Inteligența emoțională – factor condițional al unei educații de calitate

Calitatea educaţiei este condiţionată în primul rând de competenţele profesorilor, de concepţia lor pedagogică, de măsura în care ei construiesc un demers educaţional centrat pe nevoile şi interesele educabililor. Cultura calităţii trebuie să devină pentru orice dascăl un referenţial la care să se raporteze constant încă din momentul proiectării actului didactic. A manageria eficient situaţiile educaţionale tipice şi a identifica prompt soluţii pentru situaţiile educaţionale atipice implică din partea profesorului nu numai valorificarea unor competenţe cognitive, metodologice, manageriale etc., ci şi o serie de competenţe emoţionale. Competenţele emoţionale sunt „ingredientele” necesare pentru o proiectare corectă a demersului educaţional, pentru o predare de calitate, pentru optimizarea comunicării didactice, a relaţiilor educaţionale, pentru construirea unui climat educaţional armonios.

Profesorul bun nu mai poate fi considerat astăzi doar acela care posedă solide cunoştinţe de specialitate. Dacă ne dorim o educaţie de calitate trebuie să ne asumăm, ca obiectiv prioritar, formarea unor educatori competenţi, pregătiţi să exercite în spaţiul clasei multiple roluri şi reprezentând, în mod autentic, modele absolute pentru elevii lor.

Formarea iniţială şi continuă trebuie să vizeze deci şi instrumentarea cadrelor didactice cu un set de competenţe care să le permită acestora nu numai să transmită eficient informaţiile, ci şi să interacţioneze optim cu elevii, să soluţioneze adecvat stările tensionale sau conflictuale din spaţiul clasei, să-şi gestioneze adecvat propriile emoţii, conştientizând permanent că reacţiile, comportamentele, atitudinile lor au un impact major asupra elevilor.

Emoţia este o dimensiune intrinsecă a actului educaţional. Repertoriile celor doi actanţi educaţionali – educatorul şi educabilul – sunt compuse nu numai din cunoştinţe, deprinderi, priceperi, aptitudini etc., ci şi din trăiri afective, trăiri care „colorează” puternic fiecare secvenţă a unui demers didactic. Emoţiile influenţează comportamentele noastre, atitudinile pe care le dezvoltăm, modul în care gândim, deciziile şi toate demersurile noastre. Ele, aprecia Feldman oferă informaţii pentru toate acţiunile, toate visele şi preocupările noastre, fiind parte integrantă din cine şi ce suntem, la un moment dat, fiecare dintre noi.

Începând din deceniul 9 al secolului trecut, se constată un interes din ce în ce mai crescut pentru dezvoltarea competenţelor emoţionale şi a inteligenţei emoţionale, interes ce are ca punct de plecare premisa conform căreia problemele cu care se confruntă societatea, în ansamblul ei, dar şi fiecare dintre noi în parte, sunt generate de un slab control al emoţiilor.

Conceptul „inteligenţă emoţională” (EQ) a fost utilizat pentru prima dată de către Wayne Leon Payne (1985), acesta conferindu-i sensul de „abilitate care implică o relaţionare creativă cu stările de teamă, durere şi dorinţă”. Fondatorii acestui nou domeniu sunt însă John D. Mayer şi Peter Salovey, care descriu inteligenţa emoţională ca fiind

„capacitatea de a percepe emoţiile, de a accesa şi genera emoţii astfel încât să vină în sprijinul gândirii, de a înţelege emoţiile şi semnificaţia acestora şi de a regla în mod eficient emotivitatea, pentru a determina îmbunătăţirea evoluţiei emoţionale şi intelectuale.”

Definind inteligenţa emoţională ca fiind „capacitatea de a recunoaşte propriile emoţii şi sentimente şi pe cele ale celorlalţi, de a ne motiva şi de a face un mai bun management al impulsurilor noastre spontane, cât şi al celor apărute în relaţiile cu ceilalţi”, Goleman identifică următoarele competenţe emoţionale şi sociale de bază circumscrise acesteia: conştiinţa de sine; stăpânirea de sine; motivaţia; empatia; sociabilitatea.

Plecând de la premisa că „fiecare emoţie este un punct de plecare pe cale dezvoltării personale”, trebuie să identificăm modalităţi adecvate pentru a dezvolta competenţele emoţionale ale viitorilor profesori, competenţe ce vor servi ca instrumente eficiente pentru continua lor dezvoltare profesională, dar le vor susţine şi activitatea de modelare a personalităţii elevilor. Competenţele emoţionale sunt “ingredientele” necesare pentru o proiectare corectă a demersului educaţional, pentru o predare de calitate, pentru optimizarea comunicării didactice, a relaţiilor educaţionale, pentru construirea unui climat educaţional armonios.

