Harta mentală, metodă modernă care dezvoltă gândirea critică constructivă a elevilor
Absolventă a Liceului George Coșbuc Năsăud, promoția 1995, a continuat la UBB Cluj Napoca studiile de licență și masterale la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, absolvind în anii 2008, respectiv 2010. Ca realizari profesionale: calitatea de membru în Corpul national al Experților, metodist al ISJBN, evaluator manuale școlare pentru ciclul primar, responsabil la nivelul școlii în cadrul unor comisii de specialitate.
Articolul descrie metoda hărții mentale, care poate fi cu ușurință utilizată la clasă în orice moment al lecției, fiind utilă ca sarcină complementară, interesantă, pe care elevii o vor primi ca pe un joc. Caracterul practic al acestei metode o face să fie preferată de copii. Elevii devin activi în procesul de învățare, sunt motivați, asimilează cu ușurință cunoștințe noi, prin intermediul unor conexiuni logice.
În cadrul unui seminar despre inteligențele multiple derulat în prima mobilitate a proiectului european 2015-1-EL01-KA219-013896_5, a fost prezentată metoda Harta mentală, ca o modalitate interesantă care îi ajută pe elevi să învețe cum să învețe în mod distractiv. Hărțile mentale realizate de copii îmbunătățesc capacitatea acestora de a gândi și a învăța, mai ales că sunt utilizate desenele ca mijloc de exprimare a opiniei proprii și de argumentare a unui punct de vedere pertinent. Elevii află astfel că e mai ușor să ții minte ce ai învățat, înțelegi lucrurile și fenomenele mult mai ușor, mai repede, mai bine, conform convingerilor personale sau generale, găsești o explicație fiecărui eveniment, poți organiza cunoștințele pe care le dobândești și poți dovedi ceea ce știi în situații inedite. Mai mult, această metodă ajută la creșterea stimei de sine și conturarea unei imagini pozitive a propriei persoane în contextul unei activități de grup.
Alături de startul vizual, brain writing, brainstorming, grupări, harta cognitivă, caseta morfologică, povestirea, cârligele memoriei, colaje, harta mentală este o metodă de învățare vizuală. Concret, o hartă mentală este un instrument grafic care folosește casete, linii de diferite grosimi, culori, imagini, legături logice care ajută și stimulează dezvoltarea memoriei, a gândirii critice, organizând informația. Orice hartă mentală este asemeni unei caracatițe cu multe brațe, care surprinde în mijloc ideea centrală, de unde apar apoi ramuri diferite, apoi subramuri… Toate aceste ramuri reprezintă structuri ale temei propuse. Pe măsură ce creativitatea se dezvoltă pentru acel subiect, caracatița devine tot mai mare.
Harta mentală reflectă modul de gândire al copiilor, ceea ce simt ei, ceea ce înțeleg din cunoștințele predate. La început, ele vor fi realizate simplu, pentru ca mai apoi, după ce tehnica este deprinsă, să fie complexe și utilizate la discipline diverse. Din cadrul taxonomiei lui Bloom, această tehnică presupune operații de analiză, sinteză, identificare a semnificației, comparații, raționamente, clasificări din partea celor care o utilizează. Sunt puse în valoare cunoștințele pe care le are elevul, capacitățile lui de analiză și sinteză critică constructivă, modul de organizare și valorificare a experienței proprii, ideile originale și modul de aplicare a acestora. Tocmai caracterul practic al acestei metode o face să fie preferată de copii. Elevii devin activi în procesul de învățare, sunt motivați, asimilează cu ușurință cunoștințe noi, prin intermediul unor conexiuni logice.
Pentru a construi o hartă mentală, se realizează o listă cu denumiri ale unor lucruri, fenomene, ființe sub umbrela unui singure idei, care e ideea centrală. Elevii decupează cuvintele sau imaginile primite, apoi încep să le grupeze conform unor criterii pe care ei le stabilesc. După o grupare pertinentă, începe realizarea desenului specific hărții, pentru fiecare grupă fiind utilizată o culoare diferită. Important este faptul că de la o singură listă se pot realiza mai multe hărți mentale, originale, ceea ce pune în valoare individualitatea unui grup sau a unei persoane.
În funcție de desenul realizat, o hartă mentală poate avea forme diferite: pânză de păianjen, ierarhică, lineară, conceptuală. Pentru copiii din învățământul primar, cele mai interesante sunt cele sub forma unei pânze de păianjen, pentru că sunt colorate și pot fi modificate mereu, adăugând noi ramuri sau subramuri. Practic, o hartă mentală este un brainstorming care crește, propune noi idei și termeni, care au o legătură logică interesantă.
La clasă, harta mentală poate fi utilizată ca sarcină de lucru în predare, evaluare, activități de recuperare sau ameliorare. Sunt respectate în fiecare caz etapele de realizare: brainstorming, organizare, așezare în pagină sau pe masă, identificarea legăturilor și finalizarea hărții.
Un exemplu concret de realizare a unei hărți mentale ar fi CASA MEA. În timpul activității, elevii vor ști să citească și să realizeze o hartă mentală, să utilizeze în scop propriu o informație, să ia notițe, să pregătească un proiect, să comunice în cadrul grupului din care fac parte, să își exprime creativitatea și modul de abordare al unei sarcini de lucru comune.
Etapele sunt simple, elevii fiind împărțiți pe grupe de lucru omogene. Fiecare grupă primește o listă care conține denumiri ale obiectelor care sunt în orice casă. Lista verticală este decupată, fiecare cuvânt fiind individual prezentat. Este stabilită ideea centrală, CASA MEA. Apoi elevii aranjează în mod personalizat toate obiectele scrise sau desenate, funcție de criteriile stabilite de comun acord în cadrul grupului de lucru. La final, harta e desenată și prezentată tuturor, realizându-se un feedback din partea celor implicați în activitate.
Utilizată în mod eficient, harta mentală devine pentru copilul viitor adult un instrument de organizare, un mod de a gândi constructiv critic, de a învăța și de a comunica eficient.
Cuvinte cheie: harta mentală, brainstorming, gândire critică constructivă, organizarea cunoașterii, metode didactice
Accesări: 9.159




Ministerul Educaţiei