Familia – prima școală a fiecărui copil

Familia are o responsabilitate uriașă și menirea de a oferi copilului exemple practice, de a crea un mediu în care acesta să învețe, să cunoască, să simtă și să înțeleagă, să experimenteze și să tragă concluzii. Familia este și va rămâne prima școală a fiecărui copil. Cei șapte ani de acasă reprezintă bagajul cu care copilul pornește la drum în școala în care va învăța. Fiecare familie alege să acționeze așa cum consideră că este mai bine pentru cei apropiați, însă alegerile făcute nu sunt întotdeauna cele corecte. Locul părintelui nu poate fi ținut în copilărie de bunici, prieteni, alte rude sau psihologi. Aparent, copilului nu-i lipsește nimic, dar părinții trebuie să înțeleagă că cei mici au nevoie de ei în preajma lor pentru a se dezvolta armonios din punct de vedere emoțional, moral și intelectual. Cele materiale sunt necesare trupului, însă cele spirituale sunt mult mai de preț și sunt necesare sufletului care va rămâne mereu cu acel gol neumplut, cu acea suferință nealinată, lipsa părinților și dorul de aceștia.

„Viitorul unui copil este totdeauna fapta mamei sale.” -Napoleon

Trăim într-o lume în care siguranța este relativă, totul este într-o continuă mișcare, într-o continuă schimbare, valorile sunt ignorate, principiile nu prea mai există și copiii sunt lipsiți de reper. Omul își dorește să obțină multe într-un timp scurt și, dacă se poate , fără prea mult efort. Din nefericire, unii copii sunt nevoiți să stea departe de părinții lor sau să locuiască doar cu unul dintre părinți, celălalt alegând să plece în străinătate pentru a întreține familia, ca să nu mai vorbim despre copiii care cresc alături de bunici, frați mai mari sau alte rude.

În acest context social, familia ar trebui să fie punctul de pornire, prima școală a fiecărui copil, părinții având un rol fundamental în viața copilului care are nevoie de modele.

Psihologii au constatat în unanimitate că familia este cea care pune bazele educației. Ei afirmă: „În familie și pe genunchii mamei se formează ceea ce este mai valoros pe lume – omul de caracter”. Educaţia primită în familia naturală sau în cea adoptivă are o influenţă covârşitoare în selectarea și ierarhizarea valorilor ce definesc sistemul personal de valori al copilului. Căci „adevărata mamă nu este cea care-i dă viață copilului, ci bună creștere”, spunea Sfântul Ioan Gură de Aur, care compară familia cu o biserică mai mică în care copilul se dezvoltă armonios și echilibrat datorită valorilor fundamentale pe care aceasta i le transmite sau ar trebui să le transmită.

Astfel, familia devine prima școală în care copilul, aflat în creștere și dezvoltare, cunoaște și experimentează emoțiile. Este important ca acestea să fie din categoria celor pozitive, căci așa cum spunea Henry Ward Beecher „inima mamei este sala de clasă a copilului”.

Biserica creștină are, de asemenea, un rol fundamental în educația morală, sănătoasă a copiilor. Cei care cresc aproape de Biserică, fiind aduși de părinți, învață să iubească, să fie blânzi, generoși, sinceri, să nu judece, să se implice în activități de voluntariat fără să ceară nimic în schimb. Important este ca părintele să înțeleagă aceste lucruri și să i le insufle copilului, căci „născându-și copilul, mama dă mai întâi un om, iar pe urmă tot în el trebuie să dea cerului un înger” (Richard Wurmbrand).

Nu toate familiile sunt orientate de aceleaşi valori şi atitudini în creșterea şi educarea copiilor. Părinţii aparținând unor categorii socio-economice diferite transmit copiilor lor valori diferite. Copilul știe încă de la o vârstă fragedă, din familie, care sunt lucrurile bune și care sunt lucrurile rele, mama și tata sunt primii educatori, părinții îl învață și le servesc drept model.

Familia rămâne și în zilele noastre leagănul unde se conturează personalitatea umană, cu calitățile, virtuțile, dar și cu defectele ei. Copiii învață foarte repede atitudinile, comportamentele, credințele și convingerile părinților, însă ei sunt expuși zilnic multor atitudini si comportamente, care nu sunt întotdeauna cele transmise de părinți. Prin urmare, părinții trebuie să fie foarte atenți la mesajele pe care le transmit copiilor și la anturajul în care aceștia se învârt, deoarece acesta ar putea influența negativ distorsionând adesea ceea ce ei au învățat în familie.