Valorificându-şi competenţele emoţionale, profesorii devin mai sensibili şi mai receptivi la nevoile educabililor, reglându-şi acţiunile în funcţie de acestea. Astfel, ei conştientizează faptul că în prim planul scenei educaţionale trebuie plasaţi elevii şi vor încerca să creeze experienţe de învăţare stimulative, determinându-i pe aceştia să se implice efectiv şi afectiv în procesul propriei formări. Profesorii cu un nivel crescut al EQ îşi “exploatează” maximal nu numai resursele cognitive, ci şi pe cele afective. Ei nu neglijează dimensiunea emoţională a demersurilor lor, lecţiile susţinute de aceştia fiind generatoare de trăiri afective pozitive, stenice. Totul, de la obiective, conţinuturi până la sarcini concrete de învăţare, este prezentat elevilor de aşa manieră, încât nimic nu pare o corvoadă, ci, dimpotrivă, acestea sunt lucruri plăcute, agreabile, în realizarea cărei se implică, animaţi fiind de o motivaţie intrinsecă.

Referindu-ne la predare ca act de comunicare pedagogică, nu putem să nu constatăm că în numeroase situaţii comunicarea dintre educator şi educabil cunoaşte o serie de blocaje, de disfuncţionalităţi. Cunoaşterea propriilor emoţii, reglarea şi adaptarea lor la particularităţile locutorului nostru în comunicare îi asigură acesteia o eficienţă sporită. Interpretarea sentimentelor, analiza obiectivă a relaţiilor şi situaţiilor în care acţionăm şi ajustarea comportamentelor în funcţie de context reprezintă cerinţe obligatorii pentru educatori şi acţiuni care trebuie învăţate de către educabili.

Pentru a-i instrumenta pe copii, pe tineri cu un set de competenţe emoţionale cu ajutorul cărora să-şi poată optimiza comunicarea cu ei înşişi, dar şi cu ceilalţi, trebuie să învăţăm mai întâi noi, părinţi, profesori, educatori, în general, să respectăm şi să aplicăm următoarele principii:

• să devenim conştienţi de sentimentele noastre şi de cele ale celor din jurul nostru;
• să ne implicăm şi să încercăm să înţelegem punctele de vedere ale celorlalţi;
• să ne menţinem calmul;
• să gândim pozitiv, să ne stabilim obiective şi să urmărim atingerea lor;
• să folosim cele mai bune aptitudini de a lucra cu oamenii în relaţiile noastre.

Aptitudinile psihoafectiv-emoţionale sau competenţele emoţionale ale profesorilor, empatia în primul rând,  influenţează, în mod direct, şi interacţiunea acestora cu elevii, tonul emoţional al relaţiilor educaţionale.

„Sincronizarea între profesori şi elevi – constata Goleman – indică cât de mare este raportul emoţional dintre ei; studiile făcute la nivelul clasei au arătat că pe măsură ce coordonarea de mişcări între profesor şi elev este mai apropiată ei se simt mai prietenoşi, fericiţi, entuziasmaţi, mai interesaţi şi mai disponibili pentru o relaţie interumană.”

Nu întotdeauna se stabileşte însă o astfel de coordonare între educator şi educabil. Spaţiul clasei se transformă, din nefericire nu de puţine ori, în scenă pentru un “spectacol” agresiv, ai cărui actori sunt deopotrivă şi profesorii şi elevii. Competenţele emoţionale ale dascălilor se pot dovedi, într-o astfel de situaţie, instrumente utile. Empatia, controlul riguros al propriilor emoţii şi capacitatea de a gestiona corect şi emoţiile negative ale elevilor îi vor ajuta pe educatori să soluţioneze cu tact şi diplomaţie aceste situaţii de criză sau microcriză educaţională.

În concluzie, inteligenţa emoţională şi competenţele aferente acesteia, dar în mod special capacitatea de a controla şi de a regla propriile emoţii, empatia, capacitatea de a asculta, de a oferi feedback şi de a fi receptiv la feedback, capacitatea de a influenţa prin modelul comunicaţional promovat, de a construi relaţii investind sentimente, toate acestea reprezintă modalităţi concrete de a optimiza calitatea actului educaţional, accentuând dimensiunea emoţională a acestuia.

Referinţe bibliografice:
1. Elias, Maurice J., Tobias, Steven E., Friedlander, Brian S. Stimularea inteligenţei emoţionale a adolescenţilor. Bucureşti: Editura Curtea Veche, 2003.
2. Feldman, Daniel A., The Handbook of Emotionally Intelligent Leadership. Leadership Performance Solutions Press, 1999.
3. Goleman, D., Inteligenţa emoţională. Bucureşti: Editura Curtea Veche, 2007.
4. Goleman, D., Inteligenţa emoţională, cheia succesului în viaţă. Bucureşti: Editura Allfa, 2008.
5. Iosifescu, Ş., Calitatea educaţiei. Concept, principii, metodologii. Bucureşti: Editura Educaţia  2000,  2008.
6. Neacşu, I., Calitatea în educaţie şi învăţământ. În Potolea, Dan, Neacşu, Ioan, Iucu, Romiţă B., Pânişoară, Ion-Ovidiu (coord.). Pregătirea psihopedagogică. Manual pentru definitivat şi gradul didactic II. Iaşi: Editura Polirom, 2008.
7. Roco, M., Creativitate şi inteligenţă emoţională. Iaşi: Editura Polirom, 2004.
8. Stein, Steven J., Book, Howard E., Forţa inteligenţei emoţionale. Inteligenţa emoţională şi succesul vostru. Bucureşti: Editura ALLFA, 2007.
9. Wilks, Frances. Transformarea sentimentelor – o condiţie a succesului. Bucureşti: Editura Casa Veche, 2003.