Feedback-ul, pivot al unui sistem reglabil

Profesor de discipline tehnologice în cadrul catedrei Turism – Alimentaţie – Comerţ, pe care o coordonează. Absolventă a Facultăţii de Comerţ, specializarea „Economia comerţului, turismului şi serviciilor” din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti şi a masteratului „Business în turism” al aceleiaşi facultăţi. Încă din primul an de activitate la Colegiul Economic „Delta Dunării” Tulcea, din cei 13 ani de învăţământ, s-a afirmat prin calitatea de membru al Comisiei de Evaluare şi Asigurare a Calităţii, devenind apoi coordonator al acesteia. Este preocupată permanent de perfecţionare – profesională sau a actului educativ.

COLEGIUL ECONOMIC DELTA DUNARII TULCEA ()

Profesorul are nevoie permanentă de o informație de tip aferentație inversă pentru a-și da seama cum se desfășoară orice activitate cu elevii (fie ea și o oră de dirigenție – putem spune că este o oră la fel de importantă ca altele sau, de ce nu, mult mai importantă, atâta timp când intervine în modificarea în sens pozitiv a comportamentului elevului, atitudinii acestuia etc.), conștientizând aspectele pozitive sau negative ale efortului didactic pe care îl depune.
Feedback-ul se manifestă fără probleme și crește în intensitate atunci când profesorul este predispus la auto-analiză, auto-critică etc., dorindu-și o schimbare în bine a comportamentului său didactic.
Fac mențiunea că autoevaluarea/ autoanaliza reprezintă prima condiție a autoperfecționării, semn al profesorului modern autoperfecționist.

În articolul precedent, “Despre succesul școlar – la ora de dirigenție”, am promis că voi reveni cu amănunte referitoare la feedback-ul obținut.

Înainte de toate, se cuvine să amintim că feedback-ul reprezintă reacția de răspuns a receptorului la mesajul primit de la emițător, fiind un mod de a ajuta înțelegerea efectelor produse de către un anumit mesaj (atitudine, comportament, acțiune etc.) asupra celui căruia i-a fost adresat mesajul.
Procesul de învățământ funcționează după legile evoluției și ale echilibrului, prezentându-se ca un sistem predispus la transformări, adaptări și reajustări continue, dispunând de capacitatea de autoreglare și reglare. Ambele sub-procese (reglarea și autoreglarea) devin viabile datorită informației inverse, adică a mecanismelor de feedback.

În cadrul oricărui sistem de instruire acționează două tipuri fundamentale de feedback și anume:

  • Feedback-ul extrinsec – acela care vine dinspre elev către profesor și invers, dinspre profesor către elev, și
  • Feedback-ul intrinsec – dinspre profesor către sine însuși sau dinspre elev către sine.

Aceste tipuri de feedback au fost prezente în timpul și la finele orei de dirigenție (dezbaterea “Succesul școlar”) și a respectat cerințe necesare, precum:

  • a fost obiectiv, nu sentimental;
  • s-a manifestat la momentul potrivit (pe tot parcursul dezbaterii, dar și la finalul acesteia, când elevilor participanți li s-a solicitat completarea unei fișe de feedback a activității);
  • a verificat percepția elevilor, evitându-se neclaritățile legate de înțelegerea mesajului;
  • a fost realizabil, direcționat către comportamente despre care primitorii au avut cunoștință;
  • a fost adresat direct de la sursă;
  • a fost solicitat, creându-se un climat care a permis discuții libere;
  • a fost bine intenționat.

Trec în revistă câteva din răspunsurile (parte a feedback-ului) elevilor  în cadrul dezbaterii, respectându-mi promisiunea pe care am făcut-o, aceea că revin în curând cu o completare a articolului:

Cerința 1 – Dați câteva exemple când starea de sănătate a dus la scăderea randamentului școlar (cazul vostru sau al unor colegi).
Răspunsuri:
– probleme de sănătate precum operația de apendicită – des întâlnită în rândul elevilor;
– boli contagioase ale copilăriei: vărsat de vânt, pojar, oreion etc.
– gripă/răceală;
– accidente;
toate acestea ducând la pierderea unor părți importante din materie, care au dus la rezultate mai slabe la teste/teze ulterioare sau chiar la repetarea anului.

Cerința 2 – Dați câteva exemple concrete de situații când familia a ajutat la creșterea randamentului școlar (cazul vostru sau al unor colegi).
Răspunsuri:
– familia ajută la creșterea randamentului școlar, atât prin susținerea financiară, cât și prin cea morală, aceasta oferind sprijin atât în situații favorabile, cât și mai puțin favorabile elevilor;
– elevul nu trebuie constrâns de relația familiei atunci când vine vorba de randamentul școlar.;
– familia poate duce la succes, dar și la insucces (pierderea unui părinte, despărțirea părinților, plecarea unui sau ambilor părinți în străinătate etc.).

