Formare continuă de calitate europeană pentru profesori, prin programul Erasmus+
Este profesor de discipline socio-umane la Colegiul Național "Calistrat Hogaș" Piatra-Neamț, cu gradul didactic I (obținut în anul 2006). Vechimea în învățământ: 20 ani. Din 2012, este membru în Corpul Profesorilor Mentori, iar din 2013 - profesor metodist. Domenii de interes: calitatea în educație, educația adulților, educație pentru democrație participativă și cetățenie activă, proiecte europene, educație economică, problematica evaluării rezultatelor învățării. În perioada curentă coordonează în instituție două proiecte europene: Training4EQuality Package (T4EQuiP) și Waves of citizenship, waves of legality.
În anii anteriori, a participat la mai multe programe de formare europene în domeniile: utilizarea TIC pentru încurajarea învățării prin colaborare, democrație participativă, metode de creștere a motivației în rândul elevilor, dezvoltarea calității intervențiilor educative, mentorat.
Articolul prezintă beneficiile instituționale și individuale ale implementării Proiectelor de Mobilitate Școlară din cadrul programului Erasmus+. În conținut se face referire la proiectul Training4EQuality Package (T4EQuiP), finanțat de Comisia Europeană prin programul Erasmus+, Acțiunea cheie K1 – Mobilitatea persoanelor în scop educațional, proiect implementat de Colegiul Național ʺCalistrat Hogașʺ Piatra Neamț în perioada 1 iulie 2014 – 30 iunie 2016.
Oportunități Erasmus+ pentru personalul din educație
Instituțiile de învățământ preuniversitar au la dispoziție oportunitățile oferite de programul Erasmus+ pentru a-și sprijini personalul să participe la activități de formare continuă de calitate europeană. Accesarea fondurilor puse la dispoziție de Comisia Europeană pentru mobilitatea personalului din învățământul școlar, în principiu, este deschisă oricărei instituții de învățământ, însă ea nu poate deveni realitate decât dacă acea instituție întrunește câteva condiții importante, despre care ne propunem să vorbim în continuare.
În primul rând, este important ca instituția aplicantă să practice un management strategic: să aibă o viziune clară asupra a ceea ce-și dorește să întreprindă pe termen lung. Această viziune trebuie să se reflecte în documentele manageriale și să se concretizeze într-un plan de acțiune coerent, posibil de urmărit. Dorința de a participa la schimbare, de a acționa constructiv și nu doar mimetic, de a fi activă, dinamică, nu doar reactivă – trebuie să se reflecte în documentele strategice ale unei instituții (Planul de dezvoltare instituțională, Planul de dezvoltare europeană, Planul managerial anual, etc.). De existența gândirii strategice la nivel de instituție depinde succesul și calitatea oricărui proiect Erasmus+, pentru că un proiect bun va fi considerat întotdeauna acela care răspunde unor nevoi bine identificate, care propune soluții practice la probleme reale cu care se confruntă instituția și oamenii ei. Doar pornind de la cunoașterea corectă a caracteristicilor instituției se pot planifica activități care să aibă eficiență și care să deservească, prin obiectivele, lor strategia instituțională în ansamblu.
De asemenea, instituția trebuie să-și dorească să sprijine, prin intervențiile ei, prioritățile și principiile cadrului strategic pentru cooperarea europeană în domeniul educaţiei şi formării profesionale (ET 2020), să-și coordoneze propriile acțiuni cu cele cuprinse în strategia europeana de dezvoltare a educației și formării. Aspirația spre ținuta europeană a instituției, reflectată în coerența dintre propriile obiective și obiectivele naționale și europene pentru educație și formare, va constitui un factor favorizant pentru obținerea unei finanțări în cadrul programului Erasmus+.
