Jocul lingvistic și flashcardurile – o alternativă metodică viabilă pentru însușirea limbii străine

Cercetările şi practica jocului didactic au arătat că acesta este o strategie utilă, preferată altora pentru realizarea diferitelor obiective propuse de către profesor. Jocul poate îndeplini multiple funcţii în procesul de învăţare, dacă i se exploatează toate valenţele. Jocul îndeplineşte o funcţie esenţială – aceea de organizare, întrucât permite o bună planificare şi exploatare a timpului. Acesteia i se alătură funcţia motivaţională- implicarea necondiţionată şi activă a elevului. Prin premisele oferite de cunoaşterea mai bună a colectivului, se atinge şi funcţia cognitivă a jocului. Funcţia didactică este şi ea implicată o dată cu activizarea tuturor participanţilor şi, nu în ultimul rând, este vizată funcţia educativă prin formarea unui sistem propriu solid de valori.

Jocul, prin desfăşurarea sa relativ liberă, creează oportunitatea stabilirii de interacţiuni diferenţiate între participanţii la procesul didactic. Se dezvoltă, cu precădere, la şcolarul mic tipuri de comportamente pozitive-colegialitate, loialitate, respectarea unor reguli de grup, acceptarea înfrângerii, dorinţa de perfecţionare- pe care situaţia ludică obişnuită nu le formează.

Jocul lingvistic este o variantă a jocului didactic ce se defineşte ca un demers educativ cu un încărcat conţinut afectiv şi volitiv,  ce îşi  realizează scopurile în limitele unor reguli strict formulate. Ineditul metodei constă în faptul că se suspendă temporar acţiunile şi regulile de comportament obişnuite, acestea înlocuindu-se cu unele speciale care motivează şi, mai ales, care elimină tracul şi emotivitatea. Acestea sunt avantajele pe care un bun pedagog ştie să le valorifice în cadrul oricărei ore de curs.

Jocul lingvistic se adresează mai ales componentei de vorbire a unei limbi străine şi are drept scop imediat obişnuinţa elevului cu sistemul limbii respective şi, ca scop îndepărtat,  dezvoltarea deprinderilor de comunicare. Acolo unde  sistemul fonetic este diferenţiat de cel al limbii native considerabil, se impun exerciţii de receptare corectă a mesajului şi apoi de emitere a lui până la standardul scontat. Profesorul nu trebuie să uite niciodată că utilizează semne lingvistice ce se definesc ca nişte abstracţiuni, pe care şcolarul mic nu le poate recepta în totalitatea sferei lor semantice, întrucât gândirea abstractă nu s-a cristalizat încă. Din această cauză, de multe ori, din dorinţa de a obţine acurateţea scontată, profesorul cade într-un şablon obositor şi neatractiv pentru elevi, care în cele din urmă, renunţă a mai participa activ la lecţie. Acest lucru poate fi evitat  prin abordarea unui joc lingvistic care are drept cerinţă atât pronunţia corectă, cât şi perceperea  exactă a sensului unui cuvânt.

Jocurile lingvistice se împart, în raport cu gradul de imitare a realităţii, în jocuri fără simulare şi jocuri de simulare. Jocul nesimulat este o temă ce se efectuează în colectiv sau grup şi presupune folosirea practică a experienţei intelectuale şi cunoştinţele dobândite anterior. Pentru a-şi atinge eficienţa, se introduce un element de rivalitate- timp, volum de muncă, recompensă – fără însă a depăşi limitele unei activităţi distractive.

Jocul simulat este un model situaţional formalizat, cu o structură impusă de regulile ce definesc raporturile dintre participanţi. Obligaţia de bază este respectarea strictă a acestora şi îndeplinirea cu succes a sarcinii formulate.

