Inteligențele multiple în grădiniță

Teoria inteligenţelor multiple provoacă educatorii şi părinţii să lucreze cu copiii în aşa fel încât fiecare copil să beneficieze de oportunitatea de a învăţa pe căi care să armonizeze cu modul lui unic de gândire. Nu există o modalitate perfectă de învăţare, dar este important ca educatorul şi părintele să găsească modalitatea potrivită de învăţare pentru fiecare copil. Abordarea învăţării conform acestei teorii nu înseamnă că pentru învăţarea unui lucru trebuie folosite, întotdeauna, toate cele 8 canale, ci explorarea a cât mai multe posibilităţi de a învăţa un lucru pentru a putea decide care dintre ele sunt cele mai potrivite în fiecare caz particular. Teoria inteligenţei multiple extinde orizontul posibilităţilor de învăţare/ asimilare a cunoştinţelor dincolo de metodele convenţionale, verbale si logico-matematice utilizate în majoritatea şcolilor. Teoria inteligenţei multiple are implicaţii puternice şi în procesul de învăţare şi dezvoltare al adulţilor, dându-le acestora o nouă perspectivă prin care să-şi analizeze, modul de viaţă, meseria, pasiunile şi le oferă posibilitatea de a-şi dezvolta, pe diverse căi, înclinaţii pe care le-au avut în copilarie şi care le-au fost inhibate prin impunerea unui mod de gândire şi de învăţare stereotip.

Teoria inteligenţelor multiple permite organizarea unei instruiri interactive şi diferenţiate, către un învăţământ adaptat elevilor, care îi sprijină să îşi valorifice pro¬priile resurse, să formeze capacităţile de autoinstruire şi să le dezvolte motivaţia pentru învăţarea permanentă. Inteligenţele multiple reprezintă fundamentul instruirii diferenţiate, întrucât odată cu identificarea lor se determină sensul care trebuie mo¬delat şi adaptat curriculum implementat, pentru fiecare elev, considerat un unicat, care are anumite particularităţi psihologice de vârstă, dar mai ales, anumite particularităţi psihologice individuale, un anumit potenţial psihologic, un anumit stil de învaţare, anumite aptitudini, interese şi nevoi educaţionale, disponibilitate şi capacitaţi de asimilare şi formare proprii.

Aplicând teoria inteligenţelor multiple la situaţiile psihopedagogice asupra copilului preşcolar se poate spune că fiecare ramură a inteligenţei poate susţine şi se poate reflecta în părţi ale activităţilor de învăţare din gradinită. Copii sunt diferiţi, au inteligenţe diferit combinate. Aceste combinaţii le influenţează modul de a gândi, de a învăţa şi de a acţiona. Stilurile de învăţare trebuie adaptate diferenţelor dintre copii din simplu motiv că unul dintre obiectivele majore ale educaţiei este îmbunătăţirea puterii de înţelegere a copilului. De ce trebuie să-l supunem unor constrângeri sau unor stereotipii când poate învăţa fără efort, liber, din plăcere. Activităţile dificile, plictisitoare fără motivaţie pot fi înlocuite cu o atmosferă vioaie, entuziastă, dinamică. Demersul iniţiat de educatoare poate fi în direcţia stimulării interesului copilului pentru cunoaştere, pentru a căuta informaţia necesară şi mai ales pentru a utiliza în contexte variate deplasând astfel accentul care cade pe memorie (mai ales memoria mecanică) spre gândire, spre descoperire. În vederea asigurării şansei de succces personal şi pentru a elimina un eventual eşec în activitatea de învăţare este indicat să se folosească metode compatibile cu elementele inteligenţei dominante. Dar înainte de a se adopta stilul de învăţare adecvat este necesară să se stabilească tipul de inteligenţa dominant. Evaluările iniţiale dar şi continue permit depistarea inteligenţei dominante, dar şi proiectarea activităţilor de exersare si dezvoltare a acesteia conform principiului individualizării şi diferenţierii.

