Rolul dezvoltării profesionale a cadrului didactic în eficientizarea managementului clasei
Este profesor de fizică, gradul didactic I, la Colegiul Naţional "Gheorghe Lazăr" din Bucureşti şi absolventă a Universităţii din Bucureşti. În 2010, a susţinut teza de doctorat cu tilul "Dispersii coloidale cu proprietati peliculogene", la Universitatea din Bucureşti. A beneficiat de finanţare din fonduri europene în domeniul educaţiei, formării profesionale pentru stagii de formare continuă Comenius şi vizite de studiu în Franţa (2008), Anglia (2011), Olanda (2009), Finlanda (2012, "Promoting excellence in VET teacher education in Finland", HAMK University) şi Italia (2012).
La nivel mondial, problemele cu care se confruntă sistemele de educaţie au impus necesitatea modificării paradigmei educaţionale. Astfel, se vorbeşte despre investiţiile în educaţie şi formare profesională pentru a permite şi facilita învăţarea de-a lungul întregii vieţi. În toate domeniile, dezvoltarea resurselor umane reprezintă o necesitate, fiecare individ trebuie să-şi actualizeze competenţele profesionale, pentru a se adapta schimbărilor sociale, economice, politice, culturale etc.
A. Toffler vorbeşte despre caracteristicile organizaţiei viitorului, pe care o numeşte „adhocraţie“, o organizaţie care primeşte foarte multe informaţii ceea ce implică necesitatea unei adaptări rapide. Indivizii unei astfel de societăţi trebuie să fie persoane creative care trebuie să aibă o mobilitate crescută şi să fie foarte adaptabili, astfel încât să poată să ţină pasul cu schimbările rapide caracteristice societăţii postmoderniste. [Tofler, 1990].
Calitatea actului educaţional este condiţionată într-o mare măsură de profesionalismul cadrelor didactice. Profesorii joacă diverse roluri într-o sală de clasă, însă unul dintre cele mai importante este acela de manager al clasei. Într-o sală de clasă prost gestionată, predarea şi învăţarea eficientă nu se pot realiza. Profesorii eficienţi vor realiza progrese cu toţi elevii, indiferent de nivelul de eterogenitate din clasele lor.
Evertson şi Weinstein (2006) au definit managementul clasei ca „acţiunile profesorilor pentru a crea un mediu care sprijină şi facilitează învăţarea, atât academică cât şi social-emoţională.” Aceştia propun patru domenii de interes în care se poate acţiona pentru a modela mediul de învăţare:
- disciplină şi control;
- sala de clasă şi implicarea noastră în designul său pentru a încerca să creăm mediul de învăţare;
- proiectarea curriculară, ca un instrument de organizare, care să permită atât o planificare atentă cât şi improvizaţie;
- construirea sensibilităţii culturale în curriculum-ul nostru ca o componentă a încercării de dezvoltare socială şi morală atât la instructori cât şi la elevi.
Landsheere (1992) defineşte managementul educaţiei sau pedagogic ca o disciplină pedagogică, interdisciplinară care studiază „evenimentele ce intervin în decizia organizării unei activităţi pedagogice determinate şi în gestiunea programelor educative”. Jinga (1998) consideră că managementul pedagogic (educaţional) poate fi definit ca stiinţa şi arta de a pregăti resursele umane, de a forma personalităţi potrivit unor finalităţi acceptate de individ şi de societate. Joiţa (2000) consideră managementul educaţiei ca fiind teoria şi practica, ştiinţa şi arta proiectării, organizării, coordonării, evaluării, reglării, elementelor activităţii educative, ca activitate de dezvoltare liberă, integrală, armonioasă a individualităţii umane, în mod permanent pentru afirmarea autonomă şi creativă a personalităţii sale, conform idealului stabilit la nivelul politicii educationale.
Profesorul ca manager al clasei de elevi trebuie să aibă o viziune de ansamblu asupra învăţământului şi educaţiei, să elaboreze proiecte educaţionale, să organizeze activităţi didactice şi educaţionale, să coordoneze elevii în procesul de învăţare, să rezolve situaţii conflictuale, să consilieze elevii cu probleme etc. Ca urmare, profesorul are nevoie de o formare continuă atât pentru a deveni un bun manager, cât şi pentru a se adapta el însuşi ca individ la societatea postmodernistă.
Prevederile legale în vigoare acordă o importanţă deosebită formării continue a cadrului didactic pentru a eficientiza managementul clasei ceea ce va implica o creştere a calităţii actului educaţional. Astfel, formarea continuă a personalului didactic, de conducere, de îndrumare şi control din învăţământul preuniversitar se bazează pe sistemul competenţelor profesionale, conform art. 244, Legea educaţiei naţionale (L.E.N.) nr. 1/2011. Actele normative care derivă din L.E.N., denumite metodologii şi aprobate de ministru aduc precizări concrete referitoare la formarea continuă. Ordinul nr. 5.562 /7 octombrie 2011, pentru aprobarea Metodologiei privind sistemul de acumulare, recunoaştere şi echivalare a creditelor profesionale transferabile prevede:
„Art. 6. — Personalul didactic, precum și personalul de conducere, de îndrumare şi de control din învățământul preuniversitar este obligat să participe periodic la programe de formare continuă, astfel încât să acumuleze, la fiecare interval consecutiv de 5 ani, considerat de la data promovării examenului de definitivare în învățământ, minimum 90 de credite profesionale transferabile.