Un factor important al jocului este rolul profesorului. Poziţia şi funcţia pe care o îndeplineşte în cadrul jocului se poate modifica de la joc la joc .El poate fi liderul, mediatorul ce conduce prin adresare directă, iar,  alteori poate încredinţa conducerea jocului unui elev bun, el având doar rolul de observator obiectiv într-o situaţie conflictuală. Indiferent de poziţia adoptată, el rămâne organizatorul care dirijează voalat sau nu, cursul jocului. Se constată, astfel, că influenţa educativă a profesorului este mai eficientă decât în cazul altor activităţi didactice. Onestitatea, loialitatea şi cooperarea sunt calităţi cultivate de joc în detrimentul egoismului şi al negativismului.

Apreciind rolul jocului în desfăşurarea atractivă a procesului instructiv, este totuşi necesar să reţinem faptul că acesta trebuie să completeze tehnici deja consacrate şi verificate. Este de dorit să aibă o proporţie ridicată în raport cu procedeele consacrate în învăţarea copiilor de vârstă mică, dar totdeauna să se ţină seama că jocurile îşi îndeplinească funcţiile în bune condiţii numai atunci când sunt bine construite şi se desfăşoară corect.

Prezentăm mai jos câteva variante de joc lingvistice ce se pot aplica diferitelor etape ale lecţiei:

Alege corect culoarea! (Choose the right colour!) Jocul se poate folosi în secvenţa de prezentare a noilor cunoştinţe. Profesorul şi-a propus ca obiectiv memorarea a patru denumiri de culori- roşu, galben, verde şi albastru. Se foloseşte trusa de matematică a elevului de clasa I, din care se  aleg figuri geometrice distincte din cele patru culori. Se anunţă ca obiectiv al jocului  identificarea corectă a denumirii unei culori în limba engleză. Se denumesc trei din obiecte în limba română şi al patrulea în limba engleză. Elevul atent identifică cărui obiect i s-a spus într-un fel nou şi încearcă reproducerea pronunţiei. Se repetă metoda pentru fiecare dintre cele patru obiecte, după care se pot fixa cunoştinţele prin jocul Descoperă cine lipseşte! Se declară câştigătoare echipa ai cărei participanţi au totalizat cele mai multe puncte.

Descoperă cine lipseşte! (What is missing?) Acest joc este folosit pentru formarea de priceperi şi deprinderi corecte de pronunţie. Se aduc în atenţia elevilor mai multe jucării-animale –folosindu-ne de atracţia lor pentru ele- a căror denumiri au fost învăţate. Profesorul cere elevilor să închidă ochii şi la comanda sa să identifice şi să denumească animalul care lipseşte. Astfel, se repetă pronunţia corectă a unui cuvânt până când acesta se memorează. Identificarea corectă, dar pronunţia greşită, aduce cu sine pierderea punctului pentru grupa respectivă. Câştigă echipa care a totalizat cele mai multe puncte.

Pentru evaluarea cunoştinţelor se poate folosi cu atingerea rezultatelor propuse jocul Cine este?(Who is it?). Elevii primesc o fişă pe care sunt desenate mai multe obiecte ce vor trebui a fi desenate în diferite culori. Scopul activităţii este a se descoperi ce obiect va trebui a fi desenat cu o culoare iniţial anunţată. Se vor colora obiectele pe rând, cu culori indicate, cu excepţia unuia care, prin excludere, a rămas necolorat. Acestui  obiect trebuie să i se atribuie culoarea iniţială. Identificarea acestuia corectă de către cei mai mulţi din membrii unei echipe,  permite acestora câştigarea jocului. Pe de altă parte, nesiguranţa conduce la pierderea jocului, dar mai ales îi oferă profesorului o diagnosticare a demersului didactic realizat până atunci.

Variantele de folosire ale jocului sunt multiple, alegerea uneia sau a alteia depinzând de tipul lecţiei, de colectivul de elevi şi de sarcinile propuse ca obiective. Talentul şi tactul pedagogic are, însă, rolul meritoriu de a găsi răspuns fiecăreia dintre problemele ridicate.