Încă de la grădiniţă, copilul îşi poate croi drumul în viaţă dacă este bine evaluat, dacă este ajutat şi sprijinit să-şi exerseze tipul de inteligenţă dominant.

Experienţa psihopedagogică evidenţiază pentru tipul de inteligenţă logico-matematică următorul inventar de capacităţi: sunt utilizate raţionamente inductive şi deductive, sunt înţelese relaţiile cauzale dintre concepte, sunt respectate regulile, ordinea, sunt emise raţionamente cu aplicabilitate variată, se produc clasificări, se stabilesc priorităţi, operaţiile matematice sunt realizate cu plăcere, lucrul cu numerele este confortabil şi sunt descoperite şi rezolvate probleme. Jocurile de masă şi cele recreative oferă strategii de dezvoltare a inteligenţei logico-matematice, prin faptul că stimulează dorinţa copiilor de a fi primii, de a-şi concepe propria strategie de câştig prin faptul că respectă disciplina jocului şi motivaţia de competiţie: memorează, fac asocieri, compară, sintetizează, descoperă. „Experţii” sunt copii care au dominantă inteligenţa logico-matematică şi care vor număra tot ce este în jurul lor, constituie şiruri numerice, ordonează jucăriile, raportează numărul la cantitate, realizează sarcinile fişelor fără sprijin. În perioada evaluării iniţiale educatoarea nu intervine, lăsând copii să se manifeste liber în modul provocat de ea, creat special pentru fiecare tip de inteligenţă. În aceste împrejurări se conturează grupa experţilor şi grupa novicilor ceea ce permite desfăşurarea integrală a activităţilor şi realizarea individuală şi diferenţiată a obiectivelor propuse.

Un alt tip de inteligenţă este cea vizual-spaţială. La nivelul preşcolarului, inteligenţa vizual-spaţială este caracterizată prin capacitatea de a construi, de a compune plastic un spaţiu dat, de a reda grafic traseele parcurse în timpul unei vizite, plimbări, de a desena hărţi, scheme, de a realiza o machetă de a reconstitui imagini, de a se orienta în spaţiu. În timpul evaluarii iniţiale pot fi descoperite de preşcolari abilităţi de a percepe lumea spaţio – vizuală cu claritate, de a transforma aceste percepţii în manifestarea unor sensibilitaţi faţă de culoare, formă, linii, spaţiul şi relaţii între aceste elemente. La grupa mică manifestările inteligenţelor multiple nu sunt vizibile, această perioadă fiind dedicată în mare parte socializării copiilor.

La 3-4 ani copilul observă cu interes obiectele, le identifică, defineşte elementele dintr-o imagine, indică locul obiectelor preferate şi se aşează langă ele, sesizează diferenţe dintre obiecte, construieşte folosind tehnica alăturării sau suprapunerii dupa model. Un copil cu inteligenţa vizual spaţială la 4-5 ani observă cu atenţie obiectele, le identifică, indică locul lor în spaţiu, le aşează la locul indicat, construieşte după model şi din imaginaţie, sesizează diferenţele între obiecte, selectează, grupează, ordonează după culoare, mărime, formă, reprezentând grafic obiecte, fiinţe care îl fascinează, reconstituie imagini, descrie imagini. La 5-7 ani copiază cu uşurinţă modelele, exersează perfecţionând un model, acoperă plastic tot spaţiul dat, combină tehnici de lucru, respectă proporţiile, concepe un şir de acţiuni, evită erorile, îmbunătăţeste rezultatul.

Construcţia are un nume şi copilul nu este dezorientat faţă de obiectele din sala de grupă, se orientează rapid în formaţiile solicitate (coloană, cerc, semicerc) este preocupat de aparatul de fotografiat, de camera de luat vederi, îi plac diapozitivele, filmele, reconstituie imagini fără suport, alege cărţi cu multe ilustraţii pe cale le citeşte, se adaptează unui mediu nefamilial.