Nu lipsită de importanță este existența respectului și interesului instituției față de resursele sale umane (profesori, elevi) și față de beneficiarii săi (elevi, părinți, comunitatea din care face parte). Doar o instituție educațională care înțelege că trebuie să-și stimuleze angajații, că trebuie să-și susțină beneficiarii, să investească în dezvoltarea resurselor sale umane, va arăta suficient interes și va investi energie pentru accesarea fondurilor europene destinate dezvoltării resurselor sale umane. Respectul față de oamenii instituției, fie ei angajați sau beneficiari, poate fi dovedit în completarea formularului de aplicare printr-o bună cunoaștere a nevoilor acestora și prin manifestarea interesului de a construi un răspuns adecvat, soluții concrete la aceste nevoi.
Trebuie să observăm, de asemenea, că proiectarea, dar mai ales implementarea unui program de mobilități de formare în cadrul acțiunii K1 solicită instituției aplicante să fie capabilă de leadership, să aibă capacitatea de a genera și susține cooperare intrainstituțională și interinstituțională, deopotrivă. În absența spiritului de echipă, un astfel de proiect este dificil de conturat și devine imposibil de derulat.
T4EQuiP pe calea Erasmus+
În cadrul proiectului nostru, Training4EQuality Package (T4EQuiP), aflat acum în faza finală de implementare, nevoile instituționale și individuale au fost interpretate ca fiind în legătură directă și au fost abordate integrat, prin intermediul a două arii complementare de intervenție:
A1 – Transdisciplinaritate și interactivitate în demersurile educaționale (Activități: TIC pentru colaborare, predare și învățare fundamentate pe metoda proiectului; Intervenții educaționale de tip outdoor în predarea matematicii, științelor și artelor; Conținuturi (inter)culturale pentru predarea-învățarea limbilor străine; Conținuturi (inter)culturale pentru predarea-învățarea istoriei, geografiei, științelor sociale și a științelor naturii)
A2 – Colaborare în vederea ameliorării mediului socio-afectiv al școlii (Activități: Construirea unui sistem de relații interumane axat pe eficiență. Managementul conflictelor; Dinamica grupurilor și competențe sociale în clasă).
Activitățile desfășurate, cu obiectivele lor specifice, au vizat atingerea următoarelor obiective:
1. Formarea competențelor cadrelor didactice de a utiliza metodologii și instrumente adecvate dezvoltării la elevi a unor competențe pentru secolul XXI.
2. Creșterea capacității cadrelor didactice de a organiza activități integrate de predare – învățare a diferitelor discipline.
3. Încurajarea cooperării dintre profesorii care predau discipline diferite și a inițiativelor de organizare a unor demersuri educaționale interdisciplinare, transcurriculare.
4. Îmbunătățirea calitativă, diversificarea și creșterea atractivității ofertei curriculare.
5. Creșterea capacității personale și profesionale a resurselor umane de a relaționa eficient și de a interveni pentru detensionarea zonelor de polarizare și discriminare care generează conflicte.
6. Creșterea capacității individuale a cadrelor didactice de a sprijini efortul instituțional de implementare a reformei în educație, în condițiile interiorizării corecte a politicilor și strategiilor naționale și europene.
Obiectivele proiectului au fost coerente cu țintele strategice europene și cu obiectivele instituționale prevăzute în Planul european de dezvoltare. În cadrul celor 6 fluxuri de mobilitate organizate (Building Efficient Relationships and Effective Conflict Management, Ljubljana, Slovenia, 11.05.2015 – 15.05.2015; Action Methods Improving Motivation in Learning Environments, Lisabona, Portugalia, 5.07.2015 – 11.07.2015; Group Dynamics and Social Skills in the Classroom, Arklow, Irlanda, 26.07 – 01.08.2015; ICT for Collaborative, Project-Based, Teaching and Learning, Malta, 30.08 – 05.09.2015; Town and Gown in Oxford, Oxford, UK, 27.09.2015 – 03.10.2015 și Las Otras Orillas (The other shores), Sevilla, Spania, 19.11.2015 – 28.11.2015), nu numai că au fost atinse obiectivele proiectului și obiectivele specifice ale fluxurilor, dar se poate spune că au fost depășite.
Un singur om nu poate schimba un sistem, dar, cu cât vom fi mai mulți….