De asemenea, copiii pot să își însușească aspirații și convingeri promovate de diverse emisiuni de divertisment sau vedete TV. Mass-media promovează modele de viață care au un impact foarte puternic asupra copilului și pot contribui mult la formarea sistemului său de valori. Tot părinții sunt cei care trebuie să supravegheze copiii și să evite vizionarea unor desene animate care nu sunt educative sau vizionarea unor filme sau emisiuni cu o influență negativă asupra dezvoltării copilului.

Chiar dacă experiența părinților nu a fost una exemplară în familia din care au făcut parte, în momentul în care devin părinți se pot autoeduca și conștientizează responsabilitatea de a oferi urmașilor lor lecții de viață bazate pe virtuți și valori autentice, care fac din copii oameni adevărați, pe care te poți baza. Uneori, este dificil să transmiți și să susții veridicitatea valorilor în fața copiilor într-o societate în care ne confruntăm adesea cu non-valori, cărora trebuie să le facem față, iar virtuți precum: bunătatea, cinstea, adevărul, sinceritatea, dreptatea, corectitudinea, generozitatea sunt considerate perimate și inutile.

„O mamă prețuiește cât o sută de profesori”, afirma Johann Friederich Herbart. Copiii au nevoie de modele, însă dacă în familie nu le găsesc, este important să le fie oferite în cadrul școlii prin puterea exemplului care îi determină să îndrăgească un profesor și să îl imite. Există familii monoparentale, dezbinate care nu pot oferi copilului o bază în ceea ce privește formarea și dezvoltarea atitudinilor și transmiterea valorilor moral-civice și religioase. În aceste cazuri mai puțin fericite și, din păcate, tot mai frecvente, în care frustrarea, neîmplinirea, neajunsurile vieții și problemele familiale își pun amprenta pe copii, un rol fundamental îl are școala, educația oferită de educatori, învățători, profesori.

Copiii trebuie să simtă că există un loc unde sunt primiți cu căldură, sunt apreciați, sunt sprijiniți, iubiți și ascultați. De asemenea, este necesar ca ei să fie convinși că viața lor are valoare, să fie conștienți de potențialul și talentul lor nativ și să înțeleagă că responsabilitatea de a le valorifica le aparține. Bineînțeles că le putem fi alături ajutându-i să se cunoască foarte bine și să își pună în valoare calitățile. La început, copiii cred în anumite lucruri doar pentru că sunt spuse de părinți sau de dascăli, învață să le facă pentru că sunt modelate de ei la nivelul comportamentului, iar ulterior ajung să le testeze valoarea de adevăr pentru a vedea dacă funcționează. Unele vor funcționa, altele nu. Astfel, ajung să creadă în ele și să transmită mai departe aceste convingeri.

Există o perioadă în care copiii pun mai mult accent pe partea exterioară, de exemplu în preadolescență au tendința de a vedea doar frumusețea exterioară și nu reușesc să-și dea seama de adevăratele valori ale unei persoane sau dacă le văd, le minimalizează. Aceste manifestări apar și la copiii care au primit lecții bune de viață și modele sănătoase de comportament și cu atât mai mult la copiii în familiile cărora au primat indicatorii de ordin material. Familia are o responsabilitate uriașă și menirea de a oferi copilului exemple practice, de a crea un mediu în care acesta să învețe, să cunoască, să simtă și să înțeleagă, să experimenteze și să tragă concluzii.

Familia este și va rămâne prima școală a fiecărui copil. Cei șapte ani de acasă reprezintă bagajul cu care copilul pornește la drum în școala în care va învăța. Fiecare familie alege să acționeze așa cum consideră că este mai bine pentru cei apropiați, însă alegerile făcute nu sunt întotdeauna cele corecte. Locul părintelui nu poate fi ținut în copilărie de bunici, prieteni, alte rude sau psihologi. Aparent, copilului nu-i lipsește nimic, dar părinții trebuie să înțeleagă că cei mici au nevoie de ei în preajma lor pentru a se dezvolta armonios din punct de vedere emoțional, moral și intelectual. Cele materiale sunt necesare trupului, însă cele spirituale sunt mult mai de preț și sunt necesare sufletului care va rămâne mereu cu acel gol neumplut, cu acea suferință nealinată, lipsa părinților și dorul de aceștia.

Este o binecuvântare să fii părinte, dar și o misiune dificilă uneori, pentru că știi că de tine depinde în mare măsură formarea omului ce va să devină copilul pe care îl ții de mână pe drumul vieții.

Bibliografie:
1.Voinea, Mihaela, 1993, Sociologia familiei, Editura Universitatii, Bucuresti;
2.Sorescu, Maria Emilia, Berila, Ioan, 2005, Asistența socială – sistem și profesie, Editura Universitaria, Craiova.