvoltarea si cresterea armonioasa a copilului, iar bunicii intervin si consideră ca nu suntr necesare si invers. Atunci directia nu mai este clară, copilul este debusolat de multe ori „scăpat din mână”.
• Dozajul. Părintele oferă dragoste, iubire, jucării, daruri, dar toate trebuie însoţite de responsabilităti, de limite, norme, interdicţii.

Aceste ingredient sunt folosite de părinti care azu diferite stiluri parentale. Sunt părinti care oferă totul copiilor, fizic şi material, dar nu cunosc  consecințele acestei oferte din partea lor. Există o vorbă din bătrâni, că ce-i prea mult strică. Este foarte adevărat că atunci când oferim totul, greșim. Acestia sunt părinţii cu stil permisiv, care nu au control asupra copilului, se consultă cu copilul pe diferite teme. Un alt stil de părinte este stilul autoritar care nu pune pret pe opiniile şi dorintele copilului, are asteptări foarte mari de la copil, un grad de înțelegere foarte redus,  nu-I acceptă partea creative a copilului, impune reguli şi pedepse in caz de neascultare,  nu se consultă cu copilul, în acest caz copilul va avea o stimă de sine scăzută, va fi nervos, va fi un copil supus , nu va face fată unor situatii. Un alt stil este stilul autoritativ, copilul are parte de înțelegere din partea adultului, comunica cu familia, este sustinut indiferent de situatie, de rezultate, părintele este ferm dar in acelasi timp încurajează independenta copilului, încrederea in fortele proprii, in puterea lui.

Educația parentală vine în ajutorul  părinților, copiilor, chiar și cadrelor didactice. Este bine știut că împreună, colaborând, discutând diverse teme vom reuși  să avem copii puternici, capabili sa facă față societății care se află într-o continuă schimbare.

Bibliografie
Piaget, J. (1980). Judecata morală la copil, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
Holt România (2011). Cum să devenim părinţi mai buni – Ghidul părintelui, vol. 3, Iaşi: Expert Projects.
Cojocaru, D. (2008). Copilăria şi construcţia parentalităţii, Iaşi, Polirom