FLE: Lectura în şcoală – abordări conceptuale

Articolul tratează succint patru abordări conceptuale ale învăţării lecturii în şcoală potrivite atât pentru studiul limbii materne, cât şi pentru studiul limbilor străine, în  funcţie de tipurile de abordări şi demersuri pedagogice. Aceste patru abordări sunt fondate pe lucrările de cercetare în acest domeniu ale Jocelynei Giasson care leprezintă mai amplu în lucrarea sa ”La lecture. De la théorie à la pratique”. Cercetătoarea canadiancă propone şi o abordare echilibrată, care să ghideze pozitiv, activ elevul în dobândirea strategiilor de lectură şi conform nevoilor sale la un moment dat.

Azi, este mult mai folosit termenul de abordare metodologică pentru ceea ce este exterior elevului, studentului, adică obiective diverse, conţinuturi propuse studiului, tipuri de suport, iar demersul pedagogic şi metodologia se referă la ceea ce ţine de elevii înşişi: strategii proprii de învăţare, procese metacognitive, cunoştinţe anterioare mai mult sau mai puţin solide.

Cercetătorii în domeniu s-au pus la unison cu privire la rolul pe care trebuie să-l ocupe elevul în procesul lecturii. Lectura este un proces activ, care presupune trei actanţi: cititor, text şi context. Elevul nu mai este un vas gol care trebuie umplut de profesor cu cunoştinţele sale, ci elevului trebuie să i se cultive autonomia, independenţa actului învăţării în general şi al lecturii în paticular prin asumarea de proprii obiective, proprii strategii de atingere a acelor obiective.

Domeniu major de cercetare în ultimele decenii, situaţie datorată faptului că în procente tot mai mari elevii prezintă dificultăţi de înţelegere a ceea ce citesc la finele şcolarităţii obligatorii, lectura cunoaşte actualmente o oarecare acalmie în privinţa controverselor cu privire la metoda de abordare în şcoală atât la limba aternă cât şi ca limbă străină.

Astfel, Jocelyne Giasson, în lucrarea sa La lecture. De la théorie à la pratique, prezintă patru tipuri de abordări, de concepţii la nivelul predării învăţării lecturii în şcoală.
1. Metoda alfabetică sau sintetică, numită şi fonetică, silabică
2. Metoda analitică
3. Metoda mixtă
4. Metoda echilibrată.

Metoda alfabetică sau sintetică, este numită şi fonetică, silabică. Studii internaţionale ale unor cercetători importanţi în domeniu, ca Giasson, Braibant, Goigoux – pentru a cita doar acele nume din mediul francofon – prezintă locul privilegiat pe care îl ocupă metoda silabică (apelativ întâlnit de noi cel mai frecvent) în înţelegerea textului scris. Concluzia lor ar fi că predarea deliberată, sistematică a decodării mesajului ar fi capacitatea de bază care trebuie dezvoltată la elevi pentru a putea parcurge la etapele superioare în procesul lecturii în FLE pentru elevii care au dificultăţi de învăţare.

Această concepţie este bazată pe decodarea mesajului şi pe exerciţii de segmentare, de fuziune, de concatenare. Se porneşte de la literă, spre silabă, cuvânt, frază, text. Ele se bazează pe combinaţii de litere pornindu-se de la cuvintele simple dintr-o singură silabă, spre cuvintele care conţin grafeme complexe de tipul: «ch», «ph», «ai», «eau», «au», «oi», «qu», etc. Construcţia porneşte aşadar de la unitatea minimală spre propoziţii şi fraze semnificative.

Metoda analitică presupune analiza datelor oferite. Astfel, se procedează inversul metodei silabice: unitatea de la care se porneşte construcţia sensului este textul, apoi fraza, apoi propoziţia, cuvântul. Această metodă propune o abordare globală a textului, o lectură rapidă, iar sarcinile de lucru nu mai sunt împărţite pe subsarcini, ci sunt urmărite nevoile de avansare în text ale elevului, la nivel individual.

Metoda mixtă presupune o abordare conceptuală vizând atât dezvoltarea competenţelor de decodare a mesajului scris cât şi de înţelegere globală cu sprijin pe manuale de lectură în funcţie de nevoile elevului prin analiză, sinteză şi prin atragerea atenţiei asupra grafemelor complexe. Azi ele sunt cele mai populare.

Metoda echilibrului presupune o sinestezie bine gândită a deciziilor pe care profesorul este capabil să le ia la un moment dat pentru a a identifica, interveni, măsura, respecta, da un ritm şi a rezolva problemele de parcurs ale elevilor în dificultate sau ale celor capabili de performanţă şi să îşi ajusteze demersurile pentru a reuşi.

Noi credem că o astfel de abordare echilibrată a lecturii în clasă este benefică în principal elevilor care au dificultăţi de învăţare şi că această concepţie sprijinită fie pe un program de lectură personală (lectură în gând continuă timp de 15 minute în clasă, imediat după recreaţie), supravegheată şi evaluată în clasă de un profesor care nu corectează lucrări, nu citeşte altceva ci supraveghează activ,  fie  pe baza unor metode de trezire a interesului pentru lectură ca de exemplu „scenariul de lectură în care profesorul are un rol primordial”,  ar putea să-i determine pe elevi să nu mai respingă lectura, ci să ajungă la  dorinţa de a citi din pasiune şi în afara clasei şi să menţină o atitudine pozitivă faţă de şcoală.