Art. 7. (1) Acumularea de credite profesionale transferabile se realizează prin recunoaşterea rezultatelor învăţării în contexte formale, nonformale şi informale.
(2) Descrierea competenţelor profesionale şi a modalităţilor de evaluare şi certificare a acestora în cadrul sistemului de credite profesionale transferabile se realizează prin Metodologia formării continue a personalului didactic, de conducere, de îndrumare şi de control, aprobată prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului.”
În ţara noastră, principalele categorii fundamentale de competenţe profesionale ale cadrelor didactice sunt prevăzute în Metodologia privind formarea continuă a personalului din învăţământului preuniversitar aprobată prin OM nr. 5.561/ 2011:
„Art. 92 (1) Competenţele profesionale reprezintă ansamblul unitar şi dinamic al cunoştinţelor şi abilităţilor.
(2) Sistemul de competenţe cuprinde cinci categorii fundamentale:
a) competenţe profesionale: competenţe cognitive, competenţe funcţional – acţionale;
b) competenţe complementare: compentenţe digitale, competenţe lingvistice, competenţe de consiliere;
c) competenţe transversale: competenţe de rol, competenţe de dezvoltare personală şi profesională;
d) competenţe de conducere, de îndrumare şi de control;
e) competenţe dobândite prin programe de conversie profesională.”
Din 2007, Comisia Europeană a integrat diversele sale iniţiative privind educaţia şi formarea în „Programul de învăţare pe tot parcursul vieţii”. Obiectivul programului este de a permite persoanelor fizice în toate etapele vieţii lor de a urmări stimularea oportunităţilor de învăţare pe teritoriul Europei. Comisia Europeană este responsabilă de implementarea generală a programului, în timp ce gestionarea anumitor componente se află în domeniul de competenţă al Agenţiei executive pentru educaţie, audiovizual şi cultură (EACEA) şi al agenţiilor naţionale din statele membre ale UE. Ca urmare, orice cetăţean european beneficiază de oportunităţi de formare continuă şi are acces la burse europene pentru mobilitate prin intermediul agenţiei naţionale.
În ţara noastră, Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale se ocupă cu gestionarea şi alocarea fondurilor europene în domeniul educaţiei, formării profesionale şi tineretului. Cadrele didactice europene pot beneficia de burse pentru formare şi dezvoltare profesională în alte ţări europene.
Am profitat de această oportunitate şi am solicitat la Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale burse de mobilitate pe termen scurt în scopuri de dezvoltare profesională pentru cursuri de formare şi vizite de studiu. Astfel, am urmat cursurile: „Publier, échanger et correspondre sur le Web”, Institut Universitaire de Formation des Maîtres d’Aix-Marseille, Franţa, Aix-en-Provence, 2008; „One week course for European Teachers of science: Making science more attractive”, I.S.P., Cheltenham, Marea Britanie, June 2011; „Promoting excellence in VET teacher education in Finland”, HAMK University of Applied Sciences, Vocational Teacher Education Unit, Hämeenlinna, Finlanda, 2012; „EURODIDAWEB – pedagogical use of internet and multimedia tools”, F.C. “Europaclub” LIDS “Sapienza”, Roma, 2012.
De ce am ales un anumit curs?
Primul criteriu în selectarea unui program de formare a fost calitatea furnizorului acelui curs. Astfel, am ales universităţi pentru a avea certitudinea că formatorii vor fi persoane cu experienţă în domeniul respectiv. Al doilea criteriu, la fel de important, a fost scopul programului care trebuia să satisfacă nevoile mele de formare la acel moment. Consider că am făcut alegeri bune. Ca argument în favoarea acestei afirmaţii voi relata un caz. O colegă profesoară, cu studii doctorale în specialitate, mi-a povestit acum câţiva ani că a participat la un curs de formare, având ca formator o persoană cu studii medii şi ca urmare, va renunţa să mai urmeze un program de perfecţionare pentru că timpul ei este preţios. Recent, această colegă mi-a comunicat că nu a mai participat la cursuri de formare şi mi-a istorisit aceeaşi poveste care o determinase să renunţe la perfecţionări.
De ce am ales un curs într-o altă ţară europeană?
Elevii pe care îi educ vor trăi, vor lucra în spaţiul UE şi vor intra în competiţie cu alţi tineri europeni care beneficiază de un alt tip de educaţie. Ca urmare, este necesar ca profesorii români să fie pregătiţi să ofere elevilor o educaţie europeană şi eu, fiind o persoană optimistă, am dorit şi doresc să pot participa activ la formarea generaţiei noi. Astfel, a fost nevoie ca eu să cunosc şi alte sisteme educaţionale de învăţământ pentru a-mi îmbunătăţi şi adapta stilul de predare noilor cerinţe şi pentru a reuşi să identific nevoile de formare a tinerei generaţii la nivel european pentru ca aceasta să beneficieze de aceleaşi oportunităţi ca tinerii din alte ţări europene.