Ideea de bază de la care a pornit echipa de redactare a proiectului a fost aceea că, pentru a se schimba cu adevărat, o instituție sau o societate are nevoie de mai mulți agenți de acțiune care să înțeleagă în ce constă schimbarea necesară și să beneficieze de acces la instrumente metodologice și teoretice, la exemple de bună practică europeană care să faciliteze această schimbare. Pe durata implementării proiectului, ipoteza pe care T4EQuiP s-a construit s-a dovedit viabilă, iar instituția noastră, datorită celor 24 de mobilități de formare desfășurate, deține mai mulți oameni dispuși să utilizeze – în educație – un limbaj comun al schimbării pro-europene.
Într-un raport elaborat ca urmare a unei cercetări, efectuată la nivel european în perioada 2012–2013 de către Centrul pentru Mobilități Internaționale (CIMO) și grupul de lucru Demos Helsinki, se vorbește despre așa-numitele ʺcompetențe ascunseʺ pe care le generează mobilitățile internaționale, cu referire la productivitate, capacitate de adaptare și curiozitate. Experiențele de învățare ale profesorilor din instituția noastră par să confirme faptul că, alături de competențele vizibile și certificate corespunzător, mobilitățile europene de învățare generează și alte efecte, care se prezintă ca o valoare adăugată mai greu definibilă, dar foarte importantă. Astfel, principalelor schimbări care au fost preconizate inițial (îmbunătățiri ale nivelelor de competență profesională ale personalului, adaptarea lucidă a demersurilor individuale și instituționale la expectanțele naționale și europene din domeniul educației, ameliorarea mediului psiho-social din școală, optimizarea formării elevilor), li s-au adăugat pe durata implementării rezultate noi, nepreconizate anterior, dintre care unele vizibile, altele mai greu vizibile.
Astfel, pe de o parte, au fost prilejuite achiziții metodologice suplimentare (de tipul drama learning, experiential learning sau traveling learning), un interes lărgit pentru implicarea în activități educaționale derulate în cooperare europeană, deschiderea către nonformal, îmbunătățirea inițiativelor individuale și de grup cu scop educațional, sporirea coeziunii instituționale interne, sensibilizarea față de problematica europeană actuală a migranților, conștientizarea unor tare atitudinale și de mentalitate care persistă în sistemul educațional românesc.
Pe de altă parte, reflecțiile asupra experiențelor europene de formare încep cu și mai mare profunzime la întoarcerea acasă, când – confruntându-se cu provocările profesionale cotidiene – profesorii descoperă și re-descoperă aspecte noi ale celor învățate sau observate pe durata mobilității, cu efecte de sporire a productivității, capacității de adaptare și curiozității. Acest impact, deși nu este întotdeauna declarat de participanți, se resimte deopotrivă la nivel individual și instituțional.
În concluzie, implementarea acestui proiect s-a constituit într-o serie de provocări care nu au făcut altceva decât să stimuleze dezvoltarea, prin multiplicarea agenților de acțiune predispuși la schimbare. Deschiderea manifestată în perioada de accesare a grantului european s-a potențat pe durata proiectului și a creat premise optimizate pentru intervențiile educaționale individuale și instituționale. Iată de ce provocarea Erasmus+ nu poate fi altfel decât benefică, pentru instituție ca întreg și pentru oamenii săi.
Notă:
Informațiile din acest articol reflectă numai punctul de vedere al autorului, iar Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale sau Comisia Europeană nu sunt responsabile pentru nicio utilizare care poate fi dată acestor informații.
Training4EQuality Package (T4EQuiP)
Coordonator proiect: prof. Petruța Lostun
Număr de referință: 2014-1-RO01-KA101–001246
PROGRAMUL: Erasmus+
ACȚIUNEA CHEIE: K1 – Mobilitatea persoanelor în scop educațional
TIPUL ACȚIUNII: Mobilitate pentru personalul din învățământul școlar
Cuvinte cheie: mobilități pentru profesori, Erasmus+, K101, Training4EQuality Package, T4EQuiP
Accesări: 2.830




Ministerul Educaţiei