Jocul metacognitiv – Cine sunt eu?

Cunoaşterea psihopedagogică a elevilor este importantă atât pentru desfăşurarea procesului instructiv-educativ, cât şi pentru orientarea şcolară şi profesională a acestora.
Jocul reprezintă metoda cea mai plăcută de elev şi cea mai indicată pentru profesor să-şi cunoască elevii şi să rezolve deficienţele competenţelor emoţionale ale acestora.
Cine sunt eu? este atât un joc metacognitiv, cât şi un joc al imaginaţiei, care poate fi folosit de către cadrele didactice ca un exerciţiu de cunoaştere a elevului, de educare emoţională a şcolarului mic. Acest joc are un rol foarte important în cunoaşterea psihopedagogică a elevilor de către profesor întrucât jocul este o metodă plăcută de copil, prin intermediul căruia profesorul se apropie repede şi uşor de elev.
O cunoaştere psihopedagogică a copilului, educarea emoţională a acestuia, o relaţie apropiată profesor-elev, cu rezultate vizibile în evoluţia elevului, nu se poate concepe fără cunoaşterea şi înţelegerea copilului, fără o atitudine caldă, urmărindu-se îndeaproape formarea şi evoluţia elevului.

1. Repere conceptuale

Copilăria reprezintă ”temelia” pentru modelarea predicţiilor emoţionale de-o viaţă ale fiecărei fiinţe umane.
Pornind de la acest considerent, este de remarcat că unele dintre cele mai grăitoare lecţii pentru un copil vin, sau ar trebui să vină, din partea părintelui. În zilele noastre, în majoritatea cazurilor,  viaţa de familie nu mai oferă un sprijin sigur pentru tot mai mulţi copii, astfel că grădiniţa sau şcoala rămâne singurul loc în care comunitatea poate rezolva deficienţele competenţelor emoţionale şi sociale ale copiilor.

Cunoaşterea elevilor de către profesor este o necesitate pentru realizarea unui învăţământ de calitate deoarece tot mai mult se accentuează importanţa demersurilor educaţionale ce favorizează personalizarea predării şi formarea autonomiei elevului.

În domeniul psihopedagogiei este de subliniat importanţa cunoaşterii psihologice a elevilor, aceasta fiind o condiţie esenţială pentru desfăşurarea în condiţii optime a procesului instructiv-educativ. Totodată, cunoaşterea psihopedagogică a elevilor este importantă şi în vederea orientării şcolare şi profesionale a elevilor.

În zilele noastre elevul este supus unor numeroase influenţe, sursele de informaţie sporesc simţitor, raporturile cu mediul înconjurător se îmbogăţesc şi se complică. Cu toate acestea, în perioada şcolarităţii, relaţia dominantă, cu profunde implicaţii pedagogice, este relaţia care se formează între profesor şi elev, între cel care educă şi cel care este educat. Această relaţie exprimă de fapt chintesenţa procesului instructiv-educativ.
Între profesor şi elev are loc un dialog permanent, un dialog intelectual şi moral. De caracterul şi nivelul acestui dialog depinde în mare măsură efectul muncii educative, întrucât influenţa profesorului lasă urme adânci în viaţa elevului.

Profesorul lucrează cu fiinţe care poartă visuri mari. Pentru ca aceste visuri să devină realitate, profesorul trebuie să pătrundă în intimitatea vieţii psihice a copilului. Aşadar, pentru ca relaţia profesor-elev să aibă ca rezultat reuşita procesului instructiv-educativ depinde de felul în care profesorul se apropie de lumea spirituală a copilului şi îl înţelege.

Personalitatea profesorului trebuie raportată la motivaţia elevului, întrucât este evident că unii profesori determină motivaţia elevilor pentru carte pe când alţii, care aparent dispun de aceleaşi cunoştinţe şi aptitudini, nu o pot face. Profesorul care determină motivaţia elevilor este profesorul care îşi cunoaşte elevul. Cunoscându-şi elevul, un asemenea profesor va alege metodele şi mijloacele didactice corespunzătoare elevului/clasei de elevi.