În exersarea şi dezvoltarea inteligenţei vizual-spaţiale un rol important îl au reprezentările, cuvântul prin funcţia lui reglatoare (evocă reprezentările deja formate) de asemenea imaginaţia şi memoria care facilitează unitatea între trecut, prezent şi viitor. Copilul are capacitatea de a vizualiza utilizând diferite procese ale imaginaţiei precum ar fi: amplificarea proporţiilor sau diminuarea lor, multiplicarea sau omiterea elementelor, schematizarea şi aşezarea spaţială. Un copil cu inteligenţă vizual spaţială este preocupat de detaliile unei imagini, ale unui tablou, se orientează uşor în spaţii diferite. Este preocupat de figuri, îi plac formele geometrice, are un spirit de observaţie dezvoltat.

Deţinătorii acestei inteligenţe sunt cei care ţin cont de realitatea înconjuratoare, respectă proporţiile, distanţele, formele, materializează o temă, o idee, o acţiune. Jocurile de construcţie şi jocurile tangram sunt şi ele o modalitate utilizată în exersarea şi dezvoltarea inteligenţei spaţial-vizuală alături de încorporarea noilor tehnologii electronice, experimentarea panourilor electrice, practicarea jocurilor bazate pe căutarea unor soluţii rapide de rezolvare a unor probleme de viaţă reală.

Inteligenţa corporal-kinestezică determină un alt stil de învăţare. Este inteligenţa de la nivelul corpului şi al mâinilor care ajută copiii să controleze şi să redea mişcările corpului, să mişte şi să folosească cu îndemânare diferite obiecte, instrumente realizând o armonie estetică a corpului. Copiii cu inteligenţa kinestezică utilizează corpul cu precizie, interpretează mişcarea armonios, include deprinderi fizice speciale, au echilibru, forţă, flexibilitate, viteză şi siguranţă în mişcari, sunt sensibili tactil, sunt activi, rezistenţi fizic, înteleg rapid nuanţele unei mişcări, îşi controlează absolut toate mişcările corpului. Un astfel de copil face educaţie fizică cu plăcere, însoţeşte exprimarea verbală de gesturi, pipăie obiectele care îl interesează, are o reprezentare clară a schemei corporale şi îşi coordonează bine mişcările. La debutul preşcolarităţii predomină activităţile fizice spontane pentru că acesta nu are o reprezentare clară a schemei corporale şi de aceea sunt necesare exerciţii care coordoneaza mişcările, conştientizează acţiunile şi îl fac să perceapă corect corpul (este facilitată trecerea de la activităţile spontane la o activitate integrată, dirijată, conştientă). Activităţile de educaţie fizică constituie forma de bază care întruneşte toate condiţiile pentru a stimula interesul copiilor în vederea participării conştiente şi active la dezvoltarea fizică generală într-o atmosferă placută. Gimnastica de înviorare este un alt mijloc de dezvoltare fizică şi psihică, satisface temporar nevoia de mişcare, disciplinează, contribuie la crearea bunei dispoziţii, formează o ţinută corectă, stimulează funcţiile fiziologice ale respiraţiei şi ale circulaţiei. Alături de gimnastica de înviorare dansurile tematice şi populare precum şi activităţile în aer liber sunt forme potrivite pentru stimularea mişcării. Dansurile populare permit schimbările de ritm, orientarea spaţială, linia melodică marchează legatura dintre inteligenţa kinestezică şi cea vizual spaţială, muzicală şi inteligenţa inter şi intrapersonală.

Inteligenţa muzicală intervine când faptele individuale sunt memorizate ritmic sau sunt folosite cântece, ori când muzica este folosită pentru un conţinut oral care tocmai a fost învăţat. Actul cântării este sincretic topind într-o excursie artistică personală acţiuni intelectuale, fizice şi psihice. Muzica este şi o artă a ordinii, a măsurii, a proprietăţii, a echilibrului, a armoniei şi prin aceasta ea are valenţe educative deosebit de valoroase.