Cerința 3 – Dați câteva exemple de situații concrete când grupul de prieteni a favorizat scăderea randamentului școlar (cazul vostru sau al unor colegi).
Răspunsuri:
– din cauza apariției primei iubiri nu mai învăț bine;
– din cauza timpului pierdut cu gașca nu mai am timp să învăț;
– din cauza problemelor în familie m-am alăturat unui anturaj negativ;

Cerința 4 – Descrieți în ce constă relația elev-profesor din cele două variante: a) bună; b) rea.
Răspunsuri:
– pentru relația elev-profesor bună:
* o comunicare eficientă între elev și profesor;
* bun simț din partea ambelor părți;
* când există mulțumire reciprocă.
– pentru relația elev-profesor rea:
* nu există comunicare între elev și cadrul didactic;
* când există exigență prea multă din partea profesorilor, iar la ore apare stresul.

Cerința 5 – Care sunt interesele voastre legate de viitor? – Unde vă vedeți peste 3 ani? – Unde vă vedeți peste 20 de ani?
Răspunsuri:
– peste trei ani ne vom vedea la diferite facultăți, pe diverse domenii;
– peste 20 de ani ne vom vedea la locul de muncă dorit de fiecare, în condițiile pe care ni le vom crea fiecare.

Cerința 6 – Cum caracterizați profesorii exigenți? Dar pe cei indulgenți?
Răspunsuri:
– profesorii exigenți sunt autoritari, știu să își impună punctul de vedere și mereu obțin ceea ce doresc de la noi;
– profesorii indulgenți sunt acei profesori care uneori trec cu vederea peste anumite situații (exemplu: nerezolvarea unei teme).

La final, elevii au primit o fișă de feedback a activității cu întrebări închise și deschise (au fost rugați să bifeze caseta care exprimă opinia sau să completeze spațiile libere), un nou prilej pentru a li se mulțumi pentru feedback-ul acordat. Prezint, în continuare, câteva dintre răspunsuri.

1. În ce măsură tema(ele) prezentată(e) a(u) fost interesantă(e)?
Foarte interesantă(e) – 54%; În mare măsură – 33,33%; Medie – 4,17%; În mică măsură – 8,33%; Total neinteresantă(e) -.

2. Cum apreciezi calitatea materialelor (resurselor) folosite/prezentate?
Foarte bună – 41,67%; Bună – 33,33%; Medie – 25%;  Slabă – ; Foarte slabă -.

3. În ce măsură au fost stimulate interesul și implicarea participanților?
În foarte mare măsură – 29,17%; În mare măsură – 62,50%; Medie – 8,33%; În mică măsură -; În foarte mică măsură -.

4. Cum apreciezi, în general, activitatea de astăzi?
Foarte bună – 41,67%; Bună – 58,33%; Medie -; Slabă -;  Foarte slabă -.

5. Ce ți-a plăcut în mod deosebit?
– Mi-a plăcut în mod deosebit simplul fapt că s-a comunicat eficient și că s-a vorbit despre ceva ce ne interesează în mod direct pe noi, elevii;
– Moto-ul de la sfârșitul prezentării (“Eșecul e pur și simplu șansa de a încerca din nou, de data asta cu mai multă inteligență” – Henry Ford);
– Implicarea minim a unei persoane din fiecare grupă și înțelegerea dintre coordonator și elevi;
– Fiecare elev și-a comunicat părerea și au fost discuții interesante și atractive;
– Implicarea profesorului, interesul pe care l-a acordat, dar și munca depusă pentru prezentare;
– Libertatea de exprimare a elevilor și profesorilor participanți;
– Faptul că majoritatea elevilor prezenți s-au implicat în mare măsură în dezbaterea diferitelor discuții purtate;
– Mi-a plăcut cum s-au implicat elevii, ce răspunsuri s-au dat și cum s-au implicat profesorii.

6. Ce îmbunătățiri ar putea fi aduse?
– Nu sunt de părere că ar fi necesare unele îmbunătățiri;
– Prezentare mai scurtă;
– Mai multe materiale interactive care să trezească curiozitatea și totodată interesul;
– Îmbunătățiri privind calitatea informațiilor cât și proiectării proiectului;
– Niște jocuri mai interactive;
– Profesorii să-și înțeleagă mai bine elevii și să se pună din când în când în locul lor;
– Ca profesorii să ne înțeleagă mai mult, iar acum după ce au auzit părerile noastre să se schimbe.

7. Alte observații:
– S-ar putea folosi filmulețe în prezentări;
– Nimic, sau dacă am le păstrez pentru mine;
– Să se facă mai des astfel de activități;
– Colaborarea coordonatorului cu elevii a fost benefică;
– Mi-a plăcut că doamna profesoară a fost foarte bine pregătită și a avut totul bine pus la punct. Se pot face mai des astfel de ore deschise.
– Nimic.

Acordă o notă de la 1 la 10 coordonatorului activității.   Media rezultată: 9,56

Bibliografie:
Anghel Petre, Stiluri și metode de comunicare, Editura Aramis – Colecția Educația XXI, București, 2003
Cerghit Ioan, Sisteme de instruire alternative și complementare – Structuri, stiluri și strategii, Editura Aramis – Colecția Educația XXI, București, 2002.

Din aceeași serie: Despre succesul școlar – la ora de dirigenție. Publicat în Revista ”iTeach: Experiențe didactice”, Nr. 39/ nov. 2014. Online: http://iteach.ro/experientedidactice/wp-content/experiente-didactice/11-2014.pdf.

Cuvinte cheie:
Accesări: 2.194