Cunoaşterea elevului este condiţia necesară pentru realizarea unei educaţii de calitate. Acest lucru este afirmat şi de Gabriela Cristea ”Fără o cunoaştere profundă a personalităţii elevului, prin strategii şi tehnici adecvate de cunoaştere ştiinţifică (psihologică, pedagogică, socială etc.) nu poate fi realizat un proces instructiv-educativ eficient, bazat pe individualizarea activităţilor de predare-învăţare-evaluare”.

Fiecare profesor posedă un arsenal metodologic propriu de instruire şi actualizează multiple variante de strategii didactice. Experienţa educaţională a relevat adeseori faptul că valoarea sau calitatea acţiunii pedagogice este dependentă nu doar de multitudinea metodelor cu care poate operaţionaliza un profesor, ci şi de inspiraţia sau „neobişnuitul” strategiei didactice concepute şi aplicate (sau aplicabile).

Întrucât orice metodă îşi are limitele sale în investigarea faptelor, folosirea mai multor metode şi corelarea rezultatelor va oferi o mai mare siguranţă în cercetare şi va conduce spre surprinderea multitudinii aspectelor pe care le prezintă.

2. Jocul metacognitiv

Există mai multe metode şi strategii didactice pe care profesorul le utilizează, în cadrul activităţilor instructiv-educative, pentru a cunoaşte elevii, pentru educarea emoţională a acestora. Dintre acestea se pot enumera: observaţia, experimentul, conversaţia, analiza, metoda biografică, metoda anchetei sociale şi psihosociale, testele etc.

Cu toate acestea, jocul reprezintă principala metodă, şi cea mai plăcută de elev, prin care profesorul poate să cunoască elevul şi să rezolve deficienţele competenţelor emoţionale ale acestuia.

Creativitatea are un rol foarte important în rezolvarea de probleme, prin utilizarea jocurilor metacognitive.
Jocul metacognitiv este un joc al imaginaţiei şi creativităţii prin intermediul căruia profesorul cunoaşte elevul, realizându-se totodată şi educarea emoţională a acestuia.
De cele mai multe ori, aceste jocuri pot fi inventate chiar de profesori, în funcţie de particularităţile de vârstă ale colectivului clasei pe care doreşte să-l cunoască.
Cu toate că se adresează în primul rând copiilor, aceste jocuri pot fi adaptate cu succes la tineri şi adulţi.

3. Jocul Cine sunt eu?

Cine sunt eu? este atât un joc metacognitiv, cât şi un joc al imaginaţiei, care poate fi folosit de către cadrele didactice ca un exerciţiu de cunoaştere a elevului, de educare emoţională a şcolarului mic.
Participanţii, 23 elevi din ciclul primar (clasa a IV-a), aşezaţi în semicerc, se prezintă folosind numai 5 cuvinte (adjective).
Aceste cuvinte au fost scrise iniţial pe o hârtie, astfel încât, unii elevi să nu fie influenţaţi de ”prezentarea” celorlalţi.

În urma răspunsurilor date de elevi, se remarcă faptul că trăsăturile pozitive au frecvenţă mai mare decât trăsăturile negative: ascultătoare 4, bătăuş/ bătăuşă 2, bun/ bună 9, cuminte 3, curajos/ curajoasă 4, curios/ curioasă 3, darnic 2, deştept/ deşteaptă 7, enervant/ enervantă 3, fricos/ fricoasă 8, frumos/ frumoasă 6, gras/ grasă 1, harnic/ harnică 12, inteligentă 1, înalt/ înaltă 3, încăpâţânat/  încăpăţânată 4, înţelegător/ înţelegătoare 4, jucăuşă 1, lăudăroasă 1, leneş/ leneşă 3, mic/ mică 3, milos/ miloasă 3, nemilos 1, ordonat/ ordonată 4, prost/ proastă 2, rău/ rea 5, răutăcios 1, slăbuţă 1, sportiv/ sportivă 3, sufletist/ sufletistă 7, supărăcioasă 1, timid 1, vorbăreţ / vorbăreaţă 2.

După ce fiecare elev s-a prezentat, proba se repetă, dar din direcţia opusă.
Analizând ”prezentările” elevilor se observă că, faţă de trăsăturile de la prima ”prezentare”, apar altele noi: credincioasă 1, indulgent 1, mincinos 1, plângăcioasă 1, prietenos/ prietenoasă 2, puternic 1, sincer 8, şmecher 1, frecvenţa celor care s-au păstrat se modifică: ascultătoare 11, bătăuş/ bătăuşă 2, bun/ bună 2, cuminte 6, curajos/ curajoasă 2, curios/ curioasă 10, deştept/ deşteaptă 6, enervant/ enervantă 2, frumos/ frumoasă 8, gras/ grasă 3, harnic/ harnică 6, înalt/ înaltă 2, înţelegător/ înţelegătoare 4, jucăuşă 1, lăudăroasă 1, mic/ mică 2, milos/ miloasă 12, rău/ rea 2, răutăcios 2, sportiv/ sportivă 3, sufletist/ sufletistă 9, timid 1, vorbăreţ/ vorbăreaţă 2, iar altele dispar: darnic, fricos/ fricoasă, inteligentă, încăpâţânat/ încăpăţânată, leneş/ leneşă, nemilos, ordonat/ ordonată, prost/ proastă, slăbuţă, supărăcioasă.

Prin aceste trăsături, profesorul îşi dă seama de modul cum se percepe fiecare elev, dacă se evidenţiază prin trăsături pozitive sau îşi recunoaşte şi trăsăturile negative. Totodată, profesorul îşi dă seama dacă elevul este deschis, extrovertit, adică dacă selectează trăsăturile care-l definesc, care-l individualizează, sau este  închis, introvertit, adică selectează trăsături mai generale, trăsături care-i reprezintă pe majoritatea.

Profesorul le propune elevilor să răspundă la cinci întrebări legate de prezentarea lor, asigurându-i de confidenţialitatea răspunsurilor.
Elevii notează pe foaia de hârtie răspunsurile la întrebările pe care propunătorul le scrie pe tablă:
1. Ce ai simţit când trebuia să te prezinţi?
2. A fost ceva la ce te-ai gândit, dar n-ai avut curaj să spui?
3. Prima sau a doua prezentare a fost mai grea?
4. Ce ai spus despre tine? Trăsăturile pozitive sau cele negative?
5. Acum te cunoşti mai bine?

Prin intermediul primei întrebări, Ce ai simţit când trebuia să te prezinţi?, profesorul descoperă ce a simţit elevul în momentul în care a fost pus să se prezinte.
Răspunsurile elevilor surprind şi, în acelaşi timp, confirmă personalităţile acestora: M-am simţit ruşinat. 10,  Am simţit bucurie. 4,  Am simţit uşurare. 3,  Am simţit emoţie.2,  Eu m-am simţit intimidată, ca şi când ar fi fost cea mai mare temere a mea. 1,  Am simţit că mă destind, că-mi golesc sufletul 1,  Am simţit că trebuie să fiu sincer.1,  Am simţit că voi fi înţeles mai bine de colegi, dacă eu spun despre mine şi ei mă cunosc mai bine.1. Aceste răspunsuri arată că aproape jumătate din elevii clasei (10 elevi din 23) s-au simţit ruşinaţi când au fost nevoiţi să se prezinte.

A doua întrebare,  A fost ceva la ce te-ai gândit, dar n-ai avut curaj să spui? arată faptul că elevii nu au fost sinceri în prezentarea lor.  Astfel, 20 elevi recunosc că a fost ceva la care s-au gândit, dar n-au avut curajul să spună. Dintre aceştia, 10  menţionează ce n-au avut curajul să spună: plângăcios/ plângăcioasă 7,  mincinoasă 1, fricoasă 1, rău 1. Doar 3 elevi precizează că nu s-au gândit la ceva despre ei, dar n-au avut curajul să spună.

La întrebarea a treia, Prima sau a doua prezentare a fost mai grea?, 20 de elevi răspund că prima prezentarea a fost mai grea deoarece le-a fost ruşine de reacţia celorlalţi. Doar 3 elevi răspund că a doua prezentare a fost mai grea pentru că: a trebuit să recunosc că sunt grasă, nu îmi place să vorbesc despre mine, la prima prezentare am spus totul, iar la a doua a trebuit să aduc amănunte.

Întrebarea: Ce ai spus despre tine? Trăsăturile pozitive sau cele negative? vine să confirme observaţia profesorului şi anume faptul că elevii s-au prezentat scoţând în evidenţă trăsăturile pozitive.

La întrebarea: Acum te cunoşti mai bine? toţi elevii recunosc că acum se cunosc mai bine. Astfel,  după ce au ascultat prezentările celorlalţi, şi-au dat seama de unele trăsături pe care le au şi ei dar de care nu şi-au dat seama sau au evitat să le numească.

Cine sunt eu? este un joc de cunoaştere şi autocunoaştere. Prin intermediul lui, elevii se cunosc mai bine pe ei înşişi, îşi descoperă trăsături la care nu s-au gândit până n-au auzit de la ceilalţi. Totodată, elevii îi cunosc mai bine pe ceilalţi, deşi au petrecut aproape 4 ani împreună, şi-au dat seama că până acum n-au observat anumite trăsături.

Acest joc este foarte util deoarece, prin intermediul acestui joc, elevii îşi conştientizează trăsăturile, indiferent de felul lor (pozitive sau negative), iar profesorul îşi cunoaşte elevii, ştie cum să vorbească cu aceştia astfel încât procesul instructiv-educativ să se desfăşoare în cele mai bune condiţii.

Prin aceste întrebări, profesorul poate constata anumite complexe, sentimente negative, frustrări etc. pe care copiii le au. Totodată, se analizează cazurile în care, complexele, frustrările etc. sunt accentuate, se interpretează afirmaţia conform căreia ”Nimeni nu este perfect!” şi se încearcă o abordare pozitivă a acestora.

4. Concluzii

Este foarte important să ne cunoaştem elevii, să înţelegem posibilităţile şi limitele fiecăruia. Doar cunoscându-i putem să-i ajutăm, fie să-şi dezvolte anumite aptitudini pe care le posedă, fie să-şi depăşească o anumită problemă pe care o au şi care ar putea să le afecteze viitorul.

Jocul metacognitiv utilizat: cine sunt eu? are un rol foarte important în cunoaşterea psihopedagogică a elevilor de către profesor întrucât jocul este o metodă plăcută de copil, prin intermediul căruia profesorul se apropie repede şi uşor de elev.

O cunoaştere psihopedagogică a copiilor, o relaţie apropiată profesor-elev, cu rezultate vizibile în evoluţia elevului, nu se poate concepe fără cunoaşterea şi înţelegerea copilului, fără o atitudine caldă,   urmărindu-se îndeaproape formarea şi evoluţia elevului.

Bibliografie:
Bontaş, I., (2007), Pedagogie. Tratat, Editura BIC ALL, Bucureşti.
Cristea, G., Psihologia educaţiei, Editura C.N.I. CORESI, Bucureşti.
Dancsuly,A., (1972), Relaţia profesor-elev în perspectiva unei relaţii moderne. În: Educaţie şi cotemporaneitate, Editura Dacia, Oradea.
Maier, Monica, (2010), Dezvoltarea comportamentului metacognitiv, Editura Universităţii de Nord, Baia Mare.
Maier, Monica, (2010), Exerciţii de dezvoltare metacognitivă, Editura Universităţii de Nord, Baia Mare.