Un copil cu inteligenţă muzicală îşi însuşeşte fără efort o rostire clară frumoasă a limbii materne dar şi a limbilor străine, are o motricitate ordonată şi estetică, se integrează firesc fără complexe în colectivitate, are un dezvoltat simţ polifonic, îşi însuşeşte uşor muzica pe baza tonală şi modală, are o intonaţie corectă a sunetelor, execută exact ritmul, pronunţă clar textul. De asemenea diferenţiază uşor sunete din mediul înconjurător, timbrul vocilor, al instrumentelor muzicale, compară sunete pe baza înălţimii, duratei, timbrului şi intensităţii lor, analizează cu placere piese muzicale, compune spontan secvenţe ritmico-melodice, îşi imaginează melodiile pe care le-ar produce diferite instrumente, alege secvenţe muzicale ce corespund diferitelor stări afective sau situaţii, utilizează creativ mişcări ritmice de dans pentru a exprima stări sufleteşti, sentimente, apreciază cântecul sau interpretarea muzicală a altor copii.

Un preşcolar cu inteligenţă lingvistică va descrie imagini, fotografii, va face unele rime, acrostiluri sau o cărticică (la imagini date adaugă textul creat de el cu înţeles logic). Nu învaţă regulile gramaticale, nu cunoaşte definiţii, nu ştie ce este substantivul sau verbul dar respectă aceste reguli, treptat îşi formează generalizări lingvistice, empirice având aşa numitul “simţ al limbii”. Intuieşte litere şi le reproduce prin scriere prin fixarea la tabla magnetică sau mai nou prin scriere prin computer, identifică poziţia unui sunet în cuvânt. Printre altele copii îşi însuşesc formule şi expresii literare, cuvinte noi pe care le utilizează în contexte adecvate, folosesc sinonime, omonime în contexte variate, utilizează diferite tipuri de propoziţii (enunţiative, exclamative, interogative), dau o reprezentare grafică a cuvintelor, propoziţiilor, utilizând semnele grafice. Un copil cu inteligenţă lingvistică poate sorta literele cerute din mulţimea de litere, poate copia litere, cifre, după modelul dat, contribuie la scrieri colective, scrie cuvinte familiale la alegere, redau cu uşurinţă conţinutul unei poveşti, al unui text citit de educatoare, realizează mini-dramatizări sau jocuri de rol de la textul unei poveşti sau poezii, exprimă sentimentele unor personaje din poveşti în dramatizări şi jocuri de rol.

Inteligenţa interpersonală este solicitată în timpul învăţării în perechi sau în jocuri de grup şi competiţie. Inteligenţa interpersonală este solicitată pentru recapitulare, reflecţie sau  pentru transpunerea în viaţa personală şi în muncă a ceea ce a fost învăţat în grădiniţă sau şcoală. La jocul de rol, de exemplu, copii vor simula comportamente, interpretează roluri, intră în relaţii unii cu alţii, înteleg intervenţiile partenerilor de joc, motivaţia unui anumit comportament, dorinţa unora de a înfrumuseţa un colţ creat de ei, iar alţii îşi autoapreciază propriile componente. Relaţionarea este benefică pentru exersarea inteligenţei interpersonale şi intrapersonale.

Aplicaţiile practice la orice tip de activitate dau posibilitatea dezvoltării inteligenţelor multiple la copii, dar mai ales a inteligenţei dominante prin multe exerciţii şi prin multe jocuri pe care noi le desfăşurăm în grădiniţă.

Bibliografie:
• Breban, S., Activităţi bazate pe inteligenţe multiple, editura Reprograph, Craiova, 2004;
• Gardner, H., Inteligenţe multiple. Noi orizonturi, Editura Sigma, Bucureşti, 2006.