Posibilitatea de a avea colegi europeni care lucrează în alte sisteme educaţionale mi-a oferit ocazia de a a face schimburi de idei care m-au ajutat să-mi îmbunătăţesc managementul clasei. Participarea la cursuri europene m-au ajutat să mă familiarizez cu valorile comunităţii europene, cu drepturile, rolul şi îndatoririle de cetăţean european pentru ca la rândul meu să pot furniza cunoştinţe elevilor şi să le formez aptitudini de cetăţean european. De asemenea, exemplul personal de a folosi dreptul de a beneficia de o bursă europeană pentru a participa la un program de formare din altă ţară a motivat elevii şi colegii să dorească să folosească acest drept de a studia oriunde în spaţiul european.
Cursurile pe care le-am urmat m-au ajutat să-mi sistematizez informaţiile acumulate şi experienţele trăite. În urma reflecţiilor despre mine şi activitatea mea didactică, m-am hotărât să aştern pe hârtie un set de reguli de bune practici pe care le prezint în continuare.
1. Utilizaţi reguli şi proceduri clare.
2. Instruiţi elevii asupra regulilor şi procedurilor (asiguraţi-vă că toţi elevii le cunosc).
3. Utilizaţi reguli rezonabile (care pot fi realizate de toţi elevii).
4. Monitorizaţi respectarea regulilor şi asiguraţi feedback-ul adecvat.
5. Fiţi punctuali.
6. Închideţi telefoanele mobile când intraţi la ore (dacă aţi uitat să le închideţi, respingeţi apelurile imediat şi cereţi-vă scuze).
7. Respectaţi elevii.
8. Comunicaţi informaţii, obiective, criterii de succes.
9. Fiţi obiectivi şi corecţi (test de evaluare standardizat cu barem de evaluare).
10. Respectaţi întotdeauna regulile stabilite.
11. Menţineţi atenţia elevilor prin accentuarea aspectelor pozitive ale activităţii lor.
12. Sancţionaţi comportamentele elevilor care încalcă regulile.
13. Încurajaţi elevii pentru o auto-evaluare obiectivă.
14. Evitaţi pedepse prea dure sau jenante.
15. Utilizaţi un limbaj verbal şi nonverbal adecvat momentului.
16. Evitaţi sancţiunea de eliminare (Art.118. (1) e) eliminarea de la cursuri pe o perioadă de 3 – 5 zile, Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar-2005).
17. Consultaţi psihologul şcolii sau un psihoterapeut în situaţii serioase.
18. Consolidaţi relaţia cu elevii prin crearea unui mediu plăcut în clasă (elevii trebuie să se bucure pentru timpul petrecut în clasă, să fie veseli şi fără stres).
19. Consolidaţi relaţia cu părinţii şi atrageţi-i ca aliaţi.
20. Număraţi în gând până la 3 dacă sunteţi nervoşi şi apoi elaboraţi răspunsul.
21. Evitaţi să staţi numai la catedră, plimbaţi-vă printre elevi, aşezaţi-vă lângă ei în bănci într-un mod cât mai natural.
22. Ascultaţi elevul cu răbdare.
23. Pronunţaţi cuvintele clar (faceţi exerciţii de dicţie) şi suficient de rar pentru a fi înţeleşi.
24. Păstraţi contactul vizual permanent cu toţi elevii.
Aceste reguli pot ajuta profesorul să-şi îmbunătăţească şi să eficientizeze managementul clasei de elevi. De exemplu, în şcolile britanice am observat că profesorii scriau pe tablă, la începutul orei obiectivele „learning goals” şi criteriile de succes (success criteria), acestea fiind absolut necesare pentru a asigura succesul actului educaţional.
Bibliografie
1. Evertson, Carolyn M. and Carol S. Weinstein, Handbook of Classroom, Management: Research, Practice, and Contemporary Issues, Editors Mahwah, New Jersey: Lawrence Erlbaum Associates, 2006.
2. Jinga, I., E. Istrate, Manual de pedagogie, Ed. AII, Bucureşti, 1998.
3. Joita E., Management educational, Editura Polirom, Iasi, 2000.
4. Landsheere, G. de, L ‘education et la formation, PUF, Paris, 1992.
5. Toffler, A., Al treilea val, Bucureşti, Editura Politică, 1990.
6. Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 (www.edu.ro).
7. Ordinul nr. 5.562 /7 octombrie 2011, pentru aprobarea Metodologiei privind sistemul de acumulare, recunoaştere şi echivalare a creditelor profesionale transferabile (www.edu.ro).
8. Ordinul nr. 5.561/ 2011 pentru aprobarea Metodologiei privind formarea continuă a personalului din învăţământului preuniversitar (www.edu.ro).
Cuvinte cheie:
Accesări: 8.925




Ministerul Educaţiei