Importanța dezvoltării creativității elevilor

Pornind de la premisa că stimularea creativității este o condiție esențială pentru dezvoltarea personalității elevilor, acest articol analizează o serie de aspecte importante legate de necesitatea cunoașterii fenomenului. Având în vedere complexitatea creativității, cadrele didactice trebuie să se familiarizeze cu următoarele noțiuni: nivelurile și stadiile creativității, factorii și blocajele acesteia, precum și metodele de grup sau individuale de susținere a potențialului creativ al elevilor. Obiectivul pe termen lung este asigurarea unui climat educațional propice unei exprimări libere și creative care să genereze idei noi și surprinzătoare. Astfel, dezvoltarea creativității elevilor se va continua în mod firesc cu stimularea proceselor creative la nivel social, cultural și economic. Printre altele, adoptarea unei strategii coerente de educare și stimulare a creativității va contribui la pierderea potențialului creativ al țării și la migrarea populației spre alte locuri ale lumii unde factorii decizionali știu să exploateze la maximum ideile inovatoare.

Întrucât dezvoltarea creativității este imperios necesară într-o societate contemporană în continuă mișcare și transformare, cadrele didactice trebuie să cunoască în detaliu mecanismele declanșării și funcționării acesteia. Paginile următoare vor face o scurtă trecere în revistă a unor aspecte esențiale legate de activitatea creativă: definirea și analiza structurii creativității, nivelurile și stadiile creativității, factorii și blocajele creativității și metode de stimulare a creativității. În ansamblu, profesorul își va îndrepta toate eforturile în direcția prevenirii și înlăturării factorilor de blocaj, precum și în direcția depistării și stimulării capacităților creatoare la elevi.

1. Definirea conceptului de creativitate

De regulă, creativitatea se referă la producerea a ceva nou în comparație cu ceva vechi și banal: „Creativitatea constă într-o structură caracteristică a psihicului, care face posibilă realizarea unor producții, opere noi.” (Cucoș, 2005, p. 54) Atributul de creativ se aplică acelor produse ale activității umane cu o notă clară de originalitate.

Specialiștii amintesc faptul că termenul de creativitate a fost introdus în vocabularul psihologiei americane în deceniul al patrulea al secolului XX pentru a se face distincția de termenul talent care reprezintă nivelul superior al creativității: „Talentul a fost conceput ca o dezvoltare superioară a aptitudinilor generale și speciale și ca o fericită îmbinare a lor. Creativitatea, însă, […] include structuri mai complexe de personalitate, depășind aptitudinile.” (Popescu-Neveanu, 1996, p. 181) În plus, în domeniul psihologiei, creativitatea este privită din trei perspective diferite: „a. comportament și activitate psihică creativă; b. structură a personalității sau stil creativ; c. creativitate de grup, în care interacțiunile și comunicarea mijlocesc generarea de noi idei, deci duc la efecte creative.” (p. 181) În cazul elevilor, dascălul se va familiariza cu potențialul creativ al fiecărui elev în parte, dar se va orienta și spre dezvoltarea creativității de grup. De altfel, prin valorificarea experiențelor comune, elevii pot beneficia de informațiile aduse de un alt membru al grupului, putând ajunge mai ușor la asociații originale de idei și la rezolvarea creativă a problemelor.

Într-un studiu extrem de interesant privind raportul dintre factorii de personalitate și creativitatea adolescenților, psihopedagogul Alois Gherguț de la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași evidențiază faptul că la această vârstă creativitatea are o intensitate mai mare decât la celelalte etape de vârstă deoarece adolescentul trece printr-o sumedenie de transformări în plan biologic, psihologic și axiologic: „creativitatea ar putea și trebuie să constituie un argument esențial al autodefinirii, autodescoperirii și autoimplicării adolescentului în plan social.” (1997, p. 13) Din punctul meu de vedere, creativitatea la nivelul adolescenților este într-adevăr importantă pentru că această vârstă îi pregătește pentru a deveni adulții de mâine. Pe de altă parte, nu trebuie neglijată dezvoltarea creativității la vârsta preșcolarității sau școlarității mici și mijlocii.

Dintr-o perspectivă mai generală, dezvoltarea creativității individuale și de grup afectează progresul științific, tehnic, artistic și economic, și chiar progresul societății în ansamblul ei: „Creativitatea este o formă superioară a activității umane care are adânci implicații în progresul societății și chiar în schibarea istoriei  și reformarea lumii.” (Vrabie, 2000, p. 84) În ceea ce privește societatea românească, consider că aceasta ar avea incredibil de mult de câștigat dacă potențialul creativ al cetățenilor ar fi exploatat la nivel maxim pornind de pe băncile școlii și culminând cu stimularea creativității la nivel social și economic. Astfel, s-ar evita pierderea uriașă reprezentată de migrarea cetățenilor, și implicit a potențialului lor creativ, spre alte țări ale lumii care știu să profite de lipsa unei unei strategii coerente de educare și stimulare a creativității.

2. Nivelurile și stadiile creativității

Fiind un fenomen de o mare complexitate, cu numeroase aspecte, fațete și dimensiuni, creativitatea prezintă o serie de niveluri ierarhice propuse de A. L. Taylor și detaliate de Andrei Cosmovici (1998, pp. 147-148) după cum urmează:
a) creativitatea expresivă, caracterizată printr-o exprimare liberă și spontană a persoanei;
b) creativitatea productivă, marcată de însușirea unor priceperi și deprinderi ce conduc la producerea unor lucruri utile;
c) creativitatea inventivă, care generează noi metode și conduce la îndeplinirea unor noi funcțiuni;
d) creativitatea inovatoare, care presupune noi modalități de exprimare sau noi structuri ale unor obiecte sau procese tehnologice;
e) creativitatea emergentă, definitorie pentru oamenii de geniu care pot revoluționa un întreg domeniu al cunoașterii, tehnicii, artei sau existenței sociale.

Ca profesor de limba și literatura română, am încurajat mereu exprimarea liberă a elevilor care a generat idei noi și surprinzătoare, dar și produse dintre cele mai reușite, cum ar fi compoziții literare extrem de valoroase. Cu toate că elevii manifestă cu precădere creativitate de tip expresiv și productiv, există și situații în care unii elevi foarte talentați sau chiar geniali dau dovadă de creativitate de tip inventiv, inovator sau emergent.

În funcție de cele patru stadii ale procesului creativ stabilite de psihologul american G. Wallas și menționate de Popescu-Neveanu et al. (1996, p. 185), cadrele didactice trebuie să își mobilizeze și să își susțină elevii în vederea valorificării în practică a rezultatelor creației. Există un stadiu pregătitor care presupune o creare a condițiilor necesare declanșării procesului creativ, dar și un stadiu al incubației în care se discută problema din mai multe puncte de vedere și se oferă elevilor momente de reflecție asupra acesteia. Stadiul iluminării (intuiției) nu este suficient dacă nu va fi susținut de stadiul verificării sau elaborării finale.

3. Factorii și blocajele creativității

Luând în considerare complexitatea creativității și necesitatea dezvoltării potențialului creativ al elevilor, Barna și Antohe (2001, p. 189) identifică două tipuri principale de factori care pot influența manifestarea procesului creativ. Clasificarea celor doi cercetători este cuprinzătoare și explicită. Astfel, atât factorii subiectivi (psihici), cât și factorii obiectivi sunt clasificați în mai multe subtipuri, fiecare cu rolul său asupra creativității elevilor. Din rândul factorilor subiectivi, factorii intelectuali (gândirea, imaginația, inteligența și memoria) și factorii de personalitate au o influență decisivă în creșterea potențialului creativ. Cucoș (2005, p. 54) insistă asupra faptului că însușirile imaginației (fluiditatea, plasticitatea și originalitatea) definesc particularitățile actului creator. Dintre factorii de personalitate, factorii afectivi-temperamentali, cei atitudinali-caracteriali, cei aptitudinali și cei motivaționali au toți o contribuție specifică în dezvoltarea creativității. Un copil echilibrat din punct de vedere emoțional, cu o atitudine pozitivă față de muncă și cu o curiozitate față de nou va fi și un copil mult mai creativ. În afara factorilor subiectivi, factorii obiectivi biologici, precum și cei sociali (școala, familia sau alte contexte sociale) își vor pune negreșit amprenta asupra posibilității elevilor de a-și exploata la maximum potențialul creativ.

Dacă nu se respectă factorii mai sus-menționați, pot apărea o serie de piedici numite și blocajele creativității. În cartea sa de psihologie generală, Andrei Cosmovici detaliază asupra a trei tipuri de blocaje: culturale, metodologice și emotive (1996, pp. 166-167). Menționate și drept blocaje sociale (Cosmovici, 1998, p. 154), blocajele culturale includ conformismul, o neîncredere în fantezie și o prețuire exagerată a rațiunii logice, a raționamentelor. Din această perspectivă, cadrele didactice au datoria de a risipi atitudinea de neîncredere și respingere a grupului de elevi față de ideile noi sau neobișnuite. Blocajele metodologice apar ca urmare a procedeelor de gândire; ele pot da naștere unor cazuri specifice, cum ar fi cazul rigidității algoritmilor anteriori, cazul fixității funcționale sau cel al criticii premature. Obișnuiți să facă lucrurile într-un anumit mod sau să folosească obiectele în același fel, elevii vor avea dificultăți de adaptare la modalități sau procedee inedite. Într-o altă ordine de idei, brainstormingul îi poate ajuta să se detașeze de cenzura critică a propriei gândiri și să dea frâu liber imaginației. Nu în ultimul rând, blocajele emotive apar din cauza temerilor elevilor de a nu greși sau de a nu fi stigmatizați de colegi. O consecință negativă ar fi graba cu care aceștia acceptă prima idee pentru a se eschiva de o posibilă confruntare emoțională care le-ar periclita poziția în cadrul grupului. Dacă emotivitatea îi face pe unii elevi să se descurajeze rapid, ambiția și neîncrederea prea mare în sine îi face pe alții să se supraevalueze, să se plafoneze și chiar să îi împiedice pe colegii lor să se manifeste în plan creativ.

4. Metode de stimulare a creativității

Conduita creativă a profesorului și atitudinea pozitivă față de creativitatea elevilor conduc la prevenirea și înlăturarea factorilor de blocaj ai creativității și la stimularea actelor creative ale acestora. Barna și Antohe (2001, pp. 204-210) împart metodele de stimulare a creativității elevilor în metode de grup și metode individuale.

Metodele de grup pot fi la rândul lor clasificate în metode intuitive sau imaginative sau psihologice și analitice sau raționale.

Din rândul metodelor imaginative, Barna și Antohe (2001, pp. 204-207) menționează metoda „lichidării” (purgatoriului), asaltul de idei (brainstormingul) și sinectica (metoda Gordon).

Metoda „lichidării” (purgatoriului) se caracterizează prin solicitări de tipul: „Uitați tot ce știți despre…” sau „Imaginați-vă altceva care să aibă aceeași utilizare”.

Asaltul de idei (brainstormingul) a devenit o metodă des folosită de cadrele didactice pentru a permite elevilor să dea frâu liber ideilor fără a fi constrânși de o evaluare critică a acestora. O altă variantă, brainwriting 6-3-5 presupune că șase persoane scriu trei idei în cinci minute. După scurgerea timpului, primul elev va transmite fișa colegului din dreapta și o va primi pe cea a colegului din stânga sa. Procesul continuă până toate fișele vor fi completate. Într-o atmosferă mai degrabă distractivă decât competițională, metoda implică toți elevii și dă naștere unui număr mare de idei cu privire la aceeași problematică. O altă variantă a brainstormingului o reprezintă rolestormingul, în care membrii grupului își asumă alte identități pentru a crește nivelul de producere a soluțiilor.

Sinectica (metoda Gordon) se bazează pe strădania de a găsi metafore în relație cu o anumită problemă. După ce se formulează o serie de analogii-metafore, elevii vor descifra semnificațiile imaginilor evocate.

În afară de metodele de mai sus, Cosmovici (1996, pp. 168-169) se referă și la metoda Phillips 6-6 și la discuția panel. Ambele metode implică grupuri mai mari de elevi. În primul caz, grupuri eterogene de 6 elevi discută o problemă timp de 6 minute urmând ca fiecare grup să își anunțe părerea și să ia parte la o discuție generală. În cel de-al doilea caz, un grup restrâns („jurații”) format din experți în problema respectivă va purta o discuție la care vor asista ceilalți membri ai clasei. Aceștia pot interveni ulterior prin adresarea de întrebări și prin exprimarea unor sugestii sau a unor păreri personale.

Dat fiind spațiul restrâns acordat acestui articol, nu putem lua în discuție toate metodele imaginative de grup care pot fi folosite de cadrele didactice în vederea stimulării creativității. În acest sens, o carte excepțională care explică în detaliu fiecare metodă în parte este Comunicarea eficientă, semnată de Ion-Ovidiu Pânișoară. În calitate de profesor de limba și literatura română, am apelat adesea la una sau mai multe din metodele descrise de autor.

Revenind la clasificarea propusă de Barna și Antohe, metodele analitice (raționale) se adaugă metodelor imaginative pentru a veni în sprijinul cadrelor didactice în desfășurarea de activități creative cu elevii. Metodele centrate pe analiza fenomenului, producerea ideilor și rezolvarea de probleme sunt extrem de diverse de la analiza SWOT, diagrama Venn și harta kinestezică și până la învățarea prin categorisire, metoda concasării, listarea atributelor sau problematizarea. De exemplu, analiza SWOT se bazează pe diagnosticarea a patru dimensiuni fundamentale: S (Strengths) – puncte tari, W (Weakness) – puncte slabe, O (Opportunities) – oportunități și T (Threats) – amenințări. Analiza combinatorică a acestora va conduce la evidențierea unor strategii viabile de acțiune. Diagrama Venn folosește două sau mai multe cercuri care se intersectează pentru a compara sau evidenția contrastele dintre anumite seturi de informații. Harta kinestezică urmărește învățarea asociativă întrucât informațiile sunt aranjate după o anumită logică pe care cel care învață va trebui să o identifice și să o explice clasei.

Învățarea prin categorisire îi va ajuta pe elevi să claseze obiecte sau fenomene pe baza caracteristicilor comune și astfel să ajungă la concluzii dintre cele mai interesante. În plus, metoda concasării presupune modificarea obiectului sau a situației în vederea reconfigurării acestora sau aplicării unor noi strategii. Listarea atributelor este asemănătoare întrucât se referă la separarea părților componente ale unui sistem sau produs, identificarea mai multor modalități de a realiza fiecare parte și recombinarea într-o formă nouă. Problematizarea sau confruntarea cu o „situație-problemă” se află într-o relație strânsă cu metoda rezolvării creative de probleme care favorizează stabilirea unor interrelaționări eficiente și flexibile menite să conducă la descoperirea unor soluții cât mai variate pentru situația inițială.

În cazul metodelor de creativitate individuală, Barna și Antohe (2001, pp. 209-210) evidențiază importanța planului rezumativ, a scrierii și citirii creative, precum și a metodei profesorului. În timp ce planul rezumativ ajută la clarificarea și ordonarea ideilor, scrierea și citirea creativă ajută la stabilirea unor asociații de idei și la identificarea unor soluții multiple. Metoda profesorului constă în preluarea de către un elev a rolului profesorului în sensul că acesta va explica într-un mod mai simplu o anumită situație-problemă precum și modalitatea de rezolvare a acesteia.

Pentru a rezuma, putem spune că un cadru didactic care dorește să fie eficient în stimularea potențialului creativ al elevilor trebuie să cunoască foarte bine și să folosească la momentul oportun atât metodele de grup cât și cele individuale.

5. Concluzii

Schimbarea mentalității profesorilor constituie un pas decisiv în direcția adoptării unor metode inovatoare de stimulare a creativității elevilor. Aceștia trebuie să țină cont de nivelurile și stadiile creativității și să fie conștienți de complexitatea fenomenului în ansamblul său.

Prin folosirea unor metode diverse, cadrele didactice se vor asigura că pot înlătura blocajele sociale, metodologice și emotive care pot împiedica desfășurarea în condiții optime a unei învățări de tip creativ. Modul de predare se va orienta cu precădere pe încurajarea inițiativei și interacțiunii spontane și dirijate a tuturor elevilor clasei. În esență, învățarea creatoare se va axa nu doar pe adaptabilitate și flexibilitate, ci și pe dezvoltarea unei atitudini prospective și anticipative care să le permită elevilor proiectarea unor situații-problemă și elaborarea unor soluții originale.

Bibliografie

1. Barna, Andrei, Antohe, Georgeta, Curs de pedagogie – Fundamentele și teoria educației, Editura Logos, Galați, 2001.
2. Cosmovici, Andrei, Psihologie generală, Editura Polirom, Iași, 1996.
3. Cosmovici, Andrei, Iacob, Luminița, Psihologie școlară, Editura Polirom, Iași, 1998.
4. Cucoș, Constantin (coord.), Psihopedagogie pentru examenele de definitivare și grade didactice, Editura Polirom, Iași, 2005.
5. Gherguț, Alois, „Raportul dintre factorii de personalitate și creativitatea adolsecenților”, în Psihologia, Nr. 1, 1997, pp. 13-16.
6. Pânișoară, Ion-Ovidiu, Comunicarea eficientă, Editura Polirom, Iași, 2006.
7. Popescu-Neveanu, Paul, Zlate, Mielu și Tinca Crețu, Psihologie, Manual pentru clasa a X-a școli normale și licee, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1996.
8. Vrabie, Dumitru, Psihologia educației, Editura Evrika, Brăila